Călăraşi / V. Ivanciu: Vreau sa tratați cu maximă atenție tot ce ține de domeniul în care activați

Ivanciu comandament iarna

Comandamentul de iarnă de la nivelul municipiului Călărași s-a întrunit astăzi, la ora 15.00, pentru discuții cu privire la acțiunile ce vor fi întreprinse în orele și zilele viitoare. Potrivit unei atenționări meteorologice, municipiul Călărași se află sub cod galben de vânt și ninsoare până diseară la ora 20.00. Mai mult, pentru zilele viitoare sunt anunțate temperaturi joase.

Funcție de evoluția vremii până mâine dimineață, se va interveni pe străzi cu material antiderapant, dar și în zona școlilor, a stațiilor de transport în comun, treceri de pietoni și alte zone aglomerate.

"Vreau sa tratați cu maximă atenție tot ce ține de domeniul în care activați" - a declarat, in cadrul Comandamentului de iarnă, viceprimarul Viorel Ivanciu.

 

Sursa Facebook / Primaria Municipiului Calarasi

Călăraşi / Primul pas spre un oraş SMART

Intalnire SMART Calarasi

Miercuri, primarul municipiului Călărași, Daniel Ștefan Drăgulin, alături de viceprimarii Viorel Ivanciu și Dragoș Coman și administratorul public Valentin Deculescu, a avut o primă întâlnire cu reprezentanții firmelor de telecomunicații care operează în reședința noastră de județ și cu cei ai distribuitorului de energie electrică. Au fost prezenți reprezentanți ai E-Distribuție Dobrogea, Enel, Telekom, RCS-RDS, TGT (un integrator de proiecte care activează în alte orașe) și UPC. Totodată, invitați la discuții au fost și instituțiile publice IPJ Călărași, STS Călărași și Direcția Județeană de Informații. Le mulțumim tuturor pentru prezență!

Tema a fost aceea a demarării unor proiecte comune prin care cablurile de energie electrică si telecomunicații să fie introduse în subteran. Prima investiție din municipiul Călărași unde cei menționați trebuie sa conlucreze este modernizarea străzii Grivița, unde atât cablurile de energie electrica, cât și cele de telecomunicații trebuie sa treacă în subteran.

În principiu, toți cei prezenți au fost de acord sa colaboreze in vederea susținerii doleanțelor Primăriei Municipiului Călărași ca aceste rețele sa devină subterane, la început, pe străzile principale. Vor urma serii de întâlniri între proiectantul străzii Grivița și proiectanții firmelor de telecomunicații și distribuție energie electrică pentru ca, in cel mai scurt timp, să se găsească cele mai bune soluții.

 

Sursa Facebook / Primaria municipiului Calarasi

Stadiul investițiilor preconizate a se derula, în perioada următoare, în municipiul Călărași

Primăria Municipiului Călărași vă prezintă stadiul investițiilor publice care se vor derula în municipiul Călărași în perioada următoare. Acestea sunt finanțate din bugetul local, din fonduri naționale sau europene.

 

1. Dezvoltarea patrimoniului cultural prin restaurarea monumentului istoric "Poșta Veche" - Execuție lucrari - valoare estimată fără TVA- 7.508.395,90 lei- Procedura se afla in faza de evaluare a ofertelor.

2. Proiectare si executie „Modernizare străzi in cartierul Mircea Voda, Municipiul Calarasi” – lot 1.

Lungimea strazilor:

- str. Gradistea=687,954 ml,

- str. Navodari=935,909 ml,

- str. Crângului=1.083,202 ml,

- str. Mihai Viteazu=1.022,452 ml,

- str.Dumbravei=905,187 ml

Valoare estimată fără TVA- 6.508.481,80 lei - Data limita de depunere a ofertelor: 15.01.2018, ora 1500

3. Reparatii capitale străzi în mun. Călărași – lot 1.

Lungimea strazilor:

-B-dul Cuza Voda 597.80m

-Mușețelului 778.30m

-Stirbei Voda 667.30m

Valoare estimată fără TVA- 5.916.225,50 lei Documentatia a fost postata pe SEAP si a trecut de prima etapa de corectare.

4. Modernizare strada Grivița, valoare estimată fără TVA -2.806.539,50 lei. S-a luat legatura cu utilizatorii serviciilor de cablu, telefonie, ENEL, in vederea corelarii lucrarilor de constructii cu lucrarile de introducere a cablurilor in subteran. Dupa stabilirea solutiei tehnice si corelarea lucrarilor de suprastructura cu lucrarile de introducere a cablurilor in subteran si intocmirea documentatiei tehnico-economice se va receptiona proiectul de modernizare si se va demara procedura de achizitie publica.

5. Canalizare menajera si pluviala cartier Magureni, valoare estimată fără TVA - 4.333.579,80 lei, au fost contractate serviciile de proiectare. Dupa aprobarea indicatorilor tehnico-economici va demara procedura de achizitie publica

6. Construire gradiniță cu 8 grupe – rest de executat, procedură simplificată online, valoare estimată fără TVA- 1.390.708,90 lei -Procedura se afla in faza de evaluare a ofertelor

7. Infiintare Creșă in Municipiul Calarasi, Procedură simplificată online, valoare estimată fără TVA- 1.704.198,90 lei  A fost aprobat prin PNDL. Dupa semnarea contractului de finanțare va demara procedura de achiziție

8. Reabilitare cladire hala legume -fructe Piata Big, valoare estimată fără TVA- 798.477  lei, procedura simplificată online. S-au aprobat indicatorii tehnico-economici si urmeaza demararea procedurii de achizitie publică.

9. Proiectare si executie Canalizare pluviala strada Năvodari, tronson Prel. Luceafărului-str. Victoriei, procedura simplificată online, valoare estimată fără TVA - 640,834.91 lei. Procedura se afla in faza de depunere a ofertelor. Data limită de depunere a ofertelor: 17.01.2018

10. Modernizare Hală Bazar Big, valoarea estimată fără TVA – 3.889.614,74 lei. Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici, după aprobarea bugetului pe anul 2018 se va demara procedura de achiziție publică a lucrărilor.

11. Amenajare peisagistică și modernizare Bd. N. Titulescu, între strada Cornișei și strada Locomotivei, valoarea estimată fără TVA – 6.670.197 lei. A fost avizat proiectul tehnic, urmează aprobarea indicatorilor tehnico-economici prin HCL, iar după aprobarea bugetului pe anul 2018 se va demara procedura de achiziție publică a lucrărilor.

BIROUL DE PRESĂ

Călăraşi / Drăgulin: Pe cote alocate s-ar putea să primim cam 35 de milioane. Din excedent ne-au luat în jur de 4 milioane

Primarul Dan Drăgulin a declarat recent că pentru anul 2018, Primăria municipiului Călăraşi ar putea primi în jur de 35 de milioane de lei din cote alocate, cu 10 milioane mai puţin decât în 2017. Pe de altă parte, primăria a rămas în cont fără 4 milioane de lei, reprezentând jumătate din excedentul bugetar realizat la finele anului trecut. „Anul trecut, la capitolul Cote alocate am avut planificat 45.287 mii lei şi ni s-a repartizat aceeaşi sumă. Acum am putea primi în jur de 35.000 mii lei. La ultima şedinţă de lucru a Comitetului Director al Asociaţiei Municipiilor din România am avut discuţii contradictorii cu preşedintele AMR care nu a susţinut amendamentele pe care noi le-am făcut pentru că Bucureştiul are o altă abordare a problemelor. Pe ei i-au lăsat în pace. Doar nouă ne-au luat 50%. Primarii de municipii au fost foarte supăraţi. Şi eu mă plâng pentru că aceşti bani urmau să fie utilizaţi pentru susţinerea unor investiţii, pentru cofinanţări. Din excedent ne-au luat în jur de 4 milioane de lei, bani pe care-i păstram pentru susţinerea investiţiilor.” a spus Drăgulin.

 

Pentru 2018, şeful Executivului primăriei a mai susţinut că în cadrul proiectului de buget, Veniturile proprii vor fi estimate la 81.215 mii lei, în scădere cu 9,5% faţă de anul trecut iar impozitele şi taxele locale, la 46.215 mii lei, sumă mai mică decât cea prognozată în 2016, de 46.751 mii lei.

V. Ivanciu, despre modernizarea bazei sportive: Nu observăm existenţa unui proiect

Ivanciu PNL

Vineri s-a făcut primul pas în direcţia preluării în administrare a Complexului Sportiv Dunărea de către Consiliul Judeţean, cu scopul demarării unor lucrări ce vizează reabilitarea, extinderea și modernizarea întregii baze sportive. Consilierii judeţeni şi-au dat acordul votând, în cadrul unei şedinţe extraordinare, aproape în întregime, Hotărârea privind solicitarea de transmitere a unui imobil, aflat în proprietatea publică a Municipiului Călăraşi şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Călăraşi, în administrarea Consiliului Judeţean Călăraşi pe o perioadă de 20 de ani. Urmează ca în perioada imediat următoare şi consilierii locali să fie de acord cu solicitarea Consiliului Judeţean, votând în acest sens un proiect de hotărâre iniţiat de primarul Dan Drăgulin.

Desemnat recent coordonator al activităţilor sportive în care este angrenată Primăria municipiului Călăraşi, viceprimarul Viorel Ivanciu salută decizia Consiliului Judeţean de a se implica în modernizarea bazei sportive în care-şi desfăşoară activitatea echipa de fotbal Dunărea Călăraşi însă consideră că instituţia condusă de Vasile Iliuţă ar trebui să prezinte un proiect viabil, sustenabil de modernizare a terenului de joc care să întrunească, în primă fază, condiţiile minimale impuse de dosarul de licenţiere pentru liga I. “Vom preda o bază sportive funcţională, curată şi ne dorim din suflet ca în vară să vedem un stadion apt pentru liga I. E un lucru bun că o entitate importantă, cu o forţă mai mare, din structura administraţiei publice locale, în speţă Consiliul Judeţean, intenţionează să investească în modernizarea terenului de joc, a stadionului. Însă ceea ce nu se observă până acum este existeţa unui proiect care să rezolve, în regim de urgenţă, problema omologării terenului de joc, a stadionului. După care, cu ajutorul tuturor factorilor, inclusiv al CNI, să se treacă la reabilitarea, extinderea şi modernizarea întregului Complex Sportiv Dunărea” a declarat pentru www.arenamedia.ro, viceprimarul Viorel Ivanciu care propune şi o soluţie în acest sens. “Ar trebui separate cele două activităţi: managementul activităţii fotbalistice la nivelul întregului club şi gestionarea lucrărilor de modernizare. După părerea mea ar trebui să se constituie un grup de lucru care să urmărească modul în care se realizează investiţiile iar persoana potrivită care să conducă acest grup ar fi domnul Marian Dinulescu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean.”

Pe primul loc în topul ligii a 2-a, Dunărea Călăraşi este formaţia creditată, în acest moment, cu cele mai mari şanse de a evolua din vară, în premieră, în liga I. Cei doi finanţatori importanţi ai AFC Dunărea 2005 Călăraşi, Primăpria Călăraşi şi Consiliul Judeţean depun eforturi pentru identificarea resurselor financiare necesare pentru îndeplinirea acestui deziderat, promovarea pe prima sacenă fotbalistică a ţării.

 

Complexul Sportiv Dunărea, situat pe bulevardul Republicii, este format din terenuri și construcții după cum urmează:

- suprafață teren central – 24.162 mp

- suprafață teren – 8.986 mp

- suprafață teren – 3.501 mp

- suprafață spațiu administrativ, alei, teren – 21.027 mp

Free Joomla templates by Ltheme