M. Dulce: Acest împrumut ne conferă liniștea și siguranța că vom implementa aceste proiecte cu finanțare europeană

M. Dulce: Acest împrumut ne conferă liniștea și siguranța că vom implementa aceste proiecte cu finanțare europeană

Primarul municipiului Călărași, Marius Dulce, a explicat printr-un mesaj video postat pe pagina de Facebook a primăriei motivele care au stat la baza accesării împrumutului de 40 de milioane de lei, aprobat joi după-amiază în plenul Consiliului Local. “Aș vrea să explic de ce am dorit să contractăm acest împrumut de 40 milioane lei, pentru că în ședința de ieri (n.r. joi 25.03), am observat o reticență a consilierilor PNL, USR și PRO România. Am înțeles, de fapt, că dumnealor, prin acest vot dat, nu-și doresc dezvoltarea orașului.

De ce am optat pentru acest împrumut?

În primul rând pentru că în anii 2022 și 2023 va trebui să implementăm nu mai puțin de 22 proiecte pe fonduri europene. 2022 o să fie un an dificil, în sensul că trebuie să asigurăm un cash flow, să-l numim așa, prin care să mărim viteza de implementare a acestor proiecte. Dacă până în decembrie 2023 nu reușim să le implementăm pierdem toate finanțările și în consecință vom fi obligați să plătim din fonduri proprii.

Am optat pentru acest împrumut pentru că este necesar să dezvoltăm orașul. Acest împrumut ne conferă liniștea și siguranța că vom implementa aceste proiecte cu finanțare europeană care au fost întârziate cu cel puţin un an de zile. Nu trebuie să ne mai uităm în spate, să vedem cine sunt vinovaţii sau care au fost motivele care au stat la baza acestor întârzieri. Trebuie doar să avem soluţii iar una dintre ele este acest împrumut pe 12 ani, cu 2 ani, perioadă de tragere şi 10, perioadă de rambursare, în care gradul de îndatorare al Primăriei în anul 2024 când încep rambursările ratelor şi la acest din urmă credit va ajunge la 13,54% din 30% cât este legal să ne putem împrumuta.”, a spus Dulce care a continuat “Consider că nu ne-am îndatorat extraordinar de mult şi trebuie să spunem că aceşti bani se vor recupera la finalul anului 2023 pentru că vor veni banii din fondurile europene din cererile de plată şi atunci vom rămâne cu suma de 25 de milioane de lei. Estimăm că ne vor costa cofinanţările în jur de 1 milion de euro, adică 5 milioane de lei la care s-ar putea adăuga şi cheltuielile neeligibile, în cuantum şi ele, potrivită estimărilor noastre, tot la 1 milion de euro.”

În acest moment, Municipiul Călăraşi are o datorie publică totală de 42.782.346,54 lei, alcătuită din:

- Creditul pentru investiţii contractat la BCR în anul 2016, în sumă de 25.000.000 lei şi al cărui sold, la ora actuală, este de 19.662.103,85 lei. Rata lunară la acest credit este de 208.333,33 lei iar dobânda (ROBOR 3M + marja fixă de 0,97%) calculată la sold şi plătită în ianuarie 2021 a fost de 47.943,64 lei.

- Creditul pentru investiţii contractat la CEC BANK în anul 2019, în sumă de 41.572.000 lei şi al cărui sold, la ora actuală, este de 23.120.242,69 lei, diferenţa urmând să fie trasă până la finele acestui an. Dobânda (ROBOR 3M + marja fixă de 2,75%) calculată la soldul creditului, în ianuarie 2021 a fost de 86.969,70 lei.

Din Situaţia privind calculul gradului de îndatorare rezultă faptul că, în anul 2023 instituţia atinge gradul de îndatorare de 10,67%, cu mult sub limita admisă de lege care este 30%.

În situaţia contractării noului credit, în sumă de 40.000.000 lei, din care 35.000.000 lei pentru asigurarea fluxului de numerar necesar implementării proiectelor europene şi 5.000.000 lei pentru obiectivul de investiţii ’’Reparaţii strada Plevna, strada Rahova şi strada Viitor’’ din Situaţia privind calculul gradului de îndatorare, ar rezulta faptul că, cel mai mare grad de îndatorare ar fi în anul 2024 când încep rambursările ratelor şi la creditul acesta din urmă, şi anume 13,54 %.

Creditul de 40 de milioane de lei, contractat pe 12 ani din care primii 2 ani înseamnă perioadă de tragere iar următorii 10, perioadă de rambursare, va fi utilizat pentru finanțarea următoarelor obiective:

  1. Reabilitarea termică a Şcolii Gimnaziale Tudor Vladimirescu, suma de 800.000 lei;
  2. Reabilitarea termică a Grădiniţei cu program prelungit Ţara Copilăriei Călăraşi, POR 2014-2020, suma de 600.000 lei;
  3. Reabilitarea termică a Liceului Teoretic Mihai Eminescu Călăraşi, POR 2014-2020, suma de 800.000 lei;
  4. Reducerea emisiilor de carbon în municipiul Călăraşi prin modernizarea infrastructurii căilor de rulare a transportului public local SMIS 129156 (str Bucureşti), suma de 8.000.000 lei;
  5. Reducerea emisiilor de carbon în municipiul Călăraşi prin crearea unui spaţiu urban pietonal multifuncţional în zona centrală a municipiului SMIS 129155, suma de 6.300.000 lei;
  6. Îmbunătăţirea transportului public de călători în municipiul Călăraşi şi creşterea performanţelor acestuia prin crearea unui sistem inteligent de management al traficului şi monitorizare video, bazat pe instrumente inovative şi eficiente, suma 3.200.000 lei;
  7. Creşterea atractivităţii, siguranţei şi eficienţei transportului public în municipiul Călăraşi prin modernizarea acestui mod de transport (autobuze), suma de 2.200.000 lei;
  8. Sporirea gradului de mobilitate al populaţiei prin introducerea unui sistem integrat de mobilitate urbană alternativă, cu staţii inteligente automatizate de biciclete în municipiul Călăraşi, suma de 1.100.000 lei;
  9. Reducerea emisiilor de CO2 în zona urbană prin construirea unui terminal intermodal de transport în zona de vest (SIDERCA) a Municipiului Călăraşi, suma de 600.000 lei;
  10. Promovarea utilizării mijloacelor alternative de mobilitate şi a intermodalităţii în Municipiul Călăraşi prin amenajarea unei reţele de piste de biciclete, suma de 1.100.000 lei;
  11. Regenerarea spațiului urban din municipiul Călărași prin amenajarea spațiilor verzi din zona de vest şi a spaţiului verde din zona de locuit Navrom, suma de 2.500.000 lei;
  12. Înfiinţare centru pentru activităţi educative şi culturale în cartierul Livada, POR 2014 -2020, suma de 400.000 lei;
  13. Modernizare Centru comunitar existent şi amenajare zone adiacente (Oborul Nou), POR 2014-2020, suma de 200.000 lei;
  14. Regenerarea fizică a zonei defavorizate Cărămidari prin dezvoltarea bazei materiale destinate activităţilor educative, culturale şi recreative, suma de 800.000 lei;
  15. Reabilitare infrastructură educațională pentru învățământ antepreșcolar și preșcolar – Grădiniţa cu Program prelungit nr .4 „Step by Step” Călăraşi, suma de 400.000 lei;
  16. Dezvoltarea infrastructurii educaționale antepreșcolară și preșcolară din municipiul Călărași - Creșa săptămânală, suma de 900.000 lei;
  17. Modernizarea, reabilitarea și echiparea Liceului Danubius, suma de 400.000 lei;
  18. Modernizarea, reabilitarea și echiparea Colegiului Agricol „Sandu Aldea” Călăraşi, suma de 500.000 lei;
  19. Reabilitarea termică a Căminului pentru persoane vârstnice Sfântul Antim Ivireanul Călăraşi, suma de 500.000 lei;
  20. Modernizare şi extindere corp B Liceul M EMINESCUdin municipiul Călăraşi, judeţul Călăraşi, suma de 500.000 lei;
  21. Îmbunătăţirea navigabilităţii pe fluviul Dunărea în zona transfrontalieră Călăraşi-Silistra, INTERREG V-A RO-BG 2014-2020, suma de 2.700.000 lei;
  22. Fundamentarea deciziilor, planificare strategică şi măsuri simplificate pentru cetăţeni la nivelul administraţiei publice a municipiului Călăraşi, suma de 500.000 lei;
  23. Reparaţii strada Plevna, strada Rahova şi strada Viitor, suma de 5.000.000 lei.
Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.