P. Ţone: Nu vom permite această transformare până când nu se realizează încadrarea cu personal specializat, dotarea cu aparatură, echipamente de protecție și medicamente

P. Ţone: Nu vom permite această transformare până când nu se realizează încadrarea cu personal specializat, dotarea cu aparatură, echipamente de protecție și medicamente

Publicarea Hotărârii nr.5 din 25.03.2020 a Comitetului Local pentru Situații de Urgență, dar în special a prevederii stipulate la articolul 1 litera b și anume „Transformarea Spitalul Municipal Oltenița în spital pentru tratarea cazurilor de COVID-19, se va face numai după încadrarea cu personal specializat, dotarea cu aparatură, echipamente de protecție și medicamente conform procedurii de tratare a cazurilor de COVID – 19”, a dat naștere la multe comentarii în spațiul pubic, motiv pentru care am dorit să venim cu precizări.

Pentru început vreau să vă asigur că siguranța oltenițenilor, înseamnă și siguranța mea și a familiei mele și acest lucru, acum când vorbim despre viață și despre moarte, nu poate face obiectul niciunei negocieri, motiv pentru care dacă ar fi fost să decid doar eu, în calitate de primar a acestei localități răspunsul ar fi fost unul singur...și acela ar fi fost NU.

Dar acum când ne aflăm într-un moment excepțional și țara e condusă prin ORDONANȚE MILITARE trebuie să ne supunem hotărârilor celor care gestionează managementul ecestui tip de risc și anume GUVERNULUI ROMÂNIEI. Trebuie să ne supunem, dar nu oricum și nu necondiționat. Nu vom permite ca cineva să ne trimită pe front la război fără pușcă și cască de protecție, deci nu vom permite această transformare până când nu se realizează încadrarea cu personal specializat, dotarea cu aparatură, echipamente de protecție și medicamente.

Specialiștii spitalului nostru știu ce ne trebuie și acest necesar a fost înaintat către Ministerul Sănătății, pentru că depășește cu mult posibilitățile bugetului nostru.

Văzând acum modul în care ați înțeles să aplicați prevederile Ordonanțelor militare, am convingerea că vom reuși să trecem împreună că după această perioadă vom fi cu toții sănătoși și ne vom continua viața în normalitate.

PRIMAR

Petre ȚONE

Sursa Facebook Prim[ria Municipiului Olteni'a

Ministrul Finanţelor propune o amânare de până la 9 luni a plăţii ratelor la bănci, în funcţie de cum decide fiecare debitor

Ministrul Finanţelor propune o amânare de până la 9 luni a plăţii ratelor la bănci, în funcţie de cum decide fiecare debitor

Într-o declaraţie la Realitatea Plus, şeful de la Finanţe, Florin Cîţu, a subliniat, miercuri, că nu va fi nevoie de niciun certificat de stare de urgenţă pentru a obţine o astfel de facilitate, ci doar de o cerere către bancă.

"Am propus băncilor ca până la 9 luni să fie perioada de amânare a ratelor. Propunerea a fost discutată şi cu Banca Naţională şi cu sistemul bancar. Fiecare cetăţean va decide care este perioada pentru care vrea să îşi amâne ratele. Se va face la cerere şi nu există niciun fel de restricţionare. Nu este nevoie de niciun certificat de stare de urgenţă, nu este nevoie de alte piedici. Cei care cred că nu pot face faţă în această perioadă şi vor să-şi amâne ratele la bancă vor face o cerere către bancă. Detaliile le voi prezenta în Ordonanţa de urgenţă pe care o voi propune mâine (joi, n.r.) în şedinţa de guvern", a afirmat Florin Cîţu.

Pe de altă parte, ministrul Finanţelor a explicat că oamenii nu vor fi obligaţi să plătească într-o lună tot ceea ce a fost amânat, iar reeşalonarea se va face pentru o perioadă lungă de timp.

"Reeşalonarea se va face pe o perioadă lungă de timp, poate chiar pe toată perioada creditului. Statul intervine pentru susţinere. Vom ajuta şi încă 12 luni, după cele 9, dar forma finală a acestui ajutor o veţi vedea în ordonanţa de urgenţă. Oamenii să nu se îngrijoreze. Nu vor fi puşi să plătească într-o lună după ce se termină această perioadă tot ceea ce fost amânat. Diferenţa de dobândă se va plăti reeşalonat pe o perioadă lungă de timp în aşa fel încât să nu existe o povară imediată pentru cei care au rate la bancă", a precizat Cîţu.

Referitor la modul în care pot fi obţinute aceste facilităţi, ministrul citat a precizat că demersul se poate face în doi paşi, printr-un telefon la bancă şi o scrisoare pe e-mail.

"Eu propun să facem în 2 - 3 paşi. Un telefon iniţial şi apoi o reconfirmare printr-un e-mail. Vedem cum se poate face logistic. Eu propun să fie cât mai simplu pentru că toate băncile din România au un call center foarte bun. Dacă nu se va putea face doar prin e-mail", a mai spus Florin Cîţu.

sursa www.agerpres.ro

Călăraşi / Noul program de transport public local care va intra în vigoare joi, 26 martie

Călăraşi / Noul program de transport public local care va intra în vigoare joi, 26 martie

Primăria Municipiului Călărași aduce la cunoștința călărășenilor noul program de transport public local ce intră în vigoare începând cu data de 26 martie 2020, pe perioada stării de urgență:

-între orele 05.00-07.00 se va pleca din capetele de traseu din oră în oră

-între orele 07.00-09.00 se va pleca din capetele de traseu la fiecare 15 minute

-între orele 09.00-15.00 se va pleca din capetele de traseu din oră în oră

-între orele 15.00-18.00 se va pleca din capetele de traseu la fiecare 15 minute

-între orele 18.00-22.00 se va pleca din capetele de traseu din oră în oră

Operatorul de transport are obligaţia să afişeze în toate staţiile de transport public local, precum şi în interiorul autobuzelor, programul de funcţionare.

BIROUL DE PRESĂ

 

Olteniţa / O societate comercială a făcut o donaţie spitalului din localitate

Olteniţa / O societate comercială a făcut o donaţie spitalului din localitate

Aşa cum a declarat primarul Petre Ţone, într-un interviu acordat www.arenamedia.ro, societatea Dornacor din Olteniţa şi-a onorat promisiunea donând Spitalului Municipal un container pentru buna desfăşurare a activităţii în contextul vitreg al pandemiei de coronavirus. „Sănătatea este una cele mai de pret valori, generozitatea se încadrează și ea in această listă privilegiată. Pentru că în această luptă impotriva raspandirii COVID 19, fiecare leu contează, avem bucuria să vă informăm că oameni cu suflet au ales să sprijine instituțiile implicate cu materiale de protecție.

Societatea DORNACOR SRL din municipiul Oltenița a donat Spitalului Municipal Oltenița un container necesar bunei desfășurări a activității, iar dl. Radu Ștefan 250 măști de protecție către aceași instituție. Pe aceasta cale adresam multumiri!” este mesajul postat pe pagina de Facebook a Primăriei Municipiului Olteniţa

CJSU / 1508 persoane sunt autoizolate și monitorizate la domiciliu; 92, în carantină; 2 dosare penale întocmite sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor

CJSU / 1508 persoane sunt autoizolate și monitorizate la domiciliu; 92, în carantină; 2 dosare penale întocmite sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor

În data de 25.03 a.c., în județul Călărași, conform datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică, 92 de persoane se află în carantină, iar 1508 persoane sunt autoizolate și monitorizate la domiciliu.

Precizăm că informările referitoare la numărul de persoane depistate pozitiv în urma testelor COVID-19 efectuate și numărul de teste COVID-19 efectuate se fac doar de la nivel central, prin comunicare și publicare zilnică.

Până la această dată, prin structurile abilitate ale MAI, au fost întocmite 2 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Totodată, structurile de ordine publică au aplicat 11 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.

În intervalul orar 22.00 - 6.00 au fost aplícate 2 de sancțiuni în valoare de 200 lei persoanelor care au încălcat art. 5 din Ordonanța Militară nr. 2 privind interdicțiile de deplasare.

Atragem atenția cetățenilor asupra faptului că, începând de azi, miercuri 25.03.2020, ora 12.00, intră în vigoare Ordonanța Militară nr. 3 din 24.03.2020, care prevede noi măsuri de combatere a răspândirii COVID-19 și anume:

Se interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu următoarele excepții:

- deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

- asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;

- asistența medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;

- motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;

- în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor și nevoile animalelor de companie/domestice;

- pentru donarea de sânge la centrele de transfuzie sangvină;

- deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;

- deplasarea pentru realizarea de activități agricole;

- deplasarea producătorilor pentru comercializarea de produse alimentare.

Totodată, circulația persoanelor care au împlinit 65 de ani, în afara locuinței/gospodăriei, este permisă numai în intervalul orar 11.00 – 13.00, strict pentru următoarele motive:

  1. a) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice;
  2. b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
  3. c) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea unui minor, asistența altor persoane vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, ori în cazul decesului unui membru de familie;
  4. d) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități fizice colective), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice.

Circulația persoanelor peste 65 de ani, în exteriorul locuinței/gospodăriei, este permisă și în afara intervalului orar 11.00 – 13.00, dacă aceasta se face în interes profesional ori pentru realizarea de activități agricole.

Pentru verificarea motivului deplasării angajații trebuie să prezinte legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator, persoanele fizice autorizate, titularii întreprinderilor individuale, membrii întreprinderilor familiale, liber profesioniștii și persoanele care practică activități agricole vor prezenta o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

Pentru verificarea motivului deplasării în alte situații decât cele prevăzute mai sus, se va prezenta o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil. Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței, motivul și locul deplasării, data și semnătura.

Adeverința eliberată de angajator sau declarația pe propria răspundere pot fi prezentate personalului autorităților abilitate și prin intermediul telefonului, tabletei sau unui dispozitiv electronic similar.

În intervalul orar 22.00 - 06.00, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă numai pentru motivele expuse mai sus.

Începând cu data de 25.03.2020, ora 12.00, toate persoanele care intră în România vor fi supuse măsurii carantinării sau izolării la domiciliu după caz.

Autoritățile administrației publice locale au obligația să identifice și să țină evidența persoanelor fără adăpost, precum și să asigure adăpostirea și îngrijirea acestora. Această evidență va fi actualizată și raportată săptămânal la Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției. Această măsură se aplică începând cu data publicării Ordonanței Militare 3 în Monitorul Oficial al României, partea 1.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor.

ÎN CONTINUARE VĂ RUGĂM SĂ RESPECTAȚI REGULILE ELEMENTARE DE CONDUITĂ ȘI DE IGIENĂ ȘI MĂSURILE TRANSMISE DE CĂTRE AUTORITĂȚI!

GCS / 12, numărul deceselor persoanelor infectate cu noul coronavirus

GCS / 12, numărul deceselor persoanelor infectate cu noul coronavirus

Un nou deces cauzat de infecţia cu noul coronavirus COVID-19 a fost înregistrat, urcând bilanţul persoanelor decedate de această boală în ţara noastră la 12, ultimul pacient decedat fiind un bărbat de 74 de ani, din judeţul Ialomiţa, internat în Spitalul Comăneşti din Bacău, informează Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

"Cazul 12: Bărbat, 74 ani, din judeţul Ialomiţa, internat la Bacău în Spitalul Comăneşti, secţia ATI, unde a primit oxigen pe mască. Bărbatul a manifestat simptome în 19 martie a.c. şi a fost internat în 22 martie a.c. în stare gravă. Pacientul suferea de obezitate, HTA, şi insuficienţă renală cronică", precizează informarea GCS.

Potrivit sursei citate, al 11-lea pacient decedat a fost o "femeie, 64 de ani, din judeţul Suceava, internată în stare gravă în Spitalul Judeţean Suceava - secţia ATI, unde a fost intubată". Femeia a fost transferată la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Iaşi, unde a decedat marţi. "Pacienta suferea de boli asociate (HTA, cardiopatie ischemică, fibrilaţie atrială) şi a avut istoric de călătorie în perioada 13-29 februarie a.c. în Insulele Mauritius, Seychelles, Dubai", relatează informarea CGS.

Conform GCS, a intervenit o "eroare de raportare" la comunicarea anterioară a decesului cu numărul 11. "Menţionăm că, dintr-o eroare de raportare, decesul anterior comunicat cu numărul 11 a fost deja raportat ca decesul cu numărul 5, în cursul zilei de ieri, 23 martie a.c.", se mai susţine în informarea transmisă de către Grupul de Comunicare Strategică.

sursa www.agerpres.ro

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.