Primarul Olteniței, Mihăiță Beștea, declară că pentru acest an, primul din mandatul său, a gestionat bugetul cu grijă, asigurând funcționarea serviciilor esențiale precum spitalul și societatea de curățenie, suplimentând stimulentele pentru medici și menținând cheltuielile de funcționare sub control.
“Eu zic că da, cel puțin în ceea ce privește cheltuielile de funcționare, nu sunt probleme pe nicăieri, ba din contră am reușit să suplimentăm. Cel puțin în ceea ce privește bugetul Spitalului Municipal Oltenița am suplimentat cu niște stimulante adresate medicilor. E adevărat, doar începând din luna septembrie anul acesta, suntem în a doua lună în care implementăm acest proiect. Avem Ecosal-ul care nu mai sunt probleme și avem asigurată funcționarea societății care se ocupă în cadrul Primăriei Oltenița de curățenie spații verzi și avem asigurați banii pentru funcționarea acestei societăți până la finalul anului. În cadrul primăriei nu se pune problema, avem iarăși asigurat”, a declarat primarul Beștea care a continuat “În ceea ce privește investițiile, cu siguranță orice primar își dorește să aibă la dispoziție cât mai mulți bani pentru a face cât mai multe investiții în localitatea dumnealui. E clar că și eu mi-aș fi dorit să am mult mai mulți bani la dispoziție pentru a face investiții. Am pierdut un pic și start-ul, pentru că, de ce să nu recunoaștem, încă avem foarte multă birocrație în România. Chiar și pentru o primărie este foarte greu să își obțină avizele și autorizațiile necesare unor investiții.”