Roseți | Investiția privind Grădinița cu program normal Elisabeta Rosetti, în analiza CNI SA

Roseți | Investiția privind Grădinița cu program normal Elisabeta Rosetti, în analiza CNI SA

După dispensarul comunal, a cărui construcție a fost aprobată de CNI pe 26 aprilie, un alt proiect important pentru comunitatea locală Roseți are toate șansele să prindă contur. E vorba de grădinița cu program normal Elisabeta Rosetti, investiția urmând să fie aprobată, tot de CNI, în perioada imediat următoare.

În acest sens, consilierii locali, convocați pe 24 aprilie în ședință extraordinară de lucru, au adoptat Hotărârea privind aprobarea studiului de fezabilitate actualizat precum și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii “Reabilitare, Extindere și Dotare Grădinița cu Program normal Elisabeta Rosetti, strada Plaurului, nr. 2, sat Roseți, comuna Roseți, județul Călărași” precum și Hotărârea privind predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Națională de Investiții ‘’C.N.I’’ S.A. a amplasamentului precum și asigurarea condițiilor necesare în vederea executării obiectivului de investiții menționat anterior.

Valoarea totală a investiției, aflată pe Lista sinteză a CNI (subprogramul ’’Unități și instituții de învățământ de stat’’) din 31 martie 2022, este de 20.622.586,40 lei (din care C + M 14.245.978,64 lei). Valoarea finanţată prin Subprogram de CNII este de 20.183.846,51 lei (din care C+M 14.233.781,14 lei). Diferența de 438.739,89 lei (din care C+M 12.197,50 lei) va fi susținută de la bugetul local, însemnând cheltuieli pentru servicii şi lucrări finanţate de U.A.T..

Suprafaţa terenului: 2841,00 mp; Suprafaţa construită existent: 343 mp; Suprafața construită desfășurată existentă: 343 mp; Suprafața construită propusă: 1130,30 mp; Suprafața desfășurată propusă: 1787,30 mp. Construcția va avea regim de înălţime – P/P+1E.

Roseți | A fost emisă Autorizația de construire pentru proiectul care vizează înființarea sistemului de distribuție gaze naturale

Roseți | A fost emisă Autorizația de construire pentru proiectul care vizează înființarea sistemului de distribuție gaze naturale

Primarul Nicolae Râjnoveanu a dezvăluit că pe 24 aprilie a fost emisă Autorizația de construire pentru proiectul ”Înființare sistem de distribuție gaze naturale în localitatea Roseți”, după ce la începutul lunii, mai exact pe 2 aprilie s-a semnat contractul de proiectare și execuție lucrări între Primăria Roseți și Asocierea SC Teoval&Co SRL – SC Alrosel Project SRL – SC Gazinstal SRL – SC Gaz Vest Rețele SRL.

“Pe 24 aprilie a fost emisă Autorizația de construire pentru proiectul de gaze, după ce în urmă cu un an s-a semnat contractul cu distribuitorul iar anul acesta contractul de proiectare și execuție lucrări. Mă aștept ca în maxim 2 săptămâni să aducem conducta în Roseți. Se pare că această conductă e achiziționată. Din câte știu e vorba de societăți cu situații financiare foarte bune și sper ca lucrările vor avea un final extraordinar de bun.”, a declarat primarul Râjnoveanu care a continuat ”Acest proiect este visul meu de cel puțin 6 ani. Acesta este și răspunsul meu pentru toți cetățenii din comuna Roseți care vor să afle într-adevăr cam cât durează până se execută o lucrare. Bunăoară, proiectele privind dispensarul comunal și grădinița sunt de vreo 3 ani pe lista sinteză a CNI. În tot acest timp proiectele au suferit 3 modificări privind valoarea documentațiilor. Ori de câte ori se modifica legislația trebuia să intervenim pentru actualizarea valorilor. Da, proiectele privind gazele este visul meu de mult timp. După cum știți prea bine, orice program de finanțare se discută înainte cu 2 chiar 3 ani și se aplică ulterior. În cazul proiectului de gaze au fost câteva variante însă doar una a fost fezabilă și am reușit s-o accesăm. Cei care au reușit să introducă deja gaze înaintea noastră, au beneficiat de faptul că prin localitățile lor trecea conducta. Ceea ce a însemnat un avantaj.”

Proiectul “Înființare sistem de distribuție gaze naturale în localitatea Roseți, județul Călărași”, finanțat prin PNI Anghel Saligny. Valoarea lucrărilor este estimată la 48 de milioane de lei.

Investiția prevede realizarea unei rețele în lungime de 37,057 km, 1.755 de branșamente cu o lungime totală de 14,040 km și instalații de utilizare pentru instituțiile publice cu o lungime cumulată de 3,000 km, dotate cu sisteme de măsură și transmisie SMART, respectiv contori inteligenți, sistem SCADA și software de comunicații.

autorizatieproiectgazeroseti

 

“Toate aceste proiecte se derulează chiar și de 5 sau 6 ani. Dacă nu găsețti programul respective de care să poți profita, reușești să faci lucrarea în mai multe etape. Cum s-a întâmplat cu realizarea rețelei de canalizare. Suntem la al 3 lea proiect care se face pentru promovarea acestei lucrări. Nu întotdeauna am avut banii necesari. Și de fapt nu puteam să include întreaga valoare a lucrărilor ce s-ar fi desfășurat pe întreg teritoriul comunei Roseți. Suma ar fi fost foarte mare iar contribuția noastră, pe măsură. Programul punea la dispozițe o sumă de bani și nu întreaga sumă de care am fi avut nevoie. Și așa, am fost nevoiți să așteptăm. Știți bine că sunt un om mai economy. Am știut să respect banul public.”

Nicolae Râjnoveanu – primarul comunei Roseți

Roseți | Investiția privind construirea dispensarului comunal a primit undă verde de la CNI. N. Râjnoveanu: O veste foarte bună!

Roseți | Investiția privind construirea dispensarului comunal a primit undă verde de la CNI. N. Râjnoveanu: O veste foarte bună!

O veste foarte bună pentru locuitorii comunei Roseți care vor beneficia, în sfârșit, de un dispensar modern. Anunțul a fost făcut de primarul Nicolae Râjnoveanu după ce Comisia 1 a Consiliului Tehnico – Economic din cadrul CNI S.A. a avizat pe 26 aprilie documentația tehnico – economică la faza Stadiu de Fezabilitate pentru obiectivul de investiții „Construire dotare dispensar comunal, str. Parcului, nr. 26, sat Roseți, comuna Roseți, județul Călărași”.

„Am primit, într-adevăr, o veste foarte bună. Comisia 1 a Consiliului Tehnico – Economic din cadrul CNI a avizat documentația tehnico-economică privind construirea dispensarului, investiție absolut necesară pentru comunitatea noastră. Obiectivul s-a aflat în Lista sinteză și iată că după aproape 3 ani de așteptări am primit acest aviz, primul pas în implementarea acestui proiect. Lucrarea va fi preluată de CNI Dacă mai e nevoie de avize sau completări la documentație suntem obligați să ne conformăm și să punem toate datele la dispoziție.”, a declarat primarul Nicolae Râjnoveanu.

Valoarea totală avizată este de 3.354.319,65 lei (TVA inclus) din care C+M, 1.832.276,61 lei (TVA inclus).

Valoarea avizată a lucrărilor finanțate prin CNI S.A. este de 3.163.117,34 lei (TVA inclus) din care C+M 1.821.405,96 lei (TVA inclus).

Valoarea avizată a lucrărilor finanțate de UAT Roseți este de 191.202,31 lei (TVA inclus) din care C+M 10.870,65 lei (TVA inclus).

Durata de proiectare este de 2 luni iar durata de execuție, 12 luni. Suprafața construită propusă este de 263,60 mp. Regim de înălțime: Parter.

În altă ordine de idei, primarul Nicolae Râjnoveanu a mai adăugat că în perioada imediat următoare Comisia CTE din cadrul CNI va aviza favorabil și finanțarea obiectivului de investiții “Reabilitare, Extindere și Dotare Grădinița cu Program normal Elisabeta Rosetti, strada Plaurului, nr. 2, sat Roseți, comuna Roseți, județul Călărași”. ”Săptămâna viitoare s-ar putea să intre la Comisie și obiectivul privind reabilitare, extinderea și dotarea Grădiniței cu Program normal Elisabeta Rosetti. În cadrul acestui proiect și grădinița veche va suporta lucrări de modernizare. Un lucru extraordinar de bun!”, a conchis primarul Nicolae Râjnoveanu.

avizctecni

PMC | Finalizarea a două proiecte finanțate din fonduri europene

PMC | Finalizarea a două proiecte finanțate din fonduri europene

Primăria Municipiului Călărași a anunțat finalizarea a două proiecte finanțate din fonduri europene, după cum urmează:

Modernizare și extindere Corp B, Liceul Teoretic Mihai Eminescu din municipiul Călărași, județul Călărași, proiect finanţat din Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 10. Îmbunătățirea infrastructurii educaționale, Prioritatea de investiții 10.1 Investițiile în educație și formare, inclusiv în formare profesională, pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare, Obiectiv specific 10.1 Creșterea gradului de participare la nivelul educaţiei timpurii şi învăţământului obligatoriu, în special pentru copiii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului, apel dedicat învăţământului obligatoriu, Operațiunea B.

Investiția va contribui la asigurarea unui proces educațional adecvat, accesibil și de calitate pentru copiii municipiului Călărași, cu prioritate a celor care se află în risc sporit de abandon școlar și de părăsire timpurie a școlii. Grupul țintă este reprezentat de elevii, cadrele didactice și personalul tehnic din unitatea de învățământ, părinții elevilor, populația locală.

Valoarea totală a contractului de finanțare este de 2.766.876,37 lei cu TVA, din care finanțare nerambursabilă (FEDR) de 2.711.538,82 lei.

Modernizarea, reabilitarea si echiparea Colegiului Agricol „Sandu Aldea” Călărași, proiect finanţat din Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4: Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiții 4.4: Investițiile în educație, în formare, inclusiv în formare profesională pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare, Obiectivul specific 4.5: Creșterea calității infrastructurii educaționale relevante pentru piața forței de muncă.

Proiectul își propune să contribuie la asigurarea bazei materiale corespunzătoare pentru desfășurarea actului aducațional, aspect ce va crea condițiile esențiale pentru co-interesarea elevilor municipiului Călărași, pentru descurajarea absenteismului și reducerea fenomenului de abandon al școlii, pentru creșterea ratei de absolvire și tranziție spre niveluri superioare de educație.

Valoarea totală a contractului de finanţare este de 3.769.028,64 lei cu TVA, din care finanţare nerambursabilă (FEDR) de 3.675.743,51 lei.

fotoremizaliceulagricol2

Chirnogi | Primarul Ion Ștefan, alături de elevi într-o acțiune de ecologizare

Chirnogi | Primarul Ion Ștefan, alături de elevi într-o acțiune de ecologizare

Primarul Ion Ștefan a fost joi alături de elevii Școlii Gimnaziale nr. 1 Chirnogi într-o acțiune de strângere a gunoaielor aruncate pe domeniul public, derulată în cadrul programului național educațional “Săptămâna Verde”.

“Astăzi, 25.04.2024, am participat alături de elevii școlii gimnaziale nr. 1 Chirnogi, împreună cu cadrele didactice ale acesteia, la o acțiune ce a avut ca scop protejarea mediului prin colectarea tuturor gunoaielor și resturilor aruncate pe domeniul public al comunei Chirnogi, acțiune ce s-a desfășurat în cadrul PROGRAMULUI EDUCAȚIONAL-ȘCOLAR "SĂPTĂMÂNA VERDE".

Am parcurs împreună cu elevii și cadrele didactice traseul străzilor RUDĂRIEI, CIMITIRULUI si MĂRARULUI din sectorul "DEAL".

Prin implicarea, efortul și acțiunile lor de astăzi, elevii au dat dovadă de respect față de mediul înconjurător și sunt convins că vor reprezenta un exemplu pentru noi toți cei din localitatea Chirnogi.

Consider că acest program este unul extrem de benefic atât pentru mediu, cât și pentru educația copiilor, întrucât prin aceste acțiuni de colectare a deșeurilor aruncate pe domeniul public, vor înțelege importanța protejării mediului înconjurător.”, se arată în mesajul postat de primarul localității Chirnogi pe o rețea de socializare.

ionstefancuratenie2

Free Joomla templates by Ltheme