Oltenița | Grădinița cu program normal 2, reabilitată energetic

Oltenița | Grădinița cu program normal 2, reabilitată energetic

O serie de unități de învățământ din municipiul Oltenița vor putea fi reabilitate energetic prin intermediul “South Muntenia Energy Efficency for Public Bulidings Investment Programme”, finanțat prin Programul Regional Sud Muntenia 2021-2027, Prioritatea 2, Operațiunea D.

În listă figurează și Grădinița cu program normal 2, documentația de avizare a lucrărilor de intervenție, inclusiv Devizul general și indicatorii tehnico-economici, fiind aprobată în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local Oltenița din 23 ianuarie.

Valoarea totală a investiției este estimată la 4.818.107,57 lei (TVA inclus). Valoarea lucrărilor de execuție este de 2.925.159,23 lei (TVA inclus). Imobilul a fost construit în 1930. Suprafața construită este de 426 mp iar cea utilă de 340,8 mp. Numărul persoanelor beneficiare este de 100.

Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est implementează proiectul „Eficiența Energetică pentru Clădiri Publice Sud-Est” finanțat prin Instrumentul financiar ELENA (European Local ENergy Assistance) gestionat de Banca Europeană de Investiții (BEI) prin Programul Orizont 2020 al Uniunii Europene.

Scopul proiectului este acela de a acorda sprijin entităților publice (autorități publice locale și universități) din Regiunea de Dezvoltare Sud-Est în vederea realizării documentațiilor tehnico-economice necesare proiectelor de investiții care vizează creșterea eficienței energetice a clădirilor publice.

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.