FIDELIS VI din 2025: În premieră, donatorii de sânge pot cumpăra titluri de stat și în euro

FIDELIS VI din 2025: În premieră, donatorii de sânge pot cumpăra titluri de stat și în euro

A șasea ediție FIDELIS din 2025, ce se va desfășura între 4-11 iulie, vine cu dobânzi de până la 8,25% la emisiunile în lei și de până la 6,30% la cele în euro.

„Pe parcursul anului 2025 evoluția emisiunilor de titluri de stat din Programul FIDELIS demonstrează stabilitatea încrederii românilor în ofertele Ministerului Finanțelor, în colaborare eficientă între sectorul public și cel financiar, în beneficiul celor care doresc să investească sau să economisească prin aceste instrumente financiare.

Suma totală investită de la începutul anului, de peste 10,74 miliarde de lei, din partea a peste 115 mii de investitori, alături de contribuția remarcabilă a donatorilor de sânge, este o dovadă a creșterii vizibilității acestui program și a spiritului civic al românilor. Mulțumim tuturor pentru participare!”, a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.

Persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și în euro prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Société Générale, Alpha Bank și TradeVille în parteneriat cu Libra Bank, titluri care sunt listate la Bursa de Valori București.

Cei care vor să-și investească economiile în Programul FIDELIS, ediția din iulie, vor beneficia de dobânzi atractive și neimpozabile:

în lei:

de 7,25% - cu scadența la 2 ani

de 8,25% - cu scadența la 2 ani pentru donatori

de 7,70% - cu scadența la 4 ani

de 7,95% - cu scadența la 6 ani

în euro:

de 3.40% - cu scadența la 2 ani

de 4.40% - cu scadența la 2 ani pentru donatori

de 5.50% - cu scadența la 5 ani

de 6.30% - cu scadența la 7 ani

Noutate pentru donatorii de sânge: tranșa specială în euro

Tranșa specială de titluri de stat FIDELIS, emise în euro, dedicată tuturor celor care fac dovada donării de sânge începând cu 1 ianuarie 2025, va avea o dobândă de 4,40%, cu scadența la 2 ani.

De asemenea, donatorii de sânge beneficiază și de tranșa specială de titluri de stat FIDELIS, emise în lei, cu scadență la 2 ani, la o dobândă de 8,25%. Donatorii-investitori se bucură de un prag minim de subscriere redus de la 5.000 de lei la 500 lei, în limita unui plafon maxim de 100.000 lei.

Noua structură a programului FIDELIS, împreună cu programul Tezaur, care include maturități de 1, 3 și 5 ani, oferă investitorilor și celor care doresc să economisească prin titluri de stat întreaga paletă de maturități, de la 1 la 7 ani, cu opțiuni atât în moneda națională, cât și în euro.

Cei care investesc în titlurile de stat FIDELIS se bucură de facilități precum:

posibilitatea de a vinde titlurile înainte de maturitate, primind dobândă aferentă perioadei de deținere în funcție de prețul primit pe bursă;

veniturile obținute ca urmare a deținerii titlurilor sunt neimpozabile;

flexibilitate în administrarea și diversificarea portofoliului.

Reamintim că valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.

Cifrele celor cinci ediții din 2025 dovedesc interesul crescut al românilor pentru modalitatea de economisire propusă de Ministerul Finanțelor:

suma totală investită este de peste 10,7 miliarde de lei;

115.429 ordine de subscriere;

16.789 donatori – investitori;

peste 1142 milioane de lei este suma totală investită de donatori-investitori.

Spanțov  | Baze de date GIS, proiect finanțat prin PNRR

Spanțov | Baze de date GIS, proiect finanțat prin PNRR

Primăria comunei Spanțov are în portofoliu nu mai puțin de 3 proiecte finanțate în cadrul PNRR – Componenta 10 – Fond Local.

Unul dintre ele, “Baze de date GIS la nivel metropolitan sau local/Date deschise – platformă de date deschise în care datele disponibile la nivel de oraș/localitate (date sectoriale) sunt accesibile publicului” în comuna Spanțov, județul Călărași a primit finantare in cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C 10, componenta 10 - Fondul Local, Obiectivul de investiții “I.1.2. ASIGURAREA INFASTRUCTURII PENTRU TRANSPORTUL VERDE – ITS/alte infrastructuri TIC (sisteme inteligente de management urban/local)”.

Investiția vizează realizarea unui sistem de baze de date GIS la nivel local respectiv a unei platforme de date deschise în care datele disponibile la nivel de UAT (date sectoriale) sunt accesibile publicului.

Investitia se va concretiza prin realizarea unei platforme web care să pună la dispoziția publicului datele GIS disponibile la nivel de UAT.

Proiectul va asigura alinierea obligatorie a investițiilor cu Strategiile Integrate de Dezvoltare Urbană si Planurile Urbanistice Generale aprobate sau în curs de elaborare /aprobare la nivel de UAT.

Platforma/baza de date deschisa GIS reprezintă un sistem informatic capabil să stocheze, gestioneze și să expună date geospatiale pe suport cartografic/geo-referentiat.

Datele ce se vor integra în baza de date GIS sunt:

- Imobilele și construcțiile intabulate

- Lucrările de cadastru sistematic și cadastru verde

- Rețelele edilitare

- Infrastructura publică

- Rețelele private

- Limitele zonelor protejate sau cu risc

- Ridicări topografice

- Planurile de Mobilitate Urbană Durabilă/Strategiile Integrate de Dezvoltare Urbană/Planurile Generale de Urbanism, aprobate sau în curs de elaborare /aprobare;

Crearea unei platforme/baze de date GIS deschise reprezintă un pilon de dezvoltare tehnică pentru fiecare localitate, constituind o bază de date unică la nivel instituțional pentru stocarea oricăror straturi operaționale, hărți topografice de bază, straturi specifice activităților serviciilor din cadrul Primăriei (Ex: Patrimoniu, Cadastru și Arhivă, Tehnic, Administrare domeniu public și privat, Urbanism, Registru agricol, Impozite și taxe etc) într-o singură locație, pe serverul de bază de date geospațial.

Sistemul vizat va fi administrat de către administrația UAT-ului care va asigura întreținerea datelor și care va putea expune anumite seturi de date cu caracter specific (ex: PUZ-uri aprobate, RENNS, Arii protejate) către terți (precum de ex: website-ul primăriei, alte instituții publice precum Consiliile județene, Ministere, Servicii speciale – pompieri, armată, etc).

Suma aprobată este de 453.550,63 lei (TVA inclus). Prin Hotărârea Consiliului Local din mai 2022 au fost aprobate și cheltuielile eligibile aferente studiilor și documentațiilor necesare bazei de date GIS, întocmirii platformei de date deschise în care datele sunt accesibile publicului din comuna Spantov, în cuantum de 135.000,00 lei (fără TVA), la care se adaugă valoarea stațiilor de încărcare vehicule electrice, corespunzător numărului lor impus prin proiect, calculat la pretul de 25.000 euro/stație. TVA fiind cheltuială eligibilă va fi asigurată prin bugetul de stat.

De asemenea s-a aprobat finanțarea din bugetul local a tuturor cheltuielilor neeligibile care asigură implementarea proiectului.

Independența | Proiectul vizând înființarea rețelei de canalizare menajeră și a stației de epurare, pe lista de priorități 2025

Independența | Proiectul vizând înființarea rețelei de canalizare menajeră și a stației de epurare, pe lista de priorități 2025

Înființarea rețelei de canalizare menajeră și a stației de epurare în satul Independența, proiect finanțat din fonduri guvernamentale prin PNI Anghel Saligny, conform contractului 3180 / 26.07.2023, constituie o prioritate pentru administrația locală condusă de tânărul primarul Gabriel Rădulescu.

Pentru acest an, a fost propusă prin lista de investiții aprobată de consilierii locali suma de 2.532.000 lei pentru acoperirea cofinanțării investiției care prin sistemul de canalizare propus ăn satul Independența va descărca apele uzate menajere colectate de la consumatori prin intermediul unei conducte de refulare în stația de epurare nou propusă.

Astfel pentru satul Independența sunt finanțate următoarele investiții:

• rețea de canalizare pentru ape uzate menajere în lungime de 11.473 metri;

• două stații de pompare ape uzate menajere;

• o stație de epurare pentru 2.235 L.E.;

• conducte de refulare aferente stațiilor de pompare în lungime de 663 metri;

Pentru realizarea stației de epurare se prevăd lucrări conexe pentru asigurarea funcționalității acesteia, după cum urmează:

• conductă de branșament din PEID în lungime de 585 m care va asigura necesarul de apă în incinta stației de epurare;

• conductă de descărcare a apelor epurate prevăzută din PVC în lingime de 210 m;

• gură de descărcare în emisar a apelor epurate.

Valoarea totală a investiției, potrivit devizului actualizat, în urmă cu un an, este de 22.814.973,19 lei (TVA inclus) din care 22.155.593,85 lei (TVA inclus), sumă alocată de la bugetul de stat. Diferența de 659.449,34 lei (TVA inclus) va fi susținută din bugetul local.

Fundeni | Consiliul Local, convocat în ședință extraordinară

Fundeni | Consiliul Local, convocat în ședință extraordinară

Prin Dispoziția primarului nr. 116 / 27 iunie 2025, se convoacă Consiliul Local al comunei Fundeni în ședință extraordinară marți, 1 iulie, ora 18.00, cu următoarea ordine de zi:

1. Proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului local pe anul 2025.

Ședința se va desfășura la sediul Primăriei Fundeni din strada Trandafirilor, nr. 25, comuna Fundeni.

CJ Călărași a aprobat finanțarea lucrărilor de modernizare a Corpului C1 diin incinta Școlii Profesionale Speciale “Sfânta Maria”

CJ Călărași a aprobat finanțarea lucrărilor de modernizare a Corpului C1 diin incinta Școlii Profesionale Speciale “Sfânta Maria”

În ultima ședință ordinară a Consiliului Județean Călărași a fost adoptată Hotărârea privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenții și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții “Modernizare interioară și dotare cu lift pentru persoanele cu nevoi speciale a corpului C1 din incinta Școlii Profesionale Speciale “Sfânta Maria” Călărași”.

Valoarea totală a investiției este estiumată la 1.351.436,77 lei (TVA inclus) din care C+M 726.781,81 lei (TVA inclus). Proiectul vizează lucrări de modernizare privind reparații și vopsitorii la pereți, inclusiv mascarea cu rigips a instalațiilor, reabilitarea pardoselilor de pe holuri și de pe scări le interioare, reabilitare și amenajare băi, reabilitarea instalației sanitare, precum și achiziționarea și montarea unui lift pentru persoanele cu nevoi speciale (inclusiv realizarea schemei / proiectului de execuție și montaj pentru lucrările propuse.).

Consiliul Județean Călărași implementează proiectul “Renovare energetică Școala Gimnazială Specială nr. 1 Călărași” prin PNRR – Componenta 5, în cadrul căruia se realizează lucrări de eficientizare energetică a imobilului.

Guvernul a aprobat mecanismul de sprijin pentru consumatorii vulnerabili de energie electrică

Guvernul a aprobat mecanismul de sprijin pentru consumatorii vulnerabili de energie electrică

În ședința de vineri, 27 iunie a.c., Guvernul României a aprobat Ordonanța de Urgență privind introducerea unui mecanism de sprijin pentru consumatorii casnici de energie electrică aflați în situația de sărăcie energetică, act normativ inițiat de Ministerul Energiei, împreună cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale'.

'Continuăm ajutorul pentru românii vulnerabili! Sprijinim 2,1 milioane de gospodării și ne ținem promisiunea de a proteja românii cu venituri mici, printr-un mecanism eficient, digitalizat și demn. Vom asigura astfel un ajutor real, garantat în toate lunile de consum crescut, fie vară, fie iarnă. Voucherele energetice vor avea o valoare de 50 de lei, iar accesarea lor va fi simplă, printr-o aplicație online dezvoltată de către STS. Autoritățile locale și Poșta Română vor oferi asistență pentru românii care nu pot folosi instrumente digitale', a precizat Bogdan Ivan, ministrul Energiei.

Mecanismul de sprijin se aplică în perioada 1 iulie 2025 - 31 martie 2026.

Condiții de accesare a voucherelor

Voucherele se acordă pentru persoanele singure cu un venit net lunar de maximum 1940 lei și pentru familiile cu un venit net lunar/membru de familie de maximum 1784 lei. Tichetele se folosesc doar pentru plata facturilor la energia electrică.

Voucherele se acordă la cererea beneficiarului. Solicitarea beneficiarului poate fi depusă:

1. online, prin aplicația EPIDS, care va fi dezvoltată și administrată tehnic de către Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS);
2. prin intermediul reprezentanților oficiului poștal sau ai primăriilor corespunzătoare locului de consum declarat de beneficiar.

Procedura de acordare

În eventualitatea în care beneficiarul completează datele necesare în formularul de solicitare tipărit, îl va depune la oficiul poștal, sau, după caz, la primărie, iar aceste instituții au obligația de a înregistra solicitarea primită în format fizic și de a introduce datele în aplicația EPIDS în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data depunerii acesteia de către solicitant.

Informații de context

Valabilitatea mecanismului este de 12 luni de la data ultimei încărcări cu valoarea sprijinului, pentru facturile emise pentru perioada 1 iunie 2025 - 31 martie 2026. Impactul financiar pentru aplicarea măsurii de sprijin este estimat la 1 miliard de lei.

Aplicația digitală va fi realizată de către STS în termen de maximum 60 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență.

Mecanismul de sprijin inițiat de Ministerul Energiei este în concordanță cu politicile în domeniul energiei promovate la nivelul Uniunii Europene prin Regulamentul (UE) 2022/1854 al Consiliului din 6 octombrie 2022 privind o intervenție de urgență pentru abordarea problemei prețurilor ridicate la energie.

Free Joomla templates by Ltheme