Într-un mesaj video postat pe o rețea de socializare, primarul localității Chirnogi, Ion Ștefan susține că proiectul privind amenajarea pistei de biciclete este foarte aproape de finalizare.
“Aș vrea să vă aduc la cunoștință că suntem într-un stadiu avansat de realizare cu anumite proiecte. Cu unele chiar într-un stadiu foarte avansat și aici mă refer, în primul rând, la proiectul finanțat din PNRR, cel legat de pistele de biciclete. Proiectul s-a executat atât pe partea dreaptă cât și pe partea stângă a străzii Pietruită când venim de la Poliția de Frontieră și ne intersectăm cu DN 41. Am reușit să facem modificările care erau necesare. Pista va fi cu siguranță funcțională și de ce nu? Și foarte utilă pentru noi toți. În momentul de față suntem la “finisare”, ca să zic așa.”, a spus primarul Ion Ștefan care a mai adăugat că se lucrează intens și la curățarea șanțurilor de pe marginea drumului. “Mai avem foarte puțin de lucru. Curățăm șanțurile ca să le dăm și o utilitate mai bună. Încercăm astfel să ne punem la adăpost și de anumite fenomene meteorologice, mă refer la ploile torențiale care generează mari cantități de apă. Am lucrat pe un tronson de 5, 600 de metri și intenționăm să continuăm pe toți cei 3 km aferenți ștr. Pietruită.”, a conchis primarul Ion Ștefan.
Infrastructura pentru transportul verde – piste pentru biciclete (și alte vehicule ușoare) la nivel local / metropolitană este finanțată în cadrul Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 10 – Fond Local.
Lungimea totală a pistei este de 3.418,25 metri, din care partea stângă măsoară 1707,75 m iar partea dreaptă 1710,5 m. Pista începe de la DN 41, în apropierea Primăriei și continuă pe ambele părți ale străzii până la DN 41, în dreptul clădirii Pichetului de grăniceri. Pista are o lățime de 1,2 metri.
Valoarea totală a investiției este de 1.177.893,11 lei (TVA inclus). Suma asigurată din bugetul PNRR este de 836.859 lei (fără TVA) iar de la bugetul local de 341.034,11 lei (fără TVA). Proiectul mai prevede și instalarea a două stații de reîncărcare, în valoare totală de 246.135 lei (fără TVA).
Contractul de finanțare a fost încheiat de conducerea Primăriei cu MDLPA pe 16 decembrie 2022.
Mai multe detalii aici https://www.youtube.com/watch?v=nYN3qkKHXag