Primăria Municipiului Oltenița devine partener într-un proiect important, prin care se dorește să se obțină finanțare prin Programul INTERREG VI-A România-Bulgaria, având ca scop dezvoltarea infrastructurii pentru biciclete și promovarea traseului european EuroVelo 6 – denumit și „Ruta Fluviilor”.
EuroVelo 6 face parte din rețeaua europeană EuroVelo și străbate Europa de la Oceanul Atlantic până la Marea Neagră.
În România și Bulgaria, acest traseu se întinde pe o distanță de peste 600 km, oferind cicliștilor posibilitatea să exploreze patrimoniul cultural și frumusețea naturală de-a lungul Dunării.
Obiectivele proiectului nostru:
- Dezvoltarea infrastructurii moderne pentru biciclete și facilități dedicate cicliștilor.
- Susținerea economiei locale prin promovarea turismului durabil și îmbunătățirea calității vieții locuitorilor.
- Promovarea mobilității ecologice și cooperării transfrontaliere între comunitățile române și bulgare.
Această inițiativă contribuie semnificativ la promovarea unor obiective comune și la dezvoltarea mobilității verzi în comunitățile noastre, aducând beneficii pentru localnici și turiști deopotrivă.
Împreună construim un viitor durabil, verde și prietenos cu mediul în Oltenița!
Sursa text și foto Facebook / Primăria Municipiului Oltenița
