M. Dulce, despre proiectele finanţabile prin PNRR: Suntem pregătiţi!

M. Dulce, despre proiectele finanţabile prin PNRR: Suntem pregătiţi!

Primarul, Marius Dulce, a declarat marţi că municipalitatea a prefigurat lista proiectelor care ar putea beneficia de finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Investiţiile vizează modernizarea infrastructurii pietonale şi rutiere precum şi construirea de parcuri.

„Toată lumea mă întreabă ce se întâmplă și dacă suntem bine pregătiți pentru Planul Național de Redresare și Reziliență. Sigur că suntem pregătiți! Deja suntem în lucru cu o serie de SF-uri, le gândim, le analizăm, imediat după aprobarea bugetului să le punem în practică. Trebuie să acoperim foarte multe zone, unele dintre cele mai importante, lăsate într-un con de indiferență, zic eu, fiind cartierele de tineri A1, 2, 3. Acolo avem nevoie de infrastructură de apă și canal, de infrastructură pietonală şi rutieră.

Mai mult de atât, foarte mulți bani vor fi alocaţi pe zona verde, de parcuri, de energie verde și în consecinţă am început discuțiile, după cum o să vedeți în buget, pentru a moderniza locurile de joacă. Cu banii pe care sperăm să îi luăm în cadrul PNRR o să modernizăm toate parcurile din Călărași. Începem cu Parcul Dumbravei pentru că acolo, cum am spus de fiecare dată, copiii şi nepoţii noştri nu trebuie să se mai joace în acele pietricele. Vom moderniza acel parc, fie că lucrările se vor executa anul acesta sau anul viitor. Cu siguranță vom interveni!

Intenţionăm, de asemenea, să facem parcuri noi, așa cum am promis în campanie, în cartierele Măgureni şi Mircea Vodă, unde am identificat şi locaţiile aferente.

De exemplu, o astfel de locaţie în Cartierul Măgureni este curtea Şcolii nr. 6 unde există un loc generos pentru o astfel de investiţie necesară pentru cetăţenii care locuiesc în această zonă a oraşului.

La fel și în Cartierul Mircea Vodă, în spatele Grădiniţei Voinicelul avem un spaţiu la fel de generos căruia putem să îi dăm o dublă funcționalitate: atât pentru copiii din cartier, cât și pentru cei care sunt la grădiniță.

În cadrul PNNR sunt foarte mulți bani pe energie verde în sensul că se pot anvelopa foarte multe grădinițe, se pot schimba sursele de alimentare, putem să mergem pe panouri fotovoltaice, pe sisteme de încălzire cu pompe de căldură.

Sunt foarte multe de făcut. Ca să concluzionez, suntem pregătiți pe zona de infrastructură în care știm cu toții că am suferit foarte mult, de asemenea ne vom implica şi în zona de parcuri, deficitară la acest moment.”, a declarat primarul municipiului reşedinţă de judeţ, Marius Dulce.

Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), lansat vineri, 19 martie de către Guvern, propune un fond de reziliență pentru localități în valoare totală de 4 miliarde euro. Fondul va fi împărțit în patru paliere cu alocări directe pentru municipii reședință de județ, municipii, orașe și comune.

„În interiorul fiecărei categorii se va aloca o sumă fixă la dispoziția UAT, pentru implementarea proiectelor din aria de priorități a PNRR. Distribuția se va organiza în runde de tragere a fondurilor (prima rundă – acces universal, a doua rundă – se redistribuie fondurile rămase neutilizate către cei care au cheltuit alocarea)”, se arată în PNRR.

M. Dulce: Potrivit legislaţiei în vigoare, trebuie să ajungem la 60% reciclabil, ori din datele pe care le avem cred că suntem undeva la 5%!

M. Dulce: Potrivit legislaţiei în vigoare, trebuie să ajungem la 60% reciclabil, ori din datele pe care le avem cred că suntem undeva la 5%!

Primarul Marius Dulce a lansat recent un nou apel către cetăţenii municipiului cu privire la reciclarea gunoiului menajer în contextul în care, undeva la începutul anului, Primăria a fost penalizată cu suma de 2 milioane de lei (20 de miliarde de lei vechi) de către Fondul de Mediu pentru nerespectarea obligaţiilor de reciclare în perioada 2015-2020.

„Reiau rugămintea către cetăţenii din municipiul Călăraşi cu privire la faptul că trebuie să începem să reciclăm. Vreau să vă aduc la cunoştinţă că în loc să construim ceva în Călăraşi, am avut o penalizare pe anii din urmă, 2015-2020, de 2 milioane lei de la Fondul de Mediu pentru neîndeplinirea obligaţiilor de reciclare. Noi, astăzi, potrivit legislaţiei în vigoare, trebuie să ajungem la 60% reciclabil, ori din datele pe care le avem cred că suntem undeva la 5%! Din acest an, o să fie şi pe zona de compost pe verde, ca să fie în tomberoane separate să putem creşte gradul de reciclabil. Altfel, o să vedeţi, împreună o să plătim multe penalităţi. Nu trebuie să uităm, cred că la sfârşitul lunii mai o să plătim încă 120 lei / tona de gunoi menajer pentru că nu ne îndeplinim aceşti parametri.”, a declarat joia trecută primarul Marius Dulce care a mai precizat că „Firma concesionară oferă numai serviciile, noi trebuie să găsim modalitatea prin care să reciclăm, să punem în pungile respective, pe care ei le dau la blocuri, la case, separat pentru a creşte gradul de reciclare. Dacă noi, la ora asta suntem la 5%, nu ştiu când vom ajunge, aşa cum prevede legislaţia în vigoare, la 60%.”

Dulce a mai menţionat că în urma discuţiilor purtate cu responsabili din cadrul primăriei nu exclude posibilitatea construirii unor platforme îngropate pentru creşterea gradului de reciclare.

„Am luat în calcul şi varianta ca firmei să-i fie mai uşor să declare că este gunoi infestat, să nu stea să mai separe. Reciclabilul merge mai bine la zona de case. În schimb, avem probleme la blocuri şi atunci am luat în calcul şi un sistem de finanţare, chiar ieri (n. r. miercurea trecută) am discutat pe marginea acestui subiect în care să identificăm zone în care să construim nişte platforme îngropate, cu un grad de securizare mai mare, ca să reciclăm mai bine. Vor fi cu gurile de coborâre pentru saci de la 30 până la 60 de l, n-o să mai dea lumea vina pe aceşti oameni amărâţi, zic ei scormonitori, care iau plasticul. Am făcut diligenţele să iau toate firmele care se ocupă cu colectarea acestui material reciclabil, să le înregistrăm şi să le decontăm pe Primărie ca şi cantităţi. Pentru că numai astfel, dacă îi aduni din toate părţile şi identificăm toate aceste zone în care se reciclează, am putea să ajungem la un grad de reciclare mai mare şi să nu mai plătim acei bani.”, susţine Dulce care a conchis „Pentru că până la urmă le-am spus şi celor de la Mediu, nu-i suficient că o dată ne amendaţi, că ne-au luat 80 lei / tonă. Acum o să ne mai luaţi 120 lei / tonă. (...) E ca o penalizare, nu? Păi şi la anul mai vii încă o dată să mai îmi iei nişte bani că nu am îndeplinit obligaţiile? Asta ce este, nu-i tot o penalizare că plătim în plus 200lei / tonă? Deja ne-am făcut planul de măsuri pe zona aceasta şi încercăm să aducem toţi factorii, toate societăţile care reciclează, să identificăm cantităţile să le putem aduna la nivel de UAT. Mai mult de atât, mă gândesc la o staţie proprie de compost în care tot „verdele” pe care îl colectăm din oraş să-l ducem acolo şi să-l folosim pe terenurile pe care le avem, dar care să fie recunoscute şi să ne scadă din preţul plătit, pe zona asta de reciclabil.”  

M. Dulce: Nu putem să facem în 7 zile tot ce ne-am propus!

M. Dulce: Nu putem să facem în 7 zile tot ce ne-am propus!

Primarul municipiului Călăraşi, Marius Dulce, a reiterat joi că modernizarea drumului de acces în municipiu, pe la Siderca, DJ 306 A, este o prioritate atât pentru Executivul primăriei cât şi pentru conducerea Consiliului Judeţean, solicitând clemenţă cetăţenilor care reclamă pe reţelele de socializare întârzierea lucrărilor. „Împreună cu Consiliul Judeţean, cu dl. preşedinte Iliuţă am decis să începem în forţă modernizarea drumului de acces în Călăraşi pe la Siderca. Pe care o vom face! Dar fac un apel la toţi cetăţenii să aibă răbdare cu noi pentru că nu suntem „dumnezei”. Nu putem să facem în 7 zile tot ce ne-am propus! Şi din cauza vremii! Totuşi, este bine că plouă chiar dacă ne-a adus destule neajunsuri. Grâul poate o să fie mai ieftin şi o să avem recolte mai bogate în acest an.”, a declarat într-o conferinţă de presă desfăşurată joia trecută la sediul PSD Călăraşi, primarul Marius Dulce.

Primul strat de asfalt a fost turnat încă de la începutul lunii decembrie 2020, după ce Primăria municipiului Călăraşi a emis la finele lunii octombrie autorizaţia de construire pentru îmbunătăţirea infrastructurii rutiere în vederea asigurării, în condiţii optime, a accesului în municipiul reşedinţă de judeţ.

Lucrările, între timp, au fost sistate din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.

Modernizarea drumului presupune lărgirea carosabilului la 14 metri, pe 4 benzi. Partea carosabilă va fi încadrată de câte o zonă verde de 1,5 metri precum şi de piste pentru biciclişti. Valoarea lucrărilor de modernizare a drmului, în lungime de 1,3 km este estimată la circa 6 milioane de lei.

Potrivit reprezentanţilor constructorului, SC Drumuri şi Poduri SA, companie aflată în subordinea CJ Călăraşi, termenul de finalizare a lucrărilor este finalul lunii aprilie.

M. Dulce: Suntem pregătiţi  cu proiecte ca să putem accesa bani europeni prin PNRR

M. Dulce: Suntem pregătiţi cu proiecte ca să putem accesa bani europeni prin PNRR

Primarul, Marius Dulce, a declarat joi că municipalitatea este pregătită de atragerea de fonduri prin Programul Național de Redresare și Reziliență pentru finanțarea unor proiecte de reabilitare și modernizare a infrastructurii stradale. “Noi suntem pregătiţi cu proiecte ca să putem accesa bani europeni, să-i aducem la Călăraşi. Avem SF-uri prin intermediul cărora să reabilităm toate străzile adiacente Străzii Bucureştiului, pentru că ne interesează infrastructura. Tot cu acești bani am putea să asfaltăm Măgureniul. Suntem pregătiți pentru că se vor aloca bani pentru grădiniţe, pentru parcuri.”, a spus Dulce care a mai precizat că în acest an se vor aloca fonduri din bugetul propriu pentru modernizarea unor parcuri din municipiu. “Anul acesta nu i-am uitat nici pe cei mici şi o să vedeţi asta în buget. Vom aloca peste 500 de mii de lei, pentru Parcul Queen, unde vom crea locuri de joacă moderne, cu tartan, cu alte module în care copiii noştri să fie în siguranţă. Nu i-am uitat pe cei din Parcul Năvodari în care nu există nimic decât un leagăn, o să facem și acolo un loc de joacă. Nici pe cei din Parcul Speranţei, unde am găsit modalitatea prin care să ducem module de joacă. Nu mai vorbim de Parcul Florilor care oricum va intra în reabilitare. Acolo deja avem contracte încheiate. Sunt foarte multe lucruri care ne preocupă.”, a mai afirmat primarul, Marius Dulce.

În altă ordine de idei, Dulce susține că pe agenda sa de lucru figurează și extinderea unei creșe, proiect finanțat din fonduri europene.

“Vrem să extindem Creşa, un proiect european şi cu siguranţă o vom finaliza pentru că avem o mare nevoie de locuri pentru copiii mici.”, a punctat Marius Dulce.

Proiectul menționat anterior vizează construirea unui corp nou de creşă, cu 4 grupe (a câte 17 copii), cu un regim de înălțime parter + 1 etaj și o arie construită de 547,95 mp. Valoarea totală a proiectului este de 5.022.672,42 lei, din care 4,669,514.90 lei, valoare eligibilă. Contractul de finanțare a fost semnat pe 28 decembrie 2020, durata de execuție a lucrărilor fiind de 18 luni.

M. Dulce: Promit că până în 2023 se vor schimba foarte multe lucruri, în bine, în Călăraşi

M. Dulce: Promit că până în 2023 se vor schimba foarte multe lucruri, în bine, în Călăraşi

Lucrările privind rețeaua de canalizare pluvială și menajeră din cartierul Măgureni au creat un disconfort în rândul locuitorilor, fapt recunoscut și de primarul Marius Dulce care a mai adăugat joi că municipalitatea lucrează la elaborarea unui Studiu de Fezabilitate pentru asfaltarea străzilor din această zonă. “Din păcate, lumea este supărată. Lucrările au fost încetinite, acum avem o problemă dar nu avem ce face. Încă o dată prezint scuze cetățenilor din Cartierul Măgureni pentru că a trebuit să intervenim cu săpăturile pe timp de iarnă. În plus, nu ne aşteptam să vină două săptămâni ploioase. Accesul pe acele străzi se face mult mai greoi în această perioadă dar încercăm să remediem când timpul ne permite şi să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a elimina acest disconfort în zona respectivă. Am intervenit acolo pentru că trebuie să ajungem la un stadiu foarte avansat cu această canalizare pe care o vom finaliza până în luna iunie-iulie. Deja lucrăm la un Studiu de Fezabilitate pentru asfaltarea străzilor din acest cartier. Am spus-o în dese rânduri și locuitorii de acolo merită să beneficieze de condiții civilizate de trai.”, a declarat primarul municipiului Călărași.

În altă ordine de idei, Marius Dulce a reafirmat că obiectivul major al mandatului său îl reprezintă modernizarea infrastructurii stradale și pietonale, primele investiții demarate vizând străzile Zefirului, Luceafărului și Plevna. “Cetăţenii din municipiul Călăraşi au văzut că pe bugetul anului acesta am început cu lucrările pe străzile Zefirului, Plevna, Luceafărului şi lista nu se oprește aici. Nu i-am uitat nici pe cei din cartierul Mircea Vodă. Avem toate documentele transmise la CNI, obiectivele figurează în lista sinteză, sperăm ca guvernanţii să ne aloce sumele necesare. Ne gândim și la alte forme în care să terminăm lucrările de asfaltare din Cartierul Mircea Vodă. Ideea este că nu au trecut decât 5 luni de zile de când am preluat mandatul şi nu pot să rezolv toate problemele existente la nivelul municipiului în acest an. Avem timp 2-3 ani de zile, dar eu promit că până în 2023 se vor schimba foarte multe lucruri în bine, în Călăraşi.”, a conchis primarul, Marius Dulce.

Free Joomla templates by Ltheme