Spantov | Au început lucrările pentru stațiile de reîncărcare a vehiculelor electrice

Spantov | Au început lucrările pentru stațiile de reîncărcare a vehiculelor electrice

Primăria comunei Spantov anunță demararea oficială a lucrărilor în cadrul proiectului „Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – puncte de reîncărcare vehicule electrice”. Investiția este susținută prin fonduri europene, fiind finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), componenta Fondul Local C10.

„Prin acest proiect, ne dorim să punem Spantov pe harta comunităților care privesc spre viitor. Transportul verde nu mai este doar o opțiune, ci o necesitate pentru un mediu mai curat. Această investiție din fonduri europene ne permite să oferim infrastructură modernă fără a pune presiune pe bugetul local, încurajând în același timp utilizarea vehiculelor nepoluante în zona noastră”, a declarat primarul comunei, Niki Gheorghescu, subliniind importanța acestui pas pentru modernizarea localității și protejarea mediului înconjurător

Proiectul vizează modernizarea infrastructurii de transport local și încurajarea mobilității nepoluante prin instalarea a două stații de reîncărcare performante.

Valoarea totală a lucrărilor: 97.790,35 lei.

Stațiile vor fi montate pe o platformă special amenajată de 60 mp. Lucrările se desfășoară pe un teren cu o suprafață generoasă de 2.107 mp, asigurând un acces facil pentru conducătorii auto.

Lucrările se realizează în baza Autorizației de Construire emisă la data de 14 octombrie 2025. Conform contractului, durata de execuție este de 12 luni, ceea ce înseamnă că noua infrastructură va fi operațională până în toamna anului viitor.

Prin acest proiect, comuna Spantov se aliniază standardelor europene de sustenabilitate, oferind cetățenilor și tranzitului local soluții moderne pentru reducerea emisiilor de carbon.

Vasile Iliuță: Beneficiarii sunt seniorii din județul Călărași, în special cei aflați în situații vulnerabile

Vasile Iliuță: Beneficiarii sunt seniorii din județul Călărași, în special cei aflați în situații vulnerabile

Președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță a anunțat astăzi semnarea contractului de execuție lucrări pentru proiectul “Servicii Sociale Moderne pentru Seniorii Județului Călărași”, implementat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Călărași în parteneriat cu Consiliul Județean Călărași.

“Astăzi am semnat un contract important pentru județul Călărași.

Un proiect care înseamnă grijă reală pentru seniorii noștri, pentru oamenii care au construit comunitățile în care trăim astăzi.

Proiectul este 𝐜𝐨𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̦𝐚𝐭 𝐝𝐢𝐧 𝐅𝐨𝐧𝐝𝐮𝐥 𝐒𝐨𝐜𝐢𝐚𝐥 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐚𝐧, prin Programul Incluziune și Demnitate Socială, precum și din 𝐅𝐨𝐧𝐝𝐮𝐥 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐚𝐧 𝐝𝐞 𝐃𝐞𝐳𝐯𝐨𝐥𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐑𝐞𝐠𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐚̆ (𝐅𝐄𝐃𝐑), fiind implementat în parteneriat cu 𝐃𝐢𝐫𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐚 𝐆𝐞𝐧𝐞𝐫𝐚𝐥𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐀𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐧𝐭̦𝐚̆ 𝐒𝐨𝐜𝐢𝐚𝐥𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐏𝐫𝐨𝐭𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐚 𝐂𝐨𝐩𝐢𝐥𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐂𝐚̆𝐥𝐚̆𝐫𝐚𝐬̦𝐢.

𝐓𝐞𝐫𝐦𝐞𝐧𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞 𝐚𝐥 𝐜𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐞 𝐳𝐢 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝟑𝟏 𝐚u𝐠𝐮𝐬𝐭 𝟐𝟎𝟐𝟕.

Prin acest demers, vom realiza un 𝐜𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐝𝐞 𝐳𝐢 𝐝𝐞 𝐚𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐧𝐭̦𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐫𝐞𝐜𝐮𝐩𝐞𝐫𝐚𝐫𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐯𝐚̂𝐫𝐬𝐭𝐧𝐢𝐜𝐞, cu o capacitate de minimum 50 de beneficiari lunar, dar și 𝐬𝐞𝐫𝐯𝐢𝐜𝐢𝐢 𝐝𝐞 𝐢̂𝐧𝐠𝐫𝐢𝐣𝐢𝐫𝐞 𝐥𝐚 𝐝𝐨𝐦𝐢𝐜𝐢𝐥𝐢𝐮 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐜𝐞𝐥 𝐩𝐮𝐭̦𝐢𝐧 𝟐𝟓 𝐝𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐞.

Beneficiarii sunt seniorii din județul Călărași, în special cei aflați în situații vulnerabile, care au nevoie de sprijin pentru a duce o viață demnă și cât mai independentă.

Acest proiect înseamnă acces la servicii moderne, sprijin concret pentru familii și, mai ales, respect pentru cei care au nevoie de noi.

Pentru mine, fiecare astfel de investiție este despre oameni. Despre grijă, responsabilitate și despre a construi un județ în care nimeni nu este lăsat în urmă.

Continuăm să dezvoltăm Călărașiul, cu respect pentru fiecare generație.”, se arată în mesajul postat de președintele Iliuță pe pagina personală de Facebook.

Proiectul vizează construirea unui imobil modern destinat vârstnicilor aflați în situații de vulnerabilitate. Proiectul este implementat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Călărași în parteneriat cu Consiliul Județean Călărași.

Obiectiv Principal: Construirea unui imobil de tip P+1E care va cuprinde 16 garsoniere, destinat unui număr de 32 de persoane.

Valoarea Estimată a Lucrărilor: Licitația pentru execuție a fost estimată la aproximativ 2.772.500 lei.

Întregul proiect are o durată de 36 de luni, între 1 februarie 2025 și 31 ianuarie 2028.

Proiectul este cofinanțat prin Programul Incluziune și Demnitate Socială (PIDS) 2021-2027, cu o valoare totală de peste 6,2 milioane lei.

Beneficiari: Persoane de peste 65 de ani din județul Călărași care nu au venituri suficiente sau se află în imposibilitatea de a se gospodări singure.

Pe lângă componenta de locuire, proiectul include asigurarea serviciilor de îngrijire la domiciliu pentru cel puțin 32 de vârstnici vulnerabili.

iliutateo2 2

Administrația Portuară Călărași S.A. organizează prima etapă de repartizare a locurilor de acostare și parcare pentru ambarcațiuni

Administrația Portuară Călărași S.A. organizează prima etapă de repartizare a locurilor de acostare și parcare pentru ambarcațiuni

Administrația Portuară Călărași S.A. anunță organizarea primei etape de repartizare a locurilor de acostare și parcare pentru ambarcațiuni în cadrul marinei Portului turistic de agrement Călărași.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 9 mai 2026, ora 10:00, la sediul Administrației Portuare Călărași S.A., din municipiul Călărași, Șos. Chiciului nr. 1D.

Atribuirea locurilor se va realiza în baza Regulamentului de funcționare aprobat prin HCJ nr. 70/26.03.2026, în ordinea depunerii cererilor, până la ocuparea acestora, conform tarifelor în vigoare.

Cererile pot fi depuse la registratura Consiliului Județean Călărași sau transmise pe e-mail la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

În situația în care există mai mulți solicitanți pentru același loc, atribuirea se va face prin licitație deschisă, în condițiile prevăzute de regulament.

Toți solicitanții care au depus cereri până la data de 8 mai 2026 sunt invitați să participe la procedura de repartizare. În cazul în care nu pot fi prezenți, aceștia pot desemna un reprezentant, prin transmiterea unei solicitări scrise și a copiei actului de identitate al acestuia, până la data de 8 mai 2026, ora 12:00.

În link-ul de mai jos regăsiți toate documentele necesare:

– model de cerere

– tabel de tarife

– plan de situație Marina Călărași

Detalii aici https://www.calarasi.ro/comunicate-de-presa-si-informari/

Primăria Călărași | ANUNȚ DE LICITAŢIE

Primăria Călărași | ANUNȚ DE LICITAŢIE

1. Informații generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, nr. de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail a persoanei de contact: MUNICIPIUL CĂLĂRAŞI, cod fiscal 4445370, cu sediul în str. Bucuresti, nr. 140 A, Municipiul Călărași, Judet Călărași, telefon/fax  0242311005/0242318574, e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

2 .Informații generale privind obiectul concesiunii, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie concesionat: concesionare prin licitație publică a unui teren aparținând domeniului privat al municipiului Călărași, situat în intravilanul municipiului Călărași, str. Grădiștea, nr. 57 A, în suprafaţă de 450 mp, având număr cadastral 33791. Concesionarea se va face conform O.U.G nr.57/2019 și conform Hotărârii Consiliului Local nr. 50/31.03.2026.

3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini.

3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire:  documentația de atribuire se poate ridica de la sediul Municipiului Călărași, pe baza unei solicitări scrise, contra cost.

3.2 Denumirea și adresa serviciului/compartimentului din cadrul concedentului de la care se poate obține un exemplar din documentatia de atribuire:  Serviciul Administrarea Patrimoniului Public și Privat și Diaspora din cadrul Municipiului Călărași, str. București, nr. 140 A, județul Călărași.

3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar , unde este cazul, potrivit prevederilor OUG 57/2019: 100 de lei, se poate achita cu numerar la casieria Municipiului Călărași.

3.4 Data limită pentru solicitarea clarificărilor: 29.04.2026, ora 14:00.

4.Informatii privind ofertele:

4.1 Data limită de depunere a ofertelor: 08.05.2026, ora 14:00.

4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Municipiul Călărași, Loc. Călărași, str. București, nr. 140 A, județul Călărași.

4.3. Numarul de exemplare în care trebuie depusă fiecare ofertă: un exemplar în original.

5. Data și locul la care se va desfășura sedința publică de deschidere a ofertelor: 11.05.2026, ora 10:00,

la sediul Municipiului Călărași, Călărași, str. Bucuresti, nr. 140 A, județul Călărași.

6. Denumirea , adresa, numărul de telefon, telefax și/sau adresa de e-mail a instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Calarasi, str. Bucuresti nr. 106, 910068 – Calarasi, jud. Calarasi. Tel. 0242311947; 0242312505; 0242311516; Fax: 0242316157, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

7. Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate, în vederea publicării:16.04.2026.

 

PRIMAR,

Dulce Marius Grigore

Zilele Municipiului Oltenița: 23 – 26 aprilie 2026

Zilele Municipiului Oltenița: 23 – 26 aprilie 2026

Oltenița se pregătește de aniversare. Primarul Mihăiță Beștea a anunțat vineri pe o rețea de socializare că în perioada 23-26 aprilie vor avea loc Zilele Municipiului Oltenița, eveniment care nu va afecta bugetul local.

“Dragii mei oltenițeni,

Anul trecut, când am stat de vorbă cu mulți dintre voi, am simțit un lucru clar: dorința de a avea din nou Zilele Orașului nu doar un eveniment, ci o sărbătoare a orașului nostru. O ocazie să ne adunăm, să ne bucurăm împreună, să simțim că Oltenița trăiește. Am ținut cont de acest lucru. Nu am ignorat nici dorința, nici așteptările voastre.

Vreau însă să fiu foarte corect și transparent: evenimentul din acest an este organizat într-un sistem de colaborare (barter), ca și cel de anul trecut,în care organizatorul își asumă cheltuielile principale. Inclusiv partea de închiriere a spațiilor comerciale este gestionată de acesta, iar veniturile provin din aceste activități.

Spun asta clar, ca să nu existe dubii: acest eveniment nu afectează bugetul local. Nu luăm bani din investițiile orașului, nu sacrificăm proiecte importante pentru câteva zile de distracție.

Pentru mine, este important să găsim echilibrul: să avem și dezvoltare, dar și momente în care să fim împreună, ca oameni.

Oltenița nu înseamnă doar asfalt, proiecte și hârtii. Înseamnă și emoție, și întâlniri, și amintiri create împreună.

Ne vedem în centru, cu bucurie și cu responsabilitate! Vă aștept în număr cât mai mare!”, se arată în mesajul postat de primarul Beștea pe pagina personală de Facebook.

zileleoltenitei2026

Jegălia | Împrumut bancar pentru finanțarea a două obiective de investiții

Jegălia | Împrumut bancar pentru finanțarea a două obiective de investiții

Primăria Jegălia are nevoie de resurse financiare pentru finanțarea a două investiții strategice.

În acest sens, în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Local din 23 martie, a fost aprobată contractarea unei finanțări rambursabile interne de 2.312.088,74 lei, pe o perioadă de 10 ani, după cum urmează:

- 1.748.692,12 lei reprezintă contribuție proprie pentru realizarea obiectivului de investiții “Modernizare și reabilitare drum comunal-tronson 1,2 și 3 în comuna Jegălia, județul Călărași“, finanțat prin PNI Anghel Saligny carevizează transformarea unui drum agricol într-o cale de acces modernă, menită să preia traficul utilajelor și atelajelor hipo care tranzitează în prezent Drumul Național 3B.

- 563.396,62 lei reprezintă sumă necesară pentru derularea proiectului “Înființare parc fotovoltaic în comuna Jegălia, județul Călărași“, investiție strategică menită să asigure independența energetică a instituțiilor publice locale, finanțată prin Programul-cheie 1 Surse regenerabile de energie și stocarea energiei din Fondul pentru Modernizare.

Free Joomla templates by Ltheme