M. Dulce: Ne-am dorit să punem față în față agenții economici cu reprezentanții ambasadelor care au acceptat invitația noastră

M. Dulce: Ne-am dorit să punem față în față agenții economici cu reprezentanții ambasadelor care au acceptat invitația noastră

Primăria Municipiului Călărași a organizat joi, 26 mai, la Călărași, în colaborare cu Avangarde Group, un Forum Economic, în cadrul Programului Romanian Investment Zoom (RIZ). “Ne-am dorit să punem față în față agenții economici cu reprezentanții a 12 ambasade care au acceptat invitația noastră.”, a declarat vineri în cadrul unei conferințe de presă primarul Marius Dulce care a continuat “Acum două săptămâni, am constatat, în urma unei întâlniri similare cu o parte din aceste ambasade, faptul că municipiul nostru este perceput ca unul agrar. Și am spus: Nu e adevărat! Am prezentat toată paleta de industrie pe care o avem în municipiul nostru, oportunitățile de dezvoltare și faptul că ne dorim foarte mult, alături de Consiliul Județean Călărași, să dezvoltăm zona de turism.

Ieri (n.r. joi, 26 mai) s-a întâmplat acest lucru. Ne-am mobilizat și astfel am reușit să aducem la Călărași reprezentanți a 12 ambasade. De la ambasadori până la consilieri economici, însărcinați cu afaceri, etc.. E vorba de Pakistan, Moldova, Belarus, Palestina, Nigeria, Kuweit, Iran, Ungaria, Kazahstan, India, Olanda, Elveția. În partea a doua a zilei, am vizitat societățile Gimart, o companie care are un business recunoscut la nivel european, Romply, Aldis. Din păcate, timpul nu ne-a permis să mergem peste tot pentru că au fost prezenți la acest forum și cei de la Tenaris, Martifer, Donalam. A rămas ca în perioada următoare să vizităm și aceste companii pentru că sunt exemple de bune practici.”

forum3

“Sunt interesați de zona de prelucrare a lemnului și achiziția de cereale. Din acest motiv am inclus Romply în agenda forumului întrucât Kuweitul și-a exprimat interesul de a construi două orașe având nevoie de lemn. Nu doar de materia primă ci și de produse finite.

S-au stabilit întâlniri private cu agenți economici locali. Bunăoară, TenarisSilcotub dezvoltă deja afaceri în Kazahstan și urmează să aibă în perioada următoare și întâlniri în acest sens. O societate avea probleme cu ambasada Indiei. Și atunci, s-au antamat niște discuții pe această zonă.”

Marius Dulce, primar municipiul Călărași

forum4

“Noi în campania electorală am spus că vrem să fim alături de agenții economici și asta facem. Nu ne vom opri aici! Vrem să aducem Călărașiul la un nivel și mai mare de recunoaștere internațională în plan economic. De aceea, vom iniția, în viitor, și alte întâlniri cu reprezentanții altor ambasade, aici la Călărași, pentru că astfel dorim să sprijinim și să susținem mediul de afaceri călărășean.”

Marius Dulce, primar municipiul Călărași

forum5

forum6

forum1

Grădiştea | Eforturi susţinute pentru introducerea reţelei de gaze în comună. Investiţia, finanţabilă prin PNI Anghel Saligny, este estimată la circa 49 milioane de lei

Grădiştea | Eforturi susţinute pentru introducerea reţelei de gaze în comună. Investiţia, finanţabilă prin PNI Anghel Saligny, este estimată la circa 49 milioane de lei

Primarul Vasile Matei şi echipa din jurul său speră ca într-o bună zi localitatea Grădiştea să beneficieze de un sistem de distribuţie gaze naturale de care să beneficieze atât cetăţenii cât şi agenţii economici care-şi desfăşoară activitatea pe teritoriul comunei.

În acest sens, în cadrul unei şedinţe ordinare desfăşurate la începutul lunii mai, consilierii locali au adoptat în unanimitate Hotărârea privind aprobarea cererii de finanţare, a devizului general estimativ pentru depunerea la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a proiectului „Înfiinţare sistem de distribuţie gaze naturale în comuna Grădiştea, judeţul Călăraşi”.

Valoarea totală a investiţiei, preconizabilă a se realiza prin Programul Naţional de Investiţii Anghel Saligny, este estimată la 48.881.503,38 lei. Valoarea solicitată de la bugetul de stat este de 47.588.280,54 lei, diferenţa de 1.293.222,84 lei fiind suportată de la bugetul local pentru acoperirea cheltuielilor neeligibile.

Conform proiectului, lungimea reţelei de distribuţie este de 66.473 metri şi vizează nu mai puţin de 2121 de gospodării ce vor fi conectate. Consumul estimat anual de către consumatorii casnici este de 5.835.000 mc iar cel de către consumatorii non-casnici, de 128.200 mc.

Proiectul, depus iniţial pe POIM

Proiectul „Înfiinţare sistem de distribuţie gaze naturale în comuna Grădiştea” a fost depus în decembrie 2020, pe POIM, fiind declarat după aproape un an eligibil însă entuziasmul primarului, în acel moment, a fost moderat „Proiectul de gaz s-a depus în luna decembrie 2020 prin POIM. În urmă cu câteva săptămâni am fost înştiinţaţi că proiectul a fost declarat eligibil însă am decis să nu-l anunţăm încă întrucât e o diferenţă între a fi eligibil şi a fi finanţat. Adică poate să fie eligibil fără finanţare. N-am avut punctajul maxim întrucât ar fi trebuit să întrunească 3000 de adeziuni. Imposibil pentru că nu avem atâtea gospodării pe raza comunei.”, afirma atunci primarul Vasile Matei.

Alte 3 proiecte depuse în cadrul PNI Anghel Saligny

În cadrul Programului Naţional de Investiţii Anghel Saligny, primarul Vasile Matei a solicitat acordul consilierilor locali pentru depunerea a altor 3 proiecte care vizează refacere străzi, şanturi, trotuare, parcare şi rigole carosabile, extindere sistem de reţea de canalizare şi respectiv modernizare reţea drumuri de interes local, proiectele de hotărâri aferente fiind votate în şedinţele de plen organizate în luna octombrie. Valoarea totală a acestora se ridică la 35.468.316,28 lei, suma de la bugetul local necesară pentru acoperirea cheltuielilor neeligibile fiind de 1.267.032,82 lei.

Proiecte depuse în cadrul Programului Naţional de Investiţii Anghel Saligny în vederea obţinerii finanţării de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei pentru care au fost votate în cadrul Consiliului Local Hotărârile privind aprobarea cererii de finanţare şi a devizului general estimativ:

  1. Refacere străzi, şanţuri, acces în curţi, trotuare, parcare şi rigole carosabile în comuna Grădiştea, judeţul Călăraşi

Valoarea totală a proiectului: 3.972.076,26 lei

Valoare finanţată de la bugetul de stat: 3.582.223,92 lei

Valoare finanţată de la bugetul local: 389.852,34 lei

  1. Extindere sistem reţea de canalizare în comuna Grădiştea, judeţul Călăraşi

Valoarea totală a proiectului: 18.823.349,39 lei

Valoare finanţată de la bugetul de stat: 18.309.754,09 lei

Valoare finanţată de la bugetul local: 513.595,34 lei

  1. Modernizare reţea drumuri de interes local în comuna Grădiştea, judeţul Călăraşi

Valoarea totală a proiectului: 12.672.890,63 lei

Valoare finanţată de la bugetul de stat: 12.309.305,49 lei

Valoare finanţată de la bugetul local: 363.585,14 lei

Ştefan Vodă | Reţea de alimentare cu gaze naturale, investiţie prin PNI „Anghel Saligny”, în valoare de peste 29 de milioane lei

Ştefan Vodă | Reţea de alimentare cu gaze naturale, investiţie prin PNI „Anghel Saligny”, în valoare de peste 29 de milioane lei

Modernizarea comunei Ştefan Vodă nu mai e un obiectiv rămas la stadiul de deziderat. După alegerile locale din toamna anului 2020, odată cu schimbarea administraţiei locale aflată la conducere preţ de 30 de ani fără întrerupere, proiectele de dezvoltare reală a comunităţii au prins contur. Au prins viaţă!

Bunăoară, comuna va putea beneficia chiar şi de o reţea de gaze naturale, după ce Consiliul Local a adoptat în şedinţa ordinară din aprilie, anul acesta, Hotărârea privind aprobarea indicatorilor tehnico – economici, a devizului general şi a cererii de finanţare pentru proiectul „Înfiinţare reţea de alimentare cu gaze naturale în comuna Ştefan Vodă, judeţul Călăraşi”.

Concret, este vorba de o investiţie în valoare de 29.360.665,30 lei cu TVA inclus, finanţabilă prin Programul Naţional de Investiţii Anghel Saligny. Din această sumă, 28.443.735,73 lei cu TVA inclus reprezintă valoarea suportată de la bugetul de stat, diferenţa de 916.929,57 lei, din bugetul local.

Proiectul vizează 779 de consumatori casnici (gospodării), respectiv 12 consumatori non-casnici (obiective socio-culturale), echivalate la consum cu aprox. 33 de gospodării. Lungimea totală a reţelei de distribuţie gaze, de tip inteligent, este de 33.477 metri liniari. Consumul de gaz anual aferent consumatorilor casnici este estimat la 1.433.380 mc/an iar pentru cei non-casnici de 70.340 mc/an. Se vor monta de asemenea 791 de contoare inteligente.

Prin PNI Anghel Saligny, judeţului Călăraşi i s-a repartizat suma de 172.935.941 lei pentru reţea de gaze, respectiv 1.197.037.944 lei din care 513.016.262 lei pentru proiectele de apă şi canalizare şi 684.021.682 lei pentru drumuri şi poduri.

Roseţi | Înfiinţare sistem de distribuţie gaze naturale, investiţie estimată la peste 51 de milioane lei

Roseţi | Înfiinţare sistem de distribuţie gaze naturale, investiţie estimată la peste 51 de milioane lei

La finele lunii trecute, consilierii locali, convocaţi în şedinţă ordinară, au adoptat Hotărârea privind aprobarea implementării obiectivului de investiţii „Înfiinţare sistem de distribuţie gaze naturale în localitatea Roseţi, judeţul Călăraşi”, aprobarea cererii de finanţare precum şi aprobarea devizului general estimativ în cadrul Programului Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”.

Valoarea totală a investiţiei este de 51.214.833,34 lei (TVA inclus) din care 49.687.468,34 lei, de la bugetul de stat. Cofinanţarea proiectului asigurată de la bugetul local este de 1.527.365 lei.

Iniţial, proiectul fusese depus în cadrul Programului Operațional Infrastructura Mare 2014-2020 POIM, Axa Prioritară 8 Sisteme inteligente și sustenabile de transport al energiei electrice și gazelor naturale, Obiectivul specific 8.2 Creșterea gradului de interconectare a Sistemului Național de transport a gazelor naturale cu alte state vecine potrivit prevederilor Ghidului solicitantului ‘’Dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale în vederea creșterii nivelului de flexibilitate, siguranță, eficiență în operare, precum și de integrare a activităților de transport, distribuție și consum final”, în vederea obţinerii finanţării însă nu a întrunit punctajul necesar.

M. Dulce: Avem ca prioritate proiectele europene

M. Dulce: Avem ca prioritate proiectele europene

„Avem ca prioritate proiectele europene”, a reafirmat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, primarul Marius Dulce care a mai adăugat că în ciuda cheltuielilor foarte mari generate de explozia preţurilor la gaz şi energie care afectează bugetul alocat în acest an investiţiilor, municipalitatea va găsi resursele necesare implementării proiectelor cu finanţare europeană.

„În acest an, bugetul a fost sensibil afectat de creşterile de preţuri la ga şi energie. Dacă în 2021, la nivelul instituţiilor de învăţământ şi al celor subordonate Primăriei, cheltuielile s-au cifrat la 2,2 milioane lei (22 de miliarde de lei vechi), anul acestea le-am închis cu o cheltuială de 6,4 milioane lei (64 de miliarde lei vechi). E foarte mult dar asta nu înseamnă ce trebuie să ne plângem. Avem ca prioritate proiectele europene. Suntem, în general, în grafic cu ele. Proiectul vizând strada Bucureşti e în faza de proiectare. Suntem în discuţii cu ENEL ca să introducem cablurile în subteran. Lucrările complementare pentru iluminatul public ne costă peste 10 milioane de lei (peste 100 de miliarde de lei vechi). De aceea suntem nevoiţi să accesăm împrumutul pe care cei de la PNL l-au contestat.”, a precizat primarul Marius Dulce.

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.