Au fost demişi prefecţii şi subprefecţii USR PLUS

Au fost demişi prefecţii şi subprefecţii USR PLUS

Prim-ministrul Florin Cîţu anunţă că a aprobat în şedinţa de guvern de joi eliberarea din funcţie a 14 prefecţi şi 28 de subprefecţi.

Într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Victoria, Cîţu a menţionat că atribuţiile prefecţilor vor fi preluate de subprefecţi.

"În şedinţa de guvern astăzi am aprobat şi eliberări şi numiri de prefecţi. Sunt 42 de decizii, 14 prefecţi şi 28 de subprefecţi, dar MAI va emite 14 ordine de ministru pentru preluarea de atribuţii. Nu numim alţi prefecţi sau alţi subprefecţi, vor fi preluate atribuţiile, situaţia rămâne aşa, exact ca la şi la secretarii de stat, nu se numeşte nimeni pe acele locuri, doar rămân posturi libere şi se preiau din atribuţii", a spus prim-ministrul.

Potrivit premierului, subprefecţii care vor prelua aceste atribuţii cunosc măsurile necesare în contextul pandemiei.

"În acest moment nu facem alte numiri, au preluat subprefecţii, care au fost şi ei implicaţi în această campanie zi de zi şi ştiu exact situaţia", a spus el.

În cadrul Prefecturii Călăraşi, unul din subprefecţii, Georgică Ştefan era susţinut de partidul condus de Cioloş şi Barna. Eliberarea acestuia din funcție s-a realizat în baza Hotărârii Nr. 954 / 09.09.2021, publicată în MOf nr. 864 / 09.09.2021.

Guvernul a adoptat propunerea Ministerului Dezvoltării privind programul de investiţii Anghel Saligny

Guvernul a adoptat propunerea Ministerului Dezvoltării privind programul de investiţii Anghel Saligny

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei poate aloca 50 de miliarde de lei pentru investiţii în realizarea şi reabilitarea reţelelor de apă, canalizare, gaz şi modernizarea drumurilor judeţene şi comunale - a anunţat ministrul dezvoltării Cseke Attila.

Cseke Attila a precizat: aceste investiţii sunt vitale, asigură accesul cetăţenilor la unele servicii publice de bază. 57% din drumurile judeţene şi 80% din drumurile comunale necesită reabilitare, iar 70% din localităţi nu sunt racordate la reţeaua de distribuţie de gaze. Totodată, 29% din localităţi nu dispun de reţea de apă şi 57% de reţea de canalizare în condiţiile în care o problemă des amintită este lipsa toaletelor din şcolile rurale.

Ministrul a spus: autorităţile locale pot accesa fondurile disponibile, digital, în mod transparent, printr-o aplicaţie pusă la dispoziţie recent de către Ministerul Dezvoltării. "Prevederile actului normativ care reglementează acest program au fost îmbunătăţite în ultima perioadă când propunerea a fost supusă dezbaterii publice", a mai adăugat ministrul.

Totodată, programul conţine unele garanţii privind durabilitatea investiţiilor realizate din bani publici. Astfel, drumurile pot fi reabilitate doar dacă în localitate a fost deja construită o reţea de apă şi canalizare, evitând astfel distrugerea drumurilor noi, pentru a amplasa ţevile necesare acestor construcţii. "Indignarea oamenilor este justificată atunci când se intervine ulterior la o lucrare de modernizare de drum pentru a descoperi asfaltul şi a amplasa ţevile necesare reţelelor de apă şi canalizare. Prevederile programului Anghel Saligny exclud astfel de situaţii. Vom construi mai întâi reţelele de utilităţi şi doar ulterior drumurile", a conchis Cseke Attila.

 M. Dulce: Ne-am asumat acest proiect pe care îl vom finaliza în perioada imediat următoare

M. Dulce: Ne-am asumat acest proiect pe care îl vom finaliza în perioada imediat următoare

Primarul Marius Dulce a dat asigurări că până la începutul noului an școlar se vor finaliza și lucrările de amenajare a unei parcări din imediata vecinătate a Școlii Tudor Vladimirescu concomitent cu reabilitarea carosabilului și a trotuarului aferent. Investiția finanțată integral de la bugetul local este realizată de Serviciul Public Pavaje Spații Verzi Călărași.

“Amenajarea parcării din imediata vecinătate a Școlii Tudor Vladimirescu reprezintă un obiectiv pe care l-am așezat în lista de investiții după o consultare prealabilă a cetățenilor care locuiesc în zonă. Se vor crea în jur de 60, 70 de locuri de parcare.

Așa cum am promis inclusiv în campanie, o vom realiza până la începerea noului an școlar. Lucrările, executate de Serviciul Public Pavaje Spații Verzi, vizează și reabilitarea carosabilului inclusiv a trotuarului aferent. Ne-am asumat acest proiect în beneficiul cetățenilor, îl vom finaliza în perioada imediat următoare.”, se arată în mesajul postat pe pagina personală de Facebook de primarul Marius Dulce.

dulce2

dulce3parcarescoalaTV

dulce4parcarescoalaTV

PMC | Au demarat lucrările de modernizare a locului de joacă situat în Parcul Central

PMC | Au demarat lucrările de modernizare a locului de joacă situat în Parcul Central

Primăria Municipiului Călărași a lansat un program de reabilitare și modernizare a locurilor de joacă pentru copiii din oraș. Astfel, de câteva zile au început lucrările de amenajare și modernizare a spațiului situat în Parcul Central (lângă Queen) care va beneficia de echipamente noi cu tematică marină (leagăne, cățărătoare din plasă, tunel transparent, figurine pe arc reprezentând animale marine) având un design atractiv, în culori vesele, precum și de tartan turnat multicolor, destinat siguranței celor mici.

“Așa cum am declarat, în câteva rânduri, modernizarea locurilor de joacă pentru cei mici reprezintă o preocupare majoră pentru mine și echipa mea. Am început cu Parcul Central iar până la finele anului mai avem în vedere modernizarea altor 3 locuri de joacă din parcurile Florilor, Big 1 și Big 2. În limita posibilităților, vechile echipamente de joacă vor fi recondiționate și ulterior utilizate în alte locații din municipiu. Suntem alături de copii dar și de părinții lor.” a declarat primarul Marius Dulce care a continuat “Această investiție va fi susținută integral cu fonduri de la bugetul local. Nu ne oprim aici, investițiile din această sferă care crează un mediu optim pentru stimularea imaginației, sociabilității și dezvoltării fizice a copiilor vor continua și anul viitor.”

Valoarea totală a investiției, ce se va realiza pe o suprafață totală de 435 mp, este de 373.740,18 lei (TVA inclus), lucrările de execuție urmând a fi finalizate până la 31 decembrie 2021.

Potrivit prevederilor contractuale, perioada garanției de bună execuție este de 36 de luni de la data efectuării recepției la terminarea lucrărilor. Dotările beneficiază de garanție, suport tehnic și service gratuit pe o perioadă de 24 de luni de la data finalizării montajului acestora.

parccentral2

Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale introduce noi măsuri de protecţie a persoanelor vulnerabile din centrele de servicii sociale

Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale introduce noi măsuri de protecţie a persoanelor vulnerabile din centrele de servicii sociale

Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a elaborat un proiect de Ordonanţă de Urgenţă prin care introduce noi măsuri în vederea protejării persoanelor vulnerabile din centrele sociale (persoane vârstnice, copii şi adulţi cu dizabilităţi), având în vedere creşterea constantă a ratei de infectare cu Covid - 19 din ultima perioadă.

Proiectul de act normativ va intra în procedura de avizare şi prevede următoarele măsuri:

- Autorităţile administraţiei publice locale şi furnizorii de servicii sociale publici şi privaţi vor fi obligaţi să solicite personalului care are contact cu persoanele beneficiare, fie dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2, fie dovada unui rezultat negativ al testării, fie confirmarea faptului că au avut boala. Neprezentarea dovezilor menţionate va duce la interzicerea accesului în centrele de servicii sociale sau interzicerea desfăşurării activităţilor care presupun contactul cu beneficiarii.

- Angajaţii care refuză vaccinarea vor putea opta pentru testarea periodică, dar vor suporta costurile aferente testării. Pentru persoanele care nu s-au vaccinat din motive medicale, costul aferent testării se suportă de direcţiile de sănătate publică judeţene.

- Nerespectarea acestor prevederi reprezintă contravenţie.

"La începutul lunii august am semnat Ordinul nr. 665/2021 pentru a mă asigura că angajaţii centrelor rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, centrelor rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi angajaţii centrelor rezidenţiale destinate altor categorii vulnerabile, care în starea de urgenţă au fost izolaţi la locul de muncă pentru a-i proteja pe cei de care au grijă, vor primi stimulentul de risc în cuantum brut de 2.500 de lei. Pentru că nimeni nu îşi doreşte să ne întoarcem la măsuri mai severe, trebuie să fim conştienţi că acum avem o măsură de prevenţie, vaccinarea, pe care avem datoria să o utilizăm pentru a salva vieţi", a declarat ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan.

În perioada stării de urgenţă s-au înregistrat cifre semnificative de infectare şi deces cauzate de Covid-19, atât în rândul personalului - 3.657 de angajaţi infectaţi şi 6 decedaţi, dar şi al beneficiarilor de asistenţă socială - 10.154 de beneficiari infectaţi şi 917 decedaţi.

Pe de altă parte, din cei aproximativ 45.000 de angajaţi din centrele sociale, doar 10.000 s-au vaccinat.

Serviciul Comunicare, Mass-Media şi Relaţii cu Publicul

Guvern | A fost aprobat Programul Naţional de Investiţii "Anghel Saligny"

Guvern | A fost aprobat Programul Naţional de Investiţii "Anghel Saligny"

Guvernul a adoptat, vineri, ordonanţa de urgenţă pentru aprobarea Programului Naţional de Investiţii "Anghel Saligny", a anunţat premierul Florin Cîţu. Programul va avea un buget de 50 de miliarde de lei şi se va întinde pe cel puţin 6 ani.

Cîţu a precizat că de la şedinţă au lipsit miniştrii USR PLUS, însă a fost cvorum pentru adoptarea acestui proiect.

PNDL 3 deschide larg uşa fraudelor, îngroaşă portofelele baronilor locali şi îl ajută pe Florin Cîţu să câştige şefia PNL, susţin reprezentanţii USR PLUS.

"Acestea sunt rezultatele PNDL până acum: Drumuri asfaltate prost, făcute de mântuială, care se distrug după prima ploaie şi care reprezintă un risc la adresa siguranţei rutiere. Şi care trebuie reparate la câteva luni distanţă. Ce poate rezulta dintr-un program de 50 de miliarde de lei făcut fără simţul răspunderii, fără mecanisme de verificare şi control al modului în care sunt cheltuiţi banii şi ale rezultatelor investiţiilor? În niciun caz modernizarea României. PNDL 3 deschide larg uşa fraudelor, îngroaşă portofelele baronilor locali şi ale firmelor apropiaţilor lor şi-l ajută pe Florin Cîţu să câştige şefia PNL", scriu reprezentanţii USR PLUS vineri pe Facebook.

Free Joomla templates by Ltheme