Grădiștea | Consiliul Local și-a desemnat reprezentanții în C.A.-ul Școlii Gimnaziale Constantin George Călinescu

Grădiștea | Consiliul Local și-a desemnat reprezentanții în C.A.-ul Școlii Gimnaziale Constantin George Călinescu

Convocat pe 30 septembrie în ședință ordinară, Consiliul Local Grădiștea și-a desemnat prin vot reprezentanții în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale Constantin George Călinescu Grădiștea. Este vorba de Săndina Petrache și Valentin Balaban.

Consiliul de administrație al Școlii Gimnaziale „Constantin George Călinescu” Grădiștea este format din 9 membri: director, 3 cadre didactice, din cota cărora un loc este alocat unui reprezentant al personalului didactic auxiliar, primarul sau un reprezentant al primarului, 2 reprezentanţi ai consiliului local, 2 reprezentanţi ai părinţilor. Cvorumul de şedinţă este constituit în prezenţa a cel puţin 5 membri. Preşedintele Consiliului de administrație este directorul școlii.

Școala Gimnazială ,,Constantin George Călinescu” are în componenţă următoarele structuri şcolare arondate, fără personalitate juridică și în care se desfășoară activitate didactică și administrativă:

- Grădinița cu Program Normal nr. 1 Grădiștea;

- Grădinița cu Program Normal nr. 2 Cunești;

- Grădinița cu Program Normal nr. 3 Rasa;

- Școala Gimnazială nr. 1 Rasa.

Marius Dulce: Sper să reușim să identificăm fonduri pentru reabilitarea B-dului Republicii și a străzii Borcea

Marius Dulce: Sper să reușim să identificăm fonduri pentru reabilitarea B-dului Republicii și a străzii Borcea

Reabilitarea B-dului Republicii și a străzii Borcea reprezintă o țintă importantă pentru primarul Marius Dulce în perioadă următoare.

“Sper să reușim să identificăm fonduri pentru reabilitarea B-dului Republicii, arteră principală. În același context, vorbim și de strada Borcea ca să putem realiza o conexiune mai bună între zona centrală și piață, ambele fiind destul de tranzitate. Sunt două obiective aflate în atenția noastră.”, a declarat recent într-un interviu acordat postului de radio Voces Campi primarul Marius Dulce care a continuat “Chiar dacă vor fi bani mai puțini încercăm să găsim soluții. E tot mai clar în viitor nu vom mai primi fonduri guvernamentale prea ușor.”

Oltenița | Mihăiță Beștea: Am început o campanie de verificare a contractelor de salubritate

Oltenița | Mihăiță Beștea: Am început o campanie de verificare a contractelor de salubritate

Primarul Mihăiță Beștea a anunțat ieri demararea unei campanii de verificare a contractelor de salubritate încheiate de persoanele fizice dar și juridice, la nivelul municipiului Oltenița. Beștea subliniază că până pe 23 octombrie “fiecare familie și fiecare agent economic trebuie să dețină un contract valabil.”

“Dragi oltenițeni,

Astăzi vă vorbesc ca între oameni care trăiesc zi de zi în aceeași comunitate. Ne dorim cu toții un oraș curat, civilizat, cu servicii corecte și bine organizate. Dar acest lucru nu se poate face decât atunci când toți respectăm aceleași reguli.

Am început o campanie de verificare a contractelor de salubritate, pentru că, din păcate, sunt încă persoane sau firme care nu au încheiat un contract cu operatorul de salubritate.

Rezultatul? Cei care sunt corecți ajung să plătească, indirect, și pentru cei care încearcă să păcălească. Nu este drept. Și nu este cinstit.

Până pe 23 octombrie 2025, fiecare familie și fiecare agent economic trebuie să dețină un contract valabil.

Dacă aveți deja contract, vă rog să verificați dacă numărul de persoane declarat corespunde cu realitatea.

Este un gest mic de corectitudine, dar cu un impact mare pentru oraș.

Îmi doresc să fim o comunitate în care nimeni nu profită de bunăvoința vecinului, iar toți contribuim în mod egal la ceea ce împărțim zi de zi: curățenia, ordinea, civilizația.

Vom continua verificările în teren, cu sprijinul Poliției Locale și al echipelor Ecosal, și vă rugăm să sprijiniți această acțiune.

Vrem un preț corect pentru toți și un sistem echitabil.

Dacă aveți întrebări sau nelămuriri, echipa Primăriei vă stă la dispoziție.

Vă mulțumesc pentru încredere și pentru spiritul civic. Împreună facem din Oltenița un oraș în care corectitudinea devine regulă, nu excepție.”, a scris primarul Mihăiță Beștea pe pagina personală de Facebook.

campaniesalubritateoltenita

Oltenița | Se asfaltează Bulevardul Republicii

Oltenița | Se asfaltează Bulevardul Republicii

Administrația locală condusă de primarul Mihăiță Beștea continuă programul de modernizare a infrastructurii locale, atenția fiind îndreptată în această perioadă pe asfaltarea B-dului Republicii, în zona centrală a municipiului.

“Continuăm programul de modernizare a infrastructurii rutiere, iar în aceste zile se lucrează intens la asfaltarea Bulevardului Republicii, în zona centrală a orașului.

Lucrările vizează refacerea carosabilului și îmbunătățirea condițiilor de trafic, într-o zonă foarte circulată, unde intervenția era necesară pentru siguranța și confortul șoferilor și pietonilor.

Pe durata lucrărilor, traficul rutier poate fi îngreunat pe anumite tronsoane, motiv pentru care vă rugăm să circulați cu atenție și să respectați indicațiile echipelor aflate în teren.

Mulțumim pentru înțelegere și răbdare!”, se arată în mesajul postat de Municipalitate pe pagina oficială de Facebook.

Oltenița | Primăria anunță declanșarea procedurii de valorificare a instalațiilor metalice de producere a agentului termic aferente fostelor centrale termice

Oltenița | Primăria anunță declanșarea procedurii de valorificare a instalațiilor metalice de producere a agentului termic aferente fostelor centrale termice

Primăria Municipiului Oltenița anunță declanșarea procedurii de valorificare, prin predare către agenți economici care au ca obiect de activitate achiziționarea de materiale refolosibile, a instalațiilor metalice de producere a agentului termic aferente fostelor centrale termice:

- Centrala termică nr. 1, situată pe strada I.H. Radulescu, nr. 132 A;

- Centrala termică nr. 3, situată pe strada Luceafarului, nr. 5;

- Centrala termică nr. 4, situată pe strada Mărășești, nr. 37;- Centrala termică nr. 5, situată pe strada Al. Iliescu, nr. 57 A;

- Centrala termică nr. 6, situată pe strada Al. Iliescu, nr. 17 A;

- Centrala termică nr. 7, situată pe strada Argeșului, nr. 75;

- Centrala termică nr. 8, situată pe strada Tineretului, nr. 67 A;

- Centrala termică nr. 9, situată pe strada Mărășești, nr. 16 A;

- Centrala termică nr. 10, situată pe Bulevardul 1 Decembrie, nr. 36.

Bunurile la care facem referire sunt valorificate nedezmembrate sau nedemolate prin agenți economici, care au ca obiect de activitate achiziționarea de materiale refolosibile, prin oferte de preț competitive, în conformitate cu punctul 5.14. din Anexa 2 a Hotărârii Guvernului nr. 841/1995.

Operatorii economici sunt invitați în data de 30.10.2025, ora 10:00 la sediul Primăriei Municipiului Oltenița situat în Bd. Republicii nr. 40, Oltenița, jud. Călărași, să depună oferte de preț în procedură competițională deschisă.

Persoanele interesate pot solicita vizionarea instalațiilor metalice scoase din funcțiune în perioada 20.10.2025- 29.10.2025 între orele 10:00 - 14:00 cu programare la nr. de telefon: 0724046340.

Free Joomla templates by Ltheme