Fundeni | Gheorghiță Cărtușanu: Colectarea impozitelor și taxelor locale a devenit o provocare majoră nu doar pentru mine

Fundeni | Gheorghiță Cărtușanu: Colectarea impozitelor și taxelor locale a devenit o provocare majoră nu doar pentru mine

Anul 2026 a avenit, la nivelul administrațiilor publice locale, cu o mare provocare pentru primari. Este vorba de majorarea impozitelor și taxelor locale care a generat nemulțumiri profunde în rândul contribuabililor. Excepție nu face nici comuna Fundeni, acolo unde primarul Gheorghiță Cărtușanu a găsit totuși o “soluție” pentru ca povara să fie suportabilă: eliminarea taxelor speciale.

“Într-adevăr, colectarea impozitelor și taxelor locale a devenit o provocare majoră nu doar pentru mine ci pentru toți primarii din țară. O mare provocare pentru că nimeni de la nivel central nu și-a asumat, adică ar fi trebuit să fie o responsabilitate susținută unitar de toți. De la premier, parlamentari, primari. Și atunci toate lucrurile erau cum trebuiau.

Cetățeanul știa foarte clar, știa foarte sigur de discuțiile și negocierea pe colectarea acestor fonduri. Eu am făcut o propunere. Au greșit pentru că trebuia să discute etapizat de aceste măriri de impozite și taxe. A fost un șoc pentru primari, un șoc pentru cetățean. Pentru că unii n-au înțeles...

Aș propune multor oameni care “pozează” în „justițiari” să înceteze cu denigrarea primarilor. Nu cred că primarii își permit să facă astfel de greșeli. A trebuit doar să respecte o ordonanță dată de guvern.”, a declarat primarul Cărtușanu care a continuat „N-a fost nimic de negociat. Premierul are un aparat de specialitate care îi prezintă situația și la cald și la rece. Ar fi trebuit să se întâlnească și cu reprezentanții primarilor în care să se prezinte toate modificările inițiate.

Aici vorbim de toate entitățile. Premier, aparatul de specialitate, ANAF și așa mai departe.

Când ți-asumi o răspundere, o responsabilitate și fiecare are niște sarcini, cu siguranță pentru noi, primarii ar fi fost mult mai ușor. Eu nu sunt numai primar, sunt și cetățean. Am o casă, am o mașină, am teren, sunt cetățean în primul rând. Și eu mă gândesc la mine. Se dorea încasarea banilor care nu se încasau? Este treaba ANAF-ului, este treaba guvernului. Sunt alte instituții care pot aduce venituri suplimentare la buget.”

Eliminarea taxelor speciale a fost ideea promovată Consiliul Local Fundeni de consilierii PSD, fiind agreată de primarul Cărtușanu.

”Am analizat, m-am consultat cu colegii mei primari, cu colegii mei consilieri locali, în număr de șapte de la PSD, cu doamna viceprimar, și am decis să venim în sprijinul cetățeanului.

Ca în fiecare administrație, există o hotărâre de Consiliul în care sunt și evidențiate taxele speciale. Taxa pe gunoi, pe PSI, pentru eliberarea unor adeverințe, pentru eliberarea unor certificate, etc.

Am evaluat situația și în prima ședință de Consiliu Local am prezentat un proiect de hotărâre prin care persoanele vulnerabile să fie scutite de tot ce înseamnă taxe speciale. E vorba de două categorii. Persoanele vulnerabile, gradul 1, 100%, să fie scutite de toate taxele speciale. Persoanele gradul 2, cu 50%.

Asta nu înseamnă că aceste persoane sunt scutite de la plata impozitului pe clădire sau pe teren. Asta este decizia Guvernului. Am considerat că sunt dator să fac lucrul ăsta!

Doi consilieri PSD au făcut o propunere care viza eliminarea taxelor speciale și pentru celelalte persoane. Exemple: Se precepea o taxă pentru eliberarea unui duplicat la certificat de deces, de naștere, înregistarea contractului de arendă, etc.

Am fost foarte atent la propunerea lor și am zis da, este ok. Dacă societatea X este la zi cu plata impozitelor și taxelor, mi se pare normal să eliminăm această taxă și în cazul ei. Am avut în vedere și cetățenii nevulnerabili.

La Fundeni nu mai există nicio taxă. Taxă specială zero! Au rămas taxele date de guvern, cum este certificatul de urbanism, autorizația de construire. Este prevedere legală!”, a conchis primarul Gheorghiță Cărtușanu.

Oltenița | Mihăiță Beștea: Așa cum v-am promis în campania electorală, facem pași concreți pentru a aduce instituțiile județene mai aproape de dumneavoastră

Oltenița | Mihăiță Beștea: Așa cum v-am promis în campania electorală, facem pași concreți pentru a aduce instituțiile județene mai aproape de dumneavoastră

În sediul Primăriei Oltenița a fost amenajat în birou în cadrul căruia reprezentanți ai Instituției Prefectului și ai CJ Călărași vor putea începând de săptămâna viitoare să țină audiențe, bilunar, în ziua de miercuri între orele 13.00 și 15.00. Anunțul a fost făcut de primarul Mihăiță Beștea pe pagina personală de Facebook. Înainte de a deveni primar, Mihăiță Beștea a ocupat succesiv funcțiile de subprefect, respectiv de vicepreședinte al CJ Călărași (mandatul 2020-2024).

“Dragi oltenițeni,

Așa cum v-am promis în campania electorală, facem pași concreți pentru a aduce instituțiile județene mai aproape de dumneavoastră, de cetățenii municipiului Oltenița și ai localităților din zona limitrofă.

Știu cât de dificil este, uneori, să mergeți până la Călărași pentru diverse probleme administrative. Tocmai de aceea, ne-am implicat pentru ca o parte dintre aceste servicii să fie mai accesibile, chiar aici, mai aproape de casă.

❗️Prin Biroul Prefectural, puteți primi sprijin pentru:

• probleme de fond funciar, permise și pașapoarte

• emiterea ordinelor prefectului privind suprafețele de teren

• depunerea de memorii, sesizări și petiții

• aplicarea apostilei

• situații de urgență

• alte probleme care țin de instituțiile publice deconcentrate aflate în coordonarea Prefecturii

❗️De asemenea, puteți adresa sesizări și solicitări care țin de instituțiile aflate în subordinea Consiliului Județean Călărași, precum:

• Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași

• Centrul Cultural Județean

• Serviciul de Evidență a Populației

• Drumuri Județene

• Muzeul Dunării de Jos

• Centrul de Asistență Medico-Socială

• Spitalul Județean Călărași

📍 Audiențele vor începe în data de 25 februarie 2026 și vor avea loc miercurea, între orele 13:00 – 15:00, o dată la două săptămâni.

În cadrul Primăriei va exista un registru special în care vor fi notate toate solicitările primite, astfel încât fiecare problemă să fie urmărită și soluționată cu responsabilitate și transparență.

Înscrieri pentru audiențe (luni–vineri, între orele 08:00 – 16:00):

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

0720 914 449

0729 780 969

0242 515 770 – Secretariat Primărie

Îmi doresc o administrație care ascultă, care răspunde și care rezolvă. O administrație aproape de oameni.”, se arată în mesajul transmis de edilul Olteniței pe Facebook.

Ștefan Vodă | Ionel Zardova: Cele mai multe din proiectele aflate în execuție se vor finaliza în acest an

Ștefan Vodă | Ionel Zardova: Cele mai multe din proiectele aflate în execuție se vor finaliza în acest an

Cele mai multe din investițiile demarate de primarul Ionel Zardova în comuna Ștefan Vodă vor fi finalizate în cursul acestui an. În ciuda contextului economic sumbru, primarul Zardova este optimist subliniind că banii din excedentul rezultat la finele anului trecut vor acoperi în bună măsură cofinanțările pentru proiectele aflate în diverse stadii de implemenrtare.

 

Domnule primar, cum ați încheiat anul 2025?

Ionel Zardova: În forță. Pe toate obiectivele s-au continuat lucrările. Chiar am început un proiect nou referitor la drumuri de exploatație agricolă, în lungime de 10 km. Din cauza intemperiilor și a sărbătorilor, automat s-au sistat lucrările.

S-a lucrat la rețeaua de gaze, căminul cultural, școală, acest drum de exploatație agricolă. La această oră se lucrează doar la căminul cultural.

Optimist în noul an?

Ionel Zardova: Da, pentru că avem un excedent destul de bun și, cel puțin pe Dezvoltare, vom folosi acest excedent pentru toate cofinanțările la proiectele aflate în lista noastră.

Ce obiective estimați că veți putea finaliza anul ăsta?

Ionel Zardova: Eu trag speranțe că undeva cel târziu luna mai se va finaliza Căminul cultural. Se va finaliza Școala nr. 2, se va finaliza drumul de exploatație agricolă, și sper, ca până la sfârșitul anului, să finalizăm și rețeaua de gaze. Dacă nu, o să mai rămână un mic rest pentru 2027.

Ați întâmplat probleme cu colectarea, până acum, a impozitelor și taxelor aferente acestui an?

Ionel Zardova: La început de an, comparativ cu anul trecut, să zicem că ar fi o mică scădere, dar oamenii au înțeles, noi nu ne-am dus nici în marginea maximă de mărire a taxelor și impozitelor, ci pe minim și zic că n-ar fi probleme.

Din punctul meu de vedere, persoanele cu handicap ar trebui să fie scutiți și în acest an de plata impozitelor. Ar fi bine și o scutire cu 50%!

Ne dorim de asemenea, ca fermierii din zonă, marea majoritate din ei, să-și facă sedile în comună ca să ne crească bugetul ca să putem să ne autofinanțăm. Aici sunt problemele.

Grădiștea | Vasile Matei: Până în vară dăm drumul și la parcul fotovoltaic

Grădiștea | Vasile Matei: Până în vară dăm drumul și la parcul fotovoltaic

Proiectul privind construirea unui parc fotovoltaic în satul Rasa, comuna Grădiștea se derulează conform graficului și potrivit primarului Vasile Matei investiția va fi finalizată până în vară.

“Avem la Rasa aproximativ 5.000 de metri pătrați de parc fotovoltaic. Este în imediata vecinătate a CAV-ului. Fiind o capacitate mare de producție energetică, în jur de 300 de KVA, nu putem să ne racordăm la rețea, ca un simplu consumator. Va trebui să stocăm. Deocamdată băgăm în rețea.

La CAV ne alimentăm cu energie electrică după aceea facem o mărire de putere, 20 de kWh, pentru suplimentarea de până la 300 de KVA.

După aceea trebuie transformator, alți stâlpi, altă rețea. Eu zic că dacă până în vară dăm drumul și la parcul fotovoltaic.

Proiectul care urmează a se finanța în continuare sunt pentru acumulatori.

Dacă băgăm noaptea în rețea e mai bine decât să bagi ziua. E mai scump. Dar noi deocamdată suntem prosumatori, o să băgăm în rețea și o să compenseze cu publicul, cu apa, cu școlile.

Energia produsă va fi utilizată în tot ce înseamnă domeniul public. Când am depus proiectul și ne-a dat finanțarea pentru 300 de KVA, însemnând exact facturile pe care le-am adunat pe perioada de un an de zile. Asta a fost și condiția, cât e consumul pe un an și s-a ajuns la capacitatea asta.”, a declarat primarul Vasile Matei.

Investiția, finanțată în cadrul Programului – cheie 1, Surse regenerabile de energie și stocarea energiei din Fondul pentru Modernizare, aprobat prin Ordinul Ministrului Energiei 1431 / 01.11.2023, este evaluată la 1.846.811,47 lei (TVA inclus).

Potrivit datelor tehnice, Capacitatea operațională suplimentar instalată de producere a energiei din surse regenerabile va fi de 0,2997 MW. Producția totală de energie electrică din resurse regenerabile pentru perioada de referință este estimată la 7.588,14 MWh.

Oltenița | Mihăiță Beștea: Anul acesta cu siguranță voi reuși să modernizăm strada Cornișei. E o promisiune electorală!

Oltenița | Mihăiță Beștea: Anul acesta cu siguranță voi reuși să modernizăm strada Cornișei. E o promisiune electorală!

Și în 2026, primarul Mihăiță Beștea va continua investițiile privind reabilitarea infrastructurii stradale, stabilind deja țintele propuse. Beștea a dat asigurări că strada Cornișei, promisiune electorală asumată în 2024, va fi modernizată. Pe listă mai figurează bulevardele Mărășești și 1 Decembrie.

“Mai avem câteva lucruri, inclusiv o promisiune electorală pe care am făcut-o. Anul acesta, cu siguranță, voi reuși să modernizăm strada Cornișei. Este chiar ultima stradă din municipiul Oltența care este la nivel de pământ. Deci vom intra cu zona Cornișei, o zonă destul de populată în modernizare. Vom continua acolo unde pe programul Anghel Saligny am avut intervenții pe canalizare. Vom reface asfaltul din bordură în bordură cu gaigărele care să preia apa pluvială.”, a spus Beștea care a conchis: “Intenționăm să facem reparații pe Bulevardul Mărășești. Cred că ultima intervenție pe Bulevardul Mărășești a fost undeva prin 2004. Intenționăm să facem lucrări de reparații și pe Bulevardul 1 Decembrie, un bulevard care e folosit mai mult ca o centur[ a Olteniței și care este traversat foarte mult de utilaje grele. În mod obligatoriu în acest an trebuie să intervenim și acolo.”

Free Joomla templates by Ltheme