Roseți | Era “Râjnoveanu” s-a încheiat. După 6 mandate consecutive!

Roseți | Era “Râjnoveanu” s-a încheiat. După 6 mandate consecutive!

Alegerile locale din 9 iunie au consemnat, totuși, o surpriză majoră la Roseți, acolo unde din 2000 încoace, fără întrerupere, comuna a fost condusă de social-democratul Nicolae Râjnoveanu. Un primar care deși a realizat foarte multe proiecte care au contribuit la dezvoltarea și modernizarea localității a primit un vot de “neîncredere” din partea concetățenilor săi.

Din toamnă, Nicolae Râjnoveanu nu va mai conduce Executivul Primăriei Roseți. După exact 24 de ani, adică după 6 mandate pline! Cetățenii l-au preferat acum pe liberalul George Chiriță, contracandidatul său și din urmă cu 4 ani pe care l-a învins atunci la o diferență apreciabilă: 694 de voturi! De data asta, Chiriță și-a luat revanșa și s-a impus la o diferență de 306 voturi.

Nicolae Râjnoveanu a muncit enorm pentru ca Rosețiul său cel drag să figureze în Top 5 comune din județ. Chiar pe ultima sută de metri a pus pe roate un vis care va prinde contur în perioada următoare: rețea de distribuție gaze naturale la nivelul comunei! Investiții există iar pentru viitorul primar implementarea lor va fi provocarea majoră a mandatului. Cetățenii au învățat de la Nicolae Râjnoveanu să aibă mari așteptări de la primar, ori pentru George Chiriță, CEC-ul în alb primit de la cetățenii nu va avea valabilitate nici măcar un an de zile. Vom vedea!

În octombrie se încheie practic o eră. Mai bine de un sfert de secol în care oamenii, comuna au evoluat într-o manieră evidentă, recunoscută practic nu doar de vecini ci de un județ întreg. Acești ani, o parte dintre ei cumpliți din punct de vedere al finanțărilor, vor purta pecetea magiei profesionale lui Nicolae Râjnoveanu, un om drept, curajos, iubitor de oameni, slujitor al dezvoltării locurilor natale cu pricepere, echilibru și mai ales pasiune.

Rezultate Alegeri locale 9 iunie 2024

Primar

1. George Chiriță (PNL) 1485 de voturi (52,41%)

2. Nicolae Râjnoveanu (PSD) 1179 de voturi (41,61%)

3. Florin Marius Nicolae (ADU) 132 de voturi (4,65%)

4. Laurențiu Tudoran (AUR) 37 de voturi (1,30%)

Consiliul Local

PNL: 8 mandate (1313 voturi | 47,62%0

PSD: 7 mandate (1052 de voturi | 38,15%)

Victor Pană: 0 mandate (97 de voturi | 3,51%0

ADU: 0 mandate (92 de voturi | 3,33%)

AUR: 0 mandate (78 de voturi | 2,82%)

PRO România: 0 mandate (76 de voturi | 2,75%)

Partidul SOS România: 0 mandate (49 de voturi | 1,77%)

 

Ce a fost pe 27 septembrie 2020

Primar

1. Nicolae Râjnoveanu (PSD): 1.615 voturi / 61,68%

2. George Chiriță (PNL): 921 de voturi / 35,17%

Consiliul Local

PSD: 1.454 de voturi / 56,73% / 9 mandate

PNL: 885 de voturi / 34,52% / 6 mandate

 

Nicolae Râjnoveanu | Rezultate obținute din 2000 încoace

2000: N. Râjnoveanu: 1.030 voturi / 45,09%

2004: N. Râjnoveanu: 1.556 voturi / 58,54%

2008: N. Râjnoveanu: 1.644 voturi / 69,27%

2012: N. Râjnoveanu: 1.598 voturi / 53,89%

2016: N. Râjnoveanu: 1.903 voturi / 74,65%

2020: N. Râjnoveanu: 1.615 voturi / 61,68%

Ștefan Vodă | Ionel Zardova, primarul de aproape 80%

Ștefan Vodă | Ionel Zardova, primarul de aproape 80%

Ionel Zardova a obținut pe 9 iunie al doilea mandat consecutiv de primar al comunei Ștefan Vodă, obținând nu mai puțin de 947 de voturi, adică un procent de 79,51%. Nu neapărat pentru că n-a avut rivali, ci pentru că acest prim mandat de 3 ani și jumătate a însemnat multe proiecte de modernizare puse în funcțiune, de care comuna Ștefan Vodă avea nevoie ca de aer. Diferența față de momentul 27 septembrie 2020 a fost de 279 de voturi!

Rivala sa de la PNL, Florența Vasilica Dincă s-a clasat pe locul 2 însă la o distanță de peste 750 de voturi. Orice comentariu e de prisos!

Cel de-al 3-lea pretendent la fotoliul de primar a fost AUR-istul Nicolae Bucșea care s-a ales cu doar 62 de voturi (5,20%), adică cu un mandat de consilier local.

În viitorul Consiliu Local, PSD va face legea, obținând grație celor 914 voturi primite (77,65%), 8 mandate, cu 2 în plus față de 2020. PNL va miza din toamnă pe 2 mandate (178 de voturi, adică 15,12%), pierzând 3 față de momentul 27 septembrie 2020.

Cel de-al 11 lea mandat va reveni AUR, adică cel mai probabil candidatului susținut de acesta pentru Primărie.

Rezultate Alegeri Locale 9 iunie 2024

Primar

Ionel Zardova (PSD): 947 de voturi | 79,51%

Florența Vasilca Dincă (PNL): 182 de voturi | 15,28%

Nicolae Bucșea (AUR): 62 de voturi | 5,20%

Consiliul Local

PSD: 8 mandate (914 voturi | 77,65%)

PNL: 2 mandate, din care 1 redistribuire (178 de voturi | 15,12%)

AUR: 1 mandat, la redistribuire (85 de voturi | 7,22%)

Proiecte de viitor, propuse de Ionel Zardova și PNL, la nivelul comunei Ștefan Vodă

  1. Finalizarea proiectelor aflate în derulare
  2. Înființarea unui parc fotovoltaic care să acopere necesarul de energie electrică al uzinei de apă, a stației de epurare și a iluminatului public
  3. Lățirea părții carosabile a străzilor la 6 metri și realizarea de trotuare
  4. Extinderea iluminatului public până la intersecția cu DN21
  5. Platformă de compostare a gunoiului de grajd
  6. Construirea capelei
  7. Construirea unui nou sediu al Primăriei
  8. Reabilitarea parcului din comună
  9. Finalizarea stadionului
  10. Atragerea de investitori și crearea de locuri de muncă
  11. Atribuirea de teren pentru construirea casei parohiale
  12. Înființarea echipelor de dansuri
Chirnogi | Două stații de microbuz, amenajate

Chirnogi | Două stații de microbuz, amenajate

Primarul Ion Ștefan a anunțat marți printr-un mesaj video postat pe o rețea de socializare că au fost amenajate două stații de microbuz, onorând astfel o promisiune asumată în fața concetățenilor săi.

“Astăzi am reușit să amenajăm două stații de microbuz pentru care am avut și solicitări (...). Am promis, ne ținem de cuvânt pentru că așa e frumos, așa e omenește.”, a spus primarul Ion Ștefan care va continua să lucreze pentru chirnogeni și în mandatul 2024-2028 care va începe în toamna acestui an.

Mai multe detalii aici https://www.youtube.com/watch?v=kI30Jvj1rOc

Chirnogi | Ion Ștefan: Cred că în această toamnă vom circula pe asfalt de la Chirnogi la Clătești

Chirnogi | Ion Ștefan: Cred că în această toamnă vom circula pe asfalt de la Chirnogi la Clătești

Drumul Comunal DC27 care leagă localitățile Chirnogi și Clătești va fi asfaltat, în perioada următoare, cu sprijinul Consiliului Județean. Anunțul a fost făcut de primarul comunei Chirnogi, Ion Ștefan care speră ca acest deziderat să prindă contur pâbă în toamna acestui an.

“În perioada următoare, avem în plan niște lucrări mult mai importante și deosebit de necesare pentru noi toți și nu numai. Și când spun ”nu numai” mă refer la Drumul Comunal DC 27 care leagă localitatea Chirnogi de comuna Mitreni, mai exact de satul Clătești. Am avut discuții înainte de alegeri cu conducerea Consiliului Județean, cu dl președinte Iliuță pe care l-am rugat să ne ajute în rezolvarea circulației pe acest drum, frecventat de locuitorii noștri care merg spre Mitreni, spre București, care vin de la DN41 și se intersectează cu DN4 Oltenița – București. Dl președinte mi-a promis că ne va sprijini să asfaltăm acest drum. Vinerea trecută, s-a luat decizia să ni se repartizeze fonduri de la CJ Călărași pentru asfaltarea acestui drum. Cred că e o veste frumoasă care pe mine mă bucură foarte mult. Putem, astfel, să fluidizăm circulația între Chirnogi și București. Nu mai mergem pe la Oltenița, mergem pe acest DC 27 care e mai liber, mai sigur, mai ușor.”, susține primarul Ion Ștefan care a continuat “Vestea îi bucură și pe fermieri, agricultorii din comuna Chirnogi care lucrează suprafețe de teren la Curcani, la Ulmeni precum și în alte zone ale județului. Voi insista ca această promisiune să se realizeze. Cred că în această toamnă vom circula pe asfalt de la Chirnogi la Clătești.”

Mai multe detalii aici https://www.youtube.com/watch?v=kI30Jvj1rOc

Marius Dulce: Am asigurările constructorilor că săptămâna viitoare va fi finalizată zona de plimbare, urmând ca întreg obiectivul să fie oferit Călărașiului la finalul lunii iulie 2024

Marius Dulce: Am asigurările constructorilor că săptămâna viitoare va fi finalizată zona de plimbare, urmând ca întreg obiectivul să fie oferit Călărașiului la finalul lunii iulie 2024

Într-o postare pe pagina personală de Facebook, primarul Marius Dulce susțină că în cursul săptămânii viitoare va fi finalizată zona de plimbare din Promenadă, obiectivul urmând a fi finalizat la finalul lunii iulie a acestui an.

”Promenada începe să prindă contur. Încă un loc de relaxare pentru călărășeni și nu numai. O investiție care merită toate eforturile ținând cont că brațul Borcea trebuie pus în valoare. Am asigurările constructorilor că săptămâna viitoare va fi finalizată zona de plimbare, urmând ca întreg obiectivul să fie oferit Călărașiului la finalul lunii iulie 2024. Zona verde-albastră a orașului, prioritate pentru mine!”, se arată în mesajul postat de primarul Marius Dulce pe Facebook.

”Îmbunătățirea siguranței navigabilității pe fluviul Dunărea în Regiunea transfrontalieră Călărași-Silistra” sau, pe scurt, Promenada este un proiect finanțat în cadrul Programului Operațional Interreg V-a, Axa prioritară 1 ”O regiune bine conectată”, Obiectiv Specific 1.1 ”Îmbunătățirea siguranței transportului pe căile navigabile fluviale și maritime”.

Investiția are ca scop îmbunătățirea navigabilității în regiunea transfrontalieră Călărași-Silistra, prin infrastructura de întărire a malurilor, atât în România, cât și în Bulgaria, marcarea corespunzătoare a căii navigabile și folosirea unor mijloace de transport fluvial sigure între cele două localități.

Activități care revin municipiul Călărași în cadrul proiectului sunt următoarele:

- execuția de lucrări de apărare de mal stâng al Brațului Borcea pe toată lungimea promenadei și a aleilor pietonale (aproximativ 350 ml)

- construcția gării fluviale (din metal și sticlă) și a pontonului

- amenajări exterioare (mobilier urban)

- asigurarea utilităților

Accesul spre amplasament este un drum de acces cu o bandă pe sens cu lățimea de 7 m din Șoseaua Chiciu. Aleile pietonale sunt realizate din dale de beton. În zona gării fluviale s-a montat un ponton cu dimensiunea de 30 x 4 m, format din 3 flotoare din beton 15 x 4 x 1 m, paralel cu apărarea de mal. Accesul spre ponton se va face pe o pasarelă din aluminiu 30 x 2 m. Transportul se va asigura cu un autobuz fluvial (amfibiu). Calea navigabilă va fi marcată prin instalarea unor balize pe o distanță de 5 km pe brațul Borcea.

Din totalul bugetului acestui proiect, estimat la 5.946.041,76 euro, cea mai mare parte revine Municipiului Călărași, astfel:

1. Consiliul Județean Călărași (lider de proiect): 719.345,54 euro (12,09%)

2. Municipalitatea Silistra: 1.999.999,32 euro (33,63%)

3. Municipiul Călărași: 3.226.696,9 euro (54,26%)

promenada2

Căscioarele | Florin Bordei și-a consolidat mandatul de primar

Căscioarele | Florin Bordei și-a consolidat mandatul de primar

Dacă pe 27 septembrie 2020, Florin Bordei câștiga, în premieră, mandatul de primar al localității Căscioarele, la doar un vot în plus față de primarul în funcție, Nicolae Strașeschi (489 la 488 pentru Bordei!), pe 9 iunie 2024, diferența dintre cei doi rivali a fost mult mai clară în favoarea social-democratului. Bordei și-a consolidat statutul de primar cu 641 de voturi primite (57,90%), în vreme ce liberalul Strașeschi s-a consolat cu poziția secundă, primind doar 466 de voturi, adică un procent de 42,09%.

Diferență aproape identică a fost și la Consiliul Local, acolo unde PSD va activa din toamnă cu 6 consilieri (623 de voturi, 56,23%) iar PNL cu 5 (unul obținut la redistribuire) grație celor 483 de voturi primite (43,67%).

Florin Bordei și PSD, partidul care l-a susținut pentru obținerea celui de-al doilea mandat sunt câștigătorii alegerilor din 9 iunie, considerați de localnici soluțiile cele mai bune pentru continuarea modernizării comunei, proces demarat cu succes în urmă cu vreo 3 ani și jumătate.

Rezultate Alegeri locale 9 iunie 2024

Primar

Florin Bordei (PSD): 641 de voturi | 57,90%

Nicolae Strașeschi (PNL): 466 de voturi | 42,09%

Consiliul Local

PSD: 6 mandate (623 de voturi | 56,23%)

PNL: 5 mandate din care 1 redistribuire (483 de voturi | 43,67%)

 

Lista de candidați PSD pentru Consiliul Local este următoarea:

Florin Bordei, primar (mandat câștigat)

Gigi Greceanu

Marinică Mihai

Cosmin Bogdan Zeld

Vali Cristian Simion

Mihăiță Valentin Mihai

Iulian Constantin Gae

Mihaela Tudorița Gurău

Virgil Pană

Gheorghe Burcoși

Ionel Dospina

Elena Mădălina Ciobanu

Traian Dumitrașcu

Liviu Marian Dodu.

Free Joomla templates by Ltheme