”Astăzi, străzile municipiului Călărași se vor anima din nou. Elevii se întorc în clase, domnii și doamnele profesori la catedră, părinții și bunicii la emoțiile unui nou început de an școlar.
Elevilor vreau să le transmit mult succes în atingerea țelurilor propuse.
Domnilor și doamnelor profesori și personalului nedidactic le transmit multă sănătate și putere în munca unică pe care ei o înterprind în educația copiilor și nepoților noștri.
Iar pe părinți și bunici vreau să-i asigur în numele meu, al aparatului de specialitate al Primăriei Municipiului Călărași și al Consiliului Local, că vom depune în continuare toate eforturile pentru investițiile necesare în infrastructura învățământului călărășean. Astăzi, una dintre unitățile de învățământ de renume din Călărași, Colegiul Național Barbu Știrbei, își deschide porțile pentru elevi într-o nouă clădire, printr-un efort susținut al ultimilor ani!
Solicitarea Primăriei Roseţi, adresată Consiliului Judeţean, de a primi un sprijin financiar pentru susţinerea unor cheltuieli ocazionate de începerea noului an şcolar s-a izbit de refuzul preşedintelui Vasile Iliuţă şi al consilierilor PNL. Nici măcar amendamentul formulat în timpul şedinţei de liderul de grup PSD, Ion Samoilă n-a fost luat în calcul. Motivul oficial a fost acela că solicitarea primăriei nu s-a încadrat în termen, respectiv 23 august! Nimic mai fals.
Prima solicitare a primarului Râjnoveanu a fost adresată Consiliului Judeţean încă din 25 iulie. A urmat cea de-a doua, în 3 august. Potrivit adresei nr 5914, Râjnoveanu a solicitat un sprijin de urgenţă în valoare de 22.600 de lei, „suma fiind necesară pentru procurarea unui număr de 60 de mese şi scaune, 2 dulapuri şi 2 bucăţi tablă de scris necesare pentru buna funcţionare a procesului de învăţământ primar şi claselor pregătitoare”. A treia şi totodată ultima solicitare a fost adresată în baza adresei 6416 / 23 august, aceasta fiind înregistrată la Consiliul Judeţean sub numărul 11842 / 23 august. „Urmare a adresei dvs. nr 11672 din 19 august 2016, vă comunicăm cheltuielile care nu pot fi acoperite din bugetul local după cum urmează (...) Capitolul 65 ÎNVĂŢĂMÂNT utilarea a două clase cu mobilier şcolar în sumă de 22600 lei” se arată în textul acestei ultime solicitări adresată Consiliului Judeţean.
Dacă alte 37 de primării, cuprinse în lista stabilită de şeful Consiliului Judeţean, au primit din Fondul de rezervă bugetară câte 50 de mii de lei fiecare, neţinându-se cont de nici un criteriu (nr de elevi, nr de şcoli dintr-o comună, etc), Primăria din Roseţi nu avea nevoie decât de 22.6000 de lei adică, jumătate din suma oferită de CJ!
Cu toate acestea, Roseţiul dar şi Ştefan cel Mare şi Ileana au fost „tăiate” de pe listă! Explicaţia oferită în plen de preşedintele Iliuţă n-are nici un fel de acoperire. Primăriile s-au străduit să se încadreze în termenul precizat de CJ însă au fost refuzate dintr-un alt motiv. Primarii celor 3 comune n-au putut, din motive obiective, să se întâlnească imediat după alegeri cu noul preşedinte şi suita sa de directori din Consiliu. Succesorul lui Filipescu s-ar fi simţit astfel ofensat preferând să se răzbune pe primari decât să caute alte zile mai libere pentru întrevederi cu aceştia.
În realitate, pe lângă primari care au singura vină că sunt membri PSD, mai au de suferit elevii şi dacălii acestora pentru că nu-şi pot desfăşura activitatea în condiţii mai bune.
Miercuri, 7 septembrie, în biroul președintelui Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, a avut loc o întâlnire de lucru a reprezentanților CJC, ai Primăriei Municipiului Călărași și ai Saint Gobain România. Este cea de-a doua întâlnire cu aceeași ordine de zi, la prima participând primarul Daniel Ștefan Drăgulin și președintele Vasile Iliuță.
La întâlnirea de miercuri, au participat președintele Vasile Iliuță, vicepreședinții Valentin Barbu și Marian Dinulescu și directorul executiv Daniel Ștefan- din partea CJC, viceprimarul Dragoș Coman- din partea Primăriei Călărași, Nicolas Zamfiresco-președinte DZ Consulting&Finance și Norbert Teschner-General Manager Saint Gobain Building Glass.
Au avut loc discuții cu privire la: -noul proiect privind o fabrică de parbrize al Saint Gobain în Călărași -cumpărarea de către Saint Gobain a terenului și halei PIC -refacerea drumului de 2,2 km Varianta Nord, o prioritate a administrației locale și județene -identificarea unor soluții privind aprovizionarea cu nisip din zona Dobrogea, rezervele din Bulgaria fiind aproape epuizate -personalul calificat pentru fabricile Saint Gobain din Călărași.
De menționat ar fi faptul că autoritățile locale și județene prezente au adresat reprezentantului Saint Gobain rugămintea cu privire la o implicare și deschidere mai mare în viața socială a comunității călărășene.
Prezent miercuri în plenul şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean, Nicolae Râjnoveanu a reacţionat dur la adresa preşedintelui Iliuţă şi a consilierilor PNL reproşându-le că acordă sprijin financiar UAT-urilor aflate în dificultate exclusiv pe criterii politice. Primarul comunei Roseţi solicitase doar suma de 226 de milioane de lei vechi necesară pentru achiziţionarea de mobilier şcolar, cererea fiindu-i respinsă deşi se încadrase în timpul stabilit de conducerea CJ. Râjnoveanu spune că a avut mari aşteptări din partea noului preşedinte Vasile Iliuţă mai ales că acesta a ocupat timp de 12 ani funcţia de primar. Domnule primar Râjnoveanu, miercurea trecută a avut loc o şedinţă ordinară de plen a Consiliului Judeţean în care au cam ieşit „scântei”. Trei primării printre care şi Roseţi, toate conduse de primari PSD n-au fost prinse de Executiv pe lista UAT-urilor care vor primi sprjin financiar din fondul de rezervă pentru susţinerea cheltuielilor generate de începerea anului şcolar, respectiv pentru efectuarea reparaţiilor curente şi a igienizărilor în şcolile şi grădiniţele administrate de acestea. Amendamentele propuse de consilierii PSD au fost respinse. Cum comentaţi? Vreau să vă spun că odată cu alegerea domnului Iliuţă în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, am crezut că se schimbă ceva în acest judeţ privind toate Hotărârile pe care le votează consilierii judeţeni dar m-am înşelat groaznic. Nu ştiu dacă ştiţi dar domnul Iliuţă a venit şi a cerut sprijinul din partea consilierilor PSD. Îşi dorea o alianţă prin care el vroia să vină, cu 6-7 primari, în PSD. Eu am fost poate printre puţinii membri ai Biroului Executiv al PSD-ului care am zis de ce nu a făcut pasul, pentru care mi-am creat foarte multe antipatii la nivelul conducerii PSD. Acum îmi dau seama că am greşit! Am greşit şi au avut dreptate ceilalţi pentru că aşa cum vede problemele, nu le vede bine. Am spus în cadrul şedinţei, am avut curajul să-i spun că am crezut că se ridică deasupra domnului Filipescu, ca mod de lucru. De ce? Pentru că dânsul este exponentul nostru, adică a fost primar şi ştia foarte bine cu ce ne confruntăm noi, în localităţi. Eu am avut această convingere şi într-adevăr pentru el am zis că e un băiat isteţ. Domnule, m-am înşelat! Încă o dată m-am înşelat şi în cadrul şedinţei i-am şi spus că nu s-a ridicat nici măcar la înălţimea lui Filipescu şi n-o să se ridice niciodată. Cât priveşte faptul că nu au fost de acord, dumneavoastră aţi văzut foarte bine cum se votează. Pe bandă rulantă fără să se ia în consideraţie vreun amendament propus de consilierii PSD. Nici măcar nu aveau puterea să asculte şi să dezbată problema, să vadă dacă dacă şi ceilalţi au un dram de înţelepciune sau de dreptate. Mai ales că unele amendamente, cel puţin la un punct, au venit din partea unui fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean pentru care eu am o apreciere deosebită. Este vorba de Liviu Vârtejanu! Un bun profesionist pentru care am o consideraţie aparte. Inclusiv fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, Răducu Filipescu, avea încredere în el bazându-se foarte mult pe cunoştinţele acestui om. Ce pot să vă spun? După cum s-a votat, ziceai că sunt setaţi. Cei 17 consilieri PNL parcă erau „injectaţi” împotriva a ceeace spuneau cei 10 de la PSD. Nu stăteau nici măcar să vadă amendamentele cel puţin la punctul privind Biblioteca Judeţeană... Îmi pare rău pentru ei, mi-e milă de ei, nu ştiu cine i-a ales acolo. Au fost nişte dobitoci şi nişte proşti cei care i-au ales! M-aţi înţeles? Aceşti oameni nu merită să stea acolo pentru că judecă partinic, judecă anapoda, parcă sunt injectaţi! Poate că vor să intre pe sub pielea acestui preşedinte nou. Nu-i înţeleg! Nu gândesc! Vârtejanu a vrut să vadă cum au fot cheltuiţi banii la această bibliotecă şi ei s-au opus. De ce? Nu trebuie să fim corecţi în ceea ce facem? A urmat apoi Proiectului privind sumele care au fost allocate din fondul de rezervă, cei 500 de milioane de lei unui număr de 37 de primării. Eu nici nu am cerut 500 de milioane de lei, ci doar 226 de milioane. Am 4-5 adrese depuse la Consiliu începând cu luna iulie, imediat după ce directorul şcolii mi-a solicitat 60 de mese pentru grupa pregătitoare , N-am avut bani pentru că am făcut faţă şi achitării unui împrumut contractat pentru a finaliza proiectele de infrastructură. Ştiţi bine că eu am avut cele mai mai proiecte, peste 8 milioane de euro, care s-au derulat în comuna Roseţi anul trecut. Toată lumea care intră în Roseţiul ăsta ne felicită pentru ceea ce am făcut. Vedeţi, eu nu vorbesc că mă felicită pe mine. Ne felicită comuna pentru ceea ce am realizat, n-am făcut nimic pentru mine sau pentru oamenii care au votat cu PSD. Am făcut şi pentru cei care au votat cu PNL-ul sau împotriva mea. Am făcut pentru toţi cetăţenii UE care intră în această localitate sau care lucrează în diferite localităţi din UE, deci nu am făcut diferenţă. Ei de ce or fi judecat acest articol numai pentru primăriile PNL şi PDL. De ce? Păi n-am înţeles, tu penalizezi o localitate care nu votează cu tine? Nu am înţeles! De ce să penalizezi cetăţenii într-o localitate? Pentru că acolo sunt şi cetăţeni care au votat şi cu PNL şi cu PSD. Opinia politică este liberă! Constituţia garantează dreptul la opţiune politică, dreptul de a vorbi! Nu se poate aşa ceva! Nu cer pentru mine nimic, cer pentru elevii şcolii!
Spuneaţi în şedinţă că domnul Iliuţă ar avea o adversitate faţă de dumneavoastră pentru că nu l-aţi fi primit după alegeri... Exact astea au fost cuvintele lui. Înainte de această şedinţă în momentul când am primit ordinea de zi care mi-a fost transmisă prin fax, şi am văzut cum au fost atribuite sumele m-am dus la această onorată şedinţă de Consiliu Judeţean să-mi spun punctul de vedere şi să văd cel puţin modul cum au gândit aceşti oameni. Şi l-am sunat, dânsul era într-o şedinţă, într-adevăr m-a sunat după aceea şi cuvintele dânsului au fost astea: „Nea Nicule, de ce nu m-ai primit?” Pentru că s-a potrivit ca această invitaţie sau autoinvitaţie de fapt, să coincidă cu Forumul Democraţiei. Unde era să mă duc mai înainte? Preşedintele Asociaţiei Comunelor avea convingerea că domnul Pandea, în calitate de preşedinte al filialei judeţene eu ca vicepreşedinte vom fi acolo pentru că eram direct interesaţi să vedem ce se dezbate la acest forum fiind vorba de Planul de Dezvoltare al Guvernului. Deci ne-am dus să vedem şi noi despre ce este vorba, urmând ca a treia zi, pentru că forumul a durat două zile, să ne întâlnim ca să discutăm.
Deci domnul Iliuţă a fost deranjat de faptul că nu l-aţi primit în ziua aceea. Ca şi când el era mai presus decât ce se dezbătea acolo. Eu nu am zis “nu” pentru că era în interesul comunei. Putea să-mi spună “Domnule primar, ne întâlnim într-o altă dată când conveniţi dumneavoastră!” Şi le puneam şi maşină la dispoziţie să-i aducă aici. Dar nu s-a întâmplat asta! Dacă stăm să ne gândim, a fost cu totul şi cu totul altceva această întâlnire pentru că am întrebat colegii şi se pare că a fost un fel de campanie politică, un exerciţiu de imagine. Nu înţeleg rostul multora dar asta e viaţa, ce să mai discutăm!
La şedinţă nu doar Roseţiul a fost văduvit. „Întâmplător” alte două localităţi conduse de doi primari onorabili din PSD: Ştefan ce Mare şi Ileana au fost la rândul lor văduvite. Nu prea suntem ascultători, noi suntem cei mai bătrâni primari şi nu prea suntem ascultători.
Am o întrebare concretă. În ultima perioadă, aţi auzit, în calitate de vicepreşedinte al Asociaţiei Comunelor, filiala judeţeană, de încercarea a domnului preşedinte Iliuţă de a forţa schimbarea domnului Pandea din funcţia de preşedinte? Tot ce se poate. Dar dacă şi aici intervine cineva, în Asociaţia Comunelor, şi nu lasă primarii să decidă, înseamnă că s-a instalat la nivel de judeţ un fel de dictatură. Părerea mea asta e, nu mai e democraţie! Şi ce crede că rezolvă prin această schimbare? Crede că rezolvă problemele localităţilor sau problemele sociale cu care noi ne confruntăm în mediul rural? Nu, nu rezolvă nimic pentru că nu a rezolvat la el în comună cât a fost primar. Cum o să o rezolve în toate localităţile, puteţi să-mi spuneţi şi mie? Nu a rezolvat nimic nici ca deputat! Cum o să rezolve aici? A rezolvat poate pentru el, pentru buzunarul lui.
Credeţi că şi domnul Pandea a fost sancţionat la fel ca şi dumneavoastră pentru acelaşi motiv? Da, a fost tot la Forumul Democraţiei, cu mine. Recent, consilierul judeţean Ciprian Pandea a avut o declaraţie la adresa domnului Iliuţă spunând că primarii nu sunt subordonaţi preşedintelui Consiliului Judeţean. Exact! Păi dar suntem prin Lege? Nu suntem subordonaţi nici preşedintelui Consiliului Judeţean, nici prefectului. Prefectul are o singură treabă cu noi, e vorba de verificarea legalităţii actelor pe care le emitem. Consiliul Judeţean are un singur rost, să ne sprijine cu specialişti pentru că noi nu dispunem de atâtea posibilităţi. Odată ce este ales, Consiliu Judeţean trebuie să fie apolitic, pentru ei fiecare localitate înseamnă acelaşi lucru. Altfel, putea să fie Consiliul PDL sau PNL şi cu asta se termina balamucul. Ştiam un lucru!
Ce mesaj aveţi pentru domnul Iliuţă? Să-i dea Dumnezeu mintea cea de pe urmă! Şi să revină pentru că mie, cel puţin, mi-a înşelat aşteptările. În rest, să fie sănătos!
Aşa se încheie solicitarea adresată recent de primarul George Avram conducerii Consiliului Judeţean de a sprijini Primăria Ştefan Vodă cu fonduri financiare pentru acoperirea unor cheltuieli care depăşesc resursele existente în acest moment în bugetul local. „Pentru a evita intrarea în insolvenţă a comunei Ştefan Vodă, vă rugăm să ne sprijiniţi în alocarea fondurilor necesare acoperirii obligaţiilor de plată mai sus enumerate” susţine Avram
Dar ce înseamnă aceste cheltuieli? Iată ce susţine primarul George Avram
1.„Drumuri şi Poduri.Conform contract nr 15 din 23 mai 2016 încheiat cu SC Drumuri şi Poduri SA Călăraşi au fost realizate reparaţii străzi – îmbrăcăminte bituminoasă uşoară în sumă totală de 523.213,46 lei. Am achitat parţial suma de 430 de mii lei urmând să achităm diferenţa de 93.213,46 lei, sumă de care nu dispunem.
2.Biserica Ştefan Vodă. Deşi în bugetul iniţial a fost prevpzută suma de 40 de mii lei – transfer către Biserica Ştefan Vodă pentru consolidarea clădirii, faptul că încasările realizate sunt mult mai mici decât cele prevăzute iniţial ne-au adus în imposibilitatea de a realiza acest transfer către biseriocă.
3.Compania de Consultanţă şi Asistenţă Tehnică SRL. Prin Hotărârea Civilă nr. 642 din 2016, din data de 12 august a.c., Tribunalul Călăraşi ne obligă la plata sumei de 74.936,92 lei (debit principal) şi penalităţi de întârziere de 0,1% pe zi întârziere conform contractului din 20 martie 2012.
4.Curtea de Conturi a României / Camera de Conturi a Jud. Călăraşi. Prin Hotărârea 295 din 2016 a Curţii de Apel Bucureşti s-a decis restituirea către bugetul de stat a sumei de 170.567 lei, sumă ce s-a considerat că nu a fost utilizată de entitate conform destinaţiei prevăzute de HG 255 din 2012.
5.SC Proinstal SRL. Din cauza fluctuaţiei de tensiune au apărut defecţiuni în reţeaua de furnizare sa energiei electrice şi au fost efectuate cheltuieli neprevăzute pentru repararea şi întreţinerea sistemului de iluminat public, conform facturii PRO 302 din 3 august 2016, în sumă totală de 64.075,13 lei, sumă ce nu poate fi acoperită din bugetul local.
6.Salubritate. Deşi în bugetul iniţial a fost prevăzută suma de 5000 de lei pentru salubrizarea comunei, în urma controlului Gărzii de Mediu s-au luat măsuri de curăţare a gunoaielor şi transportul lor în locuri special amenajate iar cheltuielile realizate au fost de 55 de mii de lei, sumă ce nu poate fi acoperită din ugetul local.
7.Şcoala Gimnazială Nr. 1. Şcoala este în situaţia de a nu putea deschide noul an şcolar din cauza deteriorării strucrurii de rezistenţă a clădirii existând riscul de a cădea grizile de rezistenşă pe elevi. Pentru a remedia situaţia vă rugăm de urgenţă a aloca suma de 100 de mii de lei. Menţionăm că Şcoala Gimnazială Nr. 1 nu a fost prinsă în nici un program de reabilitare deoarece avea autorizaţia de funcţionare deşi nu se încadra în criteriile de funcţionare”
Trăgând linie şi însumând ar rezultat un total de 597.792,51 lei. Circa 6 miliarde de lei vechi care pot pune în pericol funcţionarea primăriei!
George Avram face parte alături de Nicolae Pandea (Ştefan cel Mare) din categoria celor mai vechi primari post – decembrişti. Fost social – democrat, Avram s-a transferat în 2006 la PDL. Potrivit recensământului din 2011, conduce o localitate cu 2270 de locuitori. În 2014, într-un interviu acordat unei publicaţii locale, în timpul campaniei prezidenţiale, Avram declara că pentru 2016 plănuia demararea procedurii de aducţiune cu gaze în comună. Suntem în 2016 iar bunele sale „intenţii” de atunci s-au transformat într-un strigăt de disperare.
Miercuri în cadrul Hotărârii privind aprobarea utilizării fondului de rezervă bugetară prevăzut în bugetul propriu al Judeţului Călăraşi pe anul 2016, consilierii judeţeni au aprobat pentr UAT Ştefan Vodă suma de 50 de mii de lei. Puţin, prea puţin!