Călărași | Gheorghe Stoian: Am încredere că noile echipamente au fost primite cu bucurie de elevi și profesori

Călărași | Gheorghe Stoian: Am încredere că noile echipamente au fost primite cu bucurie de elevi și profesori

Primăria Municipiului Călărași implementează proiectul cu titlul "Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe din municipiul Călărași" finanțat din PNRR, cel mai mare proiect educațional din ultimii 35 de ani, în valoare de aproximativ 5 milioane euro.

“Prin acest proiect, școlile din municipiu se dotează cu table inteligente, laptop-uri, imprimante și mobiler școlar care vor crește, în mod considerabil, calitatea actului educațional. Am încredere că noile echipamente au fost primite cu bucurie de elevi și profesori. De asemenea, rog directorii să monitorizeze modul de folosire a acestor dotări”, a declarat viceprimarul municipiului Călărași, Gheorghe Stoian.

calarasidotare3

Finanţat prin PNRR, Componenta C15: Educație, Pilonul VI. Politici pentru noua generație, proiectul este în valoare de 23.917.247,19 lei, inclusiv TVA.

Obiectivul principal al prezentului proiect este reprezentat de dotarea cu echipamente TIC, mobilier și materiale educaționale a unităților de învățământ preuniversitar din Municipiul Călărași. Prin îndeplinirea acestui obiectiv, solicitantul, în calitate de ordonator principal de credite, cu atribuții în finanțarea învățământului preuniversitar de stat, va crea și dezvolta infrastructura educațională necesară pentru îndeplinirea corespunzătoare a actului didactic, în conformitate cu reglementările naționale și europene.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt in concordanta cu indicatorii programului de finantare prezentati in Ghidul Solicitantului, astfel:

  1. Dotarea cu echipamente TIC a 19 laboratoare de informatică (11 pentru invatamantul gimnazial, 2 pentru învățământul profesional și tehnic și 6 pentru învățământul preșcolar);
  2. Dotarea cu echipamente TIC a 321 de săli de clasă;
  3. Dotarea cu mobilier şi materiale didactice a 312 săli de clasă;
  4. Dotarea cu mobilier şi materiale didactice a 12 laboratoare școlare (altele decât informatică);
  5. Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente TIC a 12 cabinete școlare, 9 cabinete de asistență psihopedagogică și 18 săli de sport;
  6. Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente TIC a 4 ateliere de practică.

Beneficiarii finali vor fi 9.528 elevi din 19 unităţi de învăţământ din municipiu, 60 de copii din creşa municipiului, la care se adaugă 488 elevi ce frecventează cursurile Clubului Sportiv Școlar Călărași.

calarasidotare3

Bunurile achiziționate prin prezentul proiect vor fi date spre folosință unităților de învățământ din Municipiul Călărași, județul Călărași:

1. Colegiul Economic Călărași

2. Colegiul Național „Barbu Știrbei” Călărași

3. Grădinița cu Program Prelungit „Amicii” Călărași, cu unitatea arondată Grădinița cu Program Normal nr. 3 Călărași

4. Grădinița cu Program Prelungit „Aricel” Călărași, cu unitățile arondate:

- Grădinița cu Program Normal nr. 1 Călărași,

- Grădinița cu Program Normal nr. 8 Călărași,

5. Grădinița cu Program Prelungit „Rostogol” Călărași, cu unitățile arondate:

- Grădinița cu Program Normal nr. 7 Călărași

- Grădinița cu Program Normal Prâslea Călărași

6. Grădinița cu Program Prelungit „Step by Step” Călărași, cu unitatea arondată Grădinița cu Program Normal nr. 4 Călărași,

7. Grădinița cu Program Prelungit „Țara Copilăriei” Călărași

8. Grădinița cu Program Prelungit „Voinicel” Călărași,

9. Liceul „Danubius” Călărași

10. Liceul Pedagogic „Ștefan Bănulescu” Călărași

11. Liceul Tehnologic „Dan Mateescu” Călărași

12. Liceul Tehnologic Transporturi Auto

13. Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Călărași

14. Școala Gimnazială „Carol I” Călărași, cu unitățile arondate:

- Școala Gimnazială nr. 7 Călărași

- Grădinița cu Program Normal nr. 2 Călărași

15. Școala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu” Călărași, cu unitățile arondate:

- Grădinița cu Program Normal nr. 10 Călărași

- Grădinița cu Program Normal nr. 6 Călărași

- Școala Primară nr. 6 Călărași

16. Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” Călărași

17. Școala Gimnazială „Mircea Vodă” Călărași

18. Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu” Călărași

19. Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” Călărași

20. Creșa nr. 1 Călărași

21. Clubul Sportiv Școlar Călărași

Bunurile propuse a fi achiziționate vor facilita aplicarea unor metode și tehnici de predare moderne, creând premisele unui proces de predare-învățare-evaluare accesibil și favorabil incluziunii.

Complementar, per unitate, au fost prevăzute în analiza de nevoi și materiale didactice specifice (software educațional, seturi magnetice, microscop, alfabetare si kituri, planșe și hărți educative, etc). Toate acestea sunt adaptate curriculei educaționale.

Oltenița | Au fost stabiliți reprezentanții Consiliului Local în Consiliul de Administrație al SMO

Oltenița | Au fost stabiliți reprezentanții Consiliului Local în Consiliul de Administrație al SMO

Convocați pe 30 ianuarie în ședință ordinară de plen, consilierii locali au votat, printre altele, și Hotărârea privind desemnarea reprezentanților Consiliului Local al municipiului Oltenița în Consiliul de Administrație al Spitalului Municipal Oltenița.

Din noul C.A., vor face parte 3 consilieri locali, Adrian Pestrițu (economist), Dumitru Vasile (inginer), ambii PSD și Petre Țone (jurist – AUR) precum și 3 funcționari din cadrul Primăriei, Mihăiță Alexandru (jurist), Daniela Costache (economist).

Consiliul de Administrație al SMO este format din 12 persoane din care 6 sunt membri permanenți iar 6, supleanți.

În altă ordine de idei, din 15 ianuarie, conducerea executivă a SMO este asigurată de Cristianel Onofrei, fost manager al Spitalului TBC Călărași.

Independența | Primăria a demarat procedurile de implementare a rețelei de gaz

Independența | Primăria a demarat procedurile de implementare a rețelei de gaz

Primăria comunei Independența a demarat, oficial, procedura de concesionare a serviciului public de distribuție gaze naturale. Anunțul a fost făcut public pe o rețea de socializare de primarul Gabriel Rădulescu după ce consilierii locali au adoptat pe 21 ianuarie Proiectul de hotărâre privind aprobarea Studiului de fundamentare a deciziei de concesionare în vederea demarării procedurii de concesionare a serviciului de utilitate publică, documentația de atribuire a contractului de concesiune a serviciului de utilitate publică de distribuție gaze naturale precum și aprobarea finalizării etapei de inițiere a procedurii de concesiune a serviciului de utilitate publică de distribuție gaze naturale aferent obiectivului de investiții “Înființare rețea inteligentă de distribuție a gazelor naturale în comuna Independența, județul Călărași”.

Obiectivul de investiții prevede:

- Lungime rețea: 52,57 km (satele Independența, Vișinii si Potcoava)

- Racordarea a 1458 de gospodării și 18 obiective socio-culturale

- Racordul pentru presiunea înaltă – conductă din oțel DN150, Pn 25 Bar

- Stație de reglare măsurare predare gaze nou înființată având debitul Q=5000 Smc / h.

Durata implementării proiectului este de 28 luni din care durată de executie, 18 luni.

Primăria Grădiștea | Anunț privind colectarea impozitelor și taxelor locale

Primăria Grădiștea | Anunț privind colectarea impozitelor și taxelor locale

Primăria Comunei Grădiștea anunță că începând cu data de 03 februarie 2025 se vor putea încasa impozitele și taxele locale datorate bugetului local al comunei și în satele componente, după cum urmează:

CUNEȘTI. În zilele de Luni și Miercuri, în intervalul orar 09.00 – 14.00. Locație: Școala Cunești

RASA. În zilele de Marți și Joi, în intervalul orar 09.00 – 14.00. Locație: Școala cu clasele I – IV Rasa.

BOGATA. În ziua de Vineri, în intervalul orar 09.00 – 13.00. Locația: Școala Bogata.

Pentru informații suplimentare cetățenii sunt rugați aă sune la unul din numerele de telefon de mai jos:

0242.336017 – Sediul Primăriei Grădiștea

0723.531086 – Primar, Vasile Matei

0759.048475 – Compartimentul Impozite și taxe locale.

Oltenița | Consiliul Local, convocat joi, 30 ianuarie în ședință ordinară. Vezi ordinea de zi!

Oltenița | Consiliul Local, convocat joi, 30 ianuarie în ședință ordinară. Vezi ordinea de zi!

Consiliul Local municipal Oltenița se covoacă joi, 30 ianuarie, ora 15.00, în ședință ordinară, la sediul Consiliului local al municipiului Oltenita, situat în B-dul. Republicii, nr. 40, cu următorul proiect al ordinii de zi:

🔘 Proiect de hotarare privind desemnarea reprezentantilor Consiliului local al municipiului Oltenita in Consiliul de Administratie al Spitalului Municipal Oltenita; 

🔘 Proiect de hotarare pentru modificarea Hotararii nr 4/28.01.2021 a Consiliului local al municipiului Oltenita privind constituirea comisiei mixte pentru sistematizarea circulatiei rutiere in municipiul Oltenita si aprobarea regulamentului de functionare al acesteia; 

🔘 Proiect de hotarare pentru transformarea unui post din cadrul statului de functii al Spitalului municipal Oltenita; 

🔘 Proiect de hotarare privind aprobarea prelungirii termenelor unor contracte de inchiriere pentru locuinte ce apartin domeniului privat al municipiului Oltenita; 

🔘 Proiect de hotarare pentru aprobarea Planului anual de acțiune privind scrviciile sociale administrate si finantate din bugetul UAT Municipiul Oltenita, pentru anul 2025;

🔘 Proiect de hotarare pentru aprobarea costului mediu lunar si a contributiei lunare de intretinere pentru anul 2025 datorata de persoanele varstnice beneficiare a serviciilor Caminului pentru persoane varstnice „Sf.Gheorghe” din cadrul Directiei Asistenta Sociala Oltenita;

🔘 Proiect de hotarare privind darea in folosinta gratuita catre Parohia “Sfintul Nicolae” Oltenita, a bunului imobil “Cimitirul Eternitatea”, proprietate publica a municipiului Oltenita, in suprafata de 97.390 mp, situat municipiul Oltenita. str.Stadionului nr.5;

🔘 Proiect de hotarare pentru pentru stabilirea unor masuri privind serviciile de administrarea domeniului public si privat al Municipiului Oltenita; 

🔘 Proiect de hotarare pentru aprobarea Proiectului tehnic si detalii de Executie, inclusiv Devizul General actualizat, faza PT, aferent obiectivului de investitii “Interventii de eficientizare energetica asupra imobilului Scoala Gimnaziala Mircea Eiade”, municipiul Oltenita, judetul Calarasi.

🔘 Proiect de hotarare privind exercitarea de catre UAT Municipiul Oltenita a dreptului de preemtiune asupra imobilului monument istoric, cod LMI – 2015, CL-II-m-B-14701 – Muzeul de arheologie Oltenita, situat in municipiul Oltenita, judetul Calarasi, str. Argesului, nr. 101; 

🔘 Procesul Verbal al Ședinței CL din 16.01.2025;

🔘 Procesul Verbal al ședinței extraordinare CL din 23.01.2025;

🔘 Diverse.

SUPLIMENTARE:

🔘 Proiect de hotărâre privind aprobarea organigramei, a statului de functii si a numarului de personal ale aparatului de specialitate al Primarului municipiului Oltenita; 

🔘 Proiect de hotărâre privind schimbarea destinatiei unei locuintei apartinand domeniului privat al municipiului Oltenita din „locuinta convenabila in regim de inchiriere” in „locuinta de serviciu”; 

Free Joomla templates by Ltheme