Grădiştea | Bugetul pentru investiţii a fost suplimentat

Grădiştea | Bugetul pentru investiţii a fost suplimentat

Bugetul privind finanţarea investiţiilor pe care Executivul Primăriei Grădiştea le are în vedere în acest an a fost suplimentat, la finele lunii februarie, cu suma de 81.800 lei din excedentul rezultat la finele anului trecut. Banii vor fi utilizaţi după cum urmează:

- 18.000 lei pentru continuarea lucrărilor în cadrul proiectului „Reabilitare, modernizare, extindere şi dotare cămin cultural din satul Grădiştea, comuna Grădiştea, judeţul Călăraşi”, finanţat prin CNI. Suma alocată iniţial a fost de 30.000 de lei.

- 23.800 lei pentru proiectul „Dezvoltarea infrastructurii TIC (sisteme inteligente de management) în comuna Grădiştea”, finanţat în cadrul PNRR. Suma alocată iniţial a fost de 100 lei.

- 30.000 lei pentru proiectul „Extindere reţea de canalizare menajeră în satele Cuneşti şi Rasa, comuna Grădiştea”, finanţat în cadrul PNRR. Suma alocată iniţial 200.000 de lei.

În urma aprobării sumei de 81.800 lei, bugetul alocat de conducerea Primăriei Grădiştea susţinerii proiectelor finanţate de la bugetul local dar şi din fonduri guvernamentale (PNI Anghel Saligny, CNI, Programul de construcţii locuinţe sociale şi de necesitate) şi respectiv europene (PNRR, AFM, PNDR, POR, POIM) creşte de la 644.270 lei la 726.070 lei.

Roseţi | Plata din excedent a documentaţiilor şi studiilor aferente celor două proiecte finanţate de CNI

Roseţi | Plata din excedent a documentaţiilor şi studiilor aferente celor două proiecte finanţate de CNI

Primăria comunei Roseţi are în portofoliu două proiecte ’’Construire și dotare dispensar comunal, strada Parcului, nr. 26, sat Roseți, comuna Roseți, județul Călărași’’ și “Reabilitare, Extindere și Dotare Grădinița cu Program normal Elisabeta Rosetti, strada Plaurului, nr. 2, sat Roseți, comuna Roseți, județul Călărași”.

Pentru plata documentaţiilor şi studiilor aferente celor două obiective de investiţii, Executivul a propus Consiliului Local utilizarea sumei de 144.000 lei din excedentul rezultatul la finele anului trecut, în cuantum total de 2.798.280,28 lei.

În aprilie 2022, Consiliul Local a adoptat proiectele de hotărâre privind predarea către CNI a amplasamentelor în vederea executării investiţiilor.

Plan de investiţii, estimat la circa 120 de milioane de lei

În acest an, Primăria Roseţi intenţionează să implementeze un amplu program de investiţii publice în valoare totală de 117.172.171,97 lei (mai mare cu 34% faţă de cel din 2021, de 87.598.697,88 lei), din care 16.683.467,61 lei, bani de la bugetul local (mai mare cu 21% faţă de anul trecut). Toate obiectivele de investiţii preconizate a se realiza atât cu fonduri proprii cât şi guvernamentale şi europene au primit girul consilierilor locali.

Din suma totală de 117.172.171, 97 lei, peste 110 milioane vor fi alocaţi pentru finanţarea lucrărilor noi. Peste 6,3 milioane lei vor fi utilizaţi pentru finanţarea altor cheltuieli de investiţii. În fine pentru Lucrări în desfăşurare, Executivul Primăriei a alocat suma de 100 de mii de lei.

Pentru 2023, Primăria Roseţi dispune de un buget de venituri şi cheltuieli de 12.049.000 lei, mai mare cu 27% faţă de cel din 2021 (9.496.000 lei). Veniturile proprii sunt estimate la 4.893.000 lei, mai mari cu 33% faţă de 2022 ( în cuantum de 3.686.000 lei).

A fost inaugurat noul sediu al Direcției Comunitare de Evidență a Persoanelor județului Călărași

A fost inaugurat noul sediu al Direcției Comunitare de Evidență a Persoanelor județului Călărași

Joi a avut loc inaugurarea noului sediu al Direcției Comunitare de Evidență a Persoanelor județului Călărași, amenajat în fostul sediu al Unității Militare din Măgureni. Lucrările de restaurare au început în primăvara anului 2022 și au fost finalizate în februarie 2023, fiind finanțate din bugetul propriu al Consiliului Județean.

“Direcția Județeană a Evidenței Populației funcționează, de astăzi, într-un sediu modern pe care l-am bifat pe agenda administrativă ca un succes. Călărășenii sunt așteptați pentru eliberarea documentelor de călătorie sau cele de identitate pe strada Independenței, la fosta unitate militară, spațiu care devine an de an mai funcțional. Transmit gânduri bune întregului personal care va beneficia de condiții moderne de lucru.”, a fost mesajul transmis pe pagina personală de Facebook de președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță.

iliutasediunouevidentapopulatiei

Flori pentru doamnele și domnișoarele din Chirnogi

Flori pentru doamnele și domnișoarele din Chirnogi

Primarul localității Chirnogi, Ion Ștefan, a marcat astăzi Ziua Internațională a Femeii, oferind flori multor doamne și domnișoare din comună.

chirnogi2

“Astăzi, 8 martie 2023, am oferit flori multor doamne și domnișoare din comuna Chirnogi, cadrelor didactice de la cele trei școli din localitatea noastră precum și altor doamne din instituțiile de pe raza localității noastre.

Cu această ocazie, felicit toate femeile de pe raza localității noastre, le adresez cele mai bune gânduri, multă sănătate și respect din partea Executivului Primăriei comunei Chirnogi.”, a declarat primarul Ion Ștefan care a mai adăugat că a fost prezent la primirea pachetelor alimentare, distribuite în Școala Gimnazială nr. 3, în cadrul în cadrul Programului – pilot de acordare a unui suport alimentar pentru elevi din 150 de unităţi de învăţământ preuniversitar.

“De asemeni am participat la primirea și distribuirea pachetelor cu masă caldă, program derulat în cadrul Școlii generale nr. 3 din comuna Chirnogi. Elevii au primit cu mare satisfacție și au consumat cu plăcere masa în cadrul școlii. Acest proiect se derulează pe parcursul acestui an școlar și sperăm ca și în anul școlar următor această acțiune va continua atât la Școala Gen. 3, dar sperăm noi și la Școala Gen. nr. 1.”, a conchis primarul Ion Ștefan.

chirnogi4

chirnogi5

chirnogi6

chirnogi7

chirnogi8

chirnogi3

Samoilă: Pentru a reduce decalajele dezvoltării și pentru a trata într-un mod cât mai eficient problemele socio - economice ale teritoriilor europene trebuie să acționăm împreună

Samoilă: Pentru a reduce decalajele dezvoltării și pentru a trata într-un mod cât mai eficient problemele socio - economice ale teritoriilor europene trebuie să acționăm împreună

Conferința Regiunilor Periferice Maritime s-a desfășurat în perioada 8-10 martie în Cartagena, Spania. Consiliul Județean Călărași a fost reprezentat de vicepreședintele Ion Samoilă și managerul public, Marius Fulga.

Printre temele de interes dezbătute, au fost: implicarea tinerilor în elaborarea politicilor publice, coeziunea Regiunilor membre în fața provocărilor de siguranță și economice, precum și creșterea capacității de protejare a mediului prin tranziția către energia regenerabilă.

"Pentru a reduce decalajele dezvoltării și pentru a trata într-un mod cât mai eficient problemele socio - economice ale teritoriilor europene trebuie să acționăm împreună. Administrațiile publice prin puterea creării politicilor publice, mediul de afaceri prin expertiză și trasarea necesităților, iar tinerii prin energia și dorința creării în viitor a unui mediu așa cum și-l doresc. Pentru a crea aceasta sinergie, este nevoie de implicarea și colaborarea Regiunilor, ca entități aflate cel mai aproape de nevoile individuale" a declarat Ion Samoilă, vicepreședinte al Consiliului Județean Călărași, membru în Biroul Politic al Conferinței Regiunilor Periferice Maritime.

samoila2

 Ștefan Vodă | CNI a aprobat finanțarea proiectului „Construirea unei infrastructuri noi pentru învățământul gimnazial, prin desființarea corpurilor (C1, C2, C3 și C4) a Școlii Gimnaziale nr. 1”

Ștefan Vodă | CNI a aprobat finanțarea proiectului „Construirea unei infrastructuri noi pentru învățământul gimnazial, prin desființarea corpurilor (C1, C2, C3 și C4) a Școlii Gimnaziale nr. 1”

Continuă veștile bune pentru locuitorii comunei Ștefan Vodă! După ce s-au semnat, chiar în această lună, contractele de finanțare, prin PNI Anghel Saligny, ale proiectelor privind modernizarea și extinderea sistemului de canalizare, respectiv reabilitarea și modernizarea sistemului de alimentare cu apă, primarul Ionel Zardova a anunțat că CNI a aprobat finanțarea proiectului „Construirea unei infrastructuri noi pentru învățământul gimnazial, prin desființarea corpurilor (C1, C2, C3 și C4) a Școlii Gimnaziale nr. 1”.

Valoarea totală a investiției este de 30.306.028,54 lei (TVA inclus) din care suma alocată de CNI este de 29.222.344,40 lei (TVA inclus). Diferența de 1.083.684,14 lei (TVA inclus) va fi suportată din bugetul local.

Școala va avea un regim de înălțime P+1E (parțial), suprafața construită totală fiind de 1610,10 mp. Suprafața totală a terenului este de 6.946 mp.

Ștefan Vodă | Contracte de finanțare semnate în 2023!

PNI Anghel Saligny

  1. Proiectul „Modernizare și extindere sistem de canalizare în comuna Ștefan Vodă, județul Călărași”. Suma alocată de la bugetul de stat este de 13.589.390,82 lei (TVA inclus), valoarea totală a proiectului fiind de 14.116.018,39 lei (TVA inclus).
  2. Proiectul „Reabilitare şi modernizare sistem de alimentare cu apă în comuna Ştefan Vodă”. Suma aprobată de la bugetul de stat este de 11.410.609,18 lei (fără TVA). Investiţia este estimată la peste 14,8 milioane lei.

CNI S.A.

  1. Proiectul „Reabilitarea, modernizarea, dotarea şi extinderea aşezământului cultural din sat Ştefan Vodă, comuna Ştefan Vodă”
  2. Proiectul „Construirea unei infrastructuri noi pentru învățământul gimnazial, prin desființarea corpurilor (C1, C2, C3 și C4) a Școlii Gimnaziale nr. 1”.

PNRR

  1. Proiectul „Reabilitarea moderată a clădirilor publice pentru a îmbunătăţi serviciile publice prestate la nivelul unităţilor administrativ – teritoriale”, Componenta 10 – Fondul Local, I.1.3 – Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – puncte de reîncărcare vehicule electrice
  2. Proiectul „Construirea de locuinţe nZEB plus pentru tineri locuinţe de serviciu pentru specialişti din sănătate şi învăţământ”, Componenta 10 – Fondul Local
Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.