Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României, evaluat pozitiv de Consiliul Uniunii Europene

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României, evaluat pozitiv de Consiliul Uniunii Europene

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României (PNRR) a fost evaluat pozitiv de Consiliul Uniunii Europene astăzi, 28 octombrie, ultima etapă la nivelul instituţiilor europene. Astfel, România are la dispoziţie 29,2 miliarde euro, până în 2026, de la Uniunea Europeană, pentru modernizare prin reforme şi investiţii esenţiale.

Pasul final al aprobării se va concretiza prin decizia Consiliului de punere în aplicare, care va fi adoptată prin procedură scrisă, la scurt timp după videoconferinţa de astăzi a miniştrilor de finanţe ai statelor membre (ECOFIN).

"România va avea o infuzie puternică de fonduri europene prin acest Plan şi are şansa reală de a se dezvolta în următorii ani. Implementarea include 64 de reforme şi peste 100 de investiţii în toate domeniile. Transportul, Sănătatea şi Educaţia vor avea parte de finanţări masive, iar asta va însemna modernizarea României", a afirmat premierul Florin Cîţu.

"Am plăcerea de a anunţa veşti bune pentru încă trei state membre. Tocmai am confirmat evaluările pozitive ale planurilor de redresare şi rezilienţă ale Estoniei, Finlandei şi României. În curând, aceste ţări îşi vor putea primi plata de prefinanţare din Mecanismul de redresare şi rezilienţă. Reformele şi investiţiile prezentate în planurile lor sprijină ferm Agenda verde şi Agenda digitală ale UE. Prin abordarea principalelor provocări, redresarea europeană generală va fi mai sustenabilă şi mai rezilientă", a declarat joi Andrej Ĺ ircelj, ministrul de finanţe al Sloveniei, ţară care deţine Preşedinţia Consiliului UE, în comunicatul publicat de Consiliu.

În perioada următoare, primele fonduri, respectiv 13% din suma nerambursabilă alocată României, vor ajunge în ţară sub forma unei prefinanţări acordate de Comisia Europeană.

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este structurat pe cei 6 piloni prevăzuţi de Regulamentul Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă şi împărţit în 15 componente, astfel încât să acopere nevoile României şi să urmărească concomitent priorităţile Comisiei Europene.

În total, prin PNRR România va beneficia de 29,2 miliarde euro, din care 14,2 miliarde granturi şi 14,9 miliarde împrumuturi. Banii se vor acorda în tranşe, în funcţie de îndeplinirea unor obiective, numite jaloane şi ţinte. În total, sunt 507 de jaloane şi ţinte de realizat până la 31 decembrie 2026.

Totodată, în spiritul transparenţei Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a publicat astăzi, 28 octombrie, versiunea extinsă a Planului, însemnând peste 70 de documente. Acestea pot fi consultate pe pagina oficială dedicată PNRR: https://mfe.gov.ro/pnrr/

Biroul de presă al Guvernului

CJ Călăraşi | Podul peste braţul Borcea, investiţie finanţată prin PNI „Anghel Saligny”

CJ Călăraşi | Podul peste braţul Borcea, investiţie finanţată prin PNI „Anghel Saligny”

Pe ordinea de zi a şedinţei ordinare din 26 octombrie s-a aflat şi Hotărârea privind aprobarea cererii de finanţare şi a devizului general estimativ pentru obiectivul de investiţii „Pod peste brațul Borcea, județul Călărași” care a trecut de votul aleşilor judeţeni.

„Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei vine in sprijinul comunităţilor locale cu investiţii realizate prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, un program multianual finanţat de la bugetul de stat, care are ca obiectiv general creşterea coeziunii teritoriale prin echiparea unităţilor administrativ-teritoriale cu dotări tehnico-edilitare şi de acces la căile de comunicaţie, îmbunătăţirea atât a condiţiilor de viaţă cât şi a standardelor de muncă pentru toţi locuitorii României.

Luând în considerare necesitatea luării unor masuri urgente care să asigure un climat investițional atractiv pentru regiune și de sprijinire în dezvoltarea infrastructurii de bază, în vederea asigurării unei dezvoltări armonioase și de îmbunătățire a nivelului de trai al cetățenilor, coroborat cu prevederile OUG nr.95/2021 si a obiectivelor de investiții ce se pot realiza prin Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, U.A.T județul Călărași, va depune spre finanțare proiectul „Pod peste brațul Borcea, județul Călărași”.”, se arată în Referatul de aprobare.

Valoarea totală a proiectului ce ar putea fi finanţat prin Programul Naţional de Investiţii Anghel Saligny este de 179.311.186,02 lei (inclusiv T.V.A)., din care valoarea solicitată de la bugetul de stat de 174.575.419,00 lei (inclusiv T.V.A). Diferenţa de 4.735.767,02 lei (inclusiv T.V.A) va fi suportată din bugetul Judeţului.

CJ Călăraşi | Patru drumuri judeţene, modernizate prin PNI Anghel Saligny

CJ Călăraşi | Patru drumuri judeţene, modernizate prin PNI Anghel Saligny

Dezvoltarea infrastructurii rutiere în cadrul judeţului reprezintă o prioritate pentru Executivul Consiliului Judeţean. În acest sens, consilierii judeţeni au adoptat marţi în cadrul unei şedinţe ordinare nu mai puţin de 4 Hotărâri privind aprobarea cererii de finanţare şi a devizului general estimativ pentru reabilitarea şi modernizarea a drumurilor judeţene DJ 211D, DJ 306, DJ 307A şi DJ 309, obiective finanţabile prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”.

„Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei vine in sprijinul comunităţilor locale cu investiţii realizate prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, un program multianual finanţat de la bugetul de stat, care are ca obiectiv general creşterea coeziunii teritoriale prin echiparea unităţilor administrativ-teritoriale cu dotări tehnico-edilitare şi de acces la căile de comunicaţie, îmbunătăţirea atât a condiţiilor de viaţă cât şi a standardelor de muncă pentru toţi locuitorii României.”, se precizează în Referatul de aprobare.

Valoarea totală a acestor proiecte este de 354.362.048,85 lei (TVA inclus) din care valoarea solicitată de la bugetul de stat este estimată la 348.480.574,48 lei (TVA inclus).

Lista de obiective propuse spre finanţare prin PNI „Anghel Saligny”

  1. “Modernizarea şi reabilitarea drumului judeţean DJ 211D tronson Cuza Vodă - Ştefan Vodă - DN21, judeţul Călăraşi”

Valoarea totală: 40.087.095,88 lei (inclusiv TVA)

Valoarea solicitată de la bugetul de stat: 38.943.599,89 lei (inclusiv TVA)

Suma asigurată de la bugetul Judeţului: 1.143.495,99 lei (inclusiv TVA) 

  1. „Modernizarea și reabilitarea drumului județean DJ 306 - tronson Cuza-Vodă (DN3) - Socoalele - limita Judeţului Ialomiţa km 0+000 - km 33+360"

Valoarea totală: 99.693.932,68 lei (inclusiv TVA)

Valoarea solicitată de la bugetul de stat: 98.391.153,94 lei (inclusiv TVA)

Suma asigurată de la bugetul Judeţului: 1.302.778,74 lei (inclusiv TVA) 

  1. “Modernizarea şi reabilitarea drumului judeţean DJ 307A Independenţa (DN3) - Al. Odobescu - Vlad Ţepeş - Vîlcelele - DJ 306, judeţul Călăraşi”

Valoarea totală: 80.787.148,50 lei (inclusiv TVA)

Valoarea solicitată de la bugetul de stat: 79.666.933,67 lei (inclusiv TVA)

Suma asigurată de la bugetul Judeţului: 1.120.214,83 lei (inclusiv TVA

  1. „Modernizarea și reabilitarea drumului județean DJ 309 - tronson Bogata (DJ307A) - Al. Odobescu - N. Bălcescu - Zimbru (DJ 304) - Făurei - Dănești (DJ 303) - Nucetu (DN3)”

Valoarea totală: 133.793.911,79 lei (inclusiv TVA)

Valoarea solicitată de la bugetul de stat: 131.478.886,98 lei (inclusiv TVA)

Suma asigurată de la bugetul Judeţului: 2.315.024,81 lei (inclusiv TVA)

Roseţi | Nicolae Rîjnoveanu: Vă spun sincer, a fost un an plin de realizări!

Roseţi | Nicolae Rîjnoveanu: Vă spun sincer, a fost un an plin de realizări!

În ciuda greutăţilor generate de criza economică şi sanitară, primarul Nicolae Rîjnoveanu susţine că 2021 a fost cel puţin, până în momentul de faţă un an bun, plin de realizări. Pe ultima sută de metri se va finaliza şi proiectul constând în construirea unui teren de antrenamente situat în incinta complexului sportiv. Lucrările la sala de sport, investiţie finanţată de CNI, vor demara în câteva săptămâni. Pentru anul viitor, priorităţile administraţiei conduse de 2 decenii de Nicolae Rîjnoveanu sunt dispensarul şi grădiniţa.

Domnule primar, nu ne-am văzut de ceva vreme şi recunosc sunt tare curios să aflu în ce a constat activitatea pe care aţi desfăşurat-o aici la Primărie, în această perioadă. Am credinţa că aţi făcut lucruri bune şi utile potrivit angajamentelor asumate în faţa cetăţenilor care vă dau încrederea de vreo 2 decenii încoace.

Nicolae Rîjnoveanu: S-au întâmplat, într-adevăr, lucruri interesante. Astăzi, bunăoară, am semnat ultima situaţie de plată pe şcoli. Ştiţi foarte bine ce e acolo, le-aţi văzut, sunt şcoli pe care nu ştiu câte localităţi din judeţul ăsta le are. Şi chiar şi ţară. Cred că nici una. La ora actuală, aş putea să spun că la Roseţi avem şcoli europene, ca dotare, ca tot ce trebuie.

Ieri am făcut şi dezinsecţia la şcoli, profitând şi de faptul că elevii au intrat în vacanţă. Am avut în vedere nu doar unităţile şcolare ci toate spaţiile publice.

În luna noiembrie finalizăm şi proiectul privind modernizarea sistemului de apă şi canalizare, lucrare de 1,8 milioane euro. E vorba de etapa a 2+a. Ca să fie finalizată toată treaba asta mai trebuie executată încă o etapă. Şi cu soluţii de proiect bine puse la punct întrucât zona respectivă e foarte aproape de curba de infiltraţie. Curbele de nivel sunt foarte joase. Acolo o să se impună o nouă soluţie de proiect, puţin mai costisitoare dar care trebuie rezolvată cu celeritate ca să pot spune că în comuna Roseţi s-a rezolvat şi problema privind canalizarea.

În momentul de faţă, funcţionează perfect. Repet, în luna noiembrie se definitivează şi aceste lucrări. Speram ca lucrarea să fie bună, controlul făcut de CRFIR 8 dovedind că lucrarea s-a realizat conform proiectului. Sper, din cauza pandemiei, să nu ne ţină pe loc.

N-am fost de acord cu schimbarea datei de finalizare a acestor lucrări întrucât intrăm în penalizări şi numai dacă cineva suportă aceste penalizări aş fi de acord. Altfel nu. Sunt mai scrupulos din punctul ăsta de vedere!

Astăzi a venit de la CNI o echipă pentru sala de sport. Era vorba de proiectare, treabă care s-a rezolvată, fiind necesară şi semnătura noastră.. Lucrările vor demara în 3, 4 săptămâni. Am avut această nădejde de mai mult timp dar nu s-a concretizat. Am mare încredere în modul în care lucrează CNI-ul, la nivel de ţară, aşa că se confirmă ceea ce spun.

Lucrarea pentru înfiinţarea unui teren de antrenamente va începe în maxim 2 săptămâni. Sperăm ca în acest an să finalizăm şi acest proiect.

Vă spun sincer, a fost un an plin de realizări! Bine că am continuat cu acest mandat că ştiam unde le lăsasem. În continuare, vom intra cu proiectele pe care nu le-am promis în campanie. E vorba de dispensar şi grădiniţă pe care le vom rezolva. Se pare că suntem pe drumul cel bun.

În ceea ce priveşte lotizarea terenurilor pentru tinerii căsătoriţi aici mai suportî o perioadă de timp rezolvarea problemei. Am semnat contractul cu FDE Constanţa care prevede ca jumătate din costurile lucrării să fie suportată de noi. Şi o să declanşăm treburile privind extinderea reţelei de distribuţie. În primăvară, vom da loturile de teren tinerilor căsătoriţi. Cred că avem peste 60 de cereri. Sunt 242 de loturi din care 11 sunt pentru obiective publice. Sperăm să ducem la bun sfârşit şi această mare provocare.

Dacă am văzut că proiectul privind iluminatul public n-a fost acceptat la finanţare, am reuşit cu resurse proprii să să rezolvăm problema la nivel de comună. Am montat lămpi cu led pe arterele principale, aşa cum trebuie. Ce era să facem... Din „sărăcia” noastră am reuşit să finalizăm şi această problemă.

Pe Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny” aveţi vreun proiect pentru care doriţi să obţineţi finanţare?

Nicolae Rîjnoveanu: Da. E vorba chiar de această canalizare. Nu mi se permite decât suma de 800 de mii de lei Ce să fac cu suma asta mai ales că trebuie să execut încă un modul la staţia de epurare pentru că cel actual nu face faţă? Şi în condiţiile astea s-ar putea să nu primesc avizul din partea Direcţiei Apele Române. Eu aş zice ca Direcţia Apele Române să fie de acord, să ne dea voie măcar reţeaua s-o facem prin PNI Anghel Saligny că putem, şi să legăm de reţeaua de canalizare actuală un număr de locuinţe atât cât trebuie ca să nu depăşim puterea modulului de la staţia de epurare şi restul, mai funcţionăm cu fose un an sau doi până mai prindem vreo posibilitate de finanţare ca să mai facem un modul la staţia de epurare ca să rezolvăm comuna. Vedem cum facem!

A fost un an dificil având în vedere şi contextul epidemiologic precum şi criza economică?

Nicolae Rîjnoveanu: A fost! De exemplu, societăţile care execută lucrările, majoritatea din tre ele, şi-au încetat activitatea sau au fost nevoite s-o reducă la jumătate. Nu e bine! Nu e bine nici faptul că Guvernul, la un moment dat, n-a mai alocat bani pentru cheltuielile făcute pe PNDL. Nu se poate! Trebuie să se ştie acest lucru, cel puţin cu un an înainte. Când am făcut documentaţia tehnică să ştiu ce am de făcut. Nu e un lucru benefic pentru executanţi. Vă daţi seama ce înseamnă asta pentru cineva care s-a dotat cu materialele necesare pentru finalizarea investiţiei şi care a fost nevoit să se oprească din cauza lipsei banilor? Acel materiale achiziţionate sunt stocate dar alea înseamnă bani cheltuiţi iar eu, ca primărie, nu pot să-i acopăr acele cheltuieli.

În Consiliul Local, cum decurg lucrurile?

Nicolae Rîjnoveanu: Relaţia mea cu Consiliul Local e foarte bună. Deocamdată. Atât consilierii PSD cât şi cei PNL îşi dau silinţa ca noi să facem treabă. Ca problemele comunei să aibă rezolvare imediată. Că mai sunt păreri pro sau contra...Însă n-am găsit de multe ori abţinere din partea PNL-ului. Consilierii PSD au mers alături de mine în tot ceea ce am întreprins. Au mai fost totuşi momente când cei de la PNL s-au aţinut, o dată chiar a cântărit destul de mult că dacă n-ar fi fost majoritatea PSD, am fi fost în situaţia să pierdem o lucrare. Adică să se oprească definitiv. Nu cred că s-a dorit acest lucru. Poate că n-au înţeles, n-au ştiut sau au primit mesajul să facă treaba asta. Nu e bine când se judecă aşa. Treaba asta se observă la nivel de Guvern, din păcate!

Există multe persoane care intenţionează să depună cereri pentru acordarea ajutorului pentru încălzire?

Nicolae Rîjnoveanu: Cred că da. Iar treaba asta e vizibilă la nivel de ţară. Observ după afluxul de la noi de aici. I-a mai încetinit puţin faptul că nu putem lucra cu oamenii nevaccinaţi. Însă majoritatea sunt vaccinaţi. Deşi la nivelul comunei am avut iniţiativa aducând de 6 ori caravana mobilă pentru vaccinare, efectul n-a fost cel aşteptat. La noi, sunt toate condiţiile pentru vaccinare. Am solicitat dlui prefect să facă un punct de vaccinare aici, dacă nu s-a putut e o altă treabă.

Credeţi-mă am toate condiţiile. Mai bune decât cele de la Călăraşi

În schimb, cetăţenii nu prea au înţeles consecinţele. Poate că şi trusturile de presă au fost împotriva vaccinării influenţându-i pe oameni care aici la ţară chiar sunt uşor influenţabili. Se sperie foarte repede! Situaţia, însă, s-a amplificat şi a devenit atât de groaznică, încât le-a cam dat de gândit şi mulţi acum îşi doresc să se vaccineze. Dar pentru asta trebuie să meargă la Călăraşi ca să se vaccineze.

În momentul de faţă, mai avem vreo 11 cazuri confirmate. Ar trebui ca rata de infectare să fie 1,7 la mia de locuitori Văd că incidenţa în dreptul comunei Roseţi, conform datelor DSP, este 3,7. Astăzi (n.r. miercuri, 27 octombrie) mai ies 3. E o anomalie! Incidenţa e calculată la nivel de localitate după 3 zile de la data confirmării. N-am să înţeleg cum gândesc oamenii ăştia! În 7 zile ar trebui să ne definitivăm, se face testul dacă e negativ, l-am scos din listă.

Normal ar fi să rămânem cu vreo 11 persoane. Stăm bine. Ideal ar fi fost să nu fie nici unl bolnav. Dar avem, din nefericire, această predilecţie de a exagera cu datele. Eu ştiu exact care-i incidenţa reală!

Mulţumesc şi succes în continuare!

E. Grama, despre Barbu: Singura discuţie pe care am avut-o a fost atunci când a întrebat cum poate să intre şi el în posesia sporului

E. Grama, despre Barbu: Singura discuţie pe care am avut-o a fost atunci când a întrebat cum poate să intre şi el în posesia sporului

Administratorul public al municipiului, Eduara Grama, fost director al Direcţiei Dezvoltare din cadrul CJ Călăraşi, a vorbit, recent, în cadrul unei conferinţe de presă despre modul de implicare al actualului prefect, Valentin Barbu în coordonarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Călăraşi, în fosta sa calitate de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean. „Ne întâlneam întâmplător pentru că venea mai rar la serviciu. Singura discuţie pe care am avut-o a fost atunci când a întrebat cum ar putea să obţină şi el sporul de 25% care se acordă celor care gestionează proiecte cu finanţare europeană. Cam asta a fost singura intervenţie a actualului prefect, la nivel de CJ Călăraşi. În rest, a fost pe silent şi cred că va rămâne pe silent pentru că dânsul dacă analizăm e doar un looser.”, a declarat Grama.

Preşedintele CJ, Vasile Iliuţă a mai adăugat că în fost sa calitate de vicepreşedinte, Valentin Barbu a susţinut proiectul de reparaţii a lifturilor pentru care s-a cheltuit o sumă aproape egală dacă s-ar fi achiziţionat ascensoare noi. „A avut un proiect, mai exact de reparare a lifturilor. Mai bine cumpăram lifturi noi. A dat 6 miliarde de lei vechi în loc să cumpărăm altele noi care ar fi costat chiar mai puţin.”, a fost precizarea făcută de Iliuță.

Grădiştea | Cererile de acordare a ajutorului de încălzire se depun la sediul Primăriei

Grădiştea | Cererile de acordare a ajutorului de încălzire se depun la sediul Primăriei

Primăria comunei Grădiştea anunţă că din 18 octombrie 2021, familiile şi persoanele singure care utilizează pentru încălzirea locuinţei lemne, cărbuni, combustibili petrolieri, a început depunerea cererii şi a declaraţiei pe propria răspundere, însoţită de actele doveditoare, în vederea obţinerii ajutoruluim lunar pentru încălzirea locuinţei şi a suplimentului pentru energie.

Actele se depun, în continuare, la sediul Primăriei comunei Grădiştea, situat în sat. Cuneşti, str. Calea Călăraşi, nr. 54, Compartimentul Asistenţă Socială.

Venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzire este de 1.386 lei / persoană, în cazul familiei, şi respectiv de 2.53 lei, în cazul persoanei singure.

Pentru a beneficia de ajutor pentru încălzirea locuinţei şi a suplimentului pentru energie începând cu luna noiembrie 2021, cererea şi documentele doveditoare pot fi depuse până la data de 20 noiembrie 2021.

La stabilirea venitului mediu net lunar pe membru de familie / persoană singură se iau în calcul toate veniturile nete realizate de membrii acesteia în luna anterioară lunii în care se solicită dreptul. De asemenea se ţine cont de bunurile deţinute de familie / persoana singură, cuprinse în lista bunurilor ce conduc la excluderea acordării ajutorului.

Titular al ajutorului – reprezentantul familiei sau, după caz, persoana singură care îndeplineşte condiţiile legale de acordare şi poate fi, după caz: proprietarul locuinţei, succesorul de drept al acestuia, persoana care a înstrăinat locuinţa în baza unui contract cu clauză de întreţinere sau cu rezerva dreptului de abitaţie / uzufruct, titularul contractului de închiriere, comodat, concesiune al acesteia ori alt membru de familie major şi împuternicit de proprietarul locuinţei sau de titularul contractului de închiriere ori, după caz.

gradistea1

gradistea2

Free Joomla templates by Ltheme