CNSSU / Pe teritoriul României, au fost confirmate 158 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus

CNSSU / Pe teritoriul României, au fost confirmate 158 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus

Până astăzi, 16 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 158 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus).

Au fost înregistrate alte 19 noi cazuri de îmbolnăvire, după cum urmează: 4 în Arad, 3 în Ilfov, 2 în Vâlcea, 2 în Timișoara și câte unul în București, Cluj Napoca, Sălaj, Buzău, Ialomița, Hunedoara, Galați şi Suceava.

Cele 19 persoane depistate au vârsta cuprinsă între 19 și 54 ani, sunt în carantină sau autoizolare. În continuare cele mai multe dintre aceste noi cazuri au călătorit în Italia, 2 dintre ele în Austria și Germania.

Persoanele infectate cu COVID-19 (coronavirus) sunt internate în spitale din București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova și Constanța și se află sub supraveghere medicală permanentă. Starea de sănătate generală a pacienților este bună.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 3.008 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 15.546 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până în prezent, au fost înregistrate 36 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

În perioada 15 martie, ora 08.00 – 16 martie, ora 08.00, au fost înregistrate 1153 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 5517 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.

Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.

Grupul de Comunicare Strategică

CNSSU / Până astăzi, 15 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 139 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19. Dintre aceştia, nouă sunt declarați vindecați și au fost externați

CNSSU / Până astăzi, 15 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 139 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19. Dintre aceştia, nouă sunt declarați vindecați și au fost externați

Până astăzi, 15 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 139 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cei 139 de cetățeni care au contactat virusul, nouă sunt declarați vindecați și au fost externați.

Astăzi au fost confirmate 16 cazuri noi, după cum urmează: 4 cazuri în București, 4 în Arad, 3 în Brașov, 2 în Brăila și câte 1 caz în Constanța, Teleorman și Iași.

Toate persoanele nou confirmate pozitiv la COVID-19 sunt fie contacți ale unor cazuri pozitive, fie persoane aflate în carantină. Cele 16 persoane au vârsta cuprinsă între 5 ani și 71 de ani.

Persoanele infectate cu COVID-19 (coronavirus) sunt internate în spitale din București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova și Constanța și se află sub supraveghere medicală permanentă. Starea de sănătate generală a pacienților este bună, cu excepția bărbatului internat la spitalul Victor Babeș, care a prezentat complicații, dar a cărui stare este ameliorată.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 2.855 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 14.640 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la acestă dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.205 teste. Dintre acestea, 3.066  au fost cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu COVID-19. Testele au fost prelucrate în  6 unități sanitare din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova și Constanța.

Până în prezent, au fost înregistrate 36 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

În perioada 14 martie, ora 08.00 – 15 martie, ora 08.00, au fost înregistrate 1.231 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 5.614 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.

Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (coronavirus) la nivel european și global.

Până la data de 15 martie 2020, au fost raportate 39768  de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.

ŢARA

CAZURI CONFIRMATE

DECEDAȚI

VINDECAŢI*

Italia

17750  (+2637)

1441  (+425)

1966   (+527)

Spania

5753   (+2749)

136      (+52)

517     (+324)

Franţa

4499   (+1623)

91     (+30)

12

Germania

3795  (+1426)

8       (+3)

46

Regatul Unit

1140   (+550)

21      (+11)

19

INFORMAȚII LA DATA: 15 MARTIE 2020

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (https://www.ecdc.europa.eu/en)

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 15 MARTIE 2020

CAZURI CONFIRMATE

DECEDAȚI

VINDECAȚI*

 

151363   (+17503)

5758 (+791)

71694  (+2274)

 

*conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE - https://systems.jhu.edu/

* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 13-15 martie

Grupul de Comunicare Strategică

CNSSU / Până astăzi, pe teritoriul României, au fost confirmate 102 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19. Dintre aceştia, șase sunt declarați vindecați și au fost externați

CNSSU / Până astăzi, pe teritoriul României, au fost confirmate 102 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19. Dintre aceştia, șase sunt declarați vindecați și au fost externați

Astăzi, 14 martie, Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență a adoptat o hotărâre pentru instituirea  unor măsuri pentru evitarea răspândirii COVID-19 (coronavirus).

Prin hotărârea CNSSU au fost aprobate, recomandările ”Grupului de analiză”, care vizează:

        relațiile personalului Companiei Naționale Poșta Română cu persoanele aflate în autoizolare;

        relațiile echipelor de intervenție (apa, canal, gaze, electricitate, internet/cablu, telefonie fixă) în interacțiunea cu persoanele aflate în autoizolare;

        relațiile reprezentanților autorităților publice (IPJ, IJJ, ITPF, ISUJ, DSP, MS) cu șoferii de camioane, cu masa totală mai mare de 3,5 tone, care intră în țară venind din zonele roșii și galbene;

        definirea termenului de “contact apropiat” al unui caz confirmat;

        aspecte privind planul de continuitate în instituțiile esențiale și infrastructurile critice

        restricționarea activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive și de divertisment, care presupun participarea a peste 50 de persoane, realizate în spații închise, inclusiv cele realizate în săli de tratament balnear, săli de fitness, saloane de SPA-uri, de cosmetica, săli de jocuri de noroc și cazinouri.

De asemenea, au fost aprobate următoarele:

⮚    abilitarea Administrația Națională a Penitenciarelor, pentru inițierea unui proiect de act normativ de modificare a prevederilor Legii 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, care să fie pus în regim de urgență în dezbatere parlamentară.

⮚    instituirea măsurii de izolare preventivă a personalului esențial pentru asigurarea funcționării Centralei Nuclear-Electrice CNE Cernavodă, în concordanță cu prevederile Planului de continuitate a activităților de bază în cazul unei epidemii/pandemii.  

⮚    membrii Guvernului și oficiali de rang înalt din instituțiile aparținând sistemului național de securitate și apărare, pot ieși din izolare, cu păstrarea distanței de minimum 5 m față de alte persoane care nu se află în izolare și cu obligativitatea portului măștii de protecție, exclusiv pentru exercitarea obligațiilor expres prevăzute de Constituție și strict pe durata exercitării acestor obligații.

Până astăzi, 14 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 102 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cei 102 cetățeni care au contactat virusul, șase sunt declarați vindecați și au fost externați.

Persoanele infectate cu COVID-19 (coronavirus) sunt internate în spitale din București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova și Constanța și se află sub supraveghere medicală permanentă. Starea de sănătate generală a pacienților este bună, cu excepția bărbatului internat la spitalul Victor Babeș, care a prezentat complicații, dar a cărui stare este ameliorată.

Situația pe județe/municipiul București a cetățenilor infectați cu virusul COVID-19 (coronavirus) se prezintă astfel: București (31), Timiș (11), Hunedoara (14), Constanța (7), Iași (5), Caraș-Severin (4), Covasna (4), Dolj (3), Brașov (2), Mehedinți (2), Mureș (2), Gorj (2), Cluj (2), Neamț (2), Olt (2), Bacău (1), Bihor (1), Buzău (1), Galați (1), Maramureș (1), Prahova (1), Suceava (1), Vrancea (1) și Ilfov (1).

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 2.652 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 14.573 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la acestă dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.929 de teste. Dintre acestea, 2.827  au fost cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu COVID-19.

Până în prezent, au fost înregistrate 33 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

În Republica Italiană a fost înregistrat  decesul unui cetățean român diagnosticat cu infecție cu COVID-19, pe fondul unor afecțiuni medicale pre-existente.

Intrarea în scenariul al 3-lea, pe teritoriul României presupunea, în estimarea inițială, „transmiterea susținută pe scară largă, cu creșterea presiunii asupra sistemului de îngrijiri de sănătate (101-2000 cazuri)”.

Facem precizarea că o parte din măsurile prevăzute pentru Scenariul 3 au fost deja adoptate de autorități, iar la acest moment nu avem confirmarea faptului că există o „transmitere susținută pe scară largă” a noului coronavirus (COVID-19).

Tipologia cazurilor de până în prezent arată o trasabilitate a contactelor persoanelor care sunt confirmate pozitiv cu noul coronavirus. În acest sens, echipele direcțiilor de sănătate publică desfășoară anchete epidemiologice pentru identificarea tuturor contacților persoanelor confirmate pozitiv.

Totodată, menționăm faptul că, față de previzionarea realizată, până la acest moment nu au survenit decese în urma infectării cu noul coronavirus.

Măsuri adoptate care fac parte din Scenariul 3:

  • Măsuri de distanțare socială, limitarea contactului dintre persoane;
  • Limitarea activităților colective;
  • Punerea în aplicare a planului de pregătire pentru pandemie;
  • Raportarea călătoriilor (ex: istoricul călătoriilor simplificat) ;
  • Implementare de puncte medicale avansate în cadrul unităților sanitare.

La nivelul CNSSU urmează să fie reanalizat planul de măsuri, în sensul înăspririi unor măsuri deja luate și/sau completarea acestora cu alte tipuri de măsuri necesare combaterii răspândirii noului coronavirus (COVID-19).

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.

Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.

Grupul de Comunicare Strategică

Guvern: Au fost confirmate 97 cazuri de cetățeni infectați cu virusul COVID – 19. 6 pacienți sunt declarați vindecați și au fost externați

Guvern: Au fost confirmate 97 cazuri de cetățeni infectați cu virusul COVID – 19. 6 pacienți sunt declarați vindecați și au fost externați

Până astăzi, 14 martie, la nivel național au fost confirmate 97 cazuri de cetățeni infectați cu virusul COVID – 19 (coronavirus). 6 pacienți sunt declarați vindecați și au fost externați.

Toți ceilalți pacienți infectați cu virusul COVID - 19 (coronavirus) prezintă o stare generală bună, cu excepția bărbatului internat la spitalul Victor Babeș, care a prezentat complicații, dar a cărui stare este ameliorată.

Persoanele carantinate instituțional se află într-unul dintre centrele din  București, Iași, Cluj-Napoca, Craiova, Timișoara și Constanța, iar situația pe județe/municipiul București a cetățenilor infectați cu virusul COVID-19 (coronavirus) se prezintă astfel: București (31), Timiș (11), Hunedoara (11), Constanța (5), Iași (5), Caraș-Severin (4), Covasna (4), Dolj (3), Brașov (2), Mehedinți (2), Mureș (2), Gorj (2), Cluj (2), Neamț (2), Olt (2), Bacău (1), Bihor (1), Buzău (1), Galați (1), Maramureș (1), Prahova (1), Suceava (1), Vrancea (1) și Ilfov (1).

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 2.372 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 14.049 persoane sunt în izolare la domiciliu și sub monitorizare medicală.

În cursul zilei de ieri, 13 martie , au fost înregistrate 1.453 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 6.515 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE. De asemenea, cetățenii români din străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (coronavirus) la nivel european și global, făcând precizarea că România se numără printre statele cel mai puțin afectate de acest virus.

Astfel, până la data de 13 martie 2020, au fost raportate au fost raportate 28.297 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fos înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania, Danemarca și Regatul Unit.

ŢARA

CAZURI CONFIRMATE

DECEDAȚI

VINDECAŢI*

Italia

15113  (+2651)

1016  (+189)

1439   (+394)

Spania

3004   (+864)

84      (+37)

193     (+10)

Franţa

2876  (+595)

61     (+13)

12

Germania

2369  (+802)

5       (+2)

46       (+21)

Danemarca

676

0

1

Regatul Unit

590   (+134)

10      (+4)

19

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (https://www.ecdc.europa.eu/en)

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 13 MARTIE 2020

Cazuri confirmate

Decedați

Vindecați*

 

133860   (+8342)

4967 (+350)

71694  (+3370)

 

*conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE - https://systems.jhu.edu/

* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 12-13 martie

În primele două luni ale anului, MFP a împrumutat de la bănci 13,053 miliarde de lei precum şi 3 miliarde de euro de pe pieţele externe

În primele două luni ale anului, MFP a împrumutat de la bănci 13,053 miliarde de lei precum şi 3 miliarde de euro de pe pieţele externe

Ministerul Finanţelor Publice a împrumutat de la bănci 13,053 miliarde de lei în primele două luni din 2020, precum şi 3 miliarde de euro de pe pieţele externe.

Astfel, conform calculelor AGERPRES, MFP a împrumutat de la bănci 5,378 miliarde de lei în luna ianuarie, echivalentul a 1,12 miliarde de euro la cursul mediu leu - euro din luna ianuarie calculat de Banca Naţională a României. La această sumă se adaugă suma de 615 milioane de lei atrasă prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, echivalentul a 128,7 milioane de euro.

De asemenea, România s-a împrumutat, în 21 ianuarie, 3 miliarde de euro de pe piaţa externă.

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) planificase în luna ianuarie 2020, împrumuturi de la băncile comerciale de 4,4 miliarde de lei, din care 300 milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discount şi 4,1 miliarde de lei prin şapte emisiuni de obligaţiuni de stat, la care se putea adăuga suma de 615 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

În luna februarie, Ministerul a împrumutat 6,585 miliarde de lei echivalentul a 1,376 miliarde de euro la cursul mediu leu - euro din luna februarie. Tot în luna februarie MFP a împrumutat de la bănci 475 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, echivalentul a 99,31 milioane de euro.

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) planificase în luna februarie 2020, împrumuturi de la băncile comerciale de 4,4 miliarde de lei, din care 300 milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discount şi 4,1 miliarde de lei prin şapte emisiuni de obligaţiuni de stat, la care se putea adăuga suma de 615 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni

Sursa www.agerpres.ro

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.