E. Grama, replică pentru Drăgulin:  Termenele sunt extrem de clare și reflectă faptul că proiectul respectă întru totul obligațiile asumate de parteneri

E. Grama, replică pentru Drăgulin: Termenele sunt extrem de clare și reflectă faptul că proiectul respectă întru totul obligațiile asumate de parteneri

„Vasile Iliuţă a vrut să-şi aroge această idee, acest proiect dar nu şi-a respectat angajamentele. Nici până în acest moment nu a predat proiectul tehnic, parte a angajamentului Consiliului Judeţean în proiectul „Îmbunătăţirea navigabilităţii pe Regiunea Transfrontalieră Călăraşi – Silistra”. În acest fel, pune în pericol realizarea întregului proiect. Este obligaţia lui Vasile Iliuţă să contribuie la realizarea acestui proiect. Din păcate, nu are timp.

Nu există proiectul Promenada. Este o ficţiune video – propagandistică a unor oameni rupţi de realitate şi de respect faţă de cetăţeni şi opinia publică. Este o minciună! „Îmbunătăţirea navigabilităţii pe Regiunea Transfrontalieră Călăraşi – Silistra” este singurul proiect proiect fezabil pe malul Borcei în care ne-am asociat cu Consiliul Judeţean şi în care Consiliul Judeţean şi-a asumat proiectarea, obţinerea avizelor şi autorizaţiei de construire. Până în acest moment nici una dintre obligaţii nu a fost îndeplinită”. Această declaraţie halucinantă aparţine primarului Dan Drăgulin, oferită recent unei publicaţii locale şi care are, de fapt, menirea de a arunca din nou cu noroi spre Vasile Iliuţă şi echipei din jurul său din cadrul Consiliului Judeţean care a muncit pe rupte ca acest proiect să fie acceptat la finanţare de BRCT în urmă cu aproape un an de zile.

Minciunile de mai sus, colportate, de fapt, într-un registru pe care Drăgulin l-a învăţat pe de rost încă din vremea când frecventa cursurile academiei comuniste de tristă amintire „Ştefan Gheorghiu”, au fost demontate de directorul Direcţiei Dezvoltare din cadrul CJ Călăraşi, Eduard Grama care a explicat pentru www.arenamedia.ro că termenele cuprinse în cadrul proiectului sunt extrem de clare și respectă întrutotul obligațiile asumate de parteneri. În realitate, vina aparţine de fapt Primăriei Călăraşi. „Într-o ieșire publică de neînțeles, întâiul MINCINOS al municipiului, primarul încă în funcție, DRĂGULIN, încearcă să inducă în mod voit o stare de confuzie, doar pentru a muta atenția publică a 8 ani de INCOMPETENȚĂ în fruntea unuia dintre cele mai urâte municipii din ţară.” a spus Grama care a continuat “De ce atacaţi, ca un TICĂLOS, munca unei echipe a CJ Călărași, cea care a luat Primăria de urechi şi a așezat-o la masa  fondurilor europene nerambursabile? Aveți cumva habar de etapele parcurse şi munca depusă, de echipa CJ, pănă la 29.03.2019, momentul semnării contractului de finanțare? Atunci când v-aţi asociat imaginea fudulă cu roadele muncii altora, pentru o împăunare nemeritată a dumneavoastră, domnule Drăgulin? Cu siguranță NU, aşa cum nici după 8 ani nu realizați în ce situație dezastruoasă se află acest municipiu! Ca să ştiţi, acest municipiu este imaginea în oglindă a dumneavoastră şi a găștii  al cărui membru sunteți, alături de mentorul Filipescu, baronul prins cu banii în slip.”

Grama “îi reaminteşte” lui Drăgulin dar şi “valetului” său preferat, Deculescu, cel care a deschis seria minciunilor pe marginea acestui proiect că termenul de achiziţie a Proiectului Tehnic este de fapt august 2020 iar termenul pentru execuţie a lucrărilor este cuprins între octombrie 2020 şi martie 2022. „Realitatea este limpede, conform aplicației e-MS, la care atât dumneavoastră cât şi echipa de proiect a Primariei Călărași aveţi acces, pentru a vă lămuri bâjbâielile:

1. Conform e-MS, termenul de achiziție a Proiectului Tehnic este AUGUST 2020, vezi documentul ataşat.

2. Conform e-MS, termenul pentru EXECUȚIE este OCTOMBRIE 2020 -MARTIE 2022.

Termenele sunt extrem de clare și reflectă faptul că proiectul respectă întru totul obligațiile asumate de parteneri. Dumneavoastră, când faceţi aceste declaraţii inconștiente, vă agăţati cumva de o MINUTĂ din şedinţa comună de la BRCT? Eu cred că DA, însă aplicaţia confirmă că respectăm clar termenele, iar aceea minută nu are vreo valoare.” a continuat reprezentantul Consiliului Judeţean care-l provoacă pe Drăgulin să ofere şi răspunsuri la câteva chestiuni care vizează informarea corectă a cetăţenilor acestei comunităţi locale. “Pentru o mai bună informare a beneficiarului final, respectiv comunitatea locală, vă adresez următoarele întrebări:

1. De ce ați solicitat, în două rânduri, suspendarea implementării proiectului,  conform adreselor transmise de dumneavoastră, având în vedere că obligațiile sunt respectate, conform e-MS?

2. Ați reînnoit contractele de ocupare temporară pe malul brațului Borcea și în 2020, pentru construcțiile ridicate ilegal?

3. Având în vedere că terenul este proprietatea Primăriei Călăraşi, consideraţi că CJ Călărași ar trebui să intervină, în locul dumneavoastră, pentru a elibera zona? Sau Primăria Călăraşi nu vrea să deranjeze interesele din zonă?

Faceţi referire, tot într-un mod TICĂLOS, la Baza de Canotaj. Aici cred că ar trebui să verificaţi cu MARE, MARE ATENȚIE documentele transmise iniţial pentru CF 1254...

4. De ce nu ați respectat graficul de achiziţii a echipamentelor pentru Primăria Călărași, conform raportului de control?” a conchis Grama.

achizitiePT

lucrariPMC

achizitieechipamente

 

“Îmbunătățirea siguranței navigabilității pe fluviul Dunărea în Regiunea transfrontalieră Călărași-Silistra” este un proiect finanțat în cadrul Programului Operațional Interreg V-a, Axa prioritară 1 ”O regiune bine conectată”, Obiectiv Specific 1.1 ”Îmbunătățirea siguranței transportului pe căile navigabile fluviale și maritime” şi semnat pe 29 martie 2019 de Drăgulin şi Iliuţă.

Total buget: 5.946.041,76 euro, din care: Consiliul Județean Călărași (lider de proiect)– 719.345,54 euro (12,09%); Municipalitatea Silistra : 1.999.999,32 euro (33,63%); Municipiul Călărași: 3.226.696,9 euro (54,26%)

Proiectul are ca scop îmbunătățirea navigabilității în regiunea transfrontalieră Călărași-Silistra, prin infrastructura de întărire a malurilor, atât în România, cât și în Bulgaria, marcarea corespunzătoare a căii navigabile și folosirea unor mijloace de transport fluvial sigure între cele două localități.

Activități care revin municipiul Călărași: execuția de lucrări de apărare de mal stâng al Brațului Borcea pe toată lungimea promenadei și a aleilor pietonale (aproximativ 350 ml); construcția gării fluviale (din metal și sticlă) și a pontonului; amenajări exterioare (mobilier urban); asigurarea utilităților

 

“După ce conduci 8 ani un municipiu pe care l-ai îndatorat şi sufocat, prin împrumuturi, cum n-a mai făcut-o nimeni, niciodată, cu găşti mufate la contracte cu bani publici, firme de casă, cu lucrări de mântuială, cu goarne din presă angajate chiar şi la cimitire, scheme de personal supradimensionate, ajungi să-ţi dai cu părerea de lucruri pe care nu le stăpâneşti, de care eşti străin, încercând să blochezi proiecte clare, cu bani europeni nerambursabili, împotriva cetăţenilor! Ruşine!”

Eduard Grama

Invitaţie la teatru: Bărbaţii la 40, Femeile la 43, vineri, 28 februarie, ora 19.00

Invitaţie la teatru: Bărbaţii la 40, Femeile la 43, vineri, 28 februarie, ora 19.00

Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași deschide Stagiunea de Teatru 2020, vineri, 28 februarie - ora 19.00, cu piesa de teatru Bãrbaţii la 40, Femeile la 43

Este un spectacol despre criza prin care trec aproape toate cuplurile cel puțin o datã în viatã. Dacă despre bãrbați este bine știut faptul că “middle age crisis” se manifestã la 40 de ani, despre femei încã se discutã. La 30, la 35 sau la 43?

Sã te înșele soția cu “cel mai prost din clasã”, sã te prindă criza de la 40 cu un milion de euro în cont sau sã fii pãrãsit pentru cã ești un om prea bun la suflet, sunt problemele cu care se confruntã personajele noastre surprinse în trei tablouri: la 29, la 40 și apoi la 43 de ani.

În distributie: Leonid Doni, Andreea Mateiu și Octavian Strunilã.

Scris si regizat de Octavian Strunilã.

28 februarie, ora 19.00 - Sala Barbu Știrbei

Biletele și abonamentele pentru întreaga stagiune de teatru (10 spectacole), se pot achiziționa de la Casa de Bilete a C.J.C.C. Călărași, incepând cu data de 24 februarie.

Program casă de bilete: de luni până joi de la 08.00 – 12.00 și vinerea de la 08.00 la 10.00.

afisbarbatii43femeile40

V. Iliuţă: Am prevăzut, în buget, o sumă pentru reabilitarea drumului din incinta Siderca

V. Iliuţă: Am prevăzut, în buget, o sumă pentru reabilitarea drumului din incinta Siderca

Preşedintele CJ Călăraşi, Vasile Iliuţă, a declarat marţi în cadrul unei conferinţe de presă că reabilitarea drumului din incinta Siderca, de acces în municipiul Călăraşi, rămâne în acest an pe lista de priorităţi subliniind că va aloca şi o sumă de bani pentru continuarea lucrărilor în ciuda „piedicilor” puse de conducerea Primăriei Călăraşi care în cursul anului trecut a formulat şi o plângere penală pentru nerespectarea prevederilor legale în vigoare. „În bugetul „Drumurilor Judeţene”, am prevăzut o sumă pentru drumul din incinta Siderca astfel încât să putem continua lucrările. Dar până acumk nu am primit autorizaţia de construire de la Primărie. Am trimis documentaţia cu cele două avize dar ne-a fost respinsă. Ar trebui să luăm un alt Certficat de Urbanism însă asta nu e posibil pentru că avem o plângere penală facută de administraţa municipiului Călăraşi. Dacă noi am reveni să luăm un alt Certficat de Urbanism, asta ar însemna că recunoaştem că avem o vină. Nu avem nicio vină! Am depus documentaţia în vederea eliberării autorizaţiei de construire. În urma controlului efectuat de Inspectoratul de Stat în Construcţii – Inspectoratul Regional în Construcţii Sud Muntenia, Primăria Călăraşi ne-a refuzat pentru a doua oară eliberarea autorizaţiei” a susţinut Iliuţă.

Imaginaţi-vă că în actualul context politic, rezumat la „eternul” conflict dintre Drăgulin – Filipescu, pe de o parte şi Iliuţă, pe de altă parte, reabilitarea şi modernizarea drumului vor aproape imposibil de finalizat în ciuda eforturilor precum şi a bunei credinţe afişate în tot acest timp de o parte a conducerii Consiliului Judeţean. Oricum, cei mai mulţi dintre călărăşeni s-au lămurit. Drăgulin are mari probleme cu finalizarea lucrărilor privind drumurile de interior, prin urmare acest drum de „exterior” mai poate aştepta până la... Sf. Aşteaptă! Adică să-l mai creditaţi cu încrederea încă vreo ‘npe mandate. 

Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași vă invită la Stagiunea de Teatru 2020

Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași vă invită la Stagiunea de Teatru 2020

Centrul Judeţean de Cultură şi Creaţie Călăraşi, instituţie finanţată de Consiliul Judeţean Călăraşi, „a creionat” programul evenimentelor cuprinse în cadrul Stagiunii de Teatru 2020.

Seria spectacolelor va debuta vineri, 28 februarie. De la ora 19.00, pe scena Centrului Cultural Barbu Ştirbei va avea loc evenimentul teatral Bărbaţii la 40, Femeile la 43.

Ultimul spectacol din acest an se va desfăşura pe 20 decembrie.

Program evenimente

28 februarie, ora 19.00 / Bãrbaţii la 40, Femeile la 43

În distribuție: Leonid Doni, Andreea Mateiu și Octavian Strunilã.

Scris si regizat de Octavian Strunilã.

Spectacol realizat de Rotari Entertainment

26 martie, ora 19.00 / O femeie împărțită la doi

Distribuția: Ana Odagiu, Silviu Mircescu, Sergiu Costache.

Regia: Lucian Ionescu și Ana Odagiu.

Spectacol prezentat de Rotari Entertainment

27 aprilie, ora 19.00 / Coaste din viața lui Adam

În distribuție: Leonid Doni, Paul Ipate, Octavian Strunilă, Anca Dinicu si Oana Strunilă.

Scenografia: Maria Nicola. Coregrafia: Oana Strunilă.

Regie si scenariu: Octavian Strunilă.

Spectacol realizat de Rotari Entertainment

18 mai, ora 19.00 / Soț de vânzare

Distribuția: Maria Radu, Ana Odagiu, Marius Gîlea.

Regia: Marius Gîlea

Spectacol realizat de  Rotari Entertainment

2 iunie, ora 17.00 / Peter Pan

Recomandat copiilor peste 5 ani

Adaptare de Cristian Mitescu după J.M.Barrie

Regia: Cristian Mitescu; Scenografia: Eugenia Tărășescu Jianu

Muzica: Viorel Andrinoiu ; Coregrafia: Sergiu Ionuţ Anghel

Distribuția: Costel Dobrescu, Lăcrămioara Bradoschi, Lucian Orbean, Paul Niculae, Ana Maria Orbean, Lizica Sterea, Carmen Bogdan, Nelu Neagoe.
Spectacol realizat de Teatrul Toma Caragiu Ploiești
29 iunie, ora 19.00 / Cei doi tineri din Verona

Adaptare de Vlad Trifas după William Shakespeare

Regia: Vlad Trifas; Traducerea: Vlad Trifas

Scenografia: decor: Mihai Androne, costume: Lucian Ionescu

Muzica: Vlad Trifas; Asistent regie: Lucian Ionescu
Distribuția: Stefan Pavel Cosmin Teodor Pana, Andrei Radu, Catalin Bucur, Lăcrămioara Bradoschi, Mihaela Mardare, Paul Niculae, Theodora Sandu, Alin Teglas, Nelu Neagoe, Costel Dobrescu, Ilinca Rus.
Spectacol prezentat de Teatrul Toma Caragiu Ploiești

2 iulie, ora 19.00 / Piatra din casă

De Vasile Alecsandri

Regia: Alexandru Dabija; Scenografia: Mihai Androne

Asistent regie: Karl Baker
Distribuția: Cristina Moldoveanu, Theodora Sandu, Clara Flores, Bogdan Farcas, 

Ioan Coman,  Karl Baker, Andrei Radu.

Spectacol realizat de Teatrul Toma Caragiu Ploiești

3 iulie, ora 17.00 / Califul Barză

Recomandat copiilor peste 5 ani

Adaptare scenică de Oana Leahu după Wilhelm Hauff

Regia: Oana Leahu; Scenografia: Eugenia Tărășescu Jianu

Muzica: Zeno Apostolache Kiss; Light design: Daniel Klinger
Distribuția: Ana Maria Orbean, Diana Uta, Ioana Roșu  Lăcrămioara Bradoschi, Lizica Sterea, Lucian Orbean, Nelu Neagoe, Paul Niculae. 
Spectacol realizat de Teatrul Toma Caragiu Ploiești

28 septembrie, ora 19.00 / Frumos e în septembrie la Veneția

După Teodor Mazilu

Distribuţie:  Mircea Rusu și Oana Pellea

Spectacol realizat de Teatrul Național București 

19 octombrie, ora 19.00 / My Fair Lady

Textul și versurile: Alan Jay Lerner

Regia, scenariul și lightdesign: Alice Barb

Scenografia: Viorica Petrovici, Alice Barb și Ovidiu Pascal

Muzica: Frederick Loewe; Coregrafia: Roxana Colceag

Distribuția: Calina Epuran, Silviu Biriș, Ion Radu Burlan, Karl Baker/George Capanu, George Liviu Frîncu/Romeo Zaharia, Dana Vulc, Manuela Alionte Frîncu, Mihaela Duțu, Rodica Alexandru, Lucian Vasilescu, Răzvan Hanganu, Robert Anton, Lăcrămiora Bradoschi, Ioana Rosu și Baletul Majestic.

Spectacol realizat de Teatrul Toma Caragiu Ploiești.

2 noiembrie, ora 19.00 / Și din 10 n-a mai rămas niciunul

După Agatha Christie 

În regia lui Ricard Reguant

Distribuție: Cristi Iacob, Ion Haiduc, Alexandru Conovaru, Şerban Gomoi, Ioana Marcoiu, Ioana Barbu, Camelia Pintilie, Victor Bucur, Andrei Mateiuşi și Dani Ionescu.

Spectacol realizat de Teatrul Avangardia

20 decembrie, ora 19.00 / Muzica Minunată a Crăciunului 

Concert vocal instrumental, în interpretarea orchestrei, corului și soliștilor Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” - Constanța.

Prețul unui bilet pentru piesele de teatru/spectacolele pentru adulți este 50 de lei in sală și 30 de lei la balcon.

Prețul unui bilet pentru piesele de teatru pentru copii este 25 de lei.

Prețul unui abonament pentru toate cele 10 piese de teatru/spectacole pentru adulți este 400 lei.

Program Casă de Bilete:

Luni – Joi: 08.00 – 12.00

Vineri: 08.00  - 10.00

Casa de Bilete va fi deschisă cu o oră și jumătate înainte de fiecare eveniment, doar dacă mai sunt bilete disponibile la vânzare pentru acel eveniment.

ADI Ecoaqua a decis: Apa şi canalul, mai scumpe cu 10%

ADI Ecoaqua a decis: Apa şi canalul, mai scumpe cu 10%

Şi s-a făcut voia lui Cezar Neagu. E adevărat nu întregime dar şi începutul este aşa cum şi-a dorit.

Preţul apei potabile s-a majorat cu 10,08%, de la 3,77 lei / mc la 4,15 lei / mc (preţuri fără TVA, 9%)) iar tariful de canalizare a crescut şi el cu 10,15%, de la 3,25 lei / mc la 3,58 lei / mc (tarfiele nu includ TVA-ul de 9%). Aşa au decis membrii asociaţi ai ADI Ecoaqua reuniţi pe 31 ianuarie într-o şedinţă de lucru. Tot în cadrul Hotărârii 4 se precizează că „Asociaţia va discuta, în vederea aprobării în semetrul II preţul la apă potabilă de 4,56 lei / mc (nu include TVA), respectiv tariful de canalizare – epurare la 3,82 lei / mc (fără TVA).

Se va ajunge acolo, mai exact după alegerile locale din vară ca să nu dea acum lumea cu pietre în ei la procentele mult visate, adică 20,95% la apa potabilă, respectiv 17,35% la canalizare.

Aşa că de la 1 martie, aveţi încă un motiv în plus să trageţi tare ca să plătiţi şi utilităţile la preţul, respectiv tariful „impus” de Cezar Neagu, om greu din garnitura de „profesionişti” cu care se laudă tandemul de toată jena Drăgulin – Filipescu.

Să sperăm că la acest „nivel” şi domnul Cezar Neagu va fi răsplătit aşa cum se cuvine, adică cu o nouă primă şi mai „babană” pentru munca istovitoare de lămurire dusă în ianuarie.  Îi ţin pumnii! Voi?

Călăraşi / Pe 25 februarie se încheie perioada de depunere a dosarelor pentru atribuirea/licitarea unui loc de parcare de reședință

Călăraşi / Pe 25 februarie se încheie perioada de depunere a dosarelor pentru atribuirea/licitarea unui loc de parcare de reședință

Compartimentul Transport Local, din cadrul Primăriei Municipiului Călărași, reamintește locatarilor din blocurile menționate mai jos că pe 25 februarie se încheie perioada de depunere a dosarelor pentru atribuirea/licitarea unui loc de parcare de reședință.

Aceștia au fost anunțați prin intermediul afișării la avizierele blocurilor (în mod repetat, din cauza distrugerii intenționate a anunțurilor) și pe site-ul instituției aici: https://primariacalarasi.ro/…/transport-p…/parcari-domiciliu.

Zonele unde sunt scoase, în această etapă, 184 de locuri de parcare de reședință pentru atribuire/licitare sunt următoarele:

  1. B-dul 1 Mai, bl.A1 si bl.A2 = 1 loc (3);
  2. B-dul 1 Mai, bl.A3, bl.A4, A5 = 1 loc (9);
  3. Str. Dobrogei, bl.A6, bl.A7, bl.A20 = 6 locuri (7, 14, 15, 16, 17, 18);
  4. B-dul 1 Mai, bl.A7, bl.A8, bl.A9, bl.A10, bl.A18, bl.A19, bl.A20 = 70 locuri (1-70);
  5. Str. Progresul-Str. Flacăra (tronson Str. Eroilor-Str. Al. Sahia, bl.B1si B2,sc.3 = 12 locuri (42, 43,44,45,46,47,49,50,51,52,53,54);
  6. Str. Progresul-str. Flacăra (tronson str. Eroilor-Str. Al. Sahia), bl.B2, bl.B3 si bl.B4 = 11 locuri (1,2,4,11,12,18,21,22,25,27,41);
  7. Str. Flacara - Progresul (tronson str. Al.Sahia-str. Gh.Lazăr), bl.B5, bl.B6 si bl.B7 = 16 locuri (1-16);
  8. Str. Progresul (tronson Str.Gh.Lazăr-T. Vladimirescu), bl. B18, B19, B20 si bl.B13-sc.1 = 5 locuri (2, 3, 9, 14, 18);
  9. Str. Cornișei (tronson str. Gheorghe Lazăr - str. T.Vladimirescu) bl. B19, bl.B20 = 5 locuri (3,4,14,17,24);
  10. Str. Tudor Vladimirescu (tronson Str. Cornișei-str. Progresul), bl.B20, sc.1 si sc.2 - bl.B25, sc.2 si sc.3 = 7 locuri (24,25,26,27,28,29,30);
  11. Str. Cornișei ( tronson Str. Tudor Vladimirescu - Str. Dorobanți) bl. B25, B26 = 6 locuri (51,53,54,56,57,58);
  12. Str Progresul (tronson Str. Gh. Lazăr-T.Vladimirescu - BISTRO), bl.B25, bl.B26, bl.B24-sc.1 si bl.B21-sc.3, 4, 5 = 5 locuri (14,15,16,17,20);
  13. Str. Progresul (tronson Str. Dorobanți – B-dul Cuza Vodă), bl. B27, B28, B29, B30, B31, B32 = 29 locuri (1-29).
Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.