Chirnogi | Ion Ștefan: Am ajuns în faza finală a realizării trotuarului din prima etapă

Chirnogi | Ion Ștefan: Am ajuns în faza finală a realizării trotuarului din prima etapă

Primarul Ion Ștefan a anunțat recent că lucrările de reparații curente trotuare, inițiate la începutul lunii martie, în lungul străzii principale (DN 41) - etapa I, au ajuns în faza finală.

Tronsonul de trotuar (cu lățimea de 1,60 metri) se află pe partea dreaptă a străzii principale DN 41 – Oltenița – Daia, fiind situat între strada Digului și strada Pietruită, precum și ultimii 62,31 metri până la intersecția cu strada Radovani DJ 411, având o lungime totală de 2.752,65 metri. Valoarea totală a investiției, finanțată integral de la bugetul local este de 937.963,70 lei (TVA inclus).

“Așa cum am informat încă de la începutul lunii martie, iată că am ajuns în faza finală a realizării trotuarului din prima etapă, un trotuar în lungime de peste 2 km. E o lucrare foarte benefică, apreciată de locuitorii comunei noastre.”, a declarat primarul Ion Ștefan care a continuat “Sper să punem în practică și etapa a 2-a de reabilitare a trotuarului care va începe de la intersecția DN 41 cu strada pietruită și se va termina la extremitatea comunei Chirnogi, vecinătatea cu comuna Căscioarele.”

Sursa foto www.canalsud.ro

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.