Primăria Grădiștea: Serviciile sociale de care au beneficiat persoanele cu handicap grav din partea asistenților personali au fost de bună calitate

Primăria Grădiștea: Serviciile sociale de care au beneficiat persoanele cu handicap grav din partea asistenților personali au fost de bună calitate

Convocați în cursul lunii iulie în ședință ordinară, consilierii locali ai comunei Grădiștea au adoptat Hotărârea privind aprobarea raportului pe semestrul I al anului 2023 pentru activitățile desfășurate de asistenții personali.

Conform prevederilor Legii 448 / 2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, modificată și completată, Serviciul Public de Asistență Socială al comunei Grădiștea controlează activitatea asistenților personali și prezintă semestrial Consiliului Local Raportul de activitate al asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav. Rolul autorității locale este de a monitoriza în condiții optime atribuțiile și obligațiile care le revin asistenților personali, în vederea ameliorării situației persoanelor cu handicap grav, astfel încât aceștia să primească îngrijire specială la nivelul la care starea lor o cere pentru întreg lanțul de nevoi fizice, personale și spirituale. Îngrijirile ce li se acordă pot permite persoanelor bolnave să-și valorifice potențialul fizic, intelectual, spiritual, emoțional și social, în pofida handicapului de care suferă.

Iată mai jos date cuprinse în cadrul Raportului aprobat:

„În primul semestru al anului, au fost angajați 11 asistenți personali ai persoanelor cu handicap și au încetat 4 contracte de muncă (2 ca urmare a pensionării iar în cazul altor 2, persoana asistată a decedat). Nu au fost semnalate situații de desfacere a contractelor individuale de muncă ale asistenților personali care să afecteze negativ starea bolnavului. Cu privire la evoluția numărului de asistenți personali și a sumelor plătite reprezentând salariile lunare, primul semestru al anului 2023, situația se prezintă astfel: numărul asistenților personali a fost de 40 persoane iar la sfârșitul semestrului este de 47.

În ceea ce privește numărul asistenților personali pe categorii de beneficiari respectiv minori și persoane majore cu handicap grav și pe grade de rudenie, în primul semestru, rezultă:

- Numărul asistenților personali ce au ca beneficiari minori cu handicap grav este de 8 persoane

- Numărul asistenților personali ce au ca beneficiari persoane adulte cu handicap grav este de 39 persoane.

- Sumele plătite: 796.245 lei.

Toți asistenții personali au grad de rudenie I cu persoanele cu handicap grav ceea ce subliniază caracterul familial al serviciilor prestate de această categorie profesională.

În primul semestru au fost înregistrate 10 cereri prin care s-a solicitat acordarea concediului legal de odihnă al asistentului personal al persoanei cu handicap grav. Suma plătită pentru concedii a fost de 26.049 lei. Având în vedere că pe raza comunei nu funcționează centre de tip respiro care să asigure găzduirea persoanei cu handicap grav, pe timpul concediului, s-a optat pentru acordarea unei indemnizații echivalentă cu salariul net al asistentului personal debutant.

În decursul semestrului I nu s-a efectuat instructajul prevăzut de Legea 448 / 2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările și completările ulterioare. Primăria comunei Grădiștea, conform prevederilor legale, organizează o dată la doi ani, gratuit, instruirea asistenților ai persoanelor cu handicap. Instructajul (...) s-a efectuat de către Diagio Group Activ, în semestrul I al anului 2021, pe data de 3.06.2021, urmând ca instruirea asistenților personali să se efectueze în semestrul II al anului 2023.

În semestrul I al acestui an, au fost realizate 25 de vizite la domiciliul asistenților personali în urma cărora s-au evidențiat aspecte negative în activitatea asistentului personal și nu au fost făcute reclamații ale persoanei cu handicap în ceea ce privește activitatea acestora. Menționăm că majoritatea asistenților personali sunt rude de gradul I ale celor asistați și locuiesc împreună cu aceștia.

Persoanele cu handicap grav care nu optează pentru asistent personal, beneficiază de indemnizație lunară a persoanelor cu handicap. Menționăm că la sfârșitul semestrului I al anului 2023 avem înregistrate un număr de 64 de dosare de acordare a indemnizației pentru persoanele cu handicap, din care 5 minori și 59 de adulți.

Concluzionând, în semestrul I, serviciile sociale de care au beneficiat persoanele cu handicap grav din partea asistenților personali au fost de bună calitate, fiind realizate cu respectarea prevederilor Legii 448 / 2006 republicată coroborate cu Codul Muncii, servicii ce sunt monitorizate de Serviciul Public de Asistență Socială care are ca scop principal prevenirea apariției conflictelor și menținerea în familie a persoanei cu handicap.”

Free Joomla templates by Ltheme