Grădiștea | Lucrările la Grădinița cu program normal din satul Grădiștea, recepționate!

Grădiștea | Lucrările la Grădinița cu program normal din satul Grădiștea, recepționate!

Comuna Grădiștea beneficiază de-acum de o nouă grădiniță cu program normal, construită cu fonduri europene.

Proiectul „Construire grădiniță cu program normal, în sat Grădiștea, comuna Grădiștea, județul Călărași”, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 10 – Îmbunătățirea infrastructurii educaționale Prioritatea de investiții 10.1 „Investițiile în educație și formare, inclusiv în formare profesională, pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare”, Obiectiv specific 10.1 „Creșterea gradului de participare la nivelul educației timpurii şi învățământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului”, apel dedicat învățământului antepreșcolar și preșcolar, Operațiunea A, a fost finalizat și recepționat.

60 de preșcolari vor beneficia de activități educaționale desfășurate într-un cadru optim, în condiții comparabile cu cele din zonele urbane.

Valoarea totală a proiectului este de 1.553.699,50 lei, din care contribuția Uniunii Europene este de 1.479.476,11 lei. Cofinanțarea beneficiarului, Primăria Comunei Grădiștea, a fost de peste 30 de mii de lei.

Perioada de garanție este de 36 de luni.

Contractul de finanțare pentru acest proiect a fost semnat pe 18 octombrie 2019.

gradinitagradistea2

Fundeni | Gheorghiță Cărtușanu: Copiii sunt prioritatea noastră, indiferent de vremuri

Fundeni | Gheorghiță Cărtușanu: Copiii sunt prioritatea noastră, indiferent de vremuri

Chiar dacă bugetul local nu a permis în acest an alocarea de fonduri pentru cadouri, primarul comunei Fundeni, Gheorghiță Cărtușanu s-a implicat personal pentru ca elevii să nu fie privați de bucuria sărbătorilor.

“Copiii sunt prioritatea noastră, indiferent de vremuri! Prin demersuri directe și implicare activă, cu sprijinul sponsorului INNova Integration SRL, prin bunăvoința domnului Vlad Francisc Iman și a doamnei Carla Steliana Mocanu, au fost oferite cadouri copiilor, aducând zâmbete sincere în sălile de clasă. Atunci când administrația locală își asumă responsabilitatea, se găsesc soluții. Când există oameni buni, comunitatea merge înainte.”, susține primarul Gheorghiță Cărtușanu.

Primarul Comunei Fundeni va continua să se implice activ, să caute parteneriate și să fie aproape de copii, chiar și atunci când resursele financiare sunt limitate. “Copiii sunt prezentul și viitorul nostru, iar grija față de ei nu poate fi amânată.”, a "decretat" primarul Cărtușanu.

fundenidaruri1

 Ștefan Vodă | Ionel Zardova: Având toată infrastructura, Comuna Ștefan Vodă devine foarte atractivă și pentru locuitorii din Călărași poate și din alte părți

Ștefan Vodă | Ionel Zardova: Având toată infrastructura, Comuna Ștefan Vodă devine foarte atractivă și pentru locuitorii din Călărași poate și din alte părți

Comuna Ștefan Vodă se transformă în fiecare zi. Sub administrația condusă de primarul Ionel Zardova au fost implementate proiecte care au vizat infrastructura de apă, canal și gaze. Oferta educațională s-a îmbunătățit sensibil. Primarul Zardova explică și motivele pentru care comuna Ștefan Vodă ar putea deveni un punct de atracție pentru călărășenii și nu numai care doresc să-și construiască o casă în localitate.

“Având toată infrastructura, Comuna Ștefan Vodă devine foarte atractivă și pentru locuitorii din Călărași poate și din alte părți, unde avem inclusiv, mă repet, rețeaua de gaze care este funcțională de un an de zile.”, spune Zardova care continuă “Sunt persoane fizice care au terenuri și la această oră prețul pe metro pătrat pentru achiziționare este destul de atractiv, de 10, 15 euro / mp. Sunt cetățeni care vor să vândă iar noi îi așteptăm cu drag pe cei care sunt interesați să vină și să locuiască la Ștefan Vodă, având la îndemână toate utilitățile. În plus, Grădinița e una din cele mai moderne, din județ, școala care se va face la fel, adică și pentru cei tineri vor fi foarte multe facilități. Noua școală va fi dotată cu after school unde copiii vor servi și o masă caldă iar la ora 18 părinții pot să-și ia copiii acasă, inclusiv cu temele făcute. Sunt oportunități care pot stârni interesul.”, a conchis primarul Ionel Zardova.

Fundeni | Lucrările la sala de sport cu tribună de 180 de locuri, finalizate și recepționate!

Fundeni | Lucrările la sala de sport cu tribună de 180 de locuri, finalizate și recepționate!

Vești excelente pentru comunitatea locală din comuna Fundeni care se bucură de-acum de un nou proiect dedicat sportului și tineretului.

Compania Națională de Investiții a anunțat astăzi pe pagina oficială de Facebook că a recepționat obiectivul de investiții „Salǎ de sport cu tribuna 180 locuri localitatea Fundeni, comuna Fundeni. “

Noua sală de sport oferă condiții moderne pentru desfășurarea activităților educative și sportive, contribuind la promovarea unui stil de viață sănătos.

Investiția a fost realizată de CNI SA cu finanțare de MDLPA iar lucrările au fost executate de asocierea SMB Steel Project Partnership SRL- SMB Industrial Plant Building SRL- Tudor Archons SRL.

fundeni1

Spanțov | Lucrările privind înființarea parcului fotovoltaic vor demara anul viitor

Spanțov | Lucrările privind înființarea parcului fotovoltaic vor demara anul viitor

Comuna Spanțov va beneficia de un parc fotovoltaic, investiție aprobată în cadrul apelului de proiecte organizat de Ministerul Energiei prin Fondul pentru Modernizare (FM) pentru proiecte de investiţii în capacităţi noi de producere pentru autoconsum a energiei electrice din surse regenerabile de energie eoliană, solară sau hidro, în vederea susținerii unei economii cu emisii scăzute de carbon și atingerii obiectivelor asumate de România în cadrul Planului Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice (PNIESC)

În acest sens, lucrările de execuție pentru obiectivul de investiții „Înființare parc fotovoltaic și împrejmuire teren în Comuna Spanțov Județul Călărași” vor demara anul viitor și vor fi realizate de SC Proinstal SRL Călărași care se va ocupa și de elaborarea documentațiilor pentru obținerea avizelor/acordurilor/autorizațiilor și pentru accesul în instalația RER. Proiectul vizează construirea unei centrale electrice fotovoltaice de până la 125kWp.

Valoarea totală a investiției este de 750.072,37 lei, din care TVA 119.759,45 lei. Sumele reprezentând cheltuielile neeligibile și/sau conexe ce pot apărea pe durata implementării proiectului vor fi susținute din bugetul local al UAT Comuna Spantov. Primăria se obligă să asigure veniturile necesare acoperirii cheltuielilor de mentenanță a investiției pe o perioadă de minimum 5 ani de la data efectuării ultimei plăți in cadrul proiectului.

Free Joomla templates by Ltheme