Independența | Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici ai proiectului de reabilitare moderată a Școlii George Vâlsan

Independența | Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici ai proiectului de reabilitare moderată a Școlii George Vâlsan

Convocați la jumătatea lunii mai în ședință extraordinară, consilierii locali au adoptat Hotărârea privind aprobarea documentației tehnico – economice și a indicatorilor tehnico economici ai proiectului “Reabilitarea moderată a Școlii George Vâlsan din comuna Independența, județul Călărași”, finanțat în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta 10 – Fondul Local.

În cadrul proiectului, care vizează creșterea eficienței energetice a clădirii școlii prin fonduri nerambursabile prin PNRR, sunt incluse și 2 stații de reîncărcare pentru mașini electrice.

Valoarea totală a proiectului este de 3.091.202,19 lei (TVA inclus), contribuția proprie a UAT Independența fiind de 896.288,27 lei (TVA inclus), cheltuieli ce vor fi finanțate din bugetul local.

Durata de implementare a proiectului este de 24 de luni de la semnarea contractului de finanțare (12 luni, perioadă alocată pentru execuția lucrărilor).

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.