Grădiștea | A fost aprobat Regulamentul privind eliberarea autorizațiilor de funcționare pentru persoanele fizice și juridice cu sediul și/sau punct de lucru pe raza administrativ teritorială a comunei

Grădiștea | A fost aprobat Regulamentul privind eliberarea autorizațiilor de funcționare pentru persoanele fizice și juridice cu sediul și/sau punct de lucru pe raza administrativ teritorială a comunei

În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local din 28 august 2025, a fost aprobat Regulamentul privind eliberarea autorizațiilor de funcționare pentru persoanele fizice și juridice cu sediul și/sau punct de lucru pe raza administrativ teritorială a comunei Grădiştea.

Potrivit prevederilor art. 4 din Regulament, autorizațiile de funcționare sunt valabile pentru o perioadă de un an de zile, de la data eliberării, cu respectarea condițiilor prevăzute pentru autorizare.

Funcționarea oricărui tip de activitate desfășurată de persoane fizice sau juridice va putea fi autorizată numai dacă se întrunesc cumulativ următoarele conditii de autorizare:

a) persoana fizică/juridică să fie legal constituită:

b) spaţiul în care urmează să se desfăşoare activitatea să fie legal deținut în folosință sau proprietate de persoana fizică/juridică:

c) terenul pe care urmează să se desfăşoare activitatea să fie legal deţinut în folosință sau proprietate de persoana fizică/juridică:

d) activitatea persoanei fizice/juridice să nu contravină ordinii de drept ori să atenteze la bunele moravuri, la ordinea şi liniştea publică;

e) să îndeplinească toate cerințele igienico-sanitare, de mediu, de salubritate, de pază și de prevenire a incendiilor, impuse de lege şi de actele normative ce reglementează respectivul profil de activitate, cerinţe ce vor fi verificate şi certificate de către instituțiile cu atribuții în acest domeniu anterior dobândirii autorizaţiei.

f) să fie respectate prevederile legale în materie de urbanism şi cele ale planului urbanistic general precum şi condițiile stabilite de lege în vederea desfăşurării unui anumit tip de activitate:

Persoanele fizice/juridice autorizate trebuie să deţină la punctele de lucru documente

a) actele firmei; documentele eliberate de organismele profesionale din care fac parte persoanele care desfăşoară activități liberale;

b) Registrul Unic de Control;

c) verificarea metrologică a mijloacelor de cântărire utilizate:

d) carnetul de sănătate, fişa de aptitudini, dovada absolvirii cursurilor de igienă (pentru sectoarele alimentar şi alimentație publică);

e) autorizaţiile şi avizele prevăzute de lege pentru fiecare tip de activitate declarată (DSVSA, PSI, Mediu, RAR, ISU, etc).

Detalii aici file:///C:/Users/Administrator/Downloads/Hcl%2055%20privind%20aprobarea%20regulamentului%20pentru%20eliberarea%20autorizatiilor%20de%20functionare%20pentru%20activitati%20comerciale%20(2).pdf

 

Free Joomla templates by Ltheme