Criza generată de coronavid a afectat vizibil activitatea desfăşurată în cadrul Primăriei Independenţa. Primarul, Lică Voicu, spune că încasările au scăzut dramatic după 15 martie şi din această perspectivă finalizarea proiectelor aflate pe lista de investiţii, se află sub semnul întrebării. Aflat al doilea mandat, primarul speră ca lucrurile să reintre pe făgaşul normal după 15 martie, sfătuindu-i pe cetăţeni să respecte recomandările făcute de autorităţile centrale în ceea ce priveşte pandemia de coronavirus.
Domnule primar, în ce măsură v-a afectat activitatea panademia de coronavirus?
Ar f[ păcat să nu recunosc că perioada asta, deloc scurtă, vorbim totuşi de peste 60 de zile, nu ne-a afectat, mai ales pe partea de investiţii, de construcţii. Avem în derulare un proiect foarte important care dacă nu s-ar fi întâmplat lucrurile astea, poate că am fi reuşit să-l finalizăm până acum. E vorba de proiectul Modernizare străzi în satul Potcoava – 7,05 km. Ne-au mai rămas de anul trecut lucrări privind rigolele carosabile, marcajele rutiere,, podeţele, cam 15% din proiect. Am purtat discuţii cu constructorul, inclusiv pri intermediul adreselor, cu privire la continuarea investiţiei însă dumnealui ne-a spus că nu se poate juca cu sănătatea oamenilor, aşa că am întrerupt activitatea. De 2 săptămâni, pot să vă spun că am reluat lucrările, e drept într-o măsură mai restrânsă. Îmi doresc foarte mult să finalizăm proiectul, important pentru comunitatea noastră de acolo.
Mai avem în derulare un proiect care se referă la construirea unei Săli de sport în satul Independenţa. Foarte probabil din cauza pandemiei, cei de la CNI nu s-au mai întrunit iar Ordinul n-a fost încă semnat de ministru. Mă gândesc că s-a ţinut cont şi de restricţiile legate de distanţarea socială dar şi de „dimensiunea” bugetului având în vedere încasările. Am finalizat, cu greutate, prin GAL Băraganul de Sud – Est, achiziţia pe AFIR a unui încărcător frontal, pe situaţii de urgenţă. Spun cu greutate pentru că a trebuit să vină comisia la faţa locului să verifice bunul achiziţionat. De o săptămână am recepţionat utilajul care e de acum în dotarea Primăriei Independenţa. Şi pe care l-am pus la treabă, cum se spune.
Avem în aşteptare proiectul care vizează restul străzilor de asfaltat din comuna noastră, mai exact în satul Potcoava dar şi o bucată mică în satul Independenţa, de 270 de metri pe Prel Străzii C, unde s-a mutat de curând Poşta. În total 4,1 km, modernizare străzi, proiect depus pe Fondul de Dezvoltare şi Investiţii. Ştim că această posibilitate de a obţine bani pentru finanţarea unor proiecte local „a căzut” dar am transferat proiectul pe PNDL. Şi aici lucrurile depind în mare măsură de necazul acesta care s-a abătut asupra noastră.
Dar ce e cel mai important, Primăria şi-a desfăşurat activitatea în toată această perioadă. Au mers în concediu doar cei care au optat pentru el. Pe de altă parte, cetăţenii au avut restrângeri ca să-şi plătească impozitele şi taxele şi din acest punct de vedere am fost vizibil afectaţi. Avem un buget aprobat la începutul anului dar să vedem cum stăm şi cu încasările ca să ştim cu claritate cum punem în operă investiţiile prinse în construcţia bugetară.
Am început, mai greu şi lucrările privind modernizarea Căpminului cultural din satul Vişini. E vorba de o reabilitare, demarat cam timid, ce-i drept. E păcat să nu aibă şi cetăţenii de acolo o locaţie în care să-şi ţină şi evenimetele plăcute dar şi cele mai puţin plăcute. Proiect este finanţat din fonduri proprii, locale.
Tot din bugetul local vom susţine şi reabilitarea străzii Unirea, pe lângă şoseaua cimitirului. E vorba de adăugarea unui strat de asfalt peste cel existent însă aici trebuie să cântărim bine, să vedem cu stăm cu banii. Am făcut toată procedura dar mai aşteptăm câteva zile, în funcţie de evoluţia pandemiei şi după 15 mai.
Mă opresc aici. Măcar aceste 2 proiecte plus cofinanţarea pe care trebuie să o asigurăm proiectului de modernizare străzi din satul Potcoava, în sumă de 290 de mii de lei, adică în jur de 3 miliarde de lei vechi, să le ducem la bun sfârşit. Trebuie să fim foarte atenţi! Proiectul derulat la Potcoava e în valoare de 78 de miliarde de lei vechi, cofinanţarea, adică partea noastră, e de circa 3 miliarde de lei vechi. Constructorul e obligat să facă lucrarea în termenul stabilit dar şi noi suntem obligaţi să avem banii de cofinanţare Îi avem prinşi în buget dar să vedem, repet, cum stăm şi cu încasrările. Cele 3 obiective, incluzând aici şi partea de cofinanţare, înseamnă un efort bugetar propriu de circa 6 miliarde de lei vechi. Ştim prea bine că Independenţa nu-i o comună cu agenţi economici puternici. Iar agricultura e şi ea lovită. Ce să insişti?!
În concluzie, multă atenţie că altfel riscăm să facem un lucru dar să ne îngreunăm şi mai mult prezentul şi viitorul.
Una peste – alta, pandemia asta ne-a afectat atât la nivel local cât şi naţional, ca să zic aşa, în sensul în care aprobările şi finanţările serioase vin de acolo.
Aţi făcut un calcul, procentual cu cât au scăzut încasările?
Foarte puţini au mai fost cei care au plătit în această perioadă de după 15 martie. Doar cei care au avut o urgenţă în sensul obţinerii vreunui certificat. Oricum procentul e foarte mic.
Discountul de 10% e valabil...
Da, până la finele lunii iunie şi e un lucru bun. Sperăm ca după 15 mai când se vor ridica şi restricţiile de circulaţie în plan local, situaţia să se îmbunătăţească. Vă pot spune că încasările au fost afectate în proporţie de 90%. Pentru intervalul 1 ianuarie – 15 martie, situaţa e mai bună.
Ne aflăm şi într-un an electoral, deşi unora nu le mai stă mintea la aşa ceva. Cât de pregătit sunteţi pentru „întâlnirea” cu alegătorii?
Nu ştiu ce ar mai fi de spus. Ăsta sunt, voi candida, voi merge din nou pe străzi pentru a dialoga cu cetăţenii...Mă gândesc că în 8 ani m-au cunoscut. Ce să le mai spun oamenilor despre mine? În 8 ani, am avut timp să arăt de ce sunt înstare, cum şi dumnealor în toată această perioadă au avut posibilitatea să vadă ce am spus şi ce am făcut. Dun punctul meu de vedere, lucrurile sunt clare. Sunt motivat să mai candidez pentru un nou mandat!
Ce le transmiteţi oamenilor, în contextul acestor vremuri grele?
În această perioadă ca re nu-i deloc simplă pentru nimeni, pentru noi ca autorităţi să respectăm legislaţia specifică n-a fost deloc uşor. E suficient, Doamne fereşte!, să se întâmple ceva. Primarul, în calitatea sa de preşedinte al Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă, are de dat socoteală dacă a luat toate măsurile în vigoare. Lucrurile astea s-au petrecut. Am avut întruniri cu toţi factorii responsabili, membri ai CLSU şi am luat deciziile corespunzătoare.
Aş dori să-i sfătuiesc pe oameni să ţină cont, pe mai departe, de recomandările venite de la autorităţile centrale, să se informeze numai din surse credibile, de la nivel naţional. Că nu-i deloc simplu! Să apară un singur caz şi atunci toată localitatea e afectată Până azi, Dumneazeu ne-a ferit! Fac apel, în continuare, ca fiecare să fie responsabil, că nu-i de joacă. Nu suferă doar unul, ci noi, cu toţii.
Din 15 mai va apărea şi o relaxare în ceea ce priveşte deplasările în plan local. Să ţinem cont de recomandări, să ne protejăm, să evităm spaţiile aglomerate şi să ieşim, punctual, la Primărie, magazin, etc, doar dacă e nevoie.
Altfel, sunt foarte puţini oameni care nu au numărul meu de telefon care e afişat şi la avizierul Primăriei. Aşa putem să luăm legătura mai repede şi în măsura posibilităţilor noastre să putem rezolva împreună problemele ivite. Sunt lucruri care depind de mine şi trebuie să mă implic dar sunt şi chestiuni care mă depăşesc. Dar comunicarea este esenţială şi poate fi asigurată telefonic, fără probleme. Nu doar în ceea ce priveşte pandemia. Sunt convins că putem găsi soluţia potrivită şi pentru orice altă problemă.
În ce mă priveşte, discut şi de 3 ori pe săptămână cu şeful de post ca să preîntâmpinăm problemele. N-ajută pe nimeni ca să dau amenzi sau că se fac dosare penale.
Eu zic, că până astăzi, la nivelul comunei Independenţa, lucrurile au rămas sub control şi datorită eforturilor depuse atât de autorităţi cât şi de cetăţeni.
Mulţumesc, spor în activitate!