Una din preocupările administrației locale, cel puțin în ultimul an, este strâns legată de reabilitarea zonelor dintre blocuri. Lucrările, realizate cu sprijinul nemijlocit al Serviciului Public Pavaje Spații Verzi din cadrul Primăriei, vor continua și anul viitor, anunță primarul Marius Dulce.
”Având în vedere fondurile pe care le-am avut la dispoziție, ne-am mișcat destul de bine. Nu renunțăm la ideea de a face „curățenie” între blocuri, de a mări numărul de parcări, de a reabilita și moderniza zonele dintre blocuri care nu au fost folosite.
Anul acesta am lucrat în zona blocurilor J (n.r. cartierul Doi moldoveni) pentru că acolo nu s-a făcut nimic de vreo 40 de ani. Tot ce facem înte blocuri, facem cu cu oamenii noștri de la Serviciul Pavaje Spații Verzi, cu cheltuieli minime. Gândiți-vă numai la TVA. Noi nu lucrăm cu TVA că e un Serviciu aflat în subordinea Primăriei și prin urmare cheltuiala e cu 20% mai mică.
Să vedem ce facem din decembrie. Sunt oameni care vor ieși la pensie.(...) E complicat în ceea ce privește forța de muncă.”, a declarat într-un interviu pentru Radio Voces Campi primarul Marius Dulce.