M. Dulce, prezent la Conferința de Informare Fonduri europene pentru viitor

M. Dulce, prezent la Conferința de Informare Fonduri europene pentru viitor

Primarul Marius Dulce a participat astăzi la Conferința de informare Fonduri europene pentru viitor, susținută astăzi la Călărași de europarlamentarul PSD, Victor Negrescu, secretarul de stat în cadrul MIPE, Roxana Mânzatu și consultantul Stelian Bărăgan și la care a mai fost prezent și Sorin Vrăjitoru, secretar de cstat în cadrul aparatului propriu de lucru al vicepremierului Sorin Grindeanu. “

„Întâlnirea a vizat prezentarea și implicit acordarea unui suport tehnic adresat administrației publice județene și locale - UAT-uri din județul Călărași, în ceea ce privește posibilitățile de finanțare a diverselor proiecte identificate de fiecare beneficiari ca fiindu-le necesare și care rezolvă una sau mai multe probleme locale.

Unul dintre programele de finanțare de mare interes prezentat, fiind de mare utilitate celor prezenți, a fost PNRR – Programul Național de Redresare și Reziliență, acesta având în această perioadă apeluri de proiecte active pentru două dintre Componente, și anume: Componenta C5 – Valul Renovării și Componenta C10 - Fondul Local.

Întrucât îndeplinește condițiile de eligibilitate pentru obținerea acestor finanțări, Municipiul Călărași pregătește în această perioadă și va depune în vederea obținerii finanțării 11 proiecte pentru ambele apeluri, vizând regenerarea clădirilor publice (creșterea performanței energetice a 3 unități de învățământ), renovarea integrată (inclusiv elemente de consolidare seismică) a clădirilor rezidențiale multifamiliale, renovarea energetică a unor clădiri rezidențiale multifamiliale, consolidarea seismică și renovarea energetică a unei clădiri publice, renovarea energetică a unei clădiri publice.

De asemenea, prin Componenta C10 – Fondul Local, Municipiul Călărași va depune 2 proiecte de mobilitate urbană verde – unul pentru achiziționarea și instalarea unor sisteme de gestionare a spațiilor verzi, extinderea rețelei Wi-Fi în spațiile publice, mobilier urban inteligent, sistem de monitorizare și siguranță a spațiului public precum și un al doilea proiect vizând construirea de locuințe ”nZeb plus” pentru tineri. Acestor două proiecte li se adaugă un al treilea – de elaborare/actualizare în format digital a PUG aferent municipiului Călărași.”, se arată în mesajul postat de Marius Dulce pe pagina personală de Facebook.

PMC | Campania umanitară „Donaţii pentru refugiaţii din Ucraina”

PMC | Campania umanitară „Donaţii pentru refugiaţii din Ucraina”

Protopopiatul Călăraşi, în colaborare cu Primăria Muncipiului Călăraşi, organizează cu sprijinul parohiilor arondate o campanie umanitară pentru refugiaţii din Ucraina.

Această acţiune caritabilă are ca scop strângerea de donaţii pentru persoanele care sunt nevoite să fugă din calea războiului din Ucraina, pentru a se adăposti pe teritoriul ţării noastre.

În cadrul acţiunii umanitare se vor colecta:

- Alimente neperisabile (conserve, produse ambalate – biscuiţi, covrigei, napolitane etc);

- Pături, lenjerii de pat, prosoape, îmbrăcăminte şi încălţăminte (toate noi);

- Produse de igienă (săpun, şampon, pastă de dinţi, periuţe de dinţi, gel de duş, şerveţele umede şi uscate, scutece de copii - orice mărime, hârtie igienică, dezinfectanţi, măşti cu pliuri);

- Apă plată îmbuteliată;

- Medicamente (Panadol, Nurofen-tablete şi sirop, Aspirina, tablete pentru gât –Strepsils, Decasept, siropuri şi tablete pentru tuse, comprese sterile, feşe de orice dimensiune, apă oxigenată, soluţie de rivanol, plasturi) cu termen de valabilitate bun.

Produsele se vor colecta la bisericile parohiilor şi la sediul Protopopiatului Călăraşi din strada Pompieri, nr. 26.

Toate donaţiile se vor centraliza la nivelul Municipiului Călăraşi şi în funcţie de solicitări, vor fi direcţionate către zonele de graniţă şi către localităţile din ţara noastră în care sunt adăpostite persoanele afectate de războiul din Ucraina.

Consilierii desemnaţi în cadrul comisiei de evaluare a probei de interviu pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct în unităţile de învăţământ preuniversitar

Consilierii desemnaţi în cadrul comisiei de evaluare a probei de interviu pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct în unităţile de învăţământ preuniversitar

În cadrul şedinţei ordinare din 24 februarie, consilierii locali au adoptat, printre altele, şi Hotărârea privind desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local Călăraşi în cadrul comisiei de evaluare a probei de interviu pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat din municipiul Călăraşi, sesiunea ianuarie – aprilie 2022.

Potrivit calendarului concursului, în perioada 9-10 martie va avea loc constituirea comisiilor pentru proba de interviu, urmând ca pe 14 martie să fie publicat graficul de desfăşurare al interviurilor.

În perioada 16-25 martie se va desfăşura proba de interviu, urmând ca în intervalul 17-29 martie să fie depuse şi soluţionate contestaţiile la proba mai sus-menţionată.

31 martie Validarea rezultatelor finale se va realiza pe 31 martie. Pe 4 aprilie se vor emite deciziile de numire, cu intrare în vigoare la 18 aprilie.

Iată lista consilierilor locali desemnaţi:

  1. Colegiul Naţional „Barbu Ştirbei”: director / director adjunct

Titular: Costin Mirescu (USR)

Supleant: Nicolae Dragu (PSD)

  1. Liceul „Danubius”: director / director adjunct

Titular: Liviu Coman (PMP)

Supleant: Camelia Croitoru (PNL)

  1. Liceul Pedagogic „Ştefan Bănulescu”: director / director adjunct

Titular: Iuliana Raiu (PSD)

Supleant: Mariana Luca (PNL)

  1. Liceul Tehnologic „Dan Mateescu”: director / director adjunct

Titular: Cătălin Călin (PNL)

Supleant Toni Buzoianu (PMP)

  1. Liceul Agricol „Sandu Aldea”: director / director adjunct

Titular: Marius Sbârcea (PSD)

Supleant: Viorel Ivanciu (PNL)

  1. Centrul Judeţean de Excelenţă Călăraşi: director / director adjunct

Titular: Mariana Luca (PNL)

Supleant: Florian Dinu (PSD)

  1. Grădiniţa cu Program Prelungit „Aricel”: director / director adjunct

Titular: Andrei Niţă (PNL)

Supleant: Costin Mirescu (USR)

  1. Grădiniţa cu Program Prelungit „Voinicel”: director / director adjunct

Titular: Andrei Niţă (PNL)

Supleant: Alexandru Chiriţă (PRO România)

  1. Grădiniţa cu Program Prelungit „Rostogol”: director / director adjunct

Titular: Săndina Georgescu (PSD)

Supleant: Liviu Coman (PMP)

  1. Grădiniţa cu Program Prelungit „Ţara Copilăriei”: director / director adjunct

Titular: Camelia Croitoru (PNL)

Supleant: Vlad Sârzea (PRO România)

  1. Grădiniţa cu Program Prelungit „Amicii”: director / director adjunct

Titular: Camelia Croitoru (PNL)

Supleant: Săndina Georgescu (PSD)

  1. Grădiniţa cu Program Prelungit „Step by step”: director / director adjunct

Titular: Cătălin Călin (PNL)

Supleant: Liviu Coman (PMP)

Sursa www.primariacalarasi.ro

Guvernul reglementează activitatea prestatorului casnic

Guvernul reglementează activitatea prestatorului casnic

Prin proiectul de lege adoptat în ședința din 2 martie, Guvernul reglementează modul în care persoanele fizice (prestatori casnici) pot desfăşura activităţi casnice în beneficiul altor persoane fizice (beneficiari casnici) şi remunerarea acestora în tichete de activităţi casnice. Valoarea nominală a unui tichet de activităţi casnice este de 15 lei, iar numărul de tichete pe care îl va primi prestatorul casnic este cel negociat cu beneficiarul casnic, anterior începerii activităţii.

Măsurile sunt stipulate într-un proiect de lege iniţiat de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, care stabileşte în plus că de aceste tichete de activităţi casnice pot beneficia şi angajaţii, sub formă de primă sau bonus, pe lângă salariul de bază stabilit.

Prin utilizarea acestui sistem inovator de plată a activităţii desfăşurate în gospodării se acordă posibilitatea prestatorului casnic de a fi asigurat în sistemul de asigurări sociale, baza de calcul la care se aplică cota impozitului pe venit şi contribuţiei de asigurări sociale fiind de 50% din valoarea tichetului.

Plata contribuţiei de asigurări sociale conferă prestatorului casnic calitatea de asigurat în sistemul public de pensii, iar pentru a dobândi calitatea de asigurat în sistemul asigurărilor de sănătate prestatorul casnic are posibilitatea de a se asigura opţional, potrivit prevederilor art. 180 din Legea nr. 227/2015. Prin derogare de la prevederile art. 153 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, prestatorul casnic nu are calitatea de contribuabil/plătitor de venit la sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Actul normativ mai stabileşte că şi angajatorii pot acorda angajaţilor lor, pe lângă salariul de bază stabilit, tichete de activităţi casnice sub formă de primă sau bonus, suportând valoarea nominală a acestora. Pentru aceste tichete de activităţi casnice, angajaţii care au calitatea de beneficiari casnici datorează impozit pe venit şi nu datorează contribuţii de asigurări sociale obligatorii.

Pot fi prestatori casnici inclusiv şomerii indemnizaţi şi neindemnizaţi şi beneficiarii de venit minim garantat, fără a le fi afectat dreptul stabilit la indemnizaţie de şomaj sau la venitul minim garantat. Totodată, ei vor beneficia în continuare de serviciile şi măsurile de stimulare a ocupării forţei de muncă oferite de ANOFM.

Proiectul de lege face parte din Componenta 13 -Reforme Sociale a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, reforma: "Introducerea tichetelor de muncă şi formalizarea muncii în domeniul lucrătorilor casnici", respectiv "Operaţionalizarea introducerii tichetelor de muncă în domeniul lucrătorilor casnici" şi are un buget alocat pentru această investiţie prin Planul Naţional pentru Reformă şi Rezilienţă de 4.538.000 euro (fără TVA). Până la sfârşitul trimestrului I din 2026 se preconizează că în evidenţele ANOFM vor fi înregistraţi 30.000 de beneficiari casnici şi 60.000 de prestatori casnici.

Proiectul de act normativ aprobat de Guvern urmăreşte combaterea muncii nedeclarate în domeniul activităţilor casnice, creşterea ocupării în rândul persoanelor cu nivel de calificare redus, scăderea numărului de şomeri, îmbunătăţirea ratei de participare a forţei de muncă feminine pe piaţa muncii şi sporirea nivelului de protecţie socială.

Proiectul de lege urmează să intre în dezbatere parlamentară.

Iohannis: Am hotărât să nu mai prelungim dincolo de 8 martie starea de alertă instituită în România

Iohannis: Am hotărât să nu mai prelungim dincolo de 8 martie starea de alertă instituită în România

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, vineri, că starea de alertă în România nu va mai fi prelungită după data de 8 martie.

"Epidemia de COVID-19 se află pe o pantă accelerat descendentă la noi în ţară, iar valul 5 este aproape de a se încheia. Este momentul, deci, să luăm noi decizii legate de gestionarea acestei situaţii, decizii cu un impact major pentru viitor. Am convocat, astăzi, o şedinţă de evaluare cu toţi responsabilii din domeniu, în urma căreia am hotărât să nu mai prelungim dincolo de 8 martie starea de alertă instituită în România", a declarat şeful statului la Palatul Cotroceni.

El a spus că, odată cu ridicarea stării de alertă, vor fi eliminate şi o serie de măsuri care au fost în vigoare până acum, menţionând că Ministerul Sănătăţii urmează să gestioneze în continuare evoluţia epidemiei.

Măsurile complete vor fi anunţate şi explicate pe larg, în perioada imediat următoare, de autorităţile abilitate, a adăugat Iohannis.

sursa www.agerpres.ro

sursa foto www.digi24.ro

 

Guvernul a adoptat OUG privind unele măsuri referitoare la garanțiile de bună execuție

Guvernul a adoptat OUG privind unele măsuri referitoare la garanțiile de bună execuție

Guvernul României a adoptat, în ședința de marți, 2 martie 2022, la propunerea Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, proiectul de Ordonanța de Urgență privind unele măsuri referitoare la garanțiile de bună execuție constituite în cadrul contractelor de achiziție publică și al contractelor sectoriale.

Pentru contractele de lucrări/servicii/furnizare aflate în derulare la data curentă, Ordonanța de Urgență reglementează pe o perioadă determinată constituirea noilor garanții de bună execuție, prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege inclusiv prin rețineri succesive din sumele datorate pentru facturi parțiale, fără a fi necesară verificarea condiției ca această posibilitate să fi fost prevăzută la nivelul documentației de atribuire, precum și prin combinarea a două sau mai multe dintre modalitățile de constituire a garanției de bună execuție prevăzute de lege.

Suplimentar față de modalitățile prevăzute expres de lege, prezenta ordonanță de urgență reglementează următoarele posibilități de constituire a acestor garanții, care se aplică doar în situațiile în care ambele părți contractante convin:

prin rețineri succesive din sumele datorate pentru facturi parțiale, în cazurile în care această posibilitate nu a fost prevăzută la nivelul documentației de atribuire;

prin combinarea a două sau mai multe dintre modalitățile de constituire prevăzute de lege (de exemplu, prin virament bancar pentru o parte din sumă, rețineri succesive din sumele datorate pentru facturi parțiale pentru o altă parte din sumă și, respectiv, instrument de garantare emis de o societate de asigurări pentru cea de-a treia parte din sumă);

Precizăm că, în situația retragerii autorizaţiei de funcţionare a societăţii de asigurări care a emis instrumentul de garantare inițial, operatorii economici au obligația, la solicitarea autorităţilor/entităţilor contractante, de a constitui o nouă garanţie de bună execuţie în termen de 90 de zile de la data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii de faliment, dar nu mai târziu de 31.01.2023. Noua garanție poate fi constituită prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege, respectiv: virament bancar, instrument de garantare emis în condițiile legii de o societate de asigurări sau de o instituție de credit, sau rețineri succesive din sumele datorate pentru facturi parțiale, cu condiția ca această posibilitate să fi fost prevăzută în documentația de atribuire.

Necesitatea adoptării unor astfel de măsuri vine în contextul retragerii autorizației de funcționare, urmată de deschiderea procedurii de faliment, împotriva unei societăți de asigurare, ce deținea în portofoliu polițe de asigurare aferente contractelor de achiziție publică/contractelor sectoriale în valoare de aproximativ 6 mld.lei. Neadoptarea acestei ordonanțe de urgență ar fi putut duce la blocarea implementării unor proiecte majore de investiții, afectând gradul de absorbție al fondurilor europene.

Textul Ordonanței de Urgență va fi publicat la secțiunea Legislație/Legislație Națională din site-ul ANAP, după publicarea acesteia în Monitorul Oficial.

Free Joomla templates by Ltheme