S-a semnat contractul de execuţie lucrări pentru proiectul ”Înființare creșă în municipiul Călărași”

S-a semnat contractul de execuţie lucrări pentru proiectul ”Înființare creșă în municipiul Călărași”

Primăria Municipiului Călărași a semnat miercuri, 29 iulie 2020, în urma finalizării achiziției publice, contractul de execuție lucrări pentru proiectul ”Înființare creșă în municipiul Călărași”.

Valoarea contractului este de 2.002.527,79 lei fără TVA, iar lucrările prevăd construcția unei clădiri parter+etaj, cu destinația creșă, pe un teren aflat în curtea Școlii nr. 6, din cartierul Măgureni.

La etaj, suprafața construită va fi de 358,37 mp, iar la parter de 375,07 mp. Creșa va avea două săli de clasă.

Ordinul de începere a lucrărilor va fi emis imediat după constituirea garanției din partea constructorului.

Durata execuției lucrărilor este de 12 luni.

BIROUL DE PRESĂ

PS Foarte frumos ce face Primăria, mă rog conducerea Primăriei, dar nu cred c-ar fi fost vreun capăt de ţară dacă ar fi precizat cine este "fericitul" câştigător al licitaţiei, adicătelea constructorul şi dacă banii sunt guvernamentali ori provin din surse europene. Sunt cumva informaţii puse bine la secret?

CLSU recomandă călărăşenilor să poarte măşti de protecţie şi în spaţiile publice deschise

CLSU recomandă călărăşenilor să poarte măşti de protecţie şi în spaţiile publice deschise

Comitetul Local pentru Situații de Urgență, convocat prin dispoziție a primarului Daniel Ștefan Drăgulin, în ședință extraordinară, miercuri, 29 iulie, a dispus unele măsuri cu privire la limitarea răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus.

Cele mai importante măsuri sunt următoarele:

-recomandarea către călărășeni de purtare a măștii de protecție și în spațiile publice deschise din municipiul Călărași (piețe, târguri, oboare, parcuri și locuri aglomerate)

-mediatizarea acestei recomandări, prin presa scrisă, audio și TV

-realizarea și distribuirea unor pliante în zonele aglomerate, cu măsuri de auto-protecție în fața infecțiilor cu noul coronavirus

BIROUL DE PRESĂ

Călăraşi / 23 de Proiecte de hotărâri pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local programată joi, 30 iulie

Călăraşi / 23 de Proiecte de hotărâri pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local programată joi, 30 iulie

Consiliul Local al municipiului Călăraşi se convoacă în şedinţa ordinară, joi, 30.07.2020, ora 16.30, cu următoarea ordine de zi:

  1. Proiect de hotărâre privind neexercitarea dreptului de preemţiune pentru imobilul ,,CASĂ”, imobil situat în municipiul Călăraşi, Bulevardul Gării, nr. 9, judeţul Călăraşi, înscris în lista Monumentelor Istorice – Cod LMI-2015:CL-II-m-B-14629.
  2. Proiect de hotărâre privind relocarea Grădiniţei cu program normal nr. 11 şi a Grădiniţei cu program normal nr. 12 în incinta obiectivului Grădiniţa cu 8 grupe cu sediul în strada Sulfinei, nr. 2 din municipiul Călăraşi.
  3. Proiect de hotărâre privind înfiinţarea Centrului de Excelenţă, unitate cu personalitate juridică în incinta Colegiului Naţional ,,Barbu Ştirbei”, strada Prelungirea Bucureşti, nr. 133-147 din municipiul Călăraşi.
  4. Proiect de hotărâre privind aprobarea numărului şi cuantumul burselor de ajutor social, burselor de studiu şi burselor de merit pentru elevii din învăţământul preuniversitar de la cursurile cu frecvenţă din municipiul Călăraşi, pentru perioada 1 Ianuarie – 31 August 2020.
  5. Proiect de hotărâre privind stabilirea costului mediu lunar de întreţinere pentru copiii care frecventează Creşa din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Călăraşi în anul şcolar 2020-2021.
  6. Proiect de hotărâre privind aprobarea Metodologiei privind acordarea unui ajutor financiar familiilor pentru plata serviciilor oferite de bonă.
  7. Proiect de hotărâre pentru aprobarea criteriilor de acordare a unui lot de teren privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală, conform prevederilor Legii nr. 15/2003.
  8. Proiect de hotărâre privind aprobarea criteriilor de punctare (criterii de eligibilitate, prioritate, restrictive şi de selecţie) pentru soluţionarea cererilor de locuinţe sociale precum şi actelor justificative pentru întocmirea dosarelor. 
  9. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal ,,Construire hală, împrejmuire şi acces incintă”, amplasat în strada Varianta Nord, nr. 7, municipiul Călăraşi.
  10. Proiect de hotărâre privind aprobarea stadiului de înscriere a datelor în registrul agricol pentru semestrul I anul 2020 şi stabilirea măsurilor pentru eficientizarea acestei activităţi.
  11. Proiect de hotărâre privind atribuirea în folosinţă gratuită către Clubul Sportiv Şcolar Călăraşi, a terenului în suprafaţă de 6,083 mp, situat în intravilanul municipiului Călăraşi, Şoseaua Chiciului, nr. 1E, înscris în CF 32264/UAT Călăraşi”.
  12. Proiect de hotărâre privind atestarea apartenenţei la domeniul public al municipiului Călăraşi a unui teren situat în municipiul Călăraşi, strada Muşeţelului, nr. 9.
  13. Proiect de hotărâre privind aprobarea devizului general actualizat pentru obiectivul ,,Locuinţe sociale bloc 15 Tr. A+B”, din municipiul Călăraşi.
  14. Proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării imobilului teren, proprietatea privată a municipiului Călăraşi, în suprafaţă de 456 mp, situat în Călăraşi, strada Prelungirea Bucureşti, nr. 2, către SOCIETATEA COOPERATIVĂ BORCEA CĂLĂRAŞI.
  15. Proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării imobilului teren, proprietatea privată a municipiului Călăraşi, în suprafaţă de 474 mp, situat în Călăraşi, strada Bucureşti, nr. 143-145, către SOCIETATEA COOPERATIVĂ BORCEA CĂLĂRAŞI.
  16. Proiect de hotărâre privind aprobarea închiderii/relocării unor platforme de colectare a deşeurilor pe teritoriul municipiului Călăraşi.
  17. Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de gestionare a populaţiei canine din municipiul Călăraşi.
  18. Proiect de hotărâre pentru modificarea art. 10, pct. 5 din Contractul nr. 32761/15.07.2019 privind delegarea gestiunii serviciului public de transport local de călători prin curse regulate în municipiul Călăraşi.
  19. Proiect de hotărâre privind aprobarea execuţiei bugetului propriu al municipiului Călăraşi şi a creditelor interne, la data de 30.06.2020.
  20. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului Călărași pe anul 2020.
  21. Proiect de hotărâre privind modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 134/2018 privind aprobarea contractării unei finanțări rambursabile interne în valoare de 41.572.000 lei în vederea finanțării unor investiții publice de interes local.
  22. Proiect de hotărâre privind dezmembrarea imobilului-teren în suprafață de 15 000 mp situat în municipiul Călărași, str. Ing. Bârcă Gheorghe, nr. 11, teren intravilan, T79/1, având numărul cadastral 25108.
  23. Proiect de hotărâre privind aprobarea cererii de chemare în judecată pe cale de ordonanţă preşedinţială precum şi a altor cereri ce vor fi formulate în litigiile cu S.C. ECOAQUA S.A. atât în faţa instanţelor de judecată de orice grad cât şi în faţa altor instituţii inclusiv cele cu autoritate administrativ – jurisdicţională.
  24. Diverse

Primar,

Daniel Ştefan Drăgulin

Roseţi / N. Rîjnoveanu, „primar de încredere”

Roseţi / N. Rîjnoveanu, „primar de încredere”

Primarul comunei Roseţi, Nicolae Rîjnoveanu, a primit recent şi Certificatul de „Primar de încredere” pentru reputaţia excelentă şi eticheta în conducerea primăriei precum şi pentru atitudinea corectă, deservirea cetăţenilor şi colaborarea cu instituţiile statului.

Certificatul „Primar de încredere” recunoaşte primăriile caracterizate prin reputaţia impecabilă în rândul cetăţenilor şi instituţiilor statului. Certificatul s-a emis datorită lipsei părerilor negative în mediul online şi discuţiilor avute cu cetăţenii la adresa sa şi a instituţiei pe care o reprezintă.

În ceea ce-l priveşte pe primarul Rîjnoveanu au fost „contabilizate” opiniile cetăţenilor pe 3 paliere după cum urmează:

Încrederea cetăţenilor referitoare la primar: Mulţumit: 65,7%;

Votul dumneavoastră l-aţi acorda din nou pentru un mandat viitor domnului primar: Da: 76%;

Sunteţi mulţumit de realizările domnului primar în acest mandat: Foarte mulţumit: 78%

Verficarea, efectuată de cei de la Studiu de Cercetare a Opiniilor Cetăţenilor Bucureşti, a fost realizată în perioada 01.02.2020 – 29.04.2020.

certificatdeincredererijnoveanu

Roseţi / N. Rîjnoveanu: Acest Buletin confirmă că avem cea mai bună apă din judeţ

Roseţi / N. Rîjnoveanu: Acest Buletin confirmă că avem cea mai bună apă din judeţ

Cetăţenii comunei Roseţi n-au nici un motiv de îngrijorare. Apa potabilă pe care o consumă se încadrează în standardele de calitate după cum rezultă şi din Buletinul de analiză privind determinarea parametrilor microbiologici din apa potabilă, din 9 iulie, întocmit de reprezentanţii DSP Călăraşi. Primarul Nicolae Rîjnoveanu admite că mai pot apărea defecţiuni inerente în reţea însă dă asigurări că apa consumată este una dintre cele mai bune din judeţ.

„S-a întâmplat, ce s-a întâmplat. Vă spun că sunt inerente aceste defecţiuni. Pot apărea şi pe viitor dar avem grijă să-i informăm pe cetăţeni de acest lucru, cu o zi, două înainte. Dar Buletinul de analiză (vezi mai jos!) reflectă corect realitatea. Aşa cum a fost un an întreg până să se întâmple „minunea” care s-a întâmplat cu acea defecţiune pe reţea. Deci este 0 peste tot. O să primesc un Buletin şi din partea Serviciului de apă şi canal de la Călăraşi care are un laborator propriu. Acest Buletin confirmă că avem cea mai bună apă din judeţ. Însuşi omul care a venit şi a luat analiza, la ultimul buletin, i-a spus domnului director că Roseţiul are un sistem de distribuţie a apei cum numai 5% din judeţ poate să aibă. Acum, găsesc şi ei un motiv...” a declarat pentru www.arenamedia.ro primarul Nicolae Rîjnoveanu care a continuat „De când am pornit al 4 lea agregat, sunt aproape 12 ani de zile de atunci, noi nu avem un caz de hepatită în comuna Roseţi. Ce demonstrează asta? Că nu-i apa bună? Şi încă ceva. Toată lumea e satisfăcută. Eu am umplut bidonul cu apă pe care l-am băgat apoi la dozator. Apa e mai bună ca apa plată.

Dar se mai întâmplă...Există armături, mai e coloana pe care o folosesc cetăţenii, introdusă chiar de ei. De o coloană din asta pe crom se leagă 3, 4 familii. Deci există riscul depunerilor. Dar, dai drumul la robinet, o laşi să curgă cât 2 găleţi, şi s-a terminat. Vine apă potabilă. Până mai ieri, alaltăieri discutau de apă cu program. S-a dovedit că nu mai folosim program. Nu mai folosesc această metodă de 4 ani. Merg non stop cu sistemul de alimentare cu apă.”

Rîjnoveanu  s-a referit şi la staţia de epurare despre care a spus „Le-am demonstrat..., am sigiliul pe vana de by pass, de 2 ani de zile. N-am mai mers cu by pass-ul. Chiar şi când plouă abundent, n-am avut probleme. Avem totul automatizat, inclusiv distribuţia de apă.”

În altă ordine de idei, primarul Nicolae Rîjnoveanu a anunţat că a demarat proiectul privind distribuţia de apă şi canalizare. „În acest moment s-a început execuţia proiectului privind distribuţia de apă şi canalizare. S-au executat 2 puţuri forate a 100 de metri adâncime. S-au luat probe, apa este bună. Mergem până la 20 metri cubi captaţi pe oră dar vom folosi pompe mai mici, de 15 metri cubi / oră în exploatare.

Se va începe curând şi execuţia bazinului de acumulare care va avea o capacitate de 315 metri cubi. Cu grup de pompare care asigură presiunea în reţea şi nu vom avea, poate, problemele, avute până acum. Cu sistem de clorinare gazoasă şi sistem de ultraviolete aşa cum avem şi la celelalte foraje. Vom capta 6 puţuri în acest bazin iar 2 vor fi în castel de rezervă. Cu încă 2 straturi de filtrare poros şi filtru de cărbune şi sper astfel să nu mai avem nicio problemă.” a conchis primarul Rîjnoveanu.

„Vreau să vă confirm un lucru. La ora actuală, s-au făcut probe şi analize şi la uzina de apă. Apa noastră e una din cele mai bune ape din judeţ. Pot să vă confirm cu Buletinul în faţă.”

Nicolae Rîjnoveanu, primarul comunei Roseţi

buletinanalizaaparoseti

Free Joomla templates by Ltheme