Ziua Recoltei pentru gospodarii din Grădiştea – 5 octombrie

Ziua Recoltei pentru gospodarii din Grădiştea – 5 octombrie

Ciclism prin Grădiştea –Tradiţie, Cultură şi Natură

Comuna Grădiştea, judeţul Călăraşi, implementează proiectul „Piste pentru ciclişti – cale de valorificare a tradiţiilor şi potenţialului economico-social al comunei Grădiştea, judeţul Călăraşi” şi „Conservarea specificului local prin organizarea de târguri tradiţionale şi evenimente culturale, utilizarea mijloacelor de prezentare on-line a patrimoniului natural şi cultural al comunei Grădiştea”

Tradiţional în luna octombrie în România se organizează o zi a recoltei.

În data de 05 octombrie 2019, la Grădiştea va avea loc evenimentul intitulat “Ziua Recoltei pentru gospodarii din Grădiştea”. Această sărbătoare va încheia anul agricol şi în acelaşi timp şi sezonul turistic cu facilităţile oferite prin realizarea pistei de cilclism. Vor avea loc manifestări artistice, concursuri de gătit pentru gospodarii din comună, expozitii culinare de peşte pregătit „ca la Grădiştea”, iar pe site vor fi postate reţetele cele mai reuşite şi va fi organizată “Caravana bicicliştilor din Călăraşi” unde se vor vizita obiectivele turistice puse în valoare de proiect.

Elevii vor participa la concursuri de desen şi fotografie.

La manifestare vor fi invitaţi să participe şi să se implice toţi factorii economici existeniţi în comună.

Deplasarea cu bicicleta prin comună se va face în condiţii de siguranţă pe pista pentru ciclişti construită în cadrul proiectului. Pista pentru ciclişti se desfăşoară de-a lungul Drumului Naţional 31 Călăraşi- Olteniţa, pe partea stângă , cu o lungime de 5641 m. Începe de la lacul Gălăţui din satul Rasa la km 10 pe DN31, si se termină în satul Grădiştea în dreptul străzii Buzeşti. Pista are o lăţime de 1,0 m şi 29 platforme de încrucişare cu lungimea de 8 m şi lăţimea de 1,0 m, amplasate la cca. 200 m una de alta.

Activităţile propuse a fi realizate prin proiect vor conduce la dezvoltarea durabilă a comunei Grădiştea şi la ridicarea calităţii vieţii locuitorilor ei.

           

Pentru mai multe informaţii,

Oana-Denisa Glăvan

Primaria comunei Grădiştea, judet Călăraşi

Tel: 0242/336.017 , E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

            

CJ Călăraşi va susţine, financiar, apariţia Topului judeţean al firmelor pentru anul 2019

CJ Călăraşi va susţine, financiar, apariţia Topului judeţean al firmelor pentru anul 2019

Consilierii judeţeni, reuniţi miercuri în şedinţă ordinară de plen, au validat printre altele şi Hotărâre privind aprobarea asocierii între Judeţul Călăraşi, prin Consiliul Județean Călărași și Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Călăraşi, în vederea finanțării cheltuielilor pentru crearea, editarea și tipărirea Topului județean al firmelor pentru anul 2019.

Conform Acordului de asociere dintre cele două entităţi menţionate mai sus finanţarea pentru crearea, editarea și tipărirea Topului județean al firmelor pentru anul 2019 (maxim 80 lei/exemplar pentru tipărirea unui minim de 400 exemplare, respectiv 32.000 lei) se va face din bugetul Judeţului iar editarea și tipărirea broșurii/catalogului, precum și organizarea festivității de premiere a Topului județean al firmelor pentru anul 2019 vor intra în responsabilitatea Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Călăraşi.

“Pentru administrația publică județeană, unul dintre cele mai importante obiective este acela de a rămâne un sprijin pentru mediul de afaceri, de a fi receptivi la necesitățile acestuia, venind alături prin dezvoltarea și modernizarea continuă a infrastructurii și a serviciilor publice județene, în scopul îmbunătățirii condițiilor de afaceri ale firmelor călărășene.

Topul firmelor reprezintă o oglindă a activităţii firmelor călărăşene, un motiv pentru a persevera şi a îşi îmbunătăţi activitatea, un indicator pentru atingerea obiectivelor, dar în acelaşi timp şi un semnal de alarmă pentru administraţia judeţului în ceea ce priveşte dificultăţile întâmpinate pe ramuri de activităţi, în vederea identificării soluţiilor optime pentru sprijinul şi susţinerea antreprenoriatului. Acordul are ca obiect asocierea în parteneriat în scopul sprijinirii mediului de afaceri, a creşterii gradului de conştientizare şi de implicare a factorilor interesaţi, pentru dezvoltarea durabilă a judeţului, având la bază  principiul transparenţei, profesionalismul în valorificarea experienţei specifice fiecărei părţi, sprijinul reciproc în organizarea activităţilor planificate.

Parteneriatul propus constituie o iniţiativă importantă care va  sprijini dezvoltarea coeziunii economico-sociale prin îmbunătăţirea cooperării durabile şi eficiente între autorităţile publice locale şi mediul de afaceri la nivelul judeţului Călăraşi.” se arată în Referatul de aprobare.

CJCC / ”7ZILE7ARTE” – Proiect de educație prin artă / 30 septembrie – 6 octombrie

CJCC / ”7ZILE7ARTE” – Proiect de educație prin artă / 30 septembrie – 6 octombrie

Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași, înstituție subordonată Consiliului Județean Călărași, desfășoară în perioada 30 septembrie – 6 octombrie 2019, proiectul de educație prin artă  ”7ZILE7ARTE”, motto-ul ales pentru acest eveniment fiind unul special - ”Shakespeare a creat lumea în șapte zile” – un vers dintr-o poezie semnată de poetul Marin Sorescu.

7zile7arte

Luni, 30 septembrie, ora 19:00

Teatrul Național de Operă și Balet ”Oleg Danovski”Constanța deschide seria manifestărilor din acest proiect invitându-i pe călărășeni la un spectacol de balet ”Romeo și Julieta”, în regia lui Horațiu Cherecheș.

Soliști: Irina Ganea Mihaiu, Adrian Mihaiu, Horațiu Gherecheș, Bogdan Bîrsănescu, Daia Kashiwaba, Keito Shimomura.

romeosijulieta

Marți, 01 octombrie, ora 19:00

”Tradiții românești și nu numai” – spectacol susținut de trupa ALESIS – Cornelia Tihan și taraful

Formația Alesis este un nume deja foarte cunoscut prin emisiunile tv., spectacolele, concertele susținute în toaă țara și pe multe meridiane ale lumii (Canada, SUA, Israel, Japonia, Germania, Italia, Moldova, Olanda etc.).

Piesele proprii, multe ajunse slagăre, dar și piese de excepție din muzica internațională și românească, cu orchestrații personalizate, alcătuiesc un repertoriu imens calitativ și cantitativ.

trupaalessis

Miercuri, 2 octombrie, ora 19:00

Teatrul NOTTARA, piesa de teatru ”Thailanda” de Dimitris Kechaidis și Eleni Chaviara, regia Alexandru Jitea.

Distribuția:Andreea Măcelaru Șofron; Victoria Cociaș; Cristina Stoica Ivanciuc.

Scurt sinopsis În Kifisiá, un cartier înstărit al Atenei, trei femei trecute de vârsta a doua discută despre iubire și, în special, despre bărbații din viața lor. Pregătite să pornească într-o călătorie în Thailanda pentru a se elibera și a deschide un nou drum în viață, Aleka, Fotini și Maro sunt prinse în propriul trecut, luptându-se cu ele însele, dar și cu ceilalți. Călătoria este continuu amânată, fiindcă în viața lor dramele nu încetează să apară – chemate sau nu. Iar bărbații, deși absenți, își fac simțită prezența în chipuri nebănuite. O dramă în cheie comică, despre trei femei în pragul unei crize de nervi, visând la o călătorie ce le va schimba viața.

thailanda

Joi, 3 octombrie, ora 19:00

Teatrul Național de Operă și Balet ”Oleg Danovski” Constanța – ”Magic swing” – muzica retro anii 30; 40; 50; 60; evergreem-uri.

Soliști vocali: Daniela Vlădescu și alți soliști ai teatrului.

Conceptul spectacolului este unul bazat pe sincretismul artelor, în strădania de a pava cu sensibilitate și atitudine solară drumul dinspre scenă către spectatorul dornic de de experiențe noi, frumoase, capabile de a-l smulge din cenușiul cotidian. Pe scenă evoluează o echipă de tineri ce cântă și dansează, toți soliști și balerini deopotrivă. Melodiile dăruite publicului sunt șlagăre retro, din anii 30, 40, 50, 60, evergreen-uri care transced temporalitatea, care au însuflețit generațiile trecute și își păstrează și azi valoarea și frumusețea. Sursa - tnobconstanta.ro

magicswing

Vineri, 4 octombrie, ora 19:00

Teatrul ”TOMA CARAGIU” Ploiești – piesa ”Zaraza” – scenariu Daniel Chirilă. Un spectacol de Răzvan Mazilu.

„E foarte important să credem ca există mister în lume, metafizica, poate că viața e vis și visele noastre comune, ale oamenilor, se nasc tocmai din această evaziune necesară, din această fugă de cotidian. Zaraza e povestea de care avem nevoie, face parte organic din noi, din spiritul nostru, din visele românilor, deci mi s-a părut cu atat mai important să o redăm spectatorilor, orașului, acum - într-o epocă în care se iubește prea puțin, niciodată total, până la capat” , Razvan Mazilu-regizor.

zaraza

Sâmbătă, 5 octombrie, ora 19:00

CINEACORDEON – de la filmul mut la musical cu: Alesia & Bianca Drăgoi – viori; Florentina Drăgoi – chitară & voce; Robert Cina/Adraian Flautistu – contrabas; Lucian Maxim – percuții.

Invitat special – AYLIN CADÎR

În cadrul unui spectacol complex, publicul este invitat să ia parte la o călătorie muzicală ce începe în epoca filmului mut și a emblematicului actor Charlie Chaplin și ajunge la acordurile unor partituri din celebre creații cinematografice moderne. Incursiunii muzicale inițiată de interpretul și compozitorul Emy Drăgoi i se va alătura și cunoscuta  cântăreață și actriță română de origine turcă Aylin Cadîr, invitat special al spectacolului.

aylincadir

Duminică, 6 octombrie, ora 19:00

Stand up comedy cu: George Tănase, Mane Voicu, Ioana State, Radu Bucălae și George Adrian

George Tănase  este un actor de comedie, stand-up-er si realizator tv. A debutat în televiziune în anul 2014 cu emisiunea "Tânăr și Nedumerit", difuzată pe ZU TV. Tot în 2014 a jucat în sketch-uri în cadrul emisiunii Observator Special de pe postul Antena 1. Între anii 2015-2016 a jucat pe scena Teatrului Național „Ion Luca Caragiale” din București și în cadrul Universității Hyperion alături de trupa de teatru Arthesium. În anul 2016 a participat la emisiunea iUmor de pe Antena 1 și a ajuns în finală, urmând apoi să revină ca invitat special în 2018 cu un număr de stand-up în cadrul aceluiași show. Tot în același an a intrat în echipa emisiunii "În puii mei" ca actor, unde joacă alături de realizatorul Mihai Bendeac.

Mane Voicu este de două ori finalist "iUmor" , face stand-up încă de la vârsta de 16 ani, iar de-a lungul timpului a obținut și câteva premii drept confirmare pentru ceea ce face. Este castigătorul competitiei internaționale de stand up comedy "FISC2013". Acum, la 24 de ani, este pregătit chiar de un One "Mane" Show. După absolvirea facultatii de teatru, profeseaza doar în domeniul stand up comedy.

Ioana State, o tânară în vârstă de 26 de ani care s-a folosit de poante cu și despre limba română pentru a oferi o lecție de gramatică pe scena show-ului "iUmor". De departe, Cheloo a fost cel mai impresionat, precizând ca trebuie neapărat sa meargă mai departe în concurs pentru ca este "un personaj util" și oferă un exemplu.

Radu Bucălae, unul dintre finaliștii ”iUmor”, ar fi trebuit să fie inginer electronist la Târgu Jiu, dar din fericire a făcut o schimbare de carieră și a dat la Facultatea de Actorie din Craiova. În 2013 a încheiat studiile și și-a dat seama că vrea să se apuce de comedie, așa că a început să apară în spectacole de stand-up și chiar să joace în seriale.

standupcomedy

MANAGER,

Virgiliu DIACONU

                                                                               

”Tradiții românești și nu numai” / Spectacol dedicat pensionarilor călărășeni          

”Tradiții românești și nu numai” / Spectacol dedicat pensionarilor călărășeni          

Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași, instituție subordonată Consiliului Județean Călărași vine în întâmpinarea evenimentelor dedicate Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice și marți, 1 octombrie , începând cu ora 19:00, îi invită pe pensionarii călărășeni la spectacolul ”Tradiții românești și un numai".

Sărbătoriții zilei se vor bucura de un repertoriu muzical extrem de variat și bogat prin prezența pe scena Sălii ”Barbu Știrbei” a Trupei Alesis, formată din Alina și Romeo Negoiasa, cei doi reușind, în 20 de ani de carieră exemplară, să îmbine tradițiile muzicii ușoare românești cu filonul folcloric autentic și să ofere publicului daruri muzicale de excepție.

Toate aceste daruri muzicale sunt dedicate, marți, 1 octombrie, cu prilejul Zilei Persoanelor Vârstnice, tuturor pensionarilor ce vor fi prezenți la evenimentul ce face parte din Proiectul de educație prin artă ”7ZILE7ARTE”.    

trupaalessis

        

Termenul pentru anunțarea intenției de restructurare financiară se extinde până la 31 octombrie 2019

Termenul pentru anunțarea intenției de restructurare financiară se extinde până la 31 octombrie 2019

Guvernul a decis, la propunerea Ministerului Finanțelor Publice, majorarea cu o lună a termenului de depunere a notificării privind intenția de restructurare a obligațiilor bugetare de la 30 septembrie 2019 la 31 octombrie 2019, pentru a acorda tuturor operatorilor economici timpul necesar adoptării acestei decizii de restructurare a datoriilor fiscale, întrucât luarea unei astfel de decizii presupune și o consultare prealabilă atât cu organele fiscale de administrare ale ANAF, cât și cu un expert independent pentru evaluarea posibilității îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege în cazul fiecăruia.

O altă facilitate fiscală decisă în ședința de guvern a fost ca ANAF să suspende executarea silită de la data notificării intenției de restructurare, și nu de la data depunerii solicitării de restructurare, deoarece planul de restructurare cu datoriile incluse în certificatul de atestare fiscală trebuie întocmit imediat după notificare.

Au mai fost decise și alte modificări ale Ordonanței Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale. Astfel, în aplicarea cap.II din O.G. nr.6/2019, vor fi exceptate de la anulare accesoriile aferente obligațiilor bugetare principale reprezentând ajutor de stat de recuperat sau fonduri ce se cuvin bugetului Uniunii Europene. S-a mai decis ca operatorii economici care au notificat ANAF despre intenția de restructurare a obligațiilor bugetare să fie acceptați în procedurile de atribuire a contractelor de achiziție publică până la data comunicării deciziei de aprobare sau respingere a restructurării obligațiilor bugetare. Scopul acestei măsuri este de a permite debitorului să poată participa la licitații publice și să poată întocmi un plan de restructurare viabil pentru depășirea dificultăților financiare.

O nouă facilitate a Spațiului Privat Virtual: Eliberarea cazierului fiscal

O nouă facilitate a Spațiului Privat Virtual: Eliberarea cazierului fiscal

Serviciul electronic Spaţiul Privat Virtual oferă contribuabililor înrolați o nouă facilitate: posibilitatea de a solicita şi de a primi, on-line, cazierul fiscal.

Solicitarea se transmite prin intermediul Secțiunii „Solicitări / Eliberare documente / Certificat de cazier fiscal”, prin selectarea CIF/CNP-ului pentru care se dorește eliberarea certificatului şi menţionarea motivului solicitării.

Cazierul fiscal se va regăsi în Secţiunea „Mesaje”.

Reamintim contribuabililor că serviciul Spaţiul Privat Virtual este uşor de accesat, gratuit şi disponibil 24 de ore din 24, atât persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice sau entităţilor fără personalitate juridică.

Acest serviciu online permite obţinerea informaţiilor fiscale privind situaţia fiscală, depunerea electronică a declarațiilor fiscale şi primirea electronică a documentelor şi a actelor administrativ fiscale. Documentele comunicate prin Spaţiul Privat Virtual au aceeaşi putere juridică, asemenea celor comunicate prin poştă sau la ghişeu.

Instrucţiunile privind înrolarea în SPV sunt disponibile pe site-ul www.anaf.ro, la următorul link

          https://www.anaf.ro/anaf/internet/ANAF/servicii_online/Inregistrare_persoane_fizice.

Free Joomla templates by Ltheme