În spaţiul virtual a reapărut discuţia cu privire la „dezinteresul” manifestat de autorităţile publice locale din Olteniţa faţă de readucerea în administrarea Primăriei a portului. Muţi „internauţi” consideră că dezvoltarea unor activităţi în jurul acestui port ar genera venituri consistente la bugetul local. Deunăzi, l-am întrebat pe primarul Petre Ţone care este „adevărul” legat de acest „dezinteres”, subliniind că terenul care include şi portul se află în administrarea CN APDF Giurgiu iar şansele de preluare sunt aproape nule. Pentru o bună perioadă de timp de-acum încolo!
Domnule primar, am văzut o serie de păreri, opinii, de comentarii, în legătură faptul că Primăria n-ar fi preocupată de aducerea portului în administrarea ei. Vi se reproşează că n-aţi fi interesaţi să fructificaţi această sursă potenţială de bani. Spuneţi-ne, care e adevărul?
În 1999, în timpul Guvernului CDR, cei de la CN APDF Giurgiu au revendicat spre administrare 8,8 ha care includ toată faleza din dreptul Olteniţei, bineînţeles şi portul. S-au făcut de atunci foarte multe demersuri ca să recuperăm acel teren. Ştiu şi de demersurile făcute de ceilalţi. Dl. Costinel Milescu care şi-a dorit foarte mult acest teren „a cedat” farmecelor Elenei Udrea care i-a dat un teren societăţii Radion Tehnologica, în speranţa că ne vor retransmite spre administrare toată această suprafaţă de teren.
Scriptic, prin Hotărâre de Guvern, s-au alocat şi 40 mld. lei, pentru portul turistic.
Şi ce s-a întâmplat cu banii?
Staţi să vedeţi că n-a fost decât o şmecherie. Neputând sau nevrând să ne transmită şi terenul, banii au fost retraşi tot prin HG. Nu poţi să dai bani acolo unde nu se poate.
Când am devenit primar, în 2012, bineînţeles că am început să pun întrebări şi să fac toate demersurile. Primul l-am făcut împreună cu fosta deputată PNL, Raluca Surdu care mi-a adus la Olteniţa un secretar de stat de la Ministerul Transporturilor.
Şi v-a lămurit?
Decât parţial. La acea discuţie, am solicitat să vină şi directorul de la APDF Giurgiu care şi acum are în administrare terenul. În momentul acela, domnul ministru secretar de stat care a aflat că APDF are în derulare un proiect pe fonduri europene (50%, contribuţie statul român, 50%, fonduri europene), mi-a spus clar că până nu se termină investiţia nu se poate face nimic. Ceva mai târziu a devenit ministru, Dan Şova. I-am adus pe dl. ministru Şova şi pe dl. Iliescu, la Olteniţa. I-am dus cu o şalupă pe apă ca să vadă proiecţia acestui teren pe malului românesc. A fost imposibil să o scoatem la capăt. APDF-ul, ca să se asigure că avem şanse puţine, a închiriat părţi din acest teren pe 49 de ani, pe 25 de ani, unor persoane juridice private care să facă nişte silozuri.
Deci e o poveste încheiată?
După părerea mea, da. Pentru mulţi ani de acum încolo.
Firma Radion a continuat să-şi desfăşoare activitatea aici?
După necazul pe care l-a păţit şeful, acum câţiva ani, firma e în faliment. Nu mai desfăşoară nicio activitate. Dar a devenit proprietară pe acel teren.
Şi vă plătesc impozite?
Fără discuţie. Însă doar taxa pe teren, altceva n-au ce să-mi dea pentru că s-au ocupat de agregate: nisip, bals, pietriş. Deci nu au investiţii imobiliare.
Mulţumesc.