Grădiştea | V. Matei: Un astfel de proiect, indiferent cum va fi accesat, ar fi extrem de benefic pentru comuna noastră

Grădiştea | V. Matei: Un astfel de proiect, indiferent cum va fi accesat, ar fi extrem de benefic pentru comuna noastră

Primarul comunei Grădiştea, Vasile Matei, susţine că până în vara anului viitor, primăria va funcţiona într-un sediu nou, în acest moment lucrările de construire fiind realizate în procent de 60%.

Obiectivul de investiţii „Construire sediu primărie D+P+1 etaj”, finanţat integral de la bugetul de stat prin Compania Naţională de Investiţii, a demarat în octombrie 2019, odată cu predarea către constructor a amplasamentului. „Noul sediu al Primăriei este executat în proporţie de 60%. După ce se va turna şi a doua placă se va putea lucra, în iarnă, la finisarea interioarelor. Cel târziu, în vara anului următor sperăm să ne mutăm. Se lucrează destul de bine. Este o lucrare importantă pentru comunitatea noastră. Dacă în clădirea veche într-un birou funcţionau mai multe compartimente, acum fiecare structură va avea propriul birou. Este o investiţie utilă şi pentru cetăţenii care vor putea beneficia de servicii mai prompte, mai rapide, mai eficiente.”, susţine primarul Vasile Matei, aflat la primul său mandat.

Viitorul sediu, în suprafaţă de 1476 mp, se construieşte în acelaşi loc unde a funcţionat vechea primărie, vizavi de Căminul Cultural, un alt obiectiv modernizat recent, tot prin fonduri de la bugetul naţional.

În acest moment, activitatea angajaţilor primăriei îşi desfăşoară activitatea într-un spaţiu amenajat în cadrul Şcolii din satul Cuneşti.

Sistem de distribuţie gaze naturale, un vis ce ar putea prinde contur în curând

Primarul Vasile Matei a dezvăluit că proiectul „Înfiinţare sistem de distribuţie gaze naturale în comuna Grădiştea”, depus în decembrie 2020, pe POIM, a fost declarat eligibil însă entuziasmul său a fost moderat „Proiectul de gaz s-a depus în luna decembrie 2020 prin POIM. În urmă cu câteva săptămâni am fost înştiinţaţi că proiectul a fost declarat eligibil însă am decis să nu-l anunţăm încă întrucât e o diferenţă între a fi eligibil şi a fi finanţat. Adică poate să fie eligibil fără finanţare. N-am avut punctajul maxim întrucât ar fi trebuit să întrunească 3000 de adeziuni. Imposibil pentru că nu avem atâtea gospodării pe raza comunei.”, a spus Matei care a continuat „În urma discuţiilor purtate se pare că avem şanse mari să fie finanţat. Altfel, am vorbit deja cu colegii de la Independenţa şi Ciocăneşti să încheiem un parteneriat şi să depunem împreună un proiect de alimentare cu gaze în cele 3 comune. Împreună vom face peste 4000 de adeziuni ceea ce o să ne confere şi punctaj maxim. Un astfel de proiect, indiferent cum va fi accesat, ar fi extrem de benefic pentru comuna noastră.”

Trei proiecte depuse în cadrul PNI Anghel Saligny

În cadrul Programului Naţional de Investiţii Anghel Saligny, primarul Vasile Matei a solicitat acordul consilierilor locali pentru depunerea a 3 proiecte care vizează refacere străzi, şanturi, trotuare, parcare şi rigole carosabile, extindere sistem de reţea de canalizare şi respectiv modernizare reţea drumuri de interes local, proiectele de hotărâri aferente fiind votate în şedinţele de plen organizate în luna octombrie. Valoarea totală a acestora se ridică la 35.468.316,28 lei, suma de la bugetul local necesară pentru acoperirea cheltuielilor neeligibile fiind de 1.267.032,82 lei. „Avem 3 proiecte depuse în cadrul PNI Anghel Saligny. Unul de canalizare însemnând finalizare în satul Grădiştea şi o parte din satul Cuneşti şi două de asfaltare. E vorba de refacerea străzilor unde s-a introdus canalizarea, respectiv după ce va fi amanajată viitoarea reţea de canalizare. În satul Grădiştea se lucrează intens la staţia de epurare care va fi gata în 2, 3 luni de zile. La primăvară se va da spre folosinţă canalizarea”, a mai spus primarul Matei care a mai precizat că recent s-a recepţionat un proiect mai vechi de asfaltare străzi în lungime totală de 3 km.

Proiecte depuse în cadrul Programului Naţional de Investiţii Anghel Saligny în vederea obţinerii finanţării de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei pentru care au fost votate în cadrul Consiliului Local Hotărârile privind aprobarea cererii de finanţare şi a devizului general estimativ:

1. Refacere străzi, şanţuri, acces în curţi, trotuare, parcare şi rigole carosabile în comuna Grădiştea, judeţul Călăraşi

Valoarea totală a proiectului: 3.972.076,26 lei

Valoare finanţată de la bugetul de stat: 3.582.223,92 lei

Valoare finanţată de la bugetul local: 389.852,34 lei

2. Extindere sistem reţea de canalizare în comuna Grădiştea, judeţul Călăraşi

Valoarea totală a proiectului: 18.823.349,39 lei

Valoare finanţată de la bugetul de stat: 18.309.754,09 lei

Valoare finanţată de la bugetul local: 513.595,34 lei

Modernizare reţea drumuri de interes local în comuna Grădiştea, judeţul Călăraşi

Valoarea totală a proiectului: 12.672.890,63 lei

Valoare finanţată de la bugetul de stat: 12.309.305,49 lei

Valoare finanţată de la bugetul local: 363.585,14 lei

Primăria Roseţi | Extinderea reţelei de canalizare şi a staţiei de epurare, finanţabilă prin PNI Anghel Saligny

Primăria Roseţi | Extinderea reţelei de canalizare şi a staţiei de epurare, finanţabilă prin PNI Anghel Saligny

Pentru demararea proiectului privind extinderea reţelei de canalizare şi a staţiei de epurare în comuna Roseţi, primarul Nicolae Rîjnoveanu speră să obţină finanţare guvernamentală prin Programul Naţional de Investiţii Anghel Saligny, iniţiind în acest sens Hotărârea privind aprobarea cererii de finanțare și a devizului general estimativ pentru obiectivul de investiții “Extindere rețea canalizare menajeră, racorduri la rețeaua de canalizare menajeră și extindere stație de epurare în comuna Roseți, județul Călărași” în vederea includerii la finanțare prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny“, adoptată de aleşii locali în şedinţa extraordinară convocată de îndată la începutul lunii.

„Având în vedere obiectivele majore prevăzute în Strategia de Dezvoltare Locală-Orizontul 2024 în vederea dezvoltării infrastructurii este necesară derularea de investiții ce presupun extinderea sitemului de canalizare menajeră precum și extinderea stației de epurare a apelor uzate.

La această dată rețeaua de canalizare existentă nu acoperă întreaga suprafață a localității și prin urmare este necesară extinderea acesteia pe următoarele străzi din localitate: Baladei, Ion Creangă, Parcului, Dunărea, Școlii, Plaurului, Bradului, Izvor, Lebedei, General Popescu Ion Oiță, C.A Rosetti, cu o lungime de aproximativ 5.000 m și care va deservi un număr de 680 beneficiari.”, se arată în Referatul de aprobare.

Valoarea totală a investiţiei este de 5.443.579,23 lei inclusiv TVA, din care suma finanţată de la bugetul de stat este de 3.998.394,84 lei, inclusiv TVA. Diferenţa de 1.445.184.39 lei (inclusiv TVA) va fi suportată din bugetul propriu al comunei.

Tot în cadrul aceleaşi şedinţe a fost adoptată şi Hotărârea privind aprobarea realizării Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții (D.A.L.I.) și a devizului general necesare participării comunei Roseți, județul Călărași la Programul privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public.

M. Dulce: Am demonstrat că putem să facem lucruri bune în Călărași

M. Dulce: Am demonstrat că putem să facem lucruri bune în Călărași

Primarul municipiului Călăraşi, Marius Dulce, a prezentat luni, în cadrul unei conferinţe de presă principalele concluzii care s-au desprins din Raportul de activitate după primul an de mandat.

Documentul conţine lista obiectivelor finalizate sau în curs de desfăşurare, finanţate atât de la bugetul local cât şi din fonduri guvernamentale ori externe. Un capitol aparte este dedicat proiectelor cu finanţare europeană, aflate în diferite stadii. De asemenea sunt prezentate şi principalele obiective carevor fi demarate anul viitor.

Raportul detaliază succint şi activităţile exercitate de Direcţiile din cadrul Primăriei în primul an de mandat care a început pe 23 octombrie 2020, imediat după depunerea jurământului de credinţă în faţa noului Consiliu Local rezultat în urma votului exprimat de călărăşeni pe 27 septembrie 2020.

„Am început mandatul sub auspiciile pandemiei. După un an tot în pandemie suntem dar asta nu ne-a împiedicat să ne ţinem promisiunile făcute în campania electorală. A fost un an cu foarte multe provocări. De la pandemie până la creşteri de preţuri dar, cu toate acestea, nu ne-am lăsat învinşi.

Am declarat în câteva rânduri că n-am reuşit să onorez două promisiuni. Prima e legată de Cartierul Măgureni după ce am spus că vom finaliza canalizarea pluvială şi menajeră până la 1 iulie. Însă aşa cum aţi observat, creşterile de preţuri la materialele de construcţii şi la combustibil au luat-o razna. Acest lucru a făcut să decalăm termenul de finalizare fiind nevoiţi să renegociem din punct de vedere financiar toate contractele. La fel s-a întâmplat şi cu Bazarul Big. Chiar dacă s-a lucrat într-un ritm destul de alert, nu am reuşit să-l finalizăm până la 30 noiembrie, aşa cum ne-am propus. Şi în acest caz va fi o declarare de o lună şi jumătate. Cred că în jurul datei de 1 februarie 2022, Bazarul Big va fi gata.

N-am uitat de Cartierul Mircea Vodă. Timp de 1 an de zile toată documentaţia a fost depusă la CNI, însă CNI a anunţat că nu mai finanţează lucrări de infrastructură rutieră şi pietonală. Din acest motiv am rămas în urmă cu acest cartier, nereuşind să asfaltăm şi ultimul lot de străzi. În schimb, am izbutit să asfaltăm cartierele Ceremac şi Farfuria cu cei de la Serviciul Public Pavaje Spaţii Verzi.

Ţinta noastră din acest prim an de mandat a fost să aşezăm infrastructura rutieră în municipiu întrucât vor urma proiecte care nu trebuie să-l bulverseze pe cetăţean. În acest sens, am ales să reabilităm străzile paralele cu Bucureştiul care anul viitor va intra într-un amplu proces de modernizare. Obiectivul nostru a fost să asigurăm mobilitatea cetăţenilor în condiţii optime în condiţiile în care lucrările de pe strada Bucureşti vor crea, totuşi, un disconfort. Vrem să nu deranjăm prea mult.

În Raport, am detaliat sursele de finanţare precum şi obiectivele realizate cu banii pe care i-am avut la dispoziţie. Concluziile le veţi trage dumneavoastră şi cetăţenii după ce veţi parcurge acest document.

Tot ce s-a realizat în acest an în municipiul nostru s-a realizat cu resurse de la bugetul local. Pentru că nu am primit nimic de la Guvern, în urma rectificării.

Am demonstrat că putem să facem lucruri bune în Călărași chiar dacă am finanțat numai de la bugetul local. Am făcut peste 14 km de infrastructură rutieră, 8200 mp de trotuare numai cu cei de la Pavaje Spații verzi. Deci, s-a lucrat foarte mult și o să menţinem şi în continuare ritmul.

Provocarea cea mai mare pentru viitor o reprezintă proiectele europene. Au fost semnate proiecte europene, în valoare de peste 45 milioane euro, dar n-au fost implementate la timp. În acest an trebuit să accelerăm procedurile şi iată că am semnat contractele pentru „Promenada”, regenerare Zona Vest și Navrom, pista de biciclete. Urmează să semnăm curând şi contractul pentru strada Bucureşti întrucât în momentul de faţă ne confruntăm cu o contestaţie. Toate sunt proiecte majore, acestora adăugându-li-se proiectele pe şcoli, aflate în faza de implementare.

În cazul acestor proiecte cu finanţare europeană, cel mai mare inamic al nostru este timpul întrucât până la finele anului 2023 ar trebui să le finalizăm. În plus, municipalitatea va trebui să suporte şi contravaloarea cheltuielilor neeligibile, care din estimările noastre, se ridică la peste 10 milioane de euro.

Sunt foarte multe lucruri de făcut în viitor. Dacă anul acesta ne-am axat foarte mult pe infrastructură rutieră, în 2022 vom interveni numai în zonele care nu se intersectează cu proiectele mari ca să nu creăm un deranj extraordinar de mare.

Vom moderniza şi alte locuri de joacă pentru copii, terenuri de sport, parcări, pentru că sunt foarte multe cereri de locuri de parcare pentru că, de ce să nu recunoaștem, sunt și generatoare de venituri la bugetul local.

Vom încerca să le dotăm cu iluminat și camere video, pentru că numai așa putem să asigurăm siguranța bunurilor din parcările respective.

Ne-am îndreptat către copii și anul acesta și, da, vrem să facem locuri de joacă pentru că aceștia au nevoie de protecție, de spaţii moderne unde să petreacă timpul liber, cât mai aproape de casă, sub supravegherea părinţilor sau a bunicilor.

Nu îi uităm nici pe adulți, pentru că avem în plan achiziţionarea de aparate pentru fitness. Deja am găsit o parte din locurile unde să le amplasăm, în zona blocurilor, ca să fie cât mai aproape de ei.

Noi ne dorim să modernizăm Călărașiul iar dacă există conlucrare, dacă există un singur interes, acela al cetățeanului, se pot face foarte multe lucruri. Prin parteneriatul cu Consiliul Județean ați văzut că s-a realizat modernizarea intrării în municipiul Călărași. În ceea ce ne priveşte, până la 30 noiembrie terminăm și cu iluminatul în acea zonă de la Siderca. Strada Varianta Nord am modernizat-o tot în urma parteneriatului cu Consiliul Județean. În viitorul apropiat, intenţionăm să încheiem un alt protocol cu CJ Călăraşi în baza căruia să lăţim şi porţiunea din Variantă cuprinsă între Saint Gobain şi strada Sloboziei. Și atunci putem spune că avem cu ce ne mândri iar cine intră poate să circule așa cum se cuvine într-un oraș demn de un municipiu reşedinţă de judeţ.

Sunt foarte multe proiecte pe care vrem să le facem împreună cu Consiliul Judeţean. Suntem oameni ai faptelor! Probabil că vor fi voci care să spună că ne tot lăudăm. Nu, pentru că o să și facem așa cum am arătat până acum.

2022 și 2023 sunt anii celor mai mari provocări pentru municipiul Călăraşi. Pentru că dorim, într-adevăr, să-l dezvoltăm. Cred că prima lucrare care începe o să fie „pietonalul” din centru, unde o să vedeți ce lucruri frumoase vor ieși. Și aici avem destul de multe provocări în implementarea proiectului, pentru că trebuie să mutăm anumite locuri de parcare și identificăm altele în zona respectivă. Dar știm ce trebuie să facem și în condițiile acestea cred că imediat ce timpul ne va permite ne apucăm de lucru la acest proiect.

Suntem oamenii care am promis și am făcut! În rest, vă lăsăm pe dumneavoastră să judecați!”, a declarat primarul Marius Dulce.

PMC | Performanţa sportivă, premiată!

PMC | Performanţa sportivă, premiată!

Sala de şedinţe a Primăriei Municipiului Călăraşi a găzduit în această dimineaţă festivitatea de premiere a celor mai buni sportivi şi antrenori călărăşeni, legitimaţi la CSŞ Călăraşi şi respectiv CSM Călăraşi, pentru rezultate remarcabile obţinute în acest an. Evenimentul, programat iniţial în cursul lunii septembrie, în cadrul manifestărilor prilejuite de Zilele Municipiului Călăraşi, s-a desfăşurat astăzi, la iniţiativa primarului Marius Dulce, care a dorit să confere o atenţie aparte acestor minunaţi ambasadori ai municipiului nostru, medaliaţi atât în competiţiile naţionale cât şi internaţionale.

„Vreau să vă felicit pentru rezultatele remarcabile obţinute în confruntările interne şi internaţionale. Performanţele realizate şi evidenţiate astăzi nu sunt deloc întâmplătoare. În spatele lor stau foarte multe ore de muncă. Şi sacrificii. Dar şi câţiva antrenori inimoşi, capabili, profesionişti care au ştiut să le îndrepte paşii acestor sportivi talentaţi spre marea performanţă. Pentru că nu trăim deloc vremuri uşoare, eforturile lor trebuie şi mai mult apreciate. Comunitatea locală vă mulţumeşte pentru tot ce aţi realizat în acest an şi nădăjduim cu toţii că, în 2022, rezultatele dumneavoastră vor depăşi cu mult vremurile pe care le trăim.”, a declarat primarul Marius Dulce care a mai adăugat „Eu nu fac promisiuni dacă nu le pot onora. În acest sens, aş vrea să spun că în bugetul pe anul viitor, o să încercăm să fim, din punct de vedere financiar, şi mai aproape de dumneavoastră. Pentru domnii profesori mesajul meu este să o ţineţi tot aşa. Sunteţi călărăşeni, luptaţi pentru Călăraşi şi aveţi această misiune nobilă să duceţi aceşti copii mai departe, în vârful ierarhiei sportului românesc şi nu numai. Vă mulţumesc că existaţi!”

Prezent la acest eveniment, directorul CSM Călăraşi, Dumitru Chirilă a lăudat iniţiativa conducerii Primăriei, adăugând că printr-o susţinere şi mai consistentă din partea Primăriei şi a Consiliului Local rezultatele sportivilor clubului ar putea fi şi mai valoroase. „Vă mulţumim foarte mult pentru lăudabila iniţiativă de a încerca să apreciem un pic strădania, eforturile şi rezultatele miraculoase obţinute de sportivii noştri care prin munca, evoluţia şi marile lor performanţe obţinute au devenit nu doar mândria Călăraşiului ci a întregii Românii. Pentru aceste rezultate istorice, merită din plin aprecierea şi recunoştinţa noastră şi dacă vor fi, în continuare, susţinuţi rezultatele pot fi şi mai bune.”, a declarat prof. Doctor Dumitru Chirilă, director CSM Călăraşi.

Directorul CSŞ Călăraşi, prof. Marius Tătaru a evidenţiat performanţele obţinute de sportivii clubului şi a susţinut necesitatea modernizării bazei de pregătire cu resurse financiare locale. „Aş începe şi eu cu mulţumiri adresate primarului municipiului Călăraşi care tot timpul a fost alături de sportul şcolar, susţinându-ne permanent. Sunt convins că avem multe lucruri de făcut împreună şi va sprijini în măsura posibilităţilor activitatea sportivă.

CSŞ este singura unitate de învăţământ din judeţul Călăraşi cu o tradiţie de peste 50 de ani. Din păcate şi noi ne chinuim ca şi colegii noştri de la Ministerul Sporturilor. Avem aproape 400 de copii înscrişi la 8 secţii, secţii de tradiţie care au făcut cinste oraşului nostru prin rezultatele obţinute de sportivi de-a lungul timpului. Toţi copiii noştri fac sport de performanţă începând de la 10 ani. Se antrenează o dată, chiar de două ori pe zi. Sunt campioni naţionali, unii participanţi la competiţiile internaţionale.”, a menţionat, printre altele, directorul CSŞ Călăraşi, prof. Marius Tătaru.

Sportivilor şi antrenorilor li s-au înmânat diplome fiind recompensaţi şi cu o sumă de bani.

PREMIERE1

Clubul Sportiv Şcolar Călăraşi | Lista sportivilor şi antrenorilor premiaţi

Iustina Mihai – Atletism

Performanţe obţinute:

- Locul 1 la Campionatul Naţional Copii

- Locul 2 la Campionatul Naţional de Sală Copii

Este antrenată de doamna prof. Daniel Sturz

Răzvan Ivan, Gabriel Ionescu, Călălin Rareş Iancu şi Valentin Constantin – Baseball

Performanţe realizate:

- Locul 1 la Campionatul Naţional de Juniori I

- Câştigători Cupa României (Locul I)

- Participanţi cu echipa naţională la Campionatul European de Seniori.

Sunt antrenaţi de prof. Ion Bălan.

Cristian Nicoară – Canotaj

Performanţe obţinute:

- Locul II la Campionatul Naţional de Tineret

- Participant la Campionatul Mondial Tineret, respectiv Campionatul European Tineret.

Este antrenat de prof. Cornel Nedelcu

David Tăbărana, Ştefan Vîlcu, Andrei Ciocănescu, Daniel Ion – Kaiac – Canoe

Performanţe realizate:

- Locul I la Campionatul Naţional Fond Kaiac 4, Juniori I

Sunt antrenaţi de prof. Daniel Moise.

Antrenori: Daniela Sturz, Ion Bălan, Cornel Nedelcu şi Daniel Moise.

PREMIERE2

Clubul Sportiv Municipal Călăraşi | Lista sportivilor şi antrenorilor premiaţi

Iuliana Timoc – Canotaj

Performanţe realizate:

- Campioană mondială, Seniori U23, Cehia

Este antrenată de prof. Eugen Suciu

Maria Guzran – Canotaj

Performanţe realizate:

- Campioană mondială, Juniori, Cehia

- Dublă campioană balcanică, 4 rame şi 8+, Macedonia de Nord (12 septembrie 2021)

- Locul I la Campionatele Naţionale Senioare

Este antrenată de prof. Daniel Bănăţeanu

Cristina Drugă – Canotaj

Performanţe realizate:

- Locul II la Campionatul European, Senioare U23, Polonia (9 septembrie 2021)

Este antrenată de prof. Daniel Bănăţeanu

Ana Maria Matran – Canotaj

Performanţe realizate:

- Triplă campioană balcanică, Macedonia (12 septembrie)

- Locul I la Campionatele Naţionale de Juniori

Este antrenată de prof. Daniel Bănăţeanu

Bianca Ifteni – Canotaj

Performanţe realizate:

- Locul II la Campionatele Naţionale de Juniori (13 septembrie 2021)

- Locul I la Campionatele Balcanice, Junioare, proba 1X

Este antrenată de prof. Daniel Bănăţeanu

Alin Buzdugan – Canotaj

Performanţe realizate:

- Loc I la Campionatul National, proba 1x, Iasi (13 septembrie 2021)

- Locul III la Campionatele Balcanice, Juniori, Macedonia de Nord

Este antrenat de Mădălina Buzdugan

Gabriela Cuc – Lupte libere

Performanţe realizate:

- Locul III la Campionatele Mondiale, Constanţa

Este antrenat de prof. Mihai Chirilă

Mihai Palaghia – Lupte libere

Performanţe realizate:

- Locul I la Campionatul Naţional, Seniori, Costineşti (13 septembrie 2021)

- Locul III la Regata Mondială, categoroa 90kg, Italia (Roma)

Este antrenat de prof. Dragoş Hogea

Mircea Fabian – Lupte Libere

Performanţe realizate:

- Locul II la Campionatul Naţional de Seniori U23, categoria 90 kg, Lugoj (1 august 2021

Este antrenat de prof. Dragoş Hogea

Daniel Manea – Lupte libere

Performanţe realizate:

- Locul II la Campionatul Naţional, Seniori U23, categoria 86 kg, Lugoj (1 august 2021)

Este antrenat de prof. Dragoş Hogea

Florentina Biru – Lupte libere

Performanţe realizate:

- Locul I la Campionatul Naţional, Cadeţi, categoria 73 kg.

Este antrenată de prof. Dragoş Hogea

Elena Buzdugan – Canotaj

Performanţe realizate:

- Locul II la Campionatul Naţional, Juniori, proba 1X

Este antrenată de Mădălina Buzdugan

Ionuţ Pavel – Box

Performanţe realizate:

- Locul I la Cupa României, Juniori, Zalău (30 mai 2021)

Este antrenat de Valentin Anghel

Gabriel Ivan Leon – Box

Performanţe realizate:

- Locul I la Cupa României, Cadeţi, categoria 66 kg, Arad

Este antrenat de Valentin Anghel

Adriana Ailincăi – Canotaj

Performanţe realizate:

- Campioană europeană, Polonia (9 septembrie 2021)

- Locul 2 la Regata mondială, Italia (Varese)

- Locul IX la Jocurile Olimpice de la Tokyo

Este antrenată de prof. Eugen Suciu

Alexandru Chioseaua - Canotaj

Performanţe realizate:

- Locul II la Campionatul European, Seniori, Italia (13 septembrie 2021)

- Locul IX la Jocurile Olimpice de la Tokyo

Este antrenat de prof. Daniel Bănăţeanu

Antrenori: Eugen Suciu, Daniel Bănăţeanu, Mădălina Buzdugan, Mihai Chirilă, Dragoş Hogea şi Valentin Anghel.

PMC | Două noi proiecte finanțate de AFM prin "Programul privind creşterea eficienţei energetice şi gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice"

PMC | Două noi proiecte finanțate de AFM prin "Programul privind creşterea eficienţei energetice şi gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice"

Convocați vineri, 12 noiembrie, în ședință extraordinară de îndată, consilierii locali au adoptat Proiectele de hotărâri vizând aprobarea participării UAT Municipiul Călărași la "Programul privind creşterea eficienţei energetice şi gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice" precum și a indicatorilor tehnico – economici pentru obiectivele de investiții însemnând blocurile de locuințe sociale J22 și respectiv J27.

Fiecare proiect propus are valoarea totală de 5.501.657,31 lei (TVA inclus) și se finanțează după cum urmează:

- 4.951.491,58 lei din bugetul Fondului pentru mediu, alocat prin programul AFM;

- 550.165,73 lei din bugetul UAT Municipiul Călărași, reprezentând contribuția proprie, în procent de 10% din valoarea cheltuielilor eligibile;

UAT Municipiul Călărași se angajează să întocmească documentația de achiziție publică, organizarea și derularea procedurii de achiziție publică și realizarea lucrărilor în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind achizițiile publice și cerințelor din ghidul solicitantului.

Scopul Programului, gestionat de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurii, prin Administrația Fondului pentru Mediu și aprobat prin Ordinul nr. 2057 / 16 noiembrie 2020, vizează modernizarea clădirilor publice prin investiții în ceea ce privește creşterea eficienţei energetice şi îmbunătăţirea calităţii mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, reducerea consumului anual de energie primară şi promovarea utilizării surselor regenerabile de energie.

Obiectul Programului vizează realizarea de activităţi/acţiuni specifice realizării de investiţii pentru creşterea performanţei energetice a imobilelor, respectiv:

a) îmbunătăţirea izolaţiei termice a clădirii, precum şi a altor elemente de anvelopă care închid spaţiul condiţionat al clădirii;

b) introducerea, reabilitarea şi modernizarea, după caz, a instalaţiilor pentru prepararea, distribuţia şi utilizarea agentului termic pentru încălzire şi a apei calde de consum, a sistemelor de ventilare şi climatizare, a sistemelor de ventilare mecanică cu recuperarea căldurii, inclusiv a sistemelor de răcire pasivă, precum şi achiziţionarea şi instalarea echipamentelor aferente şi racordarea la sistemele urbane de încălzire/răcire, după caz;

c) utilizarea surselor regenerabile de energie;

d) implementarea sistemelor de management energetic având ca scop îmbunătăţirea eficienţei energetice şi monitorizarea consumurilor de energie;

e) înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent şi incandescent cu corpuri de iluminat cu eficienţă energetică ridicată şi durată mare de viaţă, tehnologie LED, cu respectarea normelor şi reglementărilor tehnice în vigoare;

f) respectarea cerinţelor privind calitatea aerului interior prin ventilare mecanică cu unităţi individuale sau centralizate, după caz, cu recuperare de energie termică pentru asigurarea necesarului de aer proaspăt şi a nivelului de umiditate;

g) orice alte activităţi care conduc la îndeplinirea realizării scopului proiectului

Free Joomla templates by Ltheme