Prin aprobarea Programului Naţional pentru Reducerea Abandonului Şcolar vor fi acordate granturi pentru cel puţin 2.500 din cele peste 3.000 de unităţi de învăţământ de stat de nivel gimnazial, identificate cu prioritate de intervenţie ridicată sau medie, pe baza indicelui de vulnerabilitate.
Programul va fi derulat în cadrul Planului Naţional pentru Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi în concordanţă cu Proiectul Naţional de Reformă "România Educată", asumat prin Memorandum de Guvernul României.
Prin această hotărâre este atins primul jalon asumat prin "Componenta 15. Educaţie din Planul Naţional pentru Redresare şi Rezilienţă, Reforma 3. Reforma sistemului de învăţământ obligatoriu pentru prevenirea şi reducerea părăsirii timpurii a şcolii, Investiţia 4. Sprijinirea unităţilor de învăţământ cu risc ridicat de abandon şcolar."
Identificarea unităţilor de învăţământ de stat care şcolarizează elevi din învăţământul primar şi gimnazial în care există un procent mare de elevi în risc de abandon şcolar şi sprijinirea acestora în colectarea de date relevante şi realizarea planurilor de activităţi individualizate se va efectua prin intermediul Mecanismului de Avertizare Timpurie în Educaţie (MATE).
Lista celor 3.235 de şcoli eligibile identificate prin utilizarea MATE va fi publicată în următoarele ore, iar lista unităţilor de învăţământ care vor beneficia de aceste granturi (în valoare de maximum 200.000 euro) va fi stabilită şi aprobată prin ordin al ministrului educaţiei, urmând să fie publicată în Monitorul Oficial în prima parte a anului 2022.
Programul se va derula în cadrul Proiectului Naţional de Reformă "România Educată", cu finanţare PNRR în valoare de 543 milioane euro - componenta PNRR nerambursabilă.