EURES | Ofertă muncă sezonieră în Portugalia şi Danemarca pentru culegători de mazăre

EURES | Ofertă muncă sezonieră în Portugalia şi Danemarca pentru culegători de mazăre

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă prin intermediul Serviciului EURES România vă face cunoscută oferta de muncă de lucrător în agricultură – culegător de mazăre pentru Danemarca şi Portugalia.

Firma Greenpeas Enterprise APS (www.My-greenpeas.com) cu sediul în localitatea Ørbæk, Danemarca oferă pentru anul 2021, 300 de locuri de muncă de culegători de mazăre. Locurile de munca sunt în Danemarca (200 locuri de muncă), la ferma din Industrivej 1 E, oraşul Ringe, insula Funen (Fyn) şi în Portugalia (100 locuri de muncă), la ferma din Vila Nova de Milfontes.

Descrierea locului de muncă: Angajatorul caută persoane îndemanatice şi mobile pentru culesul mazării. Pot sa aplice şi cuplurile. Se va munci în ferme unde majoritatea lucrătorilor sunt din România. Compania promovează respectul reciproc, responsabilitatea şi încrederea între lucrători. Se va încheia un contract de muncă direct la fermă fără intermediari şi fără comisione. Se acordă asistenţă în completarea şi trimiterea actelor pentru obţinerea dreptului de muncă. Se asigură transportul săptămânal cu autobuzele companiei la cumpărături.

Durata contractului:

Portugalia: 15 martie – 31 mai 2021, program de lucru 40-50 ore/săptămână, 6 zile/săptămână, se lucrează în intervalul orar 07 – 15.

Danemarca: iunie - septembrie 2021, program de lucru 40-50 ore/săptămână, 6 zile/săptămână, se lucrează în intervalul orar 07 – 15.

Condiţii:

- Pentru Portugalia: Cazarea se face în case cu 3, 6 camere, echipate cu toate utilităţile. Intr-o camera se pot caza 2 până la 6 persoane. Pentru cupluri se va asigură cazare separată. Se asigură acces la bucătărie complet mobilată, sală de mese, băi cu duşuri, maşini de spălat haine. Taxa de cazare plătită de lucrător pe lună este între 90 şi 140 de euro, incluzând consumul/utilităţile. Asigurarea medicală este plătită de către angajator.Transportul la locul de muncă va fi suportat de către angajator. Mai multe informaţii despre cazare şi transport se găsesc pe website-ul: www.My-greenpeas.com.

- Pentru Danemarca: Cazarea se face în rulote cu 4 camere, 2 persoane în cameră, rulota este echipata cu baie si toaleta. In camping sunt disponibile separat de rulote: bucătărie complet mobilata (frigider, aragaz), sală de mese, extra bai cu duşuri, maşini de spălat, TV, internet Wireless. Taxa de cazare plătită de lucrător/zi este de 8 euro cu toate utilitatile incluse. Taxa de cazare se va retine la plecare din salariu. Asigurarea medicala este platita de catre angajator.

Transportul dus-întors România-Danemarca este în responsabilitatea lucrătorului. Pentru transportul de la locul cazării la locul de muncă sau pentru cumpăraturi, angajatorul va pune la dispoziţia lucrătorilor un autobuz, contra cost pentru 1,5 euro/zi/persoană. Opţional, lucrătorii pot să îşi aleagă alt mijloc de transport la locul de muncă. Mai multe informaţii despre cazare şi transport se găsesc pe website-ul: www.My-greenpeas.com.

Plata muncii:

- În Portugalia: Plata muncii este în funcţie de cantitatea culeasă, în lădiţe, caserole cu gramaj specific. Salariul minim pe lună/persoană este de 750 euro brut. Salariul poate ajunge la 1500-1700 de euro brut/lună. Săptămânal se acordă un avans, care poate fi achitat cash sau prin cont bancar. Impozitul şi contribuţiile sociale se vor deduce din salariu conform legislaţiei portugheze.

- În Danemarca: Plata muncii este în funcţie de cantitatea culeasă, salariul este între 2000 şi 2500 de euro brut/lună. Salariul se acordă lunar. Săptămânal se acordă un avans, care poate fi achitat cash sau prin cont bancar. La finalul sezonului se acordă un bonus de 12.5% din salariu, reprezentând bani de vacanţă, conform legislaţiei daneze. Impozitul şi contribuţiile sociale se vor deduce din salariu conform legislaţiei daneze.

Cerinţe:

- vârstă minimă: 18 ani;

- nu se solicită cunoaşterea unei limbi străine;

- abilităţi de muncă în agricultură;

- condiţie fizică bună.

Mod de aplicare:

Candidaţii trebuie să trimită un CV model EUROPASS, în limba română, pe adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. şi pentru monitorizare la: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. Informaţii suplimentare pot fi obţinute la numărul de telefon 004551501097, persoană de contact Andreea Motoc.

Instrucţiunile de aplicare se găsesc pe website-ul: www.My-greenpeas.com.

Termen limită pentru trimiterea aplicaţiilor: 15 ianuarie 2021.

CJSU | Rata incidenței cumulative COVID-19 la 1000 de locuitori în județul Călărași, este de 1,56. În municipiul Călărași, 2,49!

CJSU | Rata incidenței cumulative COVID-19 la 1000 de locuitori în județul Călărași, este de 1,56. În municipiul Călărași, 2,49!

În contextul informării privind situația generată de răspândirea virusului COVID-19, la nivelul județului Călărași, la data de 31 decembrie, datele sunt următoarele:

- 998 persoane în carantină la domiciliu;

- 463 persoane în izolare la domiciliu;

- 76 persoane în izolare instituționalizată (internate);

- 6275 persoane confirmate de la începutul epidemiei (42 cazuri înregistrate în ultimele 24 de ore);

- 573 cazuri active;

- 687 persoane au fost declarate vindecate;

-În ultimele 24 de ore nu au fost înregistrate decese.

Precizăm că rata incidenței cumulative COVID-19 la 1000 de locuitori în județul Călărași, este de 1,56. Situația localităților cu rata incidenței cumulative peste 1,5 la 1000 de locuitori este următoarea:

  1. Vâlcelele (3,61)
  2. Alexandru Odobescu (3,25)
  3. Mun. Oltenița (2,78)
  4. Chiselet (2,54)
  5. Mun. Călărași (2,49)
  6. Oraș Lehliu-Gară (2,44)
  7. Valea Argovei (2,10)
  8. Plătărești (2,06)
  9. Fundeni (1,91)
  10. Căscioarele (1,81)
  11. Nicolae Bălcescu (1,78)

12.Șoldanu (1,78)

  1. Dichiseni (1,70)
  2. Gălbinași (1,64)
  3. Vlad Țepeș (1,54)
  4. Ștefan cel Mare (1,54)
  5. Ciocănești (1,53)

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis că, atunci când incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare sau egală de 1,5/1.000 de locuitori, comitetele județene pot decide restricționarea activității restaurantelor și cafenelelor. Această măsură vizează și restaurantele și cafenelele din interiorul hotelurilor și pensiunilor, precum și activitatea sălilor de jocuri de noroc.

Forțele de ordine constituite din polițiști, jandarmi și polițiști locali au efectuat în continuare acțiuni privind ordinea și siguranța publică în contextul prevenirii și combaterii răspândirii noului coronavirus, cât și pentru descurajarea faptelor de natură contravențională.

Echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Barbu Ştirbei al judeţului Călăraşi efectuează zilnic acţiuni de informare preventivă în localităţile judeţului, iar cadrele Inspecţiei de Prevenire desfăşoară activităţi de îndrumare şi control la operatori economici şi instituţii publice în vederea respectării măsurilor prevăzute de lege.

Vă rugăm să respectați măsurile stabilite de autorități și de specialiști în perioada stării de alertă, distanțarea fizică, evitarea aglomerațiilor, igienizarea/dezinfectarea frecventă a mâinilor și purtarea mijloacelor de protecție individuală, măsuri necesare pentru a proteja sănătatea tuturor.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

CJSU | Rata incidenței cumulative COVID-19 la 1000 de locuitori în județul Călărași este de 1,42. În municipiul Călărași, 2,25!

CJSU | Rata incidenței cumulative COVID-19 la 1000 de locuitori în județul Călărași este de 1,42. În municipiul Călărași, 2,25!

Astăzi, 1 ianuarie 2021, în județul Călărași, situația epidemiologică privind infecția cu Coronavirus COVID-19, este următoarea:

- 6316 cazuri confirmate pozitiv cu COVID-19 de la începutul epidemiei (41 cazuri înregistrate în ultimele 24 de ore);

- 529 cazuri active;

- 687 cazuri declarate vindecate;

- 667 de persoane în carantină la domiciliu;

- 258 persoane sunt în izolare la domiciliu;

- 49 persoane în izolare instituționalizată (internate);

-în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4 decese.

Deces 1: Femeie, 62 de ani, comorbidități (diabet zaharat), decedată la Spitalul Județean Călărași.

Deces 2: Bărbat, 58 de ani, comorbidități (hipertensiune arterială, sechele accident vascular cerebral, obezitate), decedat la Spitalul Județean Călărași.

Deces 3: Bărbat, 73 de ani, comorbidități (insuficiență renală cronică, hemodializă, fibrilatie atrială), decedat la Spitalul Județean Călărași.

Deces 4: Femeie, 64 de ani, comorbidități (boală cardiacă ischemică, hipertensiune arterială, diabet zaharat insulino-necesitant), decedată la Spitalul Județean Călărași.

Precizăm că rata incidenței cumulative COVID-19 la 1000 de locuitori în județul Călărași, este de 1,42. Situația localităților cu rata incidenței cumulative peste 1,5 la 1000 de locuitori este următoarea:

  1. Valea Argovei (3,79)
  2. Chiselet (3,17)
  3. Șoldanu (2,67)
  4. Oraș Lehliu-Gară (2,60)
  5. Ștefan cel Mare (2,47)
  6. Vâlcelele (2,41)
  7. Nicolae Bălcescu (2,37)
  8. Ciocănești (2,29)
  9. Mun. Călărași (2,25)
  10. Alexandru Odobescu (2,17)
  11. Plătărești (2,06)
  12. Mun. Oltenița (2,04)

13.Fundeni (1,70)

14.Dichiseni (1,70)

15.Vlad Țepeș (1,54)

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis că, atunci când incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare sau egală de 1,5/1.000 de locuitori, comitetele județene pot decide restricționarea activității restaurantelor și cafenelelor. Această măsură vizează și restaurantele și cafenelele din interiorul hotelurilor și pensiunilor, precum și activitatea sălilor de jocuri de noroc.

Forțele de ordine constituite din polițiști, jandarmi și polițiști locali au efectuat în continuare acțiuni privind ordinea și siguranța publică în contextul prevenirii și combaterii răspândirii noului coronavirus, cât și pentru descurajarea faptelor de natură contravențională.

Echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Barbu Ştirbei al judeţului Călăraşi efectuează zilnic acţiuni de informare preventivă în localităţile judeţului, iar cadrele Inspecţiei de Prevenire desfăşoară activităţi de îndrumare şi control la operatori economici şi instituţii publice în vederea respectării măsurilor prevăzute de lege.

Vă rugăm să respectați măsurile stabilite de autorități și de specialiști în perioada stării de alertă, distanțarea fizică, evitarea aglomerațiilor, igienizarea/dezinfectarea frecventă a mâinilor și purtarea mijloacelor de protecție individuală, măsuri necesare pentru a proteja sănătatea tuturor.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

M. Dulce: Sunt foarte multe obiective majore pe care ni le-am fixat pentru 2021

M. Dulce: Sunt foarte multe obiective majore pe care ni le-am fixat pentru 2021

În penultima zi a anului trecut, l-am “provocat” pe primarul municipiului Călărași, Marius Dulce la un dialog mai amplu, printre temele abordate numărându-se anul electoral 2020 și “provocările” pentru 2021. Pe agenda sa figurează o serie de obiective majore, cu finanțare europeană care trebuie demarate cât mai repede având în vedere că ele trebuie și finalizate până la sfârșitul anului 2023. Principalul “inamic” devine timpul.

Domnule primar, mai e o zi până la final de an 2020, unul extrem de agitat cu foarte multe evenimente. Unele dorite, altele nedorite, așteptate sau nu. Aş vrea să ne întoarcem în timp, să ne imaginăm că suntem la începutul lui 2020, an electoral cu două tipuri de alegeri. Care erau gândurile dumneavoastră atunci?

Marius Dulce: La începutul anului, eram preşedintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate, eram omul care tot timpul era, să zicem, contestat în partid, eram omul care spunea de fiecare dată că trebuie să ieşim la bătaie şi să ne alegem pe cel care trebuia să ne reprezinte în alegerile locale. Drept pentru care am aruncat mănuşa la un anumit moment dat, asta se întâmpla undeva în martie, şi a început “războiul” pentru desemnarea candidatului PSD pentru Primăria Călărași, la alegerile locale. Am început campania electorală prin luna martie. Din cauza pandemiei, a introducerii stării de urgenţă și ulterior a stării de alertă, s-au decalat alegerile. Despre 2020, pot să spun că a fost un an în care tot timpul m-am aflat în alertă, în campanie electorală.

Un moment de care trebuie să ţinem cont a fost începutul lunii martie, când au venit la Călărași liderii centrali ai partidului care au spus cu subiect şi predicat că Marius Dulce este candidatul PSD pentru Primărie municipiului Călărași.

Marius Dulce: Da, acest moment a fost cel mai important pentru că din acea clipă s-a declanşat, practic, campania electorală în ceea ce mă privește. Am simţit că trebuie să lupt pentru călărăşeni ca să schimbăm ceva la Călăraşi. În ultimii ani, era tot mai vizibil că ceva nu funcţiona la Călăraşi. Era o stare de letargie, mai ales că PSD-ul nu a fost reprezentat la “vârf” atât la nivel de Primărie cât şi de Consiliu Judeţean de 16 ani. Cu voia călărăşenilor, s-a produs schimbarea pe 27 septembrie.

Cu toate acestea vechea conducere a partidului parcă tot nu vroia să vă dea girul. A fost un moment aşa, de incertitudine...

Marius Dulce: Într-adevăr, vechea conducere n-a vrut să-mi dea girul pentru că aveam cea mai mare notorietate, lucru confirmat de sondajele realizate la solicitarea partidului. De fiecare dată m-am clasat pe primul loc! Probabil că cei care conduceau partidul la momentul respectiv au jucat la două capete. Fapt care s-a văzut în momentul în care toţi acești lideri au trecut în barca PNL-ului. Aceşti oameni nu “jucau” pentru PSD, ci pentru PNL iar Dulce era un pericol pentru PNL, fapt demonstrat pe 27 septembrie. Odată cu venirea preşedintelui Vasile Iliuţă în partid, s-a conturat o echipă care s-a dovedit finalmente câştigătoare. O echipă care vrea să fie permanent aproape de oameni. Vă asigur că vom lucra pentru oameni, pentru toți călărășenii, pentru că nu avem alte interese.

Nu doar campania propriu zisă a fost dificilă ci şi perioada de precampanie. Ați luat la pas Călăraşiul, adversarii nu v-au menajat deloc lansând o serie de atacuri, unele inventate, altele exagerate.

Marius Dulce: Când intri într-o campanie electorală este clar că adversarii intenționează să scoată la iveală cât mai multe părţi negative, cât mai multe probleme, vulnerabilități pe care să le exploateze pentru obținerea unui capital electoral. Despre acest candidat, Marius Dulce, nu au avut ce să spună. Decât faptul că am fost în concediu medical prelungit, care s-a dovedit a fi legal, obținut din varii motive medicale pe care le-am expus la momentul respectiv. În rest, nu au avut ce să spună pentru că eu sunt un călărăşean get-beget şi vreau să fac ceva durabil, constructiv, în parametrii impuși de legile în vigoare pentru aceşti oameni. Nu sunt legat pe viață de scaunul de primar însă atâta vreme cât voi avea susținerea cetățenilor vreau să fac ceva pentru ei și desigur pentru Călăraşi.

În perioada campaniei îmi spuneaţi că veți câştiga alegerile. A venit ziua de 27 septembrie şi iată că această premoniţie s-a transformat în certitudine.

Marius Dulce: După atâta muncă susținută, începând din luna martie, şi la cât am fost prigoniţi de cei de la PNL, de alergaţi, de denigraţi, era clar că a venit momentul ca şi pentru Călăraşi să câştige cineva din Călăraşi. Dacă stăm să ne gândim, dintre primarii care s-au aflat la cârma acestui municipiu, foarte puţini au fost călărăşeni get-beget.

Competiţia din septembrie asta a fost mai cumplită decât cea din 2016?

Marius Dulce: Da, a fost mult mai dură decât cea din 2016! Dar faptul că ai simţit echipa alături, faptul că ai simţit oamenii care te sprijină, lucrurile astea îți dau puterea să lupţi şi să devii și mai puternic. Nimeni n-a anticipat forța acestui angrenaj “Iliuţă-Dulce”, capabil să decimeze acest “sistem” creat de PNL de 16 ani.

Sunteţi primar PSD după 16 de ani. Este o provocare personală dar şi politică pentru un om care a reuşit totuşi să dea la o parte regimul liberal care și-a dovedit până la urmă limitele...

Marius Dulce: Este pentru că eu am venit în politică să cunosc oamenii, să ştiu ce se întâmplă cu oraşul meu. De-a lungul timpului am fost angrenat în anumite funcții de conducere care mi-au dat posibilitatea să evaluez destul de bine realitățile. Am fost viceprimar, consilier local, președinte al CJAS Călărași, candidat în două rânduri pentru Primăria Călărași. Au fost “voci” care m-au întrebat de ce mai candidez a doua oară. Dar toţi prietenii şi cunoştinţele m-au îndemnat să fac acest pas. În momentul în care te întâlneşti cu oameni pe stradă şi îţi spun: „Domnule, ce faci, candidezi în 2020?” Astfel de momente îți dau puterea să mergi mai departe cu încredere știind că de fapt îi reprezinți pe cetățeni. Pe toți!

Diferenţa faţă de contracandidatul de la PNL a fost mare....

Marius Dulce: Nici nu mai contează diferenţa. Când ai câştigat, diferența poate fi redusă și la un vot. Problema este că ai câştigat şi să nu-i dezamăgeşti pe oameni. Dacă ei au 1000 de probleme, tu trebuie să identifici 1500 de soluţii. Trebuie să faci ceva să nu-ţi fie ruşine de tine şi de oamenii care te-au susţinut. Asta va face Marius Dulce în acest mandat. Va face tot ce-i stă în putință pentru Călăraşi şi călărăşeni. Lucruri de care să nu-i fie ruşine!

Pe 6 decembrie, aţi pus umărul în calitate de preşedinte al celei mari mari organizații locale PSD la câștigarea alegerilor parlamentare cu un rezultat bun, aproape de 50% la nivel de judeţ. Călărășenii sunt reprezentați în Parlament de 3 social-democrați, un senator și 2 deputați. 3 parlamentari. Și de data asta, competiția a fost acerbă...

Marius Dulce: Sigur, competiţia este dură când e vorba de alegeri. E clar că a fost o provocare majoră pe care am dus-o la bun sfârşit. M-a bucurat faptul că am susţinut oameni din Călăraşi, oameni care mi-au fost aproape, oameni cu care colaborez frumos. Şi atunci câştigul este şi mai mare când poţi să stai cu toţi la aceeaşi masă, să vorbeşti aceeaşi limbă şi să te gândeşti că trebuie să faci împreună cu cel care a devenit parlamentar ce e mai bun pentru călărăşenii noştri.

Aţi ieşit, să zic aşa, de mână cu actualul senator Nicuşor Cionoiu. Un antreprenor local important care şi-a pus amprenta pe multe obiective. Sunt convins că această colaborare va persista şi în 2021...

Marius Dulce: Nicuşor Cionoiu, să zic așa, nu şi-a dorit această funcţie. Omul a demonstrat atât în viaţa personală cât și în activitatea profesională. Aşa cum bine aţi spus, a dezvoltat destul de multe lucrări. Este un om din Călăraşi și împreună am convenit să facem ceva pentru călărăşeni. Să ne mândrim cu Călăraşiul nostru.  

Să vorbim puţin şi despre viitor. 2021 este primul an din acest mandat de primar. Care ar fi obiectivele majore pentru acest an? Ce aveți în vedere?

Marius Dulce: Sunt foarte multe obiective majore pe care ni le-am fixat pentru 2021. În cele două campanii din 2020, cred că 80% dintre călărăşeni au spus că nu avem drumuri şi trotuare. Dacă aţi văzut, încă din prima lună de activitate la primărie am început să asfaltăm străzi mai mari, mai mici, vreo 6 la număr. Am demonstrat că se poate. Am arătat şi angajaților, colaboratorilor din cadrul Primăriei că se poate, dacă vrei. Am terminat încă o licitaţie multianuală pentru reabilitarea străzilor Rahova, Plevna şi Viitor, obiective pe care vreau să le finalizăm până în anul 2022. Asta înseamnă trotuare, carosabil şi spaţii verzi, toată modernizarea necesară. Am încheiat contracte pentru strada Luceafărului, tronsonul de la Panduri până la Belşugului, şi pentru strada Zefirului de la Panduri până la Nufărului, ca să pot să mă gândesc la următorul proiect, modernizarea străzii București care va demara undeva în luna iunie sau iulie. Aceste două lucrări trebuie terminate ca să putem asigura mobilitate pentru cetăţeni, să nu deranjăm cu ceea ce va urma, modernizarea străzii Bucureşti.

Concret când începe acest proiect?

Marius Dulce: Este ridicat deja în SICAP, cred că în iunie-iulie. Am luat în calcul și contestațiile care pot apărea în acest sens.

Nu este singurul proiect...

Marius Dulce: Nu, sunt destule proiecte. Am mai semnat “anvelopări” pentru licee, pentru grădiniţe...

Cum facem rost de bani pentru cofinanţare?

Marius Dulce: Sunt în studiu acum, să vedem cum asigurăm cofinanţările. Am înţeles de la colegii primari de municipii că există un sistem de asigurări care ne dă posibilitatea să derulăm aceste proiecte. Intenția mea este să ne mișcăm foarte repede.

Un fel de linie de credit?

Marius Dulce: Un fel de linie de credit din care să ne alimentăm bugetul alocat acestor investiții urmând ca sumele reprezentând fondurile europene să ne parvină în timp util. Cu acești bani vom plăti de fapt antreprenorii care s-au angajat să finalizeze aceste obiective. Aşa cum am mai spus, duşmanul nostru principal este timpul pentru că până în 2023 se închid toate liniile de finanţare şi în consecință, trebuie să avem finalizate până atunci toate aceste proiecte cu finanțare europeană.

În noiembrie s-a înregistrat un grad bun de încasare, de 82-83%, al impozitelor şi taxelor locale, în ciuda dificultăților majore generate de pandemie.

Marius Dulce: Da, în general, călărăşenii sunt oameni conştiincioşi, care vin să-şi plătească taxele şi impozitele şi pentru asta le mulţumesc pentru că aceste sume încasate se vor reflecta în viitoarele investiţii pe care le vom face la Călăraşi.

Cum a funcţionat relaţia cu Consiliul Local în aceste 2-3 luni din 2020? E drept, ședințe de plen s-au desfășurat, "la distanță", în sistem online.

Marius Dulce: S-au ţinut “la distanţă” pentru că dat curs solicitărilor anumitor consilieri locali, am ţinut cont de rigorile impuse de starea de alertă şi atunci nu puteam să ne întâlnim. Din ianuarie, cel mai probabil o să ne întâlnim faţă în faţă pentru că am văzut că anumiţi consilieri, de la anumite partide politice sunt dornici de întâlnirea “faţă în faţă”. Şi mie îmi face plăcere pentru că au ridicat nişte probleme care mi s-au părut puerile si atunci trebuie să ne vedem faţă în faţă ca să putem să le discutăm. Adică nu poţi, după ce ai fost viceprimar 4 ani, să întrebi de ce a trebuit să măresc suprafaţa cimitirului, să mut un gard. Nu pot să fii consilier şi să întrebi de ce am săpat două gropi înainte. Poate am vrut să pun un pom, poate am vrut să dezvolt altceva şi am schimbat destinaţia la un anumit moment. Cred că este bine să ne vedem faţă în faţă ca să putem discuta toate aceste probleme.

Aveţi vreun mesaj pentru colegii, colaboratorii din Primărie?

Marius Dulce: Le doresc în primul rând să fie sănătoşi! Să aibă putere de muncă pentru că nu va fi uşor de lucrat cu Marius Dulce. Vreau să imprim o viteză mai mare de mişcare iar în centrul acţiunilor lor să fie cetăţeanul şi lucrările din Călăraşi. Nu mai așa putem să dezvoltăm şi să ţinem pasul cu cerinţele lor legitime. Le urez un sincer “La mulți ani!” lor și familiilor acestora. Să fie sănătoşi, bucuroşi şi să ne vedem în 2021 cu și mai multă putere de muncă!

Pentru călărăşeni, ce mesaj aveți?

Marius Dulce: Le spun decât atât: Să fie sănătoşi alături de familiile lor și să fie încrezători că noi suntem aici să facem lucruri frumoase pentru Călăraşi dar numai împreună.

Iar Marius Dulce se vrea un primar al tuturor şi nu doar al votanţilor săi...

Marius Dulce: Marius Dulce este primarul Călăraşiului, indiferent de ce se spune şi este aproape de fiecare călărăşean.

Mulțumesc. Mult succes în fața tuturor provocărilor viitoare!

machetadulceannou

        

CNAS | Reglementări privind accesul la asistenţa medicală în Regatul Unit începând cu 1 ianuarie 2021, conform acordului post-Brexit

CNAS | Reglementări privind accesul la asistenţa medicală în Regatul Unit începând cu 1 ianuarie 2021, conform acordului post-Brexit

Uniunea Europeană şi Marea Britanie au semnat, în data de 30 decembrie 2020, acordul post-Brexit care stabileşte relaţia economică şi de cooperare între statele europene şi Marea Britanie şi care va fi aplicat provizoriu, începând cu data de 1 ianuarie 2021.

Asistenţa medicală este inclusă în sfera de aplicare a acordului, iar aranjamentele privind asigurările de sănătate existente până la 31 decembrie 2020 se vor aplica în continuare şi începând cu 1 ianuarie 2021.

Astfel, un cetăţean UE aflat într-un sejur temporar în Regatul Unit (un turist, un student sau o persoană într-o călătorie de afaceri) va continua să beneficieze de asistenţa medicală necesară în baza Cardului European de Asigurări de Sănătate (CEASS) / European Health Insurance Card (EHIC).

Pentru şederi pe perioade mai lungi, legislaţia internă a Marii Britanii privind imigraţia poate prevedea cerinţe suplimentare. În special, Regatul Unit va impune resortisanţilor ţărilor terţe o suprataxă pentru asistenţă medicală ca şi condiţie pentru eliberarea unei vize de intrare pentru o perioadă de şedere mai lungă de 6 luni. Această suprataxă va trebui plătită şi de cetăţenii UE, dar va fi rambursată studenţilor şi persoanelor care rămân asigurate în statul membru (deţinătorii de documente portabile S1).

Pensionarii din UE care se mută în Regatul Unit vor continua să beneficieze de asistenţă medicală în statul de reşedinţă, în numele statului care îi plăteşte pensia, utilizând documentul portabil S1. Acelaşi lucru este valabil şi pentru lucrătorii frontalieri (care lucrează într-un stat, dar locuiesc într-un alt stat). Deşi se pot aplica cerinţe suplimentare în temeiul legislaţiei interne privind imigraţia, acordul garantează că statul în care persoana este asigurată rambursează statului de reşedinţă cheltuielile aferente asistenţei medicale, ca şi până acum.

Persoanele care doresc să beneficieze, începând cu 1 ianuarie 2021, de tratament programat în Regatul Unit, vor putea solicita documentul portabil S2 instituţiei competente din statul în care sunt asigurate.

Pentru a veni în sprijinul persoanelor care intră sub incidenţa reglementărilor determinate de acordul post-Brexit, CNAS a creat pe site-ul propriu o secţiune specială, în care au fost postate informaţii referitoare la modul de accesare a sistemelor de sănătate din România şi Regatul Unit: http://www.cnas.ro/page/brexit.html

De asemenea, persoanele care doresc informaţii suplimentare în domeniul asigurărilor de sănătate, în contextul Brexit, pot adresa întrebări la adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau la numărul de telefon 0769087103, pentru a primi răspunsul experţilor.

Vă recomandăm ca înainte de a călători în Regatul Unit să vă informaţi asupra condiţiilor de deplasare şi a modului în care pot fi accesate serviciile de asistenţă medicală.

Linkuri utile:

Pregătirea pentru schimbări: informaţii referitoare la noul parteneriat UE - Regatul Unit pot fi accesate la următorul link:

https://ec.europa.eu/info/european-union-and-united-kingdom-forging-new-partnership/brexit-brief_ro

Eventualele întrebări pot fi transmise direct către Centrul de Contact Europe Direct (EDCC), care a consolidat serviciul de contact center pentru cetăţeni şi alte părţi interesate pentru a răspunde la întrebări legate de Brexit (gratuit prin telefon sau prin e-mail în toate cele 24 de limbi ale UE), accesând link-ul:

https://europa.eu/european-union/contact_ro

Biroul de presă

Călărași | Astăzi a început campania de vaccinare împotriva COVID-19

Călărași | Astăzi a început campania de vaccinare împotriva COVID-19

Instituția Prefectului Județul Călărași a anunțat astăzi pe pagina de Facebook că a demarat la nivelul județului Călărași campania de vaccinare împotriva noului coronavirus.

“Astăzi, 31 decembrie, a început campania de vaccinare împotriva COVID-19 în județul Călărași!

Această zi marchează un moment mult așteptat în contextul pandemic, cel al începerii campaniei de imunizare, un pas important în lupta cu noul Coronavirus. Este vorba de prima etapă a vaccinării împotriva COVID-19, cea care vizează imunizarea personalului medical. Pentru această etapă, au fost stabilite ca centre de vaccinare următoarele: Spitalul Județean de Urgență Călărași, Spitalul de Pneumofiziologie Călărași, Spitalul Orășenesc Lehliu-Gară, Spitalul de Psihiatrie Săpunari, Spitalul Municipal Oltenița.”, se arată în mesajul postat pe Facebook.

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.