Sărbătoarea Bobotezei, la Independenţa

Sărbătoarea Bobotezei, la Independenţa

Primăria şi Consiliul Local Independeţa organizează luni, 6 ianuarie, sărbătoarea Bobotezei, eveniment ajuns la cea de-a 21-a ediţie.

Manifestările vor avea loc în satul Independenţa începând cu ora 11.00 când va avea loc şi Botezul cailor. Organizatorii au pregătit ca de obicei şi un Concurs cu cai, câştigătorii urmând să primească diplome, cupe şi premii în bani pentru câştigători.

boboteazaindependenta

Călăraşi / Primăria organizează luni, 6 ianuarie, tradiţionala Sărbătoare a Bobotezei

Călăraşi / Primăria organizează luni, 6 ianuarie, tradiţionala Sărbătoare a Bobotezei

Primăria Municipiului Călărași organizează tradiționala Sărbătoare a Bobotezei, luni, 6 ianuarie 2020, în Parcul Central.

Programul evenimentului, după oficierea Sfintei Liturghii de către PS Părinte Vincențiu – Episcopul Sloboziei și Călărașilor, la Biserica Sf. Împărați Constantin și Elena (Volna), între 08.00-10.00, este următorul:

boboteaza

10.00-10.30 – Deplasarea suitei oficiale în Parcul Central situat pe malul Brațului Borcea

10.30-11.00 – Oficierea Slujbei Aghiazmei Mari

11.00-11.45 – Ceremonia aruncării și recuperării de către înotători a Sfintei Cruci din apele Brațului Borcea

12.00-13.30 – Servirea tradițională a fasolei și a vinului fiert (în zona foișorului din Parcul Central).

BIROUL DE PRESĂ

ALDIS4

MFP intenţionează să împrumute în ianuarie peste 5 miliarde de lei de la bănci comerciale

MFP intenţionează să împrumute în ianuarie peste 5 miliarde de lei de la bănci comerciale

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat, în luna ianuarie 2020, împrumuturi de la băncile comerciale de 4,4 miliarde de lei, din care 300 milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discount şi 4,1 miliarde de lei prin şapte emisiuni de obligaţiuni de stat, la care se poate adăuga suma de 615 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Suma este mai mică cu 930 de milioane de lei faţă de cea programată pentru luna decembrie şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.

Pe 9 ianuarie este programată o licitaţie pentru certificate de trezorerie cu discount, în valoare de 300 de milioane de lei, pe o perioadă de 364 de zile, data scadenţei fiind la 11 ianuarie 2021.

De asemenea, Finanţele au programat şi şapte emisiuni de obligaţiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 4,1 miliarde de lei, urmate a doua zi de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea iniţială a emisiunii de obligaţiuni (615 milioane de lei în total). Emisiunile vor fi de 800 de milioane lei (două emisiuni), 600 de milioane lei (două emisiuni), 500 milioane lei (două emisiuni) şi 300 milioane lei (o emisiune).

sursa www.agerpres.ro

ALDIS5

C. Corbu: Consider că modul în care funcționează relatia dintre operator și Ecomanagement Salubris este deficitar!

C. Corbu: Consider că modul în care funcționează relatia dintre operator și Ecomanagement Salubris este deficitar!

Primarul localităţii Grădiştea, Constantin Corbu, şi-a arătat preocuparea faţă de modul de gestionare a problemei gunoiului menajer, încluzând aici nu doar preţul suportat de populaţie ci şi modul de separare, colectare, transport şi depozitare a acestui, adesând prin intermediul contului personal de Facebook o invitaţie tuturor primarilor celor 55 de localităţi ale judeţului pentru „a lua decizii corecte, în favoarea cetățeanului, dar și în administrarea corectă a gunoaielor!”

“Postarea de astăzi, doresc să fie ca o "Scrisoare deschisă" către dumneavoastră. Problema, deosebit de importantă, pentru anul acesta, este aceea a prețului gunoiului, a modului de separare, de colectare , transport și depozitare a acestuia.

Prețul:

- consider că prețurile ofertate de cei doi operatori din județ, la gunoiul menajer, au întrecut măsura, au întrecut gradul de suportabilitate al cetățeanului.

Efectele imediat următoare ar fi rezistența cetățeanului la acest proces de administrare a gunoiului, adică întoarcerea în trecut - gunoaie peste tot!

- gunoiul reciclabil: un drum fără final, și anume:

reușești să colectezi reciclabilul, îl predai operatorului la niște preturi nejustificat de mari, îl plătești acestuia din bugetul local, iar când este să incasezi banii pe el, de la fostele OTR-uri , te anunță că nu poate să-ți vireze banii, deoarece China refuză să mai cumpere!!!

Concluzie - noi, primarii, nu ne mai asumăm plata gunoiului reciclabil, deci ne vom supune penalitatilor extrem de mari, din lege.

Modul de colectare, transport și depozitare:

- consider că modul în care funcționează relatia dintre operator și Ecomanagement Salubris, din care fac parte toate localitățile, este deficitar și neadaptat anilor 2020.

Am ajuns să punem pe spinarea cetățeanului și taxa de depozitare pentru operator și redeventa aferenta pentru marele depozit dintre Vlad Țepeș și Ciocanesti.

Adică noi ne punem taxe în curtea noastră?

Noi ne îngrijim să selectăm iar acolo se descarcă la grămadă?

Nu mai dezvolt, dar spun că acest sistem este împotriva cetățeanului, financiar, a localitatilor, tot financiar, care din banii tuturor, menține functionarea și profitabilitatea unor operatori, cu grad de MONOPOL.

În acest sens, vă invit pe data de 08/01/2020, la ora 10, pe toți primarii, dar nu numai, în Sala de ședințe a Consiliului Județean pentru a lua decizii corecte, în favoarea cetățeanului, dar și în administrarea corectă a gunoaielor!

Vă mulțumesc anticipat!” este mesajul transmis de primarul comunei Grădiştea, Constantin Corbu, primvicepreşedinte al PNL Călăraşi, în a doua zi a noului an, 2020.

ALDIS5

Sărbătoarea Bobotezei, la Grădiştea

Sărbătoarea Bobotezei, la Grădiştea

Primăria comunei Grădiştea organizează luni, 6 ianuarie, Boboteaza, manifestare tradiţională de sfinţire a apei la Gârla Mare (la pod la „Gilli”), aruncarea Crucii şi concursul cabalin cu probele de frumuseţe, tracţiune şi viteză, începând cu ora 11.15.

Precizări:

  • caii ce vor participa la concurs trebuie să fie înscrişi în registrul agricol al comunei Grădiştea;
  • participanţii la recuperarea Crucii să fie cetăţeni ai comunei Grădiştea;
  • participanţii la concursuri trebuie să completeze între orele 11,15-11,30 la membrii juriului de la locul desfăşurării manifestaţiei, o declaraţie pe propria răspundere, în baza Cărţii de Identitate, ce în mod obligatoriu trebuie să o aibă asupra lor.

Vă aşteptăm la manifestare!

Primar,

Constantin CORBU

ALDIS6

Ghidul asociațiilor, fundațiilor şi federațiilor, publicat pe site-ul ANAF

Ghidul asociațiilor, fundațiilor şi federațiilor, publicat pe site-ul ANAF

Agenția Națională de Administrare Fiscală a elaborat Ghidul asociațiilor, fundațiilor şi federațiilor, persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial, ce are ca obiectiv informarea corectă a contribuabililor, în vederea îndeplinirii corecte a obligațiilor fiscale ce le revin.

Ghidul poate fi accesat pe pagina de internet www.anaf.ro - Asistență contribuabili/ghiduri curente.

ALDIS4

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.