M. Dulce: Ne pregătim pentru a interveni în forţă în acest an

M. Dulce: Ne pregătim pentru a interveni în forţă în acest an

Reabilitarea străzilor Zefirului şi Luceafărului reprezintă o prioritate pentru Executivul Primăriei municipiului Călăraşi în contextul demarării în acest an a proiectului care vizează modernizarea străzii Bucureşti, respectiv Prel. Bucureşti, a declarat joi primarul, Marius Dulce care a mai punctat şi o parte din obiectivele aflate în atenţia sa pentru perioada următoare.

„Timpul ne permite, am mai deschis un şantier, în speţă pe strada Luceafărului. Ne apucăm de treabă ca să facem reparaţiile necesare. Din 15 martie, vrem să dăm drumul şi la staţia de asfalt iar primele lucrări vizează reabilitarea trotuarelor pe străzile Zefirului şi Luceafărului.

Aşa cum aţi văzut, mergem în continuare pe strada Plevna. Ne grăbim pentru că vrem să pregătim, în acest an, terenul pentru viitoarele proiecte pe care le vom implementa. Vom interveni pe strada Bucureşti şi pe strada Prel. Bucureşti,, de la fostul combinat Siderca până la Modelu, în dreptul societăţii Prefab. Şi atunci, trebuie să mărim gradul de mobilitate din cartiere în sensul în care dacă blocăm strada Bucureşti, să ne putem deplasa în siguranţă pe străzile dintre blocuri.

Pentru că am vorbit de copii, e clar că în acest buget o să prindem suma de 500 de mii de lei pentru modernizarea parcurilor. Am spus în dese rânduri că nu sunt de acord cu pietricelele prin parcuri care pot deveni periculoase pentru cei mici. De aceea, intenţionăm să construim locuri de joacă utilizând tartan turnat ca să sporim protecţia copiilor noştri.”, a susţinut Dulce.

În opinia sa, diminunarea alocărilor bugetare de la Guvern prin legea bugetului de stat ar putea afecta, în mod sensibil, proiecţia viitoarelor investiţii cu finanţare europeană care ar trebui să fie finalizate până la finele anului 2023.

„Ne pregătim pentru a interveni în forţă în acest an deşi după cum aţi văzut şi dumneavoastră bugetele consiilor judeţene vor fi diminuate semnificativ ceea ce se va răsfrânge şi asupra primăriilor prin sumele pentru cofinanţare care vor fi şi ele mai mici cu 50%.

În acest sens studiem diferite programe pentru că în mod cert vom ajunge să contractăm un împrumut pentru a susţine implementarea viitoarelor proiecte. Vă reamintesc că suntem obligaţi să finalizăm toate aceste investiţii cu finanţare europeană până în decembrie 2023, altfel suntem nevoiţi să returnăm banii.”, a conchis primarul Marius Dulce.

Au demarat lucrările de reparație a carosabilului pe strada Zefirului. M. Dulce: Obiectivul nostru este să îmbunătățim mobilitatea rutieră și pietonală

Au demarat lucrările de reparație a carosabilului pe strada Zefirului. M. Dulce: Obiectivul nostru este să îmbunătățim mobilitatea rutieră și pietonală

Reabilitarea și modernizarea infrastructurii rutiere și pietonale reprezintă un obiectiv prioritar pentru Executivul Primăriei Călărași. În a doua jumătate a acestui an este preconizată să înceapă implementarea proiectului privind modernizarea străzii Prel. București și a străzii București, în valoare de peste 9 milioane de euro. Iar pentru asigurarea mobilității în condiții bune se are în vedere reabilitarea străzilor adiacente. În acest sens, pe strada Zefirului, tronsonul cuprins între străzile Panduri și Nufărului au demarat deja lucrările de reparație a carosabilului iar în perioada următoare strada Luceafărului (tronsonul dintre strada Panduri și strada Belșugului) va fi reabilitată urmând a se executa lucrări de întreținere a carosabilului, cele două obiective fiind finanțate din fonduri proprii. “Am depus toate documentele în SICAP ca să demarăm implementarea proiectului de modernizare a străzii Bucureşti, de la combinat până în dreptul sediului societății Prefab, la limita cu comuna Modelu. Pentru că avem nevoie de mobilitate în acea zonă, am considerat necesar să reabilităm străzile laterale. Am terminat, în acest sens, procedura de licitație privind străzile Luceafărului şi Zefirului care înseamnă întreținerea carosabilului între strada Panduri și strada Belșugului, respectiv reparații carosabil între Strada Panduri și strada Nufărului. Obiectivul nostru este să îmbunătățim mobilitatea rutieră și pietonală.”, a declarat primarul municipiului Călărași, Marius Dulce care a continuat “Nu ne vom opri aici. În funcţie de banii pe care îi vom avem în buget, intenționăm să modernizăm și strada Dumbravei, zona cuprinsă între strada Panduri și Belșugului pentru a crea cât mai multă mobilitate.”

Ce lucrări conțin cele două obiective

1. Reparație carosabil strada Zefirului (între strada Panduri și strada Nufărului)

Execuție lucrări pe o suprafață de 3.387 mp.

Lucrări executate:

- montare guri de scurgere: 17 buc.

- desfacere borduri piatră sau beton: 834 ml

- montare borduri prefabricate din beton pentru trotuare 20x25 cm, pe fundație din beton 30x15 cm: 834 ml

Rest de executat:

- curățirea carosabilului pentru aplicarea îmbrăcăminții din asfalt

- îmbrăcăminte beton asfaltic în grosime de 4 cm cu așternere mecanică, inclusiv preluare denivelări

- aducere la cotă cămine carosabil: 24 buc.

- marcaje rutiere longitudinale simple, duble cu întreruperi sau continue: 0,510 Km

Valoare contract lucrări: 358.581,69 lei fără TVA

2. Întreținere carosabil strada Luceafărului (între strada Panduri și strada Belșugului)

Lucrări de executat, pe o suprafață de 4.850 mp:

- frezarea betonului pentru realizarea pantelor pe o grosime medie de 5 cm: 150 mp

- curățirea carosabilului pentru aplicarea îmbrăcăminții din asfalt

- aplicare geocompozit, antifisură armare

- îmbrăcăminte beton asfaltic în grosime de 4 cm cu așternere mecanică, inclusiv preluare denivelări

- desfacere borduri de piatră sau beton: 1.245 ml

- montare borduri prefabricate din beton pentru trotuare 20x25 cm, pe fundație din beton 30x15 cm: 1.245 ml

- ridicare la cotă a capacelor de la cămine de vizitare ale instalațiilor de alimentare cu apă și canalizare: 25 buc.

- montare capac și ramă pentru cămine: 3 buc.

Valoare contract: 448.431,00 lei fără TVA

Zefir2

Patru stații de reîncarcare a vehiculelor electrice, instalate în Călărași

Patru stații de reîncarcare a vehiculelor electrice, instalate în Călărași

Primăria Municipiului Călăraşi a finalizat implementarea proiectului cu titlul “Înfiinţare staţii de reîncărcare a vehiculelor electrice în Municipiul Călăraşi”, finanţat din Fondul de Mediu, în cadrul Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic - reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiile reședință de județ.

Valoarea totală a proiectului este de 794.539,20 lei inclusiv TVA lei, la care bugetul local, conform cerințelor de finanțare, a contribuit cu 10%.

Astfel, Primăria Municipiului Călărași a rezolvat încă una dintre solicitările cetățenilor posesori de autovehicule electrice atât din municipiu cât și a celor care sunt în tranzit, şi care contribuie astfel, la îmbunătățirea calității mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

De asemenea, proiectul satisface nevoile deținătorilor, inclusiv a celor care locuiesc la bloc, permițând astfel, alimentarea din spații publice a acestor autovehicule.

În municipiu sunt deja instalate cele 4 stații de reîncărcare în următoarele locații:

- Str. 1848 – parcare

- B-dul 1 Mai - parcare spital județean

- Str. Flacăra – parcare sediu Primărie 2

- Str. Stejarului - parcare BANCPOST Centru SERA.

În data de 15 octombrie 2020 a fost efectuată recepția la terminarea lucrărilor iar până pe 22 octombrie s-au realizat probe ale softurilor și teste ale echipamentelor. Între 23 octombrie şi 17 decembrie utilizatorii au putut testa, la rândul lor, staţiile de reîncărcare, asistaţi fiind de un reprezentant al furnizorului de echipamente. De asemenea, utilizatorii au beneficiat de o lună de gratuitate, mai exact în perioada cuprinsă între 18 decembrie 2020 şi 17 ianuarie 2021, potrivit prevederilor HCL 145 / 24.09.2020.

Tariful aprobat prin Hotărârea mai sus-menţionată este de 0,6576 lei / Kwh la care se adaugă TVA. Mecanismele de plată mobile sunt SMS, orice tip de card bancar şi cartelă RFID.

Stațiile respectă Standardul IEC 61851 (Sistem de încărcare conductivă pentru vehicule electrice), echipate cu 3 prize şi conectori de tip 2 pentru vehicule, conform descrierii din Standardul EN62196-2, 1 priză pentru încărcarea în curent alternativ și 2 prize pentru încărcare în curent continuu, cu conectori ai sistemului de reîncărcare combinat Combo 2, conform descrierii din Standardul EN62196-3, pentru încărcarea în curent continuu.

De asemenea, ele prezintă acces deschis de management şi operare care permite identificarea locaţiei, monitorizarea în timp real a funcţionalităţii, disponibilităţii, cantităţii de energie transferate. Accesul permite interconectarea şi comunicarea cu alte instalaţii similare în timp real; asigură 3 locuri de parcare, egal cu numărul punctelor de reîncărcare aferente staţiilor, destinate exclusiv încărcării vehiculelor electrice; asigură accesul permanent şi nediscriminatoriu al publicului; echiparea staţiilor de reîncărcare este realizată cu meniu în limba română şi în limba engleză, care comunică prin protocol de tip OCPP - Open Charge Point Protocol - minim 1.5.

machetastatie

M. Dulce: Călărăşenii sunt foarte conştienţi că trebuie să-și achite impozitele și taxele, grija noastră este să nu risipim banii colectați!

M. Dulce: Călărăşenii sunt foarte conştienţi că trebuie să-și achite impozitele și taxele, grija noastră este să nu risipim banii colectați!

După primele 3 luni de mandat, încheiat la finele lunii ianuarie, primarul municipiului Călărași, Marius Dulce, a realizat un scurt bilanț al activității desfășurate subliniind că multe obiective au fost “revitalizate”. Pe de altă parte, Dulce susține că nu-și face mari iluzii în legătură cu alocările de la Guvern pentru finanțarea unor proiecte, miza sa fiind folosirea cât mai judicioasă a banilor colectați din impozitele și taxele locale.

Domnule primar, s-au scurs primele 3 luni de mandat. Primele provocări n-au întârziat să apară. Ați bifat și câteva realizări “de etapă”, să spunem. Care ar fi, succint, bilanţul activității în această perioadă?

Marius Dulce: N-am uitat, în primul rând, de promisiunile făcute în campania electorală. Am fost, suntem și vom fi preocupaţi de problemele cetăţenilor pentru că de asta ne-am dorit să câştigăm Primăria Municipiului Călăraşi.

În cele 3 luni scurse n-am avut timp nici măcar de acomodare. Nu era nevoie pentru că eram la curent cu problemele municipiului și ale cetățenilor, în mandatul precedent fiind după cum bine știți consilier local.

Să începem această scurtă trecere în revistă a activităților desfășurate, dacă doriți, cu cartierul Mircea Vodă. Aş vrea să vă spun că am depus toate documentele necesare ca să obţinem o finanţare de la Compania Națională de Investiții cu care să finalizăm lucrările de reabilitare a străzilor cu probleme.

Am depus, de asemenea, toate documentele în SICAP ca să demarăm, din zona de Nord implementarea proiectului de modernizare a străzii Bucureşti, cu tot ce include el.

Pentru că avem nevoie de mobilitate în acea zonă, am considerat necesar să reabilităm străzile laterale. Am terminat, în acest sens, licitaţia pentru străzile Luceafărului şi Zefirului care înseamnă reparaţii tronsoanele de la Panduri la Nufărului şi de la Panduri la Belşugului. Acolo vom merge şi cu asfaltarea dar şi cu modernizarea trotuarelor ca să îmbunătăţim, astfel, mobilitatea rutieră şi pietonală.

În zona Farfuria, aţi observat că am finalizat lucrările pe strada Stadionului. Pe străzile Speranţei şi Oituz vom interveni, fie cu cei de la Serviciul Pavaje Spaţii Verzi, fie vom scoate lucrările pe SICAP. Într-un an-doi, îmi doresc să terminăm şi acest cartier.

În viziunea mea, ar trebui modernizat, pe mobilitate, şi B-dul. Republicii. În funcţie de ce ne permite bugetul, aş vrea să scoatem la o licitaţie multianuală lucrări de reparaţii de la Şcoala nr. 5 (Şc. N. Titulescu) până la sediul IPJ Călăraşi. Acolo vrem să acţionăm şi pe carosabil şi pe pietonal.

La Agneza, în parcare, intenţionăm să lărgim carosabilul, mai ales că Primăria deţine 2,5 m din parcare ca să evităm aglomeraţia în zona respectivă.

În Cartierul CEREMAC, am asfaltat, cât ne-a permis timpul, două străzi, Bobâlna şi Macului. O să acţionăm în continuare cu cei de la Pavaje Spaţii Verzi.

În altă ordine de idei, am impulsionat lucrările pe strada Locomotivei, unde trenau de 1 an de zile. Am identificat soluția cu care l-am determinat pe antreprenor să termine acea canalizare.

La Piaţa Centrală, știți prea bine, lucrările avansau destul de greu. Am început deja zidăria la al doilea nivel, deci, se poate!

În Cartierul Măgureni, canalizarea, obiectiv de investiții extrem de necesar pentru locuitorii din acea zonă. Dacă într-un an de zile s-au făcut doar 900 de metri, încercăm să terminăm proiectul până în vară după care să trecem la elaborarea unui SF pentru asfaltare. Și Cartierul Măgureni merită să intre în sec. XXI!

În concluzie, sunt foarte multe proiecte. Nu trebuie să uităm copiii. Am mai spus, vrem să construim parcuri moderne şi în acest sens intenționăm să alocăm câte 500 de mii de lei pentru amenajarea de locuri de joacă pentru cei mici.

Trei luni s-au scurs din acest mandat însă cetăţenii şi-ar fi dorit ca fiecare problemă să se fi rezolvat... ieri şi nu mâine sau poimâine. Așteptările sunt uriașe. Totuși care ar fi proiectul care nu vă dă linişte, care necesită nu doar atenţie ci şi finanţare imediată?

Marius Dulce: E greu de spus. De pildă nu am liniște până nu terminăm de asfaltat în Cartierul Mircea Vodă. Sau B-dul. 1 Mai şi str. M. Kogălniceanu.

Nu pot să spun că am linişte până nu termin Cartierul Măgureni. Sau până când nu văd că se pot juca copiii în condiţii optime. Sunt foarte multe lucruri de care ţinem cont, promisiuni pe care le-am făcut oamenilor şi atunci trebuie să ne ţinem de ele.

Toate aceste promisiuni înseamnă de fapt normalitate.

Sunteţi optimist în privinţa bugetului?

Marius Dulce: Nu, mă bazez pe fonduri proprii. Anul trecut, un an cu pandemie, gradul de realizare a veniturilor a fost de 92%, ceea ce e un lucru foarte bun. Călărăşenii sunt foarte conştienţi că trebuie să-și achite impozitele și taxele, grija noastră este să nu rispim banii colectați. Ne gândim să-i drămuim de aşa natură încât să facem ceea ce ne-am propus. Avem proiecte în implementare. Din păcate, a fost contractat în anii anteriori un împrumut pe care în loc să-l direcționeze spre proiectele finanţate din fonduri europene, l-au utilizat cu precădere spre finanțarea unor lucrări care puteau să mai aştepte. Dar asta e!, trebuie să le ducem până la capăt.

E limpede că proiectele cu finanțare europeană au prioritate pentru că și timpul pe care-l mai avem la dispoziție pentru implementare s-a scurtat.

Vom aloca fonduri locale şi spre obiective de investiţii care vizează infrastructura rutieră şi pietonală, cum ar fi reabilitarea străzilor Plevna, Rahova, Viitor. Anul acesta ne vom ocupa de strada Plevna, o lucrare estimată la 4,7 milioane lei. Dacă tot n-am dat bani la sport, putem face o stradă de banii ăştia. E o lucrare absolut necesară pentru devierea traficului de pe strada Bucureşti. Deja ne-am apucat de lucru pe Zefirului şi Plevna.

Mulțumesc și spor!

 

Primăria Călărași | Puncte de acces gratuit WiFi în 4 zone de pe raza municipiului

Primăria Călărași | Puncte de acces gratuit WiFi în 4 zone de pe raza municipiului

În cadrul inițiativei europene Wifi4eu, Primăria Municipiului Călărasi este beneficiarul unei finanțări nerambursabile pentru crearea unor puncte de acces gratuit WiFi, serviciile de internet putând fi obținute gratuit prin simpla conectare la rețeaua generată de către acestea și prin bifarea căsuței pentru acceptarea termenelor și condițiilor de utilizare.

Astfel, au fost instalate și puse in funcțiune, un număr de 10 puncte de acces exterioare, situate în 4 centre ale vieții publice din municipiu (așa cum sunt definite acestea in cadrul contractului de finanțare).

Conform prevederilor contractului de finanțare, municipalitatea asigură plata abonamentului la internet, operarea și întreținerea echipamentelor, timp de cel puțin 3 ani după instalarea rețelei, intrucat prin finantarea nerambursabila s-au acoperit numai costurile aferente echipamentelor și instalării punctelor de acces Wi-Fi care îndeplinesc cerințele pre-definite.

Toate punctele de acces au o rază de acoperire de maximum 50 m, iar zonele in care acestea au fost intalate sunt următoarele:

  • Platoul Primăriei Municipiului Călărași;
  • Parcul situat lângă Biblioteca Județeană (str. 1 Decembrie 1918);
  • Bulevardul Nicolae Titulescu (zona dintre str. Bucuresti și str. Cornișei);
  • Parcul Dumbrava (între scenă și intrarea Grădinii Zoologice).

Inițiativa aparține Comisiei Europene, prin INEA - Innovation and Networks Executive Agency.

În calitate de agenție executivă înființată de Comisia Europeană, INEA asigură implementarea cu succes a unor părți din Facilitatea pentru Conectarea Europei. Misiunea INEA este de a implementa programele într-o manieră eficientă, oferind părților interesate expertiza și managementul programelor la nivel înalt, pentru a facilita creșterea economică și bunastarea cetățenilor UE.

Începând de astăzi, sunteți invitați să vă alăturați comunității WiFi4eu și să vă implicați!

wifi4eu

Free Joomla templates by Ltheme