Primăria Independența | A fost aprobat bugetul pe 2024

Primăria Independența | A fost aprobat bugetul pe 2024

În ședința ordinară din 7 februarie, consilierii locali au adoptat, în unanimitate, Hotărârea privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al Consiliului Local al comunei Independența pe anul 2024. Pentru acest an, veniturile și cheltuielile totale sunt estimate la 6.569.000 lei.

Veniturile proprii, estimate a se încasa, sunt în cuantum de 992.000 lei. La capitolul Autorități Executive, cheltuielile de personal sunt cifrate la 968.000 lei. Cheltuielile pentru salariile asistenților personali ai persoanelor cu handicap se ridică la 400.000 lei iar cele pentru plata indemnizațiilor persoanelor cu handicap la 2.151.000 lei.

Și în acest an, conducerea Primăriei a decis că se vor acorda câte 1.000 de lei pentru cuplurile căsătorite numai dacă ambii soți se află la prima căsătorie. Tot 1.000 de lei se vor acorda pentru fiecare nou-născut doar dacă unul dintre părinți are domiciliul în comuna Independența și locuiesc efectiv pe raza localității.

La finele anului trecut a rezultat și un excedent bugetar în sumă de 1.770.000 lei, bani ce vor fi utlizați pentru finanțarea unor obiective de investiții.

Bugetul aprobat pentru implementarea unor proiecte aflate pe agenda Executivului este de 3.056.004 lei. Iată mai jos și lista de investiții pentru anul în curs:

  1. Mașini, echipamente și mijloace de transport: 10.000 lei
  2. Cofinanțare proiect Reabilitare moderată Școala George Vâlsan Independența (PNRR): 750.000 lei
  3. Cămin cultural Independența: 20.000 lei
  4. Extindere alimentare cu apă în comuna Independența: 10.000 lei
  5. Cofinanțare proiect regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată 2014-2020 în satele Vișinii și Potcoava: 450.000 lei
  6. Rate iluminat public: 75.000 lei
  7. Extindere iluminat public: 210.000 lei
  8. Gaze naturale: 5.000 lei
  9. Cofinanțare proiect înființare rețea de canalizare menajeră și stație de epurare în satul Independența (PNI Anghel Saligny): 200.000 lei
  10. Cofinanțare proiect Modernizare străzi în comuna Independența (PNI Anghel Saligny): 1.326.0004 lei

Total: 3.056.004 lei

Primăria Chirnogi | În atenția cetățenilor care dețin terenuri în proprietate pe raza comunelor Curcani și Chirnogi

Primăria Chirnogi | În atenția cetățenilor care dețin terenuri în proprietate pe raza comunelor Curcani și Chirnogi

Conducerea Primăriei Chirnogi anunță cetățenii că atunci când se prezintă la sediul Primăriei în vederea eliberării extraselor de carte funciară, atât pentru terenul amplasat pe raza UAT Chirnogi, cât și pentru terenul amplasat pe raza UAT Curcani, să dețină asupra lor UN ACT DE PROPRIETATE (după fiecare caz în parte: TITLU DE PROPRIETATE, CERTIFICAT DE MOȘTENITOR, CONTRACT DE PARTAJ VOLUNTAR, HOTĂRÂRE JUDECĂTOREASCĂ, CONTRACT DE VÂNZARE CUMPĂRARE, CONTRACT DE ÎNTREȚINERE .etc) în care să se reflecte datele tehnice ale imobilelor (TARLA, PARCELĂ, SUPRAFAȚĂ).

Primăria Roseți | Investiții de peste 110 milioane de lei, în 2024

Primăria Roseți | Investiții de peste 110 milioane de lei, în 2024

Pentru anul 2024, Executivul Primăriei Roseți, condus de primarul Nicolae Rîjnoveanu a elaborat un program de investiții publice în cuantum de 111.569.210,7 lei din care 20.897.469,82 lei provin de la bugetul local, 85.199.390,88 lei, de la bugetul de stat iar 5.472.350 lei reprezintă alte surse constituite conform legii.

Cel mai mare proiect rămâne cel de "Înființare sistem de distribuție gaze naturale", în valoare totală de peste 58 de milioane de lei. Suma asigurată de la bugetul local este de de 8,6 milioane lei.

Programul investițiilor publice pentru anul 2024

Lucrări Noi: 104.507.161,98 lei din care:

Bugetul Local: 18.107.771,10 lei

Bugetul de Stat: 82.399.390,88 lei

Alte surse constituite conform legii: 4.000.000 lei

  1. Înființare sistem de distribuție gaze naturale: 58.297.072,40 lei din care:

Buget Local: 8.609.604,06 lei

Bugetul de Stat: 49.687.468,34 lei

  1. Reabilitare, extindere și dotare Grădinița cu Program Normal Elisabeta Rosetti: 19.835.280,24 lei din care:

Bugetul Local: 591.277,97 lei

Bugetul de Stat: 19.244.002,27 lei

  1. Construire și dotare dispensar comunal: 5.862.290,71 lei din care:

Bugetul Local: 320.939,10 lei

Bugetul de Stat: 5.541.351,61 lei

  1. Amenajare căi de circulație interioară în incinta Gospodăriei de apă: 219.828,00 lei din care:

Bugetul Local: 219.828,00 lei

  1. Asigurarea utilităților (alimentare cu apă potabilă) Zona Est – Locuințe pentru tineri, Legea 15/2003: 263.968,18 lei din care:

Bugetul Local: 263.968,18 lei

  1. Lucrări de extindere a scenei în aer liber: 17.850,00 lei din care:

Bugetul Local: 17.850,00 lei

  1. Lucrări de reabilitare și modernizare a rețelei de drumuri publice+amenajare spații verzi+realizarea a 4 (patru) sensuri giratorii: 4.000.000 lei din care:

Bugetul Local: 1.000.000 lei

Alte surse constituite conform legii: 3.000.000 lei

  1. Reabilitare, modernizare și dotare cu centrală termică sediul primăriei: 2.000.000 lei din care:

Bugetul Local: 1.000.000 lei

Alte surse constituite conform legii: 1.000.000 lei

  1. Lucrări de reparații și de întreținere la Căminul Cultural Gheorghe Folescu: 50.000 lei din care: Bugetul local: 50.000 lei
  2. Stații de reîncărcare pentru vehicule electrice: 1.500.000 lei din care:

Bugetul Local: 50.000 lei

Bugetul de Stat: 1.000.000 lei

  1. Realizare parc fotovoltaic: 2.125.743,68 lei din care:

Bugetul Local: 821.100,00 lei

Bugetul de Stat: 1.304.643,68 lei

  1. Extindere rețea canalizare menajeră, Racorduri la rețeaua de canalizare menajeră și Extindere stație de epurare: 8.285.097,67 lei din care:

Bugetul Local: 4.286.702,83 lei

Bugetul de Stat: 3.998.394,84 lei

  1. Extindere iluminat public: 1.750.031,28 lei din care:

Bugetul Local: 126.501,14 lei

Bugetul de Stat: 1.623.530,14 lei

  1. Realizarea de marcaje rutiere, montare indicatoare rutiere și limitatoare de viteză: 200.000 lei din care:

Bugetul Local: 200.000 lei

  1. Asigurarea utilităților (energie electrică, canalizare, alimentare cu apă potabilă, etc)+studii de specialitate+avize pentru obiectivul de investiții Construire Sală de Sport Școlară: 100.000 lei din care:

Bugetul Local: 100.000 lei

Alte cheltuieli de investiții: 6.312.683,75 lei din care:

Bugetul Local: 2.040.333,75 lei

Bugetul de Stat: 2.800.000 lei

Alte surse constituite conform legii: 1.472.350 lei

  1. Realizare platformă de gunoi: 2.472.350 lei din care:

Bugetul Local: 1.000.000 lei

Alte surse constituite conform legii: 1.472.350 lei

  1. Elaborare documentație tehnică pentru obținere Autorizație de securitate la incendiu – Căminul cultural Gheorghe Folescu: 20.000 lei din care:

Bugetul Local: 20.000 lei

  1. Elaborare documentație tehnică pentru obținere Autorizație de securitate la incendiu – proiect Extindere rețea de canalizare menajeră și Modernizarea gospodăriei de apă, Înființare două foraje și Reabilitare rețea distribuție apă: 20.000 lei din care:

Bugetul Local: 20.000 lei

  1. Elaborare documentație tehnică pentru obținere Autorizație de securitate la incendiu – proiect Reabilitare gospodărie de apă și Extindere rețea, Sistem de canalizare menajeră inclusiv Stație de epurare: 20.000 lei din care:

Bugetul Local: 20.000 lei:

  1. Achiziționare autoturism: 145.775 lei din care:

Bugetul Local: 145.775 lei

  1. Realizarea de investiții (achiziționarea de pompe submersibile cap. 8 mc/h și 15 mc/h, la Serviciul de Gospodărire a Apei: 30.000 lei din care:

Bugetul Local: 30.000 lei

  1. Achiziție utilaj vidanjă: 641.558,75 lei din care:

Bugetul Local: 641.558,75 lei

  1. Realizare Proiect tehnic pentru sistemul de supraveghere video: 3.000 lei din care:

Bugetul Local: 3.000 lei

  1. Realizare Analiza de Risc pentru Sistemul de supraveghere video: 5.000 lei din care:

Bugetul Local: 5.000 lei

  1. Achiziționare / Construire ponton: 2.820.000 lei din care:

Bugetul Local: 20.000 lei

Bugetul de Stat: 2.800.000 lei

  1. Dotare cu mobilier (scaune conferință – 100 buc.) la Centrul de cultură și realizare fundal scenă: 30.000 lei din care:

Bugetul Local: 30.000 lei

  1. Achiziționare computere portabile (laptopuri) – 5 buc.: 25.000 lei din care:

Bugetul Local: 25.000 lei

  1. Extindere sistem de supraveghere video+NVR (sistem monitorizare video): 80.000 lei din care:

Bugetul Local: 80.000 lei

Lucrări în desfășurare: 749.364,97 lei din care:

Bugetul Local: 749.364,97 lei

  1. Construire remiză pentru utilajele din dotarea Primăriei – Modificare de temă la Autorizația de construire nr. 30 / 11.12.2019: 549.364,97 lei din care:

Bugetul Local: 549.364,97 lei

  1. Reabilitare, modernizare Școala Gimnazială Iancu Rosetti: 200.000 lei din care:

Bugetul Local: 200.000 lei

Primăria Roseți, protocol de colaborare pentru capturarea câinilor fără stăpân de pe raza comunei

Primăria Roseți, protocol de colaborare pentru capturarea câinilor fără stăpân de pe raza comunei

În cadrul ședinței ordinare din 31 ianuarie, consilierii locali au adoptat în unanimitate Proiectul de hotărâre privind aprobarea încheierii protocolului de colaborare între comuna Roseți, județul Călărași și Serviciul Public Pentru Gestionarea Câinilor Fără Stăpân (S.P.P.G.C.F.S.) Călărași.

Obiectul protocolului care se întinde pe o perioadă de 24 de luni, începând cu dată perfectării acestuia cu posibilitatea de prelungire, îl reprezintă capturarea câinilor fără stăpân de pe rază comunei de către S.P.P.G.C.F.S.Călărași și cazarea lor în adăpostul prestatorului în limita locurilor disponibile.

Capturarea se efectuează numai pe domeniul public și privat al comunei Roseți, cu prioritate în jurul școlilor, parcurilor și grădinițelor, primăriei, precum și în jurul altor instituții publice de pe raza comunei, stații de autobuz și alte spații aglomerate.

Contravaloarea serviciilor prestate de către Serviciul Public Pentru Gestionarea Câinilor Fără Stăpân-Călărași se va realiza de către primărie în funcție de numărul câinilor capturați de pe raza comunei Roseți și în conformitate cu prevederile   anexei la H.C.L. Călărași nr. 28 din 28.02.2023- tarife pentru prestarea serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân în vederea desfășurării activităților specifice.

Proprietarii câinilor capturați de pe raza comunei pot să revendice câinii în condițiile legii, direct la sediul S.P.P.G.C.F.S.Călărași, achitând contravaloarea serviciilor de capturare, transport, cazare.

Conform HCL Călărași nr. 28 din 28 februarie 2023, tarifele practicate de Serviciul Public pentru Gestionarea Câinilor fără Stăpân, instituție subordonată Primăriei Municipiului Călărași, sunt următoarele:

- Calcul preț capturare / câine: 140 lei (preț actualizat cu indicele inflației de 13,8%)

- Cheltuieli transporturi speciale canine: 3 lei / km (tur – retur)

- Cheltuieli veterinare aferente / câine: 65 lei

- Sterilizare câini în vederea adopției sau eutanasiere cu incinerare: 250 lei / cap

- Cheltuieli pentru întreținerea unui câine pe o perioadă de 15 zile: 240 lei

- Cheltuieli cu asistența veterinară 3 lei / zi X 15 zile: 45 lei / cap

Total costuri pentru 15 zile: 740 lei / cap (fără transport).

Primăria Roseți susține financiar și în acest an activitatea sportivă din cadrul ACS Roseți

Primăria Roseți susține financiar și în acest an activitatea sportivă din cadrul ACS Roseți

În calitate de asociat - membru fondator, Primăria Roseți va susține financiar și în acest an activitățile sportive desfășurate de Asociația Club Sportiv Roseți.

În ședința ordinară din 31 ianuarie, consilierii locali au adoptat Proiectul de hotărâre privind privind aprobarea contractului de finanţare dintre comuna Roseți și Asociația Club Sportiv Roseți pentru 2024.

Valoarea contractului de finanțare, valabil până la 31 decembrie 2024, este de 185.000 lei, bani alocați, în baza prevederilor Legii 69 / 2000, pentru susținerea următoarelor categorii de cheltuieli: a) participarea în competiţii locale, județene,naţionale şi internaţionale; b) masa sportivilor; c) transport; d) cazare; e) achiziţionare echipament sportiv; f) pregătire centralizată; g) plată arbitrii şi observatori; h) salarii jucători, antrenori şi personal auxiliar; i) asistenţă medicală; j) plată utilităţi; k) întreținere și administrare baza sportivă; l) alte cheltuieli implicite, necesare desfăşurării activităţilor specifice.

Conform contractului de finanțare, ACS Roseți se obligă: să utilizeze suma menționată mai sus, exclusiv pentru finanţarea naturilor de cheltuieli precizate anterior, potrivit obiectivului stabilit prin prezentul contract şi în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare; să realizeze programul de activităţi specifice în condiţiile de performanţă şi eficienţă, respectiv: clasarea sportivilor/clubului pe locuri onorabile astfel încât să fie asigurat un climat de performanţă și promovarea unui număr cât mai mare de juniori, în vederea asigurării promovării tinerelor speranţe şi a continuităţii unui lot competitiv; să promoveze însemnele comunei Roseți în toate competiţiile la care participă, precum şi în cantonamente, dupa caz. De asemenea, ACS Roseți are obligaţia de a comunica anual, prin publicare pe pagina de internet proprie, sursele financiare, bugetul şi bilanţul contabil şi execuţia bugetară anuală în termen de cel mult 150 de zile de la încheierea exerciţiului financiar anterior conform Legii nr. 245/2023 precum și obligaţia de a comunica anual, prin publicare pe pagina de internet proprie, structura organizatorică, numele şi prenumele persoanelor din conducerea clubului, grila de salarizare, Registrul imobilizărilor, numărul persoanelor angajate şi organigrama instituţiei, numărul sportivilor legitimaţi.

Nu în ultimul rând, Asociatia Clubul Sportiv Roseti are obligaţia de a prezenta până la finele exercițiului bugetar 2024 cel târziu, decontarea cheltuielilor conform sumelor alocate din bugetul propriu al comunei Roseți.

În acest moment, înaintea reluării meciurilor din returul sezonului regulat, echipa de seniori ACS Roseți ocupă locul 5 în topul Seriei A a campionatului județean de fotbal, obiectivul fiind calificarea în play-off, competiție la care participă primele 4 echipe clasate la finele sezonului regulat.

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.