ANUNȚ FINANȚARE ÎN BAZA LEGII nr. 69/2000 - Primăria Municipiului Oltenița

ANUNȚ FINANȚARE ÎN BAZA LEGII nr. 69/2000 - Primăria Municipiului Oltenița

ANUNȚ DE PARTICIPARE

Informații generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax și/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Primăria Oltenița, mun. Oltenița Bulevardul Republicii nr. 40 județul Călărași, telefon 0242.515.770, e-mail: contact@primăriaoltenița.ro

1. Autoritatea contractantă: Municipiul Oltenița prin Primarul municipiul Oltenița, cu sediul în municipiul Oltenița, bd. Republici nr. 40 jud. Călărași, cod fiscal 4294103, tel. 0242.515.770, e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., web: www.primariaoltenita.ro.

2. Reglementări legale privind acordarea de finanțare nerambursabilă: Legea nr. 69/2000 a educației fizice și sportului, cu modificările și completările ulterioare.

3. Domeniul pentru care se acordă finanțarea nerambursabilă:

Activități sportive:

A. Programul „Promovarea sportului de performanță" reprezintă un program național de promovare a practicării și dezvoltării sportului de performanță. Programul sportiv este un complex de acțiuni care au ca scop comun îndeplinirea unor obiective de performanță cu caracter sportiv pentru un eveniment sportiv secvențial, sau un sezon competițional. pentru o competiție organizată pe o perioadă stabilită printr-un regulament, înscris în calendarul Asociației Județene/Municipale pe Ramură de Sport sau în calendarul a Federației Romane pe Ramură de Sport.

Categoriile de acțiuni care constituie activitatea sportivă din cadrul unui program sportiv sunt: acțiunile de pregătire sportivă, competițiile sportive și alte acțiuni sportive, denumite împreună acțiuni sportive.

B. Programul „Sportul pentru toți" reprezintă un program național de promovare a practicării și dezvoltării sportului pentru toți. Programul sportiv este un complex de acțiuni care au ca scop comun îndeplinirea unor obiective cu caracter sportiv și indicatori, pentru un eveniment sportiv secvențial, pentru o competiție organizată pe o perioadă stabilită printr-un regulament al competiției, înscris în calendarul Asociației Județene/Municipale „Sportul Pentru Toți sau al Federației Române „Sportul Pentru Toți”.

Categoriile de acțiuni care constituie activitatea sportivă din cadrul unui program sportiv sunt: acțiunile de pregătire sportivă, competițiile sportive și alte acțiuni sportive, denumite împreună acțiuni sportive.

C. „Programul "întreținerea, funcționarea și dezvoltarea bazei materiale sportive" reprezintă un program național de dezvoltare a infrastructurii și bazei materiale sportive. Programul sportiv, este un complex de acțiuni care au ca scop comun îndeplinirea unor obiective cu caracter administrativ, de construire, întreținere și modernizare a infrastructurii sportive și bazei materiale sportive.

Categoriile de acțiuni care stau la baza materializării unui program de construire, modernizare, întreținere infrastructură sportivă și bază materială sportivă sunt: studiul de fezabilitate, nota de fundamentare, actul de proprietate al terenului și bazei sportive dacă este cazul, schița cadastrală, devizul, caietul de sarcini, proiectul arhitectural, avizele și autorizațiile de construcție, dovada cofinanțării lucrărilor, procesul verbal de predare/primire daca este cazul, în ordinea etapizată stabilită de legislația în vigoare și autoritatea finanțatoare.

D. Programul „România în Mișcare” încurajează practicarea sportului în structuri sportive, deoarece acesta este mediul care asigură siguranța practicanților, precum și furnizarea de servicii sportive care respectă standardele de calitate în vederea formării și pregătirii în ramura sportivă dorită. Beneficiarii Programului sunt cetățeni din toate categoriile sociale începând cu vârsta de 6 ani, în egală măsură femei și bărbați/fete și băieți, persoane cu oportunități reduse și cu dizabilități. Programul "România în mișcare" este format din trei subprograme, după cum urmează:

- "Finanțarea nerambursabilă a structurilor sportive", concurs de programe sportive la nivel municipal;

- "Calendar competițional”, susținerea și dezvoltarea unui calendar competițional școlar adresat elevilor din clasele V-VII1, la nivel municipal;

- "Sport pentru sănătate", sistem competițional pe probe atipice, neclasice, pe categorii de vârstă, începând cu elevi din clasa I până la persoane cu vârsta de peste 50 de ani, cu finalizare la nivel național.

ATENȚIE! Activitățile cu impact puternic pozitiv asupra comunității sunt considerate prioritare.

4. Suma disponibilă pentru sprijinul financiar acordat de autoritatea finanțatoare:

Grantul disponibil pentru această licitație aferent anului competițional 2026-2027 este de 1.000.000 lei. Suma finanțată în anul 2026 este de maxim 600.000 mii lei respectiv maxim 400.000 mii lei în anul 2027

Grantul disponibil pentru procedura aferentă anului competițional 2026 - 2027 în cuantum de 1.000.000 lei, iar valorile finanțărilor care se acordă pentru un proiect vor fi cuprinse între 10.000 lei și 1.000.000 lei, în funcție de domeniile pentru care se aplică și de complexitatea proiectelor care vor fi depuse, conform procedurii în vigoare. Diferența trebuie să fie asigurată din sursele proprii ale solicitantului, ale partenerilor acestuia sau din alte surse. Fiecare solicitant trebuie să contribuie cu un aport propriu de cel puțin 10% din valoarea totală a finanțării, sumă ce va fi identificată în contul deschis special pentru proiect. Contribuția financiară proprie a solicitantului se va verifica odată cu întocmirea raportului final al proiectului. Contribuția în natură nu este eligibilă.

ATENȚIE! Gradul de implicare financiară a solicitantului este un criteriu de punctaj, cu cât contribuția financiară proprie este mai mare de 10%, cu atât punctajul obținut la evaluare va fi mai ridicat.

5. Localizare

Proiectele trebuie să vizeze grupuri țintă din municipiul Oltenița.

6. Eligibilitatea aplicaților

Pentru a fi eligibili la accesarea fondurilor nerambursabile, solicitanții trebuie să îndeplinească următoarele condiții, conform art. 181 alin. (2) din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare:

- să fie o structură sportivă recunoscută în condițiile legii, sau o instituțic/organizațic îndreptățită să solicite finanțarea, în condițiile legii;

- să facă dovada afilierii la federația sportivă națională de specialitate și/sau la asociația pe ramură de sport județeană/a municipiului Oltenița, după caz;

- să facă dovada depunerii situațiilor financiare la data de 31 decembrie anul precedent la organul fiscal competent dacă cererea de finanțare se depune după data la care situațiile financiare au fost înregistrare;

- să nu aibă obligații de plată exigibile din anul anterior la instituția publică căreia îi solicită atribuirea unui contract de finanțare;

- să nu aibă obligații de plată exigibile privind impozitele și taxele către stat, precum și contribuțiile către asigurările sociale de stat;

- să nu se afle în litigiu cu instituția publică căreia îi solicită atribuirea unui contract de finanțare;

- să nu furnizeze informații false în documentele care însoțesc cererea de finanțare;

- să nu se afle în situația de nerespectare a dispozițiilor statutare, a actelor constitutive, a regulamentelor proprii, precum și a legii;

- să participe cu o contribuție financiară de cel puțin 10% din valoarea totală a finanțării;

- să nu facă obiectul unei proceduri de dizolvare sau de lichidare ori să nu se afle deja în stare de dizolvare sau de lichidare în conformitate cu prevederile legale în vigoare;

- să depună cererea de finanțare completă în termenul stabilit de autoritatea finanțatoare.

Solicitanții, respectiv partenerii (dacă sunt), trebuie să depună odată cu cererea de finanțare o declarație pe propria răspundere că nu se încadrează în nici una din situațiile de la punctele de mai sus.

7. Unde și cum se depun cererile de finanțare

Documentația de solicitare a finanțării se va întocmi în limba română și se va depune în două exemplare (original și copie), precum și în format electronic la registratura Primăriei Municipiului Oltenița din mun. Oltenița Bulevardul Republicii nr. 40 județul Călărași

Documentele de eligibilitate trebuie îndosariate și sigilate. Plicul trebuie să poarte numele complet al solicitantului, adresa organizației, titlul proiectului și mențiunea (în limba română) "A nu se deschide înainte de sesiunea de evaluare".

8. Termenul-limită pentru înaintarea solicitărilor de finanțare nerambursabilă este de 15 zile de la data publicării anunțului respectiv 19.06.2026, ora 14:00. Termenul de 15 zile a fost stabilit ținându-se cont de depășirea termenului normal de aprobare a Bugetului de Stat și pe cale ce consecință a Bugetului local al municipiului Oltenița. Termenul de 15 zile asigură posibilitatea depunerii, selecției și finanțării proiectelor cu încadrarea în calendarul competițional. Selecția și evaluarea proiectelor va fi în perioada 22-23.06.2026.

9. Informații suplimentare se pot obține la sediul Primăriei Municipiului Oltenița - Secretar General al municipiului Oltenița

Notă:

Procedura privind acordarea de finanțări nerambursabile din bugetul propriu al Municipiului Oltenița, pentru proiecte din cadrul programelor sportive, în baza Legii nr. 69/2000 a educației fizice și sportului, a fost publicată pe site-ul Primăriei Municipiului Oltenița www.primariaoltenita.ro

Vor fi analizate doar proiectele depuse în termenul stabilit prin anunțul de participare și întocmite în conformitate cu documentația prevăzută în regulament și care au ca beneficiari grupuri țintă din municipiul Oltenița.

Primar,

Beștea Mihăiță Constantin

 

Secretar General al Municipiului Oltenița

Moldovan Adrian

0004

0005

0006

0007

 

0008

0009

 

0009

 

0010

 

0011

0012

0013

0014

0015

0016

0017

Anunț important pentru locuitorii din Fundeni: Cărțile electronice de identitate se eliberează local pe 8 iunie

Anunț important pentru locuitorii din Fundeni: Cărțile electronice de identitate se eliberează local pe 8 iunie

Primăria comunei Fundeni vine în sprijinul cetățenilor și organizează ridicarea noilor acte de identitate direct în localitate, eliminând necesitatea deplasării în orașul Budești.

Cetățenii comunei Fundeni care au depus actele pentru obținerea Cărții Electronice de Identitate sunt așteptați luni, 8 iunie 2026, la ora 15:00, pentru a-și ridica noile documente. Acțiunea se va desfășura la punctul special organizat în cadrul Casei Agronomului.

Prin această inițiativă, administrația locală dorește să simplifice procedurile birocratice și să scutească locuitorii de un drum suplimentar până la serviciul public comunitar din orașul Budești. Distribuirea locală a documentelor reprezintă o măsură directă de sprijin, economisind timpul și banii cetățenilor.

Pentru a putea intra în posesia noii Cărți Electronice de Identitate, titularii sunt rugați să aibă asupra lor documentul doveditor primit în momentul depunerii cererii.

fundeniCEI

Fundeni | Investiție majoră aprobată: Zonă modernă de agrement și stații de încărcare auto, în valoare de 2,3 milioane de lei

Fundeni | Investiție majoră aprobată: Zonă modernă de agrement și stații de încărcare auto, în valoare de 2,3 milioane de lei

Consiliul Local Fundeni a aprobat, în ședința ordinară din 14 mai 2026, implementarea unui proiect amplu de infrastructură urbană. Acesta vizează amenajarea unui teren cu locuri de parcare, spații verzi, zonă de agrement și o platformă dedicată stațiilor de încărcare pentru mașini electrice.

Proiectul are o valoare totală de 2.330.482,99 lei (TVA inclus) și se va desfășura pe o perioadă de 2 ani, fiind structurat în două etape distincte pentru optimizarea lucrărilor.

Etapa 1: Prioritate pentru infrastructura eco-auto

Prima fază a proiectului se concentrează pe obiectivul tehnic principal și dispune de un buget de 1.626.184,28 lei (TVA inclus). Lucrările vor include:

- Construcția platformei carosabile pentru stații

- Realizarea branșamentelor și rețelelor electrice subterane

- Amplasarea unui post trafo dedicat

- Montarea echipamentelor tehnologice și probele tehnice

La finalul acestei etape, stațiile de încărcare vor fi complet funcționale și independente, asigurând accesul facil al mașinilor electrice.

Etapa 2: Spații de relaxare și confort urban

Cea de-a doua fază va completa zona din punct de vedere estetic și funcțional, având alocat un buget de 704.298,71 lei (TVA inclus). Pe o suprafață de 513 metri pătrați se vor realiza amenajări exterioare destinate comunității:

- Alei pietonale și spații verzi administrative

- Iluminat ornamental și rigole pentru scurgerea apei

- Foișoare, bănci și jardiniere moderne

- Coșuri de gunoi și litere volumetrice decorative

Această eșalonare inteligentă permite darea în folosință rapidă a stațiilor de încărcare electrică (Etapa 1), urmând ca amenajările de loisir (Etapa 2) să fie finalizate ulterior, fără a perturba funcționarea primei componente.

Primarul Marius Dulce, în dialog deschis cu reprezentanții pensionarilor din Călărași

Primarul Marius Dulce, în dialog deschis cu reprezentanții pensionarilor din Călărași

Primarul municipiului Călărași, Marius Dulce, a participat astăzi la o întâlnire de lucru cu membrii Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice și ai Sindicatului Județean Călărași al Pensionarilor. Invitația a fost lansată de președintele organizației, Gheorghe Stoian, cu scopul de a stabili un canal direct de comunicare între administrația locală și seniorii orașului.

Discuțiile s-au desfășurat într-o atmosferă sinceră și deschisă, fiind abordate teme de interes major pentru comunitate:

- Impozitarea locuințelor – clarificări privind taxele locale.

- Tarifele la apă și canalizare – analiza costurilor serviciilor publice.

- Stadiul proiectelor de dezvoltare aflate în implementare.

Primarul Marius Dulce a ascultat punctual toate solicitările transmise de reprezentanții persoanelor vârstnice.

Marius Dulce, primar: „Seniorii comunității noastre reprezintă o prioritate și o resursă de înțelepciune pe care o prețuiesc enorm. Dialogul de astăzi a fost unul direct, sincer și extrem de util. Am discutat punctual despre taxele locale, tarifele la utilități și marile proiecte care modernizează acum Călărașiul. Le-am explicat stadiul lucrărilor și i-am asigurat că ușa primăriei rămâne mereu deschisă. Administrația locală le va oferi tot sprijinul necesar pentru rezolvarea problemelor semnalate, deoarece respectul pentru bunicii și părinții noștri se demonstrează prin fapte și susținere continuă.”

La finalul întâlnirii, primarul Marius Dulce a mulțumit celor prezenți pentru implicare și pentru tonul constructiv al dialogului, asigurându-i pe reprezentanții pensionarilor de întreg sprijinul administrației locale în soluționarea problemelor ridicate.

 

 

 

 

Consiliul Local Oltenița a aprobat Acordul de Înfrățire cu municipiul Byala din Republica Bulgaria

Consiliul Local Oltenița a aprobat Acordul de Înfrățire cu municipiul Byala din Republica Bulgaria

În cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local al Municipiului Oltenița, desfășurată astăzi, 3 iunie 2026, în cadru festiv, la sediul Direcției pentru Cultură, Tineret și Sport, a fost adoptată hotărârea privind aprobarea Acordului de Înfrățire dintre Municipiul Oltenița, județul Călărași, și Municipiul Byala, Regiunea Ruse, din Republica Bulgaria.

Acordul are la bază relațiile de prietenie și colaborare dintre România și Republica Bulgaria și exprimă dorința comună a celor două administrații locale de a dezvolta parteneriate durabile în beneficiul comunităților pe care le reprezintă.

Prin acest document, cele două municipii se declară oficial localități înfrățite și își asumă dezvoltarea unor relații de cooperare în domenii de interes comun, precum administrația publică, educația, cultura, sportul, sănătatea, turismul, protecția mediului, dezvoltarea economică, infrastructura și serviciile publice.

Acordul prevede organizarea de schimburi de experiență și bune practici între instituțiile celor două municipalități, susținerea colaborării dintre unitățile de învățământ, organizațiile culturale și sportive, mediul de afaceri și societatea civilă, precum și inițierea unor proiecte comune care pot beneficia de finanțare europeană.

Totodată, parteneriatul urmărește consolidarea relațiilor dintre locuitorii celor două comunități, prin încurajarea schimburilor culturale, educaționale și sociale, precum și prin dezvoltarea unor inițiative comune care să contribuie la creșterea calității vieții și la dezvoltarea durabilă a celor două localități.

Semnarea Acordului de Înfrățire reprezintă un nou pas în consolidarea cooperării transfrontaliere dintre Oltenița și Byala și creează premisele unor colaborări concrete, cu beneficii pentru cetățenii ambelor comunități.

Membrii delegației bulgare:

- Dimităr Slavov - primar Byala

- Marian Antonov - președintele Consiliului local Byala

- Miruna Eftimiu - expert proiecte Consiliul județean Giurgiu

- Lili Ganceva - director executiv Asociația Euroregiunea Danubius

La eveniment au fost prezenți:

- Mihăiță Constantin Beștea - Primar municipiul Oltenița

- Ion Pițoi - Viceprimar municipiul Oltenița

- Adrian Moldovan - Secretar General Primăria Oltenița

- Adrian Pestrițu - Administratorul public Primăria Oltenița

- Laurențiu State - fost Prefect al Județului Călăraşi, director al opereatorului regional de apă Ecoaqua S.A. Oltenița

- Elena Andreea Iosif - vicepreședinte al Consiliului Local al Elevilor Oltenița

- Ema Anastasia Dobre - secretar al Consiliulului Local al Elevilor Oltenița

și

membrii Consiliului Local al municipiului Oltenița.

acordoltenita1 2

 

Free Joomla templates by Ltheme