Firmă controlată de fraţii Ciocan “lucrează de zor” la restaurarea Poştei Vechi

Firmă controlată de fraţii Ciocan “lucrează de zor” la restaurarea Poştei Vechi

Restaurarea monumentului istoric Poşta Veche din Călăraşi a început în septembrie 2018, la vreo 2 luni distanţă de la semnarea contractului privind execuţia de lucrări ce a avut loc pe 20 iulie.

Atribuit în cadrul proiectului finanțat din Programul Operațional Regional 2014 – 2020, Axa Prioritara 5 - „Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului natural și cultural”, un proiect ce vizează redarea în circuitul turistic al patrimoniului cultural restaurat, precum şi obiectivului specific al Priorității de investiții - 5.1. „Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural”, contractul de lucrări are valoarea de 6.030.344,75 lei plus TVA, durată de execuție fiind de 24 de luni, iar perioada de garanție de 36 de luni.

Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 2,57 milioane Euro din care Municipiul Călărași va asigura o cofinanțare de 2%.

Ei bine, trei firme şi-au dat atunci mâna şi-au câştigat licitaţia găzduită de platforma publică de achiziţii publice. Printre acestea, atenţie!, se numără şi SC AlexCor Trading SRL București, firmă controlată de fraţii Ciocan, deveniţi atât de cunoscuţi după crimele din casa groazei din Caracal. Celelalte două sunt SC Rasub Construct SRL Slatina și SC R.C.M. Costruzioni Italia.

Din sursele noastre, lucrările au fost subcontractate de SC Alexcor Trading SRL unei firme din Călăraşi, apropiată primarului Dan Drăgulin. Dovadă că banii n-au nici miros şi nici culoare politică!

Ce mică este lumea! Inclusiv cea a afacerilor care se derulează pe bani publici şi nu puţini.

Dar cine sunt fraţii Ciocan, pe care G4Media.ro îi numea deunăzi “jupânii politici din Caracal”?

“Cei doi frați Ciocan sunt prieteni cu frații Stănescu, iar interlopul Remus Rădoi, zis Codiță, este unul dintre oamenii prin care frații Ciocan controlează zona, au precizat aceleași surse.

Dan Ciocan este chiar președinte al PSD Caracal. Este deputat PSD încă din 2012. Provine din localitatea Rotunda de lângă Caracal. Pe vremea lui Ceaușescu a fost milițian, chiar șef de post la Izbiceni.

Potrivit CV-ului de pe pagina de internet a Camerei Deputaților, Ciocan și-a luat bacalaureatul la Grupul școlar de arte și meserii din Craiova în 2010, deși este născut în 1960, deci la 50 de ani. Imediat, a urmat și cursurile Facultății de Agronomie din Craiova și, în 2016, a devenit inginer agronom.

Fratele lui, Cornel, a fost mai ghinionist. În 2015, a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare pentru evaziune fiscală de aproape 6 milioane de lei, ca urmare a unui dosar DNA.

Dacă Dan Ciocan s-a dedicat politicii și și-a finalizat studiile, Cornel Ciocan este cel care a ținut în mână afacerile familiei. A fost asociat unic al companiei de construcții T Dancor Romconstruct, un fel de Tel Drum al județului Olt. Potrivit CV-ului, deputatul Dan Ciocan a fost administrator al companiei Dancor din 2006 până în 2010.

Potrivit datelor de la Registrul Comerțului și presei locale, în 2012, în urma unei majorări de capital și a unei concesionări, Cornel Ciocan a predat firma unui angajat, Viorel Limbășan. În 2015, Limbășan a concesionat mai departe actualului asociat unic, Victor Zazu, din localitatea natală a fraților Ciocan, Rotunda.

Compania Dancor (numele firmei provine de la numele celor 2 frați, Dan și Cornel) figurează cu 38 de contracte cu statul în SEAP, portalul guvernamental de transparență în achiziții publice. Obiectul de activitate: construcții drumuri și asfaltări.

Contract în asociere cu Tel Drum pentru reabilitarea a 3 străzi din Craiova

Potrivit unei monitorizări realizate de Hotnews.ro, pe 30 octombrie 2013, primăria Craiova, condusă la acea dată de Olguța Vasilescu, a încheiat un contract de aproape 9 milioane de euro din fonduri europene pentru reabilitarea a trei străzi din oraș cu o asociere de firme condusă de Tel Drum și din care mai făceau parte T Dancor Romconstruct, Imob Lux Construct și Garden Center Grup.

Contracte de curățenie. 9 milioane de euro numai de la Aeroportul București, în acest an

O altă firmă controlată de frații Ciocan este Clean Prest Activ, cu sediul la aceeași adresă ca T Dancor Romconstruct. Compania are drept asociat unic pe Oana Razdan, de 38 de ani, din București.

Potrivit datelor de la Registrul Comerțului, Oana Razdan a preluat firma în 2017 de la Gheorghiță Gorgonea, considerat de presa locală din Olt ”un om de încredere al regilor asfaltului”, frații Ciocan.

Compania s-a numit Dancor Cleaning până în 2012 când Cornel Ciocan s-a retras din firmă.

Compania de curățenie figurează cu 54 de contracte cu statul în SEAP, cu Ministerul Dezvoltării, Ministerul Agricuturii, Aeroportul București, Tribunalul Capitalei, ASE și altele.

Potrivit SEAP, pe 15 mai 2019, Compania Națională Aeroporturi București a semnat un contract de curățenie cu firma Clean Prest Activ în valoare de 8,9 milioane de euro.

Altă firmă de asfaltări. Contracte cu CNAIR și CJ Olt

O altă firmă controlată de frații Ciocan este Alexcor Trading, având ca asociat unic pe Daniela Ciocan, născută în 1972.

Firma a fost deținută în acte până în 2017 de Marcel Nicola din comuna natală a fraților Ciocan, Rotunda, și avea un punct de lucru la aceeași adresă ca firmele Dancor și Clean Prest Active: Nicolae Teclu nr. 1, București.

Potrivit datelor de la registrul Comerțului, în 2017, au intrat în firmă Teodora Maria Ciocan, născută în 1997, apoi Daniela Mirela Ciocan. În același an, Maria Ciocan și Marcel Nicola cesionează firma Danielei Ciocan, actualul asociat unic.

Și această companie figurează în SEAP cu 30 de contracte cu statul. De exemplu, în octombrie 2018, Alexcor Trading a semnat un contract de aproape 2 milioane de euro cu Compania națională de administrare a infrastructurii rutiere pentru ”lucrări de întreținere curentă vară – Estetica rutieră și scurgere ape DRDP Craiova – Lot Tg Jiu”.

Un alt contract semnat cu CNAIR a fost în noiembrie 2018 pentru suma de aproape 7 milioane de euro, în asociere cu Teo Trans Consulting, pentru ”lucrări de întreținere curentă pe timp de vară siguranță rutieră – Lot 2 – D.R.D.P. Craiova”. Lucrarea a fost subcontractată asocierii Alexcor Trading – Dancor Agro Prodaliment pentru ”lucrări de refacere marcaje rutiere longitudinale transversale pe calea de rulare”.

În 2017, Alexcor Trading a semnat contracte de peste 1,3 milioane de euro și cu CJ Olt pentru asfaltarea unor drumuri județene.

Frații Ciocan, sponsori ai PSD. Potrivit site-ului Autorității electorale permanente, Dan Ciocan a sponsorizat PSD în 2012, anul în care s-a ales deputat PSD, cu 10 mii de lei, iar în 2013 cu aproape 20 de mii de lei.” scrie G4Media.ro

Prostie sau ticăloşie?

Prostie sau ticăloşie?

Conducerea Primăriei Călăraşi pretinde că este o mare „apărătoare” a legii însă a dovedit recent că una spune şi alta face.

După ce l-a pus pe administratorul public, Valentin Deculescu, să-şi pună autograful pe plângerea penală care-i vizează pe Iliuţă&Co pentru faptul faptul că ar fi demarat lucrările de modernizare a drumului de acces în Călăraşi în lipsa autorizaţiei de construire, primarul Drăgulin s-a trezit cu ditamai cartonaşul roşu în faţă, acordat de inspectorul Inspectoratului Regional în Construcţii Sud Muntenia întrucât Certificatul de Urbanism nr. 401 / 09.07.2019 a fost emis de primarul municipiului Călăraşi, în scopul declarat „Îmbunătăţirea infrastructurii rutiere a drumului judeţean DJ 306 în vederea asigurării accesului în municipiul Călăraşi” cu date incomplete. Cuuum? N-a fost „bine” întocmit? Păi, asta înseamnă fie prostie, fie ticăloşie! Grav, în ambele situaţii!

Dacă e „prostie”, cine ne garantează că toate cele 484 de Certificate de urbanism emise în perioada 08.01 – 12.08.2019 (nu le-am pus la socoteală şi pe cele din anii precedenţi) conţin date complete? Dacă s-au strecurat şi atunci erori? Primarul, secretarul şi arhitectul şef, toţi adevărate icoane aflate pe altarul competenţei din Primărie ar trebui să dea un răspuns. Şi asta cât mai repede!

Dar dacă la mijloc e vorbă de o „ticăloşie”? De ce n-am lua în seamă şi „varianta” emiterii unui Certificat de urbanism incomplet, în mod premeditat, tocmai ca să compromită definitiv demersul iniţiat de conducerea Consiliului Judeţean de modernizare a drumului? Chiar cu riscul de a „încasa” şi o amendă bunicică de câteva zeci de milioane de lei vechi! În fond, e loc de orice sacrificiu pentru o cauză atât de „nobilă”!

Ca să fie clar, drumul nu se mai modernizează, Primăria notificând Consiliul Judeţean, în acest sens. „Ca urmare a controlului efectuat de Inspectoratul de Stat în Construcţii – Inspectoratul Regional în Construcţii Sud Muntenia, în perioada 12.08-22.08.2019 la Direcţia de Urbanism, s-a dispus măsura neemiterii autorizaţiei de construire în baza Certificatului de urbanism nr. 401 / 09.07.2019. Având în vedere cele prezentate mai sus, vă restituim documentaţia depusă în vederea emiterii autorizaţiei de construire pentru obiectivul „Îmbunătăţirea infrastructurii rutiere a drumului judeţean 306A învederea asigurării accesului în municipiul Călăraşi”, se arată în textul notificării.

Ce se întâmplă din acest moment? Nimic!

Pe rol fiind o plângere penală, lucrările nu mai pot fi reluate de Consiliul Judeţean prin SC Drumuri şi Poduri SA.

Preşedintele CJ, Vasile Iliuţă, a propus şi în plenul ultimei şedinţe ordinare a Consiliului Judeţean cedarea dreptului de proprietate al drumului în vederea realizării lucrărilor de către...Primăria Călăraşi! Care evident refuză! Şi aşa are destule pe cap iar banii n-ajung nici măcar pentru plata indemnizaţiilor persoanelor cu handicap, restante de vreo 3 luni!

Dar, în ciuda acestor evidenţe amare, n-ar fi exclus să vedem mâine – poimâine pe piaţă sondaje care-l dau pe Drăgulin din nou pe primul loc, semn că cetăţenii îl apreciază şi nu concep ca din 2020 să nu fie tot el la pupitrul Primăriei! Ticăloşi sunt şi în afara Primăriei!

Ciclism prin Grădiştea –Tradiţie, Cultură şi Natură / Sărbătoarea Toamnei – 7 septembrie

Ciclism prin Grădiştea –Tradiţie, Cultură şi Natură / Sărbătoarea Toamnei – 7 septembrie

Comuna Grădiştea, judeţul Călăraşi a implementat proiectul „Piste pentru ciclişti – cale de valorificare a tradiţiilor şi potenţialului economico-social al comunei Grădiştea, judeţul Călăraşi” şi „Conservarea specificului local prin organizarea de târguri tradiţionale şi evenimente culturale, utilizarea mijloacelor de prezentare on-line a patrimoniului natural şi cultural al comunei Grădiştea”.

În data de 07 septembrie 2019 va avea loc la Grădiștea ”SĂRBĂTOAREA TOAMNEI”. Această sărbătoare va expune către toţi roadele muncii gospodăriilor din Gradiştea -oameni harnici  cu gospodării bogate. Vor avea loc spectacole de folclor, tombole organizate de sponsori cu premii în natură şi concursuri pentru elevi.

La târg se vor valorifica de către producătorii locali roadele grădinilor de legume, apicultorii vor veni cu produsele din acel an, strugurii culeşi vor fi oferiţi către populaţie.

În acest fel zona va deveni cunoscută celor din imediata ei vecinătate ca un rezervor de produse agricole de calitate superioară cu preţuri accesibile de producător.

Deplasarea cu bicicleta prin comună se va face în condiţii de siguranţă pe pista pentru ciclişti construită în cadrul proiectului. Pista pentru ciclişti se desfăşoară de-a lungul Drumului Naţional 31 Călăraşi - Olteniţa, pe partea stângă, cu o lungime de 5641 m. Începe de la lacul Gălăţui din satul Rasa la km 10 pe DN31, si se termină în satul Grădiştea în dreptul străzii Buzeşti. Pista are o lăţime de 1,0 m şi 29 platforme de încrucişare cu lungimea de 8 m şi lăţimea de 1,0 m, amplasate la cca. 200 m una de alta.

Activităţile propuse a fi realizate prin proiect vor conduce la dezvoltarea durabilă a comunei Grădiştea şi la ridicarea calităţii vieţii locuitorilor ei.

           

Pentru mai multe informaţii,

Oana-Denisa Glăvan

Primaria comunei Grădiştea, judet Călăraşi

Tel: 0242/336.017 , E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

            

Călăraşi / Firmă cu nici un angajat vrea să facă reţea de canalizare menajeră şi pluvială în Cartierul Măgureni!

Călăraşi / Firmă cu nici un angajat vrea să facă reţea de canalizare menajeră şi pluvială în Cartierul Măgureni!

Conducerea Primăriei Călăraşi ne-a anunţat pe pagina oficială de Facebook a instituţiei că pe 12 august 2019, a fost semnat contractul de lucrări având ca obiect ”Proiect tehnic + execuție rețea canalizare menajeră și pluvială Cartier Măgureni în municipiul Călărași”, investiţia în valoare de 5.254.395,04 lei fără TVA urmând a fi realizată de SC Smart Energy Business SRL (lider) în asociere cu SC Crista Art Construct SRL, SC Old New Construct SRL și SC KOMORA SRL, ultima în calitate de proiectant.

“Durata proiectării este de 2 luni, iar a lucrărilor de 18 luni. Se va lucra pe toate străzile din cartierul Măgureni, rețeaua de canalizare menajeră urmând a avea o lungime de 5,322 km, iar cea de canalizare pluvială de 2,740 km. Sistemul rețelei de canalizare menajeră a cartierului Măgureni este unul modern, pe toată lungimea rețelei centrale de canalizare fiind prevăzute un număr de 122 cămine de colectare cu vacuum, care vor asigura colectarea apelor menajere provenite de la cele 334 gospodării.” se mai arată în postarea de pe pagina de Facebook a Primăriei Municipiului Călăraşi. O mare realizare, într-adevăr, a administraţiei liberale condusă de Dan Drăgulin!

Potrivit informaţiilor din cadrul Sistemului Electronic de Achiziţii Publice, asocierea formată din firmele mai sus – menţionate a avut câştig de cauză în faţa unei alte asocieri care a cuprins societăţile Romanor SRL (lider), Consim Invest SRL, Vest Instal (toate 3 din Călăraşi) şi DFR Systems (din Bucureşti).

Asocierea câştigătoare generează, vrei, nu vrei, o serie de întrebări. Dacă nu chiar de suspiciuni. De pildă, cum de s-au găsit “în acelaşi loc”, firme din Bucureşti, Cluj Napoca (e drept cu punct de lucru în Capitală!), Slatina şi Călăraşi şi după ce şi-au dat mâna, au câştigat şi bătălia de pe SICAP? Ce au avut ele în comun?

Ceea ce n-a mai precizat conducerea Primăriei Călăraşi, în speţă primarul Drăgulin, în postarea de pe Facebook, e că firma lider al asocierii câştigătoare, Smart Energy Business SRL, cu sediul în Bucureşti n-a avut, potrivit situaţiilor financiare anuale depuse la ANAF, nici un salariat în 2012, 2013, 2015, 2016 şi 2017. Doar în 2014 figurează cu un singur salariat! Cum va face lucrarea? Poate domn’ primar are habar...

Dacă ne mai aruncăm o privire pe aceleaşi situaţii financiare, firma reprezentată legal de Dinu Mihaela a înregistrat pierderi în 2013 (81 de lei), 2015 (246.029 lei), 2016 (157.119 lei) şi profit în 2014 (80.466 lei) şi 2017 (60.065 lei). Anul 2017 a fost într-adevăr unul de succes, societatea realizând cea mai mare cifră de afaceri, în cuantum de 754.807 lei.

O altă firmă din cadrul asocierii cu un portofoliu financiar de toată jena este SC Crista Art Construct SRL din Cluj Napoca. Cu punct de lucru şi în Bucureşti, situat în str. Nerva Traian, Sector 3 (pare cunoscută adresa!), persoană de contact fiind Rusu Ioachim Daniel care a figurat şi în structura asociativă a firmei Smart Energy Business din momentul înfiinţării şi până în 2012 (deţinea 90% din părţile sociale!), Crista Art Construct SRL n-a avut nici un salariat în 2016, reuşind totuşi în 2017 să angajeze o persoană! Cu o pierdere de 153 de lei în 2016, firma a înregistrat un profit de 168.286 lei în 2017!

Societatea Old&New Construct SRL are sediul social în Slatina şi potrivit situaţiilor financiare la data de 31 decembrie 2017 a avut un număr de 72 de salariaţi înregistrând un profit de 2901822 lei, la o cifră de afaceri de 26.236.983 lei.

Despre Komora SRL Călăraşi (proiectant în această asociere), numai de bine. Abonată la bugetul Primăriei Călăraşi, Komora a participat până acum la 219 licitaţii, câştigând 163, din care 155 prin „cumpărări directe”!

În 2017, a avut un număr mediu de 16 angajaţi, înregistrând un profit de 186.561 lei, la o cifră de afaceri de 1.563.061 lei.

La o primă „evaluare”, avem aşadar două societăţi din care una lider de asociere fără angajaţi şi cu cifre de afaceri ridicole pentru astfel de tipuri de activităţi. Dar au câştigat! Cel puţin pe hărtie, pentru că la ce forţă financiară au două dintre ele, adică Smart Energy Business SRL şi Crista Art Construct SRL, n-ar fi exclus ca în spatele lor să se afle alte societăţi, mult mai puternice controlate chiar de oameni politici.

Ce ziceţi, domnu’ primar? Cuum? Că e bine? Aşa să fie, dar să ştiţi că vom reveni asupra acestui subiect, mai ales că, din sursele noastre, aici la Călăraşi s-au făcut şi cărţile câştigătoare. Veţi vedea şi ce personaje stau în spatele acestor societăţi!

Firmă cu nici un angajat vrea să facă reţea de canalizare menajeră şi pluvială în Cartierul Măgureni!

Firmă cu nici un angajat vrea să facă reţea de canalizare menajeră şi pluvială în Cartierul Măgureni!

Nu, nu-i o glumă proastă! După ce, recent, primarul Dan Drăgulin ne-a dat, pe pagina oficială de Facebook a primăriei, vestea cea mare, mai ales pentru locuitorii Cartierului Măgureni că s-a semnat contractul de lucrări având ca obiect”Proiect tehnic + execuție rețea canalizare menajeră și pluvială Cartier Măgureni în municipiul Călărași”, investiţie în valoare de 5.254.395,04 lei fără TVA, aflăm că firma lider al asocierii câştigătoare a licitaţiei n-a avut nici un angajat potrivit situaţiilor financiare depuse la ANAF, la 31 decembrie 2017. O altă firmă din această asociere a avut în 2017 un singur salariat!

Detalii în curând!

Free Joomla templates by Ltheme