Grădiștea | V. Matei: Au început lucrările la obiectivul de investiții ,,Extindere sistem de canalizare în comuna Grădiștea, județul Călărași"

Grădiștea | V. Matei: Au început lucrările la obiectivul de investiții ,,Extindere sistem de canalizare în comuna Grădiștea, județul Călărași"

Primarul Vasile Matei a anunțat joi pe o rețea de socializare demararea lucrărilor de execuție în cadrul proiectului de extindere a sistemului de canalizare în comuna Grădiștea.

”Datorită timpului favorabil s-au început lucrările la obiectivul de investiții ,,Extindere sistem de canalizare în comuna Grădiștea, județul Călărași". Finalizarea acestor lucrari vor conduce la funcționarea, la capacitate, a stației de epurare.

Specificăm că s-au făcut probe de funcționare a stației dar fiind numărul redus de branșamente aceasta nu poate funcționa la capacitate, nejustificând totodată ccosturile de întreținere/funcționare.”, se arată în mesajul postat pe pagina de Facebook a Primăriei Grădiștea.

Obiectivul de investiții este finanțat prin PNRR Componenta 1 Managementul Apei, C1 Investiția 1 Extinderea sistemului de apă și canalizare în aglomerări mai mari de 2000 de locuitori echivalenți, prioritizate prin Planul accelerat de conformare cu directivele europene.

Valoarea totală a investiției este de 34.349.161,11 lei (6.982.246.39 euro)TVA inclus din care valoarea eligibilă este de 28.898.365,35 lei (5.874.248,47 euro). Cheltuielile neeligibile (incluzând TVA) sunt estimate la 5.450.795,76 lei (1.107.997,92 euro).

Numărul locuitorilor deserviți în urma implementării proiectului va fi de 1805 (1.099 în Rasa, respectiv 766 în Cunești) iar nivelul de racordare a populației la sistemul de canalizare crește cu 50,44%, de la 16,96% cât e în prezent până la 67,40%, la finalizarea investiției.

Rețeaua de apă uzată se va realiza în sistem gravitațional din conducte PPMs SN4 DN250 pe o lungime de 27.064 metri (16.726 metri în satul Rasa și respectiv 10.338 în satul Cunești) și va deversa apele uzate menajere în canalizarea existentă din comuna Grădiștea. Sistemul de canalizare include 6 stații de pompare în satul Rasa, respectiv 3 în satul Cunești.

N. Rîjnoveanu: La insistențele noastre, s-au reluat lucrările la sala de sport

N. Rîjnoveanu: La insistențele noastre, s-au reluat lucrările la sala de sport

Lucrările la sala de sport școlară din comuna Roseți, obiectiv finanțat de CNI prin fonduri guvernamentale au fost reluate.

Anunțul a fost făcut de primarul Nicolae Rîjnoveanu care a subliniat “La insistențele noastre, s-au reluat lucrările la sala de sport. Sperăm ca de luni constructorul să aducă și mai mulți muncitori și să finalizeze investiția. La ora actuală se lucrează cu 3 sau 4 oameni.”

CNI a dispus începerea lucrărilor de execuţie a obiectivului de investitie „Construire sală de sport școlară 102 de locuri, comuna Roseți, sat Roseți, str. C.A.Rosetti, nr. 101, judetul Călărași”- combustibil solid, pe 30 noiembrie 2021. Valoarea estimata a contractului este de peste 6,5 milioane lei.

Viitoarea sală de sport şcolară va fi dotată cu un teren multifuncţional (fotbal, baschet, tenis, volei, handbal) şi zone anexe: un spaţiu de primire, cabinet medical de prim – ajutor, vestiare, un oficiu, grupuri sanitare, centrală termică.

Vlad Țepeș | Școală, modernizată cu fonduri europene, prin PNRR

Vlad Țepeș | Școală, modernizată cu fonduri europene, prin PNRR

Școala cu clasele I-VIII din localitatea Vlad Țepeș va fi reabilitată și modernizată cu fonduri europene. Un merit important în realizarea acestui deziderat, îl are primarul Marian Iliuță care în cursul anului 2022 a reușit să obțină finanțare în cadrul PNRR, Componenta 10 – Fondul Local pentru obiectivul de investiții “Renovarea moderată a clădirii publice Școala I-VIII (Corp C2) din localitatea Vlad Țepeș, județul Călărași.”

Valoarea totală a proiectului este de 2.015.802,73 lei.

În cadrul investiției sunt propuse următoarele tipuri de lucrări:

- Reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii:

- Instalare/reabilitare/modernizare a sistemelor de încălzire

- Reabilitare/modernizare a sistemului de iluminat aferent clădirii

- Reabilitare/modernizare a sistemelor de climatizare și/sau ventilare mecanică pentru asigurarea calității aerului interior

- Instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și/sau termice pentru consum propriu (instalarea unui sistem de producere a energiei electrice prin intermediul panourilor fotovoltaice)

Lucrările au început, durata contractului de execuție fiind de 12 luni. Perioada minimă de garanție a lucrărilor (notificare a defectelor) este de minim 36 luni.

Roseți | N. Rîjnoveanu: Sper ca în viitorul cât mai apropiat să fim chemați pentru semnarea contractelor de finanțare

Roseți | N. Rîjnoveanu: Sper ca în viitorul cât mai apropiat să fim chemați pentru semnarea contractelor de finanțare

În afara proiectul de gaze care a intrat de marți într-o nouă etapă după desfășurarea licitației privind proiectarea și executarea, primarul Nicolae Rîjnoveanu anunță promovarea altor două obiective majore care ar putea obține zilele acestea finanțare de la Ministerul Dezvoltării prin CNI. Este vorba de reabilitarea grădiniței și construirea dispensarului comunal, proiecte care vor fi analizate în cadrul Comisiei Tehnico-Economice a CNI în vederea alocării sumelor necesare implementării lor.

“Celelalte două mari proiecte, e vorba de dispensar și grădiniță, se derulează așa cum trebuie. Acum 2 zile am fost la CNI, am depus și restul de documente. Mai trebuie câteva completări care în cursul zilei de azi, cel mai târziu mâine, le vom transmite. Și o să intre apoi în comisie (n.r. CTE) și sper ca în viitorul cât mai apropiat să fim chemați pentru semnarea contractelor de finanțare. În jur de două săptămâni, nădăjduiesc să rezolvăm și această treabă.”, a declarat primarul Nicolae Rîjnoveanu care se pregătește de o nouă competiție electorală pe 9 iunie.

Proiectul privind “Reabilitare, Extindere și Dotare Grădiniță cu Program Normal ”Elisabeta Rosetti”, comuna Roseți, județul Călărași” este în valoare totală de 15.625.586,46 lei din care 15.318.383,83 lei va fi alocată de la bugetul de stat iar diferența de 307.202,62 lei, de la bugetul local.

Valoarea totală a obiectivului de investiții “Construire și dotare dispensar comunal, în comuna Roseți, județul Călărași” este de 3.640.213,94 lei din care 3.429.714,84 lei de la bugetul de stat și 210.499,10 lei de la bugetul local.

În altă ordine de idei, primarul Rîjnoveanu a mai subliniat că pe agenda sa figurează alte 3 investiții cu impact major asupra dezvoltării comunității pentru care se depun eforturi consistente în vederea implementării. “Celelalte proiecte, însemnând etapa 3 – canalizare, platforma de gunoi, centrala fotovoltaică, sunt în diverse stadii. Căutăm să le rezolvăm în condițiile în care am terminat cu cele 2 mari proiecte, depuse la CNI. Ne mai eliberăm puțin, rămânând să ne orientăm energiile spre celelalte 3 proiecte.”, a conchis primarul Nicolae Rîjnoveanu.

Ștefan Vodă | Școala Gimnazială nr. 1, inclusă în Programul Național ”Masă sănătoasă”

Ștefan Vodă | Școala Gimnazială nr. 1, inclusă în Programul Național ”Masă sănătoasă”

Elevii și preșcolarii din cadrul Școlii Gimnaziale Nr. 1 din comuna Ștefan Vodă vor beneficia în acest an de câte un pachet alimentar, în limita unei valori zilnice de 15 lei/beneficiar, după ce unitatea de învățământ a fost inclusă în Programul Național „Masă sănătoasă”, finanțat integral de la bugetul de stat.

Potrivit prevederilor HCL 18 / 19 martie 2024, adoptată în Consiliul Local, suportul alimentar distribuit elevilor și preșcolarilor constă într-un pachet alimentar format din sandvici cu unt, șuncă, cașcaval și legume (roșii, castravete, salată) și un fruct proaspăt (măr, pară, portocală), respectiv format din sandvici cu piept de pui la grătar sau pulpă de pui dezosată la grătar cu legume crude (gogoșar, varză, morcov) și un fruct proaspăt (măr, pară, portocală).

Pachetele alimentare vor fi distribuite zilnic în intervalul orar 09,50 - 10,00 pentru elevii din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 1, respectiv 09,00 - 09,30 pentru preșcolarii din cadrul Grădiniței cu program normal.

Programul Național „Masă sănătoasă” constă în acordarea zilnică, cu titlu gratuit, a unui suport alimentar constând într-o masă caldă sau, după caz, într-un pachet alimentar, în cazul în care masa caldă nu poate fi asigurată, în limita unei valori zilnice de 15 lei/beneficiar, inclusiv taxa pe valoarea adăugată.

Suportul alimentar nu se acordă pe perioada vacanțelor sau a altor zile declarate prin lege, ca zile nelucrătoare.

Scopul Programului Național „Masă sănătoasă” este sprijinirea participării la educație a tuturor copiilor prin oferirea unei alimentații sănătoase care să susțină învățarea, prin crearea motivației pentru studiu, menținerea echilibrului socio-emoțional și întărirea stării de bine a elevului și adoptarea igienei muncii intelectuale la vârste și în contexte diferite.

Bugetul alocat pentru Programul Național „Masă sănătoasă” în anul 2024 este 1.139.400 mii lei, în beneficiul preșcolarilor și elevilor din maxim 1000 de unități de învățământ preuniversitar de stat, așa cum este prevăzut în Ordonanța de urgență nr.115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea și completarea unor acte normative precum și pentru prorogarea unor termene.

Free Joomla templates by Ltheme