Administrația locală din Spanțov mai face un pas către modernizarea serviciilor publice. ]n vara anului trecut, Consiliul Local a aprobat documentația tehnică pentru un proiect major de digitalizare, aflat deja în etapa de evaluare pentru finanțare europeană.
Comuna Spanțov se pregătește pentru o transformare digitală profundă. În cadrul ședinței ordinare din 27 iunie 2025, aleșii locali au adoptat Hotărârea privind aprobarea Proiectului Tehnic (Faza PT) pentru investiția intitulată „Valorificarea avantajelor digitalizării prin investiții în dezvoltarea infrastructurii, serviciilor și echipamentelor IT în cadrul UAT Spanțov”.
Proiectul, depus spre finanțare prin Programul Regional Sud-Muntenia (PR SM) 2021-2027, vizează alinierea comunei la standardele europene de eficiență. Acesta se înscrie în Obiectivul de Politică „O Europă mai inteligentă” și are ca scop principal digitalizarea serviciilor administrative, facilitând astfel interacțiunea cetățenilor cu autoritățile.
Valoarea totală a investiției se ridică la 2.965.138,47 lei, din care suma de 2.751.336,24 lei reprezintă cheltuieli eligibile prin fonduri nerambursabile.
În acest moment, inițiativa privind digitalizarea a trecut de primele etape administrative și se află în Grila de Evaluare Tehnică și Financiară (ETF). Validarea documentației tehnice în ședința de consiliu de la finalul lunii iunie reprezintă un pas procedural obligatoriu și esențial pentru obținerea semnăturii pe contractul de finanțare.
Prin implementarea acestor investiții, UAT Spanțov urmărește:
Modernizarea infrastructurii IT: Echipamente de ultimă generație pentru aparatul administrativ.
Servicii publice digitale: Reducerea birocrației și posibilitatea cetățenilor de a accesa anumite servicii sau documente online.
Transparență sporită: O mai bună gestionare a fluxurilor de date și a serviciilor oferite populației.
„Digitalizarea nu este doar un concept modern, ci o necesitate pentru a oferi servicii rapide și transparente locuitorilor noștri. Ne-am concentrat resursele pe atragerea acestor fonduri prin Programul Regional Sud-Muntenia pentru a ridica standardul de viață în Spanțov fără a pune presiune pe bugetul local”, susíne primarul Silviu Niki Gheorghescu.