Primarul Nicolae Rîjnoveanu și-a exprimat profund nemulțumirea față de decizia CNI de a nu fi inclus spre finanțare două proiecte importante pentru comunitate din Roseți. E vorba de ’’Construire și dotare dispensar comunal”, respectiv “Reabilitare, extindere și dotare Grădinița cu Program normal Elisabeta Rosetti”, aflate în continuare în lista sinteză.
”Alte două proiecte, pe CNI, sunt ’dispensarul” și “grădinița”. Aici trebuie să vă comunic că, din discuțiile purtate cu reprezentanții CNI, nu suntem, se pare, pe lista de priorități. Și e deranjant acest lucru! Se pare că cineva nu pune piciorul în prag să-i dea afară pe toți cei care fac acest lucru. Să terminăm odată cu astfel de apucături. Treaba nu pleacă de laq noi, ca să știți!”, a declarat primarul Rîjnoveanu care a continuat ”Îl aștept pe domnul președinte (V. Iliuță, președinte CJ Călărași) să vină și să mergem la CNI, la Ministerul Dezvoltării, chiar și la Guvern să vedem ce se întâmplă cu această listă de priorități.”
Pentru plata documentaţiilor şi studiilor aferente celor două obiective de investiţii menționate mai sus, Consiliului Local a aprobat la începutul lunii martie a acestui an solicitarea Executivului Primăriei de utilizare a sumei de 144.000 lei din excedentul rezultatul la finele anului trecut, în cuantum total de 2.798.280,28 lei.
În aprilie 2022, Consiliul Local a adoptat proiectele de hotărâre privind predarea către CNI a amplasamentelor în vederea executării investiţiilor.