Borcea | A fost predat amplasamentul pe care se va construi o sală de sport

Borcea | A fost predat amplasamentul pe care se va construi o sală de sport

Proiectul privind ”Construire și dotare sală de sport, strada Școlii, nr.35, sat Borcea, Comuna Borcea, județul Călărași” din Subprogramul “Săli de Sport”, finanțat de MDLPA, prin CNI începe să prindă contur.

Vineri, primarul Aniel Nedelcu Pațurcă a anunțat pe contul personal de Facebook că “am făcut predarea amplasamentului la obiectivul de investiții "Construire și dotare sală de sport în comuna Borcea", proiect finanțat prin CNI.”

Amplasamentul are o suprafață de 25.425 mp iar suprafața de teren propusă spre amenajare și construire este de 9.200 mp. Sala de sport va avea 191 de locuri (din care 2 pentru persoane cu dizabilități) și va fi dotată cu spații tehnice aferente. Clădirea va avea un regim de înălțime P+1E.

În fața sălii de sport se va construi o parcare cu 10 locuri la care se adaugă 2 locuri parcare autobuze.

Investiția este estimată la 10.235.867,10 lei fără TVA (din care investiția de bază, 9.285.964,36 lei fără TVA) și va fi realizată de societatea Colen Impex din Ploiești care va asigura și proiectarea precum și asistența tehnică din partea proiectantului.

Conform HCL 24 / 25.06.2021 privind predarea către MDLPA prin CNI SA a amplasamentului și asigurarea condițiilor în vederea executării obiectivului de investiții "Construire și dotare sală de sport, str. Școlii, nr. 35, sat Borcea, comuna Borcea, județul Călărași”, Primăria va asigura de la bugetul local suma necesară pentru finanțarea cheltuielilor pentru servicii și lucrări în valoarea de 329.328,29 lei (TVA inclus)

Proiectare, execuție lucrări și asistență tehnică din partea proiectantului pentru obiectivul de investitii: “Construire și dotare sală de sport, str. Școlii nr. 35, sat Borcea, comuna Borcea, județul Călărași". Valoarea estimată este de: 10.235.867,10 lei fără TVA, compusă din:

- cheltuieli pentru obținerea și amenajarea terenului: 246.401,37 lei

- cheltuieli pentru proiectare și asistență tehnică: 442.735,20 lei

- cheltuieli pentru investiția de bază: 9.285.964,36 lei;

- alte cheltuieli (organizare de șantier): 260.766,17 lei;

Cuza Vodă | Străzi modernizate prin PNI Anghel Saligny

Cuza Vodă | Străzi modernizate prin PNI Anghel Saligny

Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila, a semnat astăzi 25 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, în valoare totală de 292.920.621,37 de lei.

Contractele semnate vizează reabilitarea și modernizarea unor străzi și drumuri de interes local, construirea și refacerea unor poduri, reabilitarea, modernizarea și extinderea sistemelor de alimentare cu apă, precum și extinderea rețelelor de canalizare.

Cu aceste proiecte, numărul contractelor semnate, până în prezent, în cadrul Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny”, se ridică la 331, în valoare totală de 3.350.742.172,88 de lei.

Pe această listă figurează și Primăria Cuza Vodă cu proiectul “Modernizare drumuri de interes local în comuna Cuza Vodă”. Suma ce va fi alocată este de 15.430.009,92 lei (TVA inclus). Contribuția proprie a UAT Cuza Vodă este de 2.693.355,98 lei. Lungimea totală a drumurilor ce urmează să fie modernizate este de 8.348,2 metri după cum urmează:

Sat Călărașii Vechi: 3.528,01 m (Str. Principala tr.I, Str. Principala tr.II, Str. Eternității, Str. Băcanilor, Str. Belșugului, Str. Luceafărului)

Sat Cuza Vodă: 2.406,15 m (Str. Arpășenilor tr.I, Str. Arpășenilor tr.II, Str. Sf. Ioan Botezătorul tr.I, Str. Sf. Ioan Botezatorul tr.II)

Sat Ceacu: 2.414,46 m (Str. Bujorului tr.I, Str. Bujorului tr.II, str. Independenței, str. Victoriei, str. Libertății).

Ştefan Vodă | Au fost actualizaţi indicatorii tehnico – economici privind modernizarea şi extinderea sistemului de canalizare

Ştefan Vodă | Au fost actualizaţi indicatorii tehnico – economici privind modernizarea şi extinderea sistemului de canalizare

Reuniţi într-o şedinţă extraordinară chiar la începutul anului, consilierii locali au adoptat Proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizați pentru obiectivul de investiții „Modernizare și extindere sistem de canalizare în comuna Ștefan Vodă, județul Călărași”, aprobat pentru finanțare prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”.

Investiţia, estimată la peste 14,8 milioane lei, vizează realizarea unei staţii de epurare (în valoare de 2.773.889,4 lei, TVA inclus) şi a 3 staţii de pompare şi repompare (în valoare de 566.413,84 lei, TVA inclus), extinderea reţelei de canalizare apă uzată pe o lungime de 10.372 m (în valoare de 7.267.967,28 lei, TVA inclus) precum şi realizarea a 670 de racorduri individuale (în valoare de 1.866.946,45 lei, TVA inclus).

De această investiţie vor beneficia direct nu mai puţin de 2270 de locuitori ai comunei.

Roseți | Reabilitarea, extinderea și dotarea Grădiniței Elisabeta Rosetti, obiectiv de investiții finanțat de CNI

Roseți | Reabilitarea, extinderea și dotarea Grădiniței Elisabeta Rosetti, obiectiv de investiții finanțat de CNI

La finele lunii decembrie, Consiliul Local Roseți a adoptat printre altele și Proiectul de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico economice-faza studiu de fezabilitate precum și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii “Reabilitare, Extindere și Dotare Grădinița cu Program normal Elisabeta Rosetti, strada Plaurului, nr. 2, sat Roseți, comuna Roseți, județul Călărași”.

Valoarea totală a investiției se ridică la 15.625.586,46 lei (TVA inclus), adică 3.175.351,35 euro (TVA inclus) din care 15.318.383 lei (TVA inclus), adică 3.112.923,21 euro (TVA inclus) reprezintă valoarea finanțată de CNI. Diferența de 307.202,62 lei (TVA inclus), adică 62.428,13 lei (TVA inclus) va fi suportată din bugetul local.

La începutul lunii aprilie 2022, CNI a transmis Primăriei Roseți că a inclus obiectivul de investiții mai sus-menționat pe Lista Sinteză a subprogramului ’’Unități și instituții de învățământ de stat’’ aprobată prin Ordin M.D.L.P.A. nr. 487/31.03.2022.

Indicatori tehnico-economici ai obiectivului de investiţie:

Suprafaţă teren - 2.841 mp;

Sc. totală existentă - 357 mp;

Sc. totală desfășurată existentă - 357 mp;

Sc. totala propusă - 1.130,30 mp;

Sc. totală desfășurată propusă - 1787,30 mp;

Grădiștea | Reabilitarea și modernizarea sistemului de iluminat public, proiect finanțat de AFM

Grădiștea | Reabilitarea și modernizarea sistemului de iluminat public, proiect finanțat de AFM

Primăria comunei Grădiștea speră să acceseze fonduri, în cadrul Programului privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public administrat de Administrația Fondului de Mediu, pentru finanțarea proiectului “Lucrări de reabilitare și modernizare sistem de iluminat public în comuna Grădiștea, județul Călărași – Etapa a II-a”.

Concret, este vorba de înlocuirea corpurilor de iluminat existente având un consum ridicat de energie electrică cu corpuri de iluminat cu surse LED și achiziţionarea şi instalarea sistemului de telegestiune aferent acestui obiectiv de investiții. Principalele avantaje care derivă din inițierea unei asemenea investiții se referă la optimizarea consumului de energie și, implicit, în reducerea facturilor la utilități, precum și în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Valoarea totală a proiectului este de 1.034.191,33 lei (TVA inclus) și vizează achiziționarea și montarea a 250 de corpuri de iluminat LED 20-30W cu eficiență ridicată (în sumă de 423.100,78 lei, TVA inclus), respectiv achiziționarea și instalarea sistemului de telegestiune (în cuantum de 490.875 lei, TVA inclus).

Valoarea totală eligibilă este 1.005.968,36 lei (TVA inclus). Valoarea contribuției proprii eligibile a proiectului este de 5.968,36 lei (TVA inclus). Cheltuielile neeligibile, estimate la 28.222,97 lei (TVA inclus) vor fi suportate de la bugetul local.

Free Joomla templates by Ltheme