Călăraşi | Au fost înființate, la nivelul județului, două centre de evaluare a pacienților COVID-19

Călăraşi | Au fost înființate, la nivelul județului, două centre de evaluare a pacienților COVID-19

Ministerul Sănătății a prevăzut în Planul de Măsuri pentru Gestionarea pandemiei de COVID-19, prezentat la sfârșitul lunii decembrie, organizarea și operaționalizarea, la nivel local, a unor centre de evaluare ambulatorie a pacienților cu forme ușoare și medii.

La nivelul județului Călărași au fost înființate două astfel de centre, unul la Spitalul Județean de Urgență „Dr. Pompei Samarian” Călărași iar celălalt la Spitalul Municipal Oltenița.

Centrul de evaluare din structura Spitalului Județean Călărași a fost autorizat sanitar având o structură cu 6 paturi. Serviciile vor fi asigurate de către un medic, prin rotație, un asistent medical și un infirmier. Programul de funcționare este de luni-vineri, în intervalul orar 8.00-15.00. Contractul pentru servicii a fost semnat în data de 20 ianuarie 2022. Centrul va fi operațional începând cu data de 25 ianuarie 2022.

Centrul de evaluare din structura Spitalului Municipal Oltenița a fost autorizat sanitar având o structură cu 3 paturi. Serviciile vor fi asigurate de către un medic, prin rotație, și 5 asistenți medicali. Contractul de servicii a fost semnat în data de 20 ianuarie 2022. Programul de funcționare este de luni-vineri, între orele 8.00-19.00. Centrul este operațional de astăzi, 21 ianuarie 2022.

Bolnavii infectați cu virusul SARS-Cov-2 se vor putea prezenta în aceste centre fără bilet de trimitere, pe baza confirmării infecției printr-un test antigen rapid sau test NAAT/RT-PCR, pentru evaluarea stării de sănătate și pentru a primi tratament antiviral gratuit, în regim de spitalizare de zi, indiferent de statutul de asigurat.

Sursa: Facebook Instituţia Prefectului Judeţul Călăraşi

Virgil Diaconu și Eugen Ilie, noii subprefecți ai județului

Virgil Diaconu și Eugen Ilie, noii subprefecți ai județului

Premierul Nicolae Ciucă a semnat astăzi după-amiază Hotărârile 57 și 58 de numire în cele două funcții de subprefect al județului Călărași a social-democraților Virgiliu Diaconu (foto jos) și Eugen Ilie (foto sus), concomitent cu eliberarea din aceeași funcție a liberalului Nicolae Dumitru, potrivit Hotărârii 39. Toate cele 3 documente au fost publicate în Monitorul Oficial.

Joi, 13 ianuarie, ora 10.00 va avea loc depunerea jurământului prin sistem videoconferință.

Prefect al județului rămâne în continuare Valentin Barbu, PNL.

diaconu

N. Dumitru: Viitorul meu profesional mă va găsi, cel mai probabil, în echipă tot cu domnul prefect Barbu Valentin

Fostul subprefect, Nicolae Dumitru (foto jos, al doilea din stânga) a reacționat după publicarea Hotărârii de eliberare din funcție în M.Of., susținând prin intermediul unui mesaj postat pe Facebook că “În acești doi ani de pandemie și vremuri tulburi, am încercat ca întreaga mea activitate să ducă la îmbunătățirea actului administrativ și la crearea unui climat prielnic pentru performanță în administrația locală.”

„Îmi închei astăzi mandatul de subprefect al Județului Călărași.

În acești doi ani de pandemie și vremuri tulburi, am încercat ca întreaga mea activitate să ducă la îmbunătățirea actului administrativ și la crearea unui climat prielnic pentru performanță în administrația locală.

Am conștientizat, încă de la început, că am o obligație față de cetățenii acestui județ și grija față de aceștia să fie veritabilă, ferindu-mă de acțiuni populiste și lozinci ieftine.

Traversăm o perioadă dificilă, cu provocări fără precedent și greutăți pentru cetățenii acestei țări, astfel încât este nevoie, mai mult ca oricând, de o administrație orientată către aceștia, cu bun simț, corectitudine și respectarea legilor.

Doresc să mulțumesc tuturor celor care mi-au fost aproape în demersul politic și administrativ: Guvernului României, domnului președinte Ciprian Pandea și implicit organizației județene PNL - Călărași pentru încrederea acordată, colegilor din cadrul Instituției Prefectului, conducerii instituțiilor deconcentrate, primarilor, secretarilor, și nu în ultimul rând, aș dori să le mulțumesc celor doi oameni valoroși, domnul general Marian Stoica, fost prefect al județului, și domnul Barbu Valentin, actual prefect al județului Călărași, pentru înțelegere, prietenie, sprijin și profesionalism.”, a scris pe Facebook Dumitru care a mai precizat că “Viitorul meu profesional mă va găsi, cel mai probabil, în echipă tot cu domnul prefect Barbu Valentin.”

dumitru

Reprezentantul în teritoriu al Guvernului i-a dat cu flit viceprim-ministrului Guvernului!

Reprezentantul în teritoriu al Guvernului i-a dat cu flit viceprim-ministrului Guvernului!

Vicepremierul Sorin Grindeanu, titularul de la Transporturi şi infrastructură, s-a aflat marţi într-o vizită de lucru la Călăraşi întâlnindu-se, într-un spaţiu public, cu autorităţile locale şi judeţene precum şi cu o parte din parlamentarii călărăşeni. Şi pentru că este membru al Guvernului României, Grindeanu a dorit să dialogheze şi cu primarii PNL, invitaţi de gazdă, preşedintele CJ, Vasile Iliuţă, nu doar cu cei din partidul din care face parte, PSD. O atitudine corectă, responsabilă, nepărtinitoare care din păcate n-a fost împărtăşită şi de prefectul liberal, Valentin Barbu. Din motive neelucidate, reprezentantul Guvernului în teritoriu a rămas la birou deşi prezenţa sa ar fi fost necesară mai ales că urma să se întâlnească până la urmă cu unul din şefii săi, ce-i drept, indirecţi. N-a venit să-i dea nici măcar "Bună ziua!', deşi protocolul îl obliga!

Sigur, dl prefect Valentin Barbu poate să nutrească antipatii faţă de PSD şi pesedişti, poate să-l persifleze în continuare pe fostul său rival de la alegeri, Vasile Iliuţă, aşa cum a procedat şi cu prilejul manifestărilor ocazionate de Ziua Naţională a României când nu l-a salutat spunându-i printre dinţi „mai încolo!”, dar n-are voie să-şi etaleze resentimentele şi frustrările în faţa unui reprezentant de top al Guvernului pe care tu ai cinstea să-l reprezinţi la Călăraşi! O impoliteţe rară care denotă, din nefericire, carenţe de comportament impardonabile!

Din nefericire, nu doar prefectul Barbu a preferat să stea la birou privind poate de după perdea ori direct pe Facebook vizita vicepremierului Grindeanu. Şi primul său ajutor, subprefectul Dumitru a rămas ţintuit la birou, respectând poate ordinele primite de la superiorul său. Stau şi mă gândesc dacă o astfel de poziţie ar fi adoptat dl prefect şi în cazul în care ar fi venit la Călăraşi vreun ministru PNL. Sigur că nu!

Dl prefect şi alţi politruci din aceeaşi garnitură uită un amănunt esenţial. Guvernul nu este al PNL şi nici al PSD, deşi ambele forţe politice cu plusurile şi păcatele lor fac parte din el. Guvernul este al României chit că nu este expresia voinţei poporului în urma alegerilor din decembrie 2020! Iar domnia sa, îl reprezintă la Călăraşi pentru că a fost numit şi nu pentru că a trecut vreun examen. Misiunea sa este extrem de importantă pentru că este prefectul călărăşenilor şi nu doar al liberalilor călărăşeni. Dar e posibilă şi o astfel de aroganţă pentru că doar democraţia românească permite unui partid clasat pe locul 2 să conducă ţară cu alte partide clasate pe locurile 3, 4 ş.a.m.d., aşa cum s-a întâmplat în decembrie 2020, după parlamentare.

grindeanu

Călărași | Peste 2000 de doze de vaccin au fost administrate în ultimele 24 de ore

Călărași | Peste 2000 de doze de vaccin au fost administrate în ultimele 24 de ore

Instituția Prefectului Județul Călărași prezintă situația vaccinării împotriva COVID-19 în județul Călărași după cum urmează:

În ultimele 24 de ore au fost administrate 2063 doze de vaccin după cum urmează:

Doza 1 - 924

Doza 2 - 141

Doza 3 - 357

Doza unică Janssen (Johnson & Johnson) - 641.

Numărul total de doze de vaccin administrate (începând cu data de 31 decembrie 2020, prima administrare) la nivel județean – 136993, din care:

Doza 1 - 59307

Doza 2 - 52395

Doza 3 - 7938

Doza unica Janssen (Johnson & Johnson) - 17352.

Nu au fost raportate reacții adverse severe.

Menționăm faptul că vaccinarea este gratuită, voluntară și necondiționată. Informații oficiale despre vaccinare se găsesc pe platforma națională de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19 - Rovaccinare: www.vaccinare-covid.gov.ro.

Instituția Prefectului – Județul Călărași face apel la cetățeni să respecte recomandările specialiștilor privind normele de igienă și distanțare socială, precum și prevederile actelor normative în vigoare.

De asemenea, cetățenii care doresc să se vaccineze o pot face la medicii de familie cu disponibilitate pentru administrarea serului anti-Covid-19 Janssen (produs de Johnson & Johnson) sau într-unul din următoarele centre de vaccinare:

  1. Spitalul Județean de Urgență Călărași
  2. Centrul Comunitar Sala Sport Lehliu-Gară
  3. Centrul Comunitar Clădire ENEL Călărași
  4. Centrul Comunitar Sala Sport Școala 11 Călărași
  5. Centrul Comunitar Fosta Cameră de Gardă Spital Budești
  6. Centrul Comunitar Sală Sport Școala Mircea Eliade Oltenița.

sau accesați harta interactivă https://vaccinare-covid.gov.ro/platforma-programare și găsiții cel mai apropiat centru de vaccinare. Puteți merge la vaccinare și fără programare, dar programările au prioritate.

Prin vaccinare împotriva COVID-19:

- se reduce riscul de infectare;

- se reduce riscul de transmitere a virusului;

- se reduce considerabil riscul de spitalizare;

- se reduce considerabil riscul de deces.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

 Barbu anunță duelul cu Consiliul Județean: Sunt unele hotărâri care din punctul meu de vedere sunt incorecte

Barbu anunță duelul cu Consiliul Județean: Sunt unele hotărâri care din punctul meu de vedere sunt incorecte

Valentin Barbu, a anunțat încă de vineri că principalul său obiectiv în calitate de prefect al județului va fi acela de a “cenzura” administrația publică locală de nelegalitate sau neconformitate, arătând cu degetul cu precădere spre Consiliul Județean. Deși susține că nu are un război personal cu președintele Vasile Iliuță, Barbu consideră că o parte din Hotărârile adoptate în plenul CJ Călărași sunt incorecte, "acest om" provocând prejudicii unor angajați.

“Principalul atribut pe care-l are prefectul e să monitorizeze şi să cenzureze administraţia publică locală de nelegalitate sau neconformitate. Atâta timp cât am trăit în Consiliul Judeţean cu abuzurile unui personaj care încă mai deţine această funcţie, din nefericire, şi ştiind că mai sunt multe primării în judeţul Călăraşi unde se adoptă hotărâri de Consiliu Local la limita legii sau neconforme şi nu le atacă nimeni, vreau să cenzurez de nelegalitate şi de neconformitate tot ce e de cenzurat. Nu e nimeni inconştient acum să cenzureze şi să atace în contencios administraţia... Nu vă închipuiţi că-i un război personal al meu cu Iliuţă Vasile. Ăla a fost în campania electorală. S-a încheiat aşa cum s-a încheiat, printr-o mare fraudă din punctul meu de vedere dar instituţiile s-au făcut că nu văd.

Sunt Hotărâri de Consiliu Judeţean pe care le-am votat eu însumi, au fost votate cu unanimitate voturi. Consiliul Judeţean promovează şi hotărâri corecte pentru cetăţean. Sunt unele hotărâri care din punctul meu de vedere sunt incorecte. Au fost oameni care au avut mult de suferit din cauza acestui personaj.”, a spus vinerea trecută Barbu într-o conferință de presă organizată la sediul PNL Călărași și la care a mai fost prezent și șeful interimar al partidului, deputatul Emil Dumitru.

Fără îndoială, prefectul Barbu va sta cu lupa pe toate Hotărârile adoptate în Consiliul Județean de majoritatea PSD iar prima pe care o va bloca trimițând-o la instanța de contencios administrativ va fi Hotărâre privind aprobarea contractării unei finanțări rambursabile interne în valoare de 87.000.000 lei, îndelung contestată de Amelia Giurcan (USR), Valentin Deculescu (PNL) și chiar de… Valentin Barbu (PNL), în plenul ședinței ordinare din 24 februarie.

Free Joomla templates by Ltheme