Guvernul a aprobat noi măsuri pentru asigurarea de sprijin şi asistenţă umanitară copiilor, adulţilor, persoanelor cu dizabilităţi şi tuturor ucrainenilor care vin în România

Guvernul a aprobat noi măsuri pentru asigurarea de sprijin şi asistenţă umanitară copiilor, adulţilor, persoanelor cu dizabilităţi şi tuturor ucrainenilor care vin în România

Având în vedere evoluţia evenimentelor din Ucraina, au fost stabilite soluţiile pentru asigurarea drepturilor la educaţie, sănătate, muncă, protecţia copilului, protecţia persoanelor cu dizabilităţi. De asemenea, Ordonanţa de urgenţă aprobată include măsuri pentru a facilita şi încuraja societatea civilă, mediul privat şi persoanele fizice să facă în continuare donaţii în beneficiul refugiaţilor ucraineni, iar organizaţiile internaţionale să aibă un mecanism mai simplu de colaborare.

Aceste măsuri au fost stabilite în contextul în care s-a propus de către Comisia Europeană activarea Directivei 2001/55/CE a Consiliului din 21 iulie 2001 privind standardele minime pentru acordarea protecţiei temporare, în cazul unui aflux masiv de persoane strămutate.

Principalele reglementări ale Ordonanţei de Urgenţă:

Asigurare flux la frontieră

Pentru asigurarea infrastructurii administrative şi a resursei umane necesare gestionării afluxului masiv de persoane din Ucraina, se instituie posibilitatea acoperirii necesarului de personal până la încetarea situaţiei, dar nu mai mult de 3 ani, astfel:

- MAI va putea rechema în activitate/reîncadra, fără concurs, pe durată determinată de un an, cadre militare/poliţişti care au trecut în rezervă/le-au încetat raporturile de serviciu, cu acordul acestora;

- MAI va putea angaja personal fără concurs, pentru activităţi specifice domeniilor migraţie şi azil, situaţii de urgenţă şi ordine şi siguranţă publică, pentru o durată determinată, ce nu poate depăşi 90 de zile de la data încetării conflictului armat din Ucraina;

Se extinde posibilitatea plăţii drepturilor de hrană şi pentru situaţia în care cetăţenii străini sau apatrizii sunt găzduiţi de persoane fizice. Mecanismul de aplicare va fi stabilit prin Hotărâre de Guvern.

Dreptul la educaţie

Copiii ucraineni aflaţi pe teritoriul României, inclusiv cei care nu solicită protecţie potrivit Legii azilului, beneficiază de dreptul la educaţie în unităţile de învăţământ din România în aceleaşi condiţii şi din aceleaşi bugete cu antepreşcolarii, preşcolarii şi elevii români. Totodată, ei vor avea dreptul la cazare gratuită în internatele şcolare, alocaţie de hrană, dreptul la cazarmament, respectiv: rechizite, îmbrăcăminte, încălţăminte, manuale.

Ministerul Educaţiei, prin inspectoratele şcolare, va asigura resursa umană pentru cuprinderea tuturor minorilor în programele de învăţământ, prin asigurarea resursei umane necesare desfăşurării activităţilor didactice. În situaţia în care resursa umană este insuficientă, activitatea didactică şi activitatea de consiliere şcolară va putea fi realizată de studenţii din universităţile de stat/particulare din România sau de cadre didactice pensionare.

De asemenea, copiii ucraineni vor beneficia de examinarea stării de sănătate în unităţile de învăţământ, iar în situaţia în care nu sunt vaccinaţi, pot beneficia de schema de vaccinare conform Programului naţional de vaccinare derulat de Ministerul Sănătăţii.

Statul român le va asigura şi dreptul de a beneficia de gratuitate pentru toate categoriile de transport prevăzute de lege, pentru elevii orfani, elevii cu cerinţe educaţionale speciale, precum şi cei pentru care s-a stabilit o măsură de protecţie specială, dar şi de dreptul la alocarea unor alimente de bază tuturor copiilor din învăţământul primar şi gimnazial acordate prin programele sociale aflate în derulare.

Studenţi

În vederea cuprinderii studenţilor care provin din Ucraina în universităţile româneşti, Ministerul Educaţiei va putea aproba în anii universitari 2021-2022 şi 2022-2023 universităţilor/instituţiilor de învăţământ superior un număr suplimentar de locuri - în limita a 20% din capacitatea de şcolarizare stabilită de Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior pentru programul de studii solicitat.

Cazare elevi şi studenţi

Pentru refugiaţii cazaţi în spaţiile unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi private şi instituţiilor de învăţământ universitar de stat şi private, se acordă o subvenţie pentru cazare 50 lei/refugiat/zi şi masă în cuantum de 20 lei/refugiat/zi, pe o perioadă de până la 90 de zile.

Protecţia copilului

Un aspect important se referă la protecţia copiilor ucraineni care vin în România, neînsoţiţi. O problemă semnalată de societatea civilă din primele zile ale agresiunii militare.

Prin actul normativ aprobat astăzi, se reglementează statutul minorului neînsoţit ca fiind cetăţeanul străin sau apatridul cu vârsta sub 18 ani, care a sosit în România neînsoţit de niciunul dintre părinţi sau de un alt reprezentant legal ori care nu se găseşte sub supravegherea legală a unei alte persoane.

Pentru a asigura o intervenţie integrată a instituţiilor implicate pentru protecţia drepturilor copiilor, la nivelul fiecărui judeţ şi, după caz, la nivelul fiecărui sector al municipiului Bucureşti se constituie Grupul Operativ pentru Copiii Neînsoţiţi. Rolul acestui grup este să identifice rapid măsura cea mai adecvată pentru protecţia minorului neînsoţit. Coordonarea Grupului este asigurată de un reprezentant cu funcţie de conducere din partea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Pentru a putea oferi protecţie copiilor aflaţi în astfel de situaţii critice, Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului pot angaja personal contractual pe durată determinate, care nu poate fi mai mare de 3 ani. Va fi asigurată astfel infrastructura administrativă şi resursa umană necesară pentru a oferi protecţie copiilor ucraineni care intră în România.

Protecţia persoanelor cu dizabilităţi

Potrivit actului normativ, persoanele cu dizabilităţi însoţite sau neînsoţite, care rămân în România, au posibilitatea să beneficieze, la cerere, de serviciile sociale de protecţie prevăzute de lege: locuinţe protejate, centre de pregătire pentru viaţă independent, centre de abilitare şi reabilitare, centre de îngrijire şi asistenţă, centre respiro/criză.

Persoanele vârstnice cu mobilitate redusă sau aflate în situaţie de dependenţă, care provin din zona conflictului armat din Ucraina şi intră în România, au posibilitatea să beneficieze, la cerere, de serviciile sociale în conformitate cu legislaţia privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice.

De asemenea, pentru persoanele adulte cu dizabilităţi care provin de pe teritoriul Ucrainei şi care nu deţin documente de identitate valabile, se propune iniţierea procedurilor aplicabile în materia azilului, concomitent cu preluarea lor, la cerere, de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului în vederea acordării serviciilor rezidenţiale.

Autorităţile administraţiei publice locale vor avea posibilitatea să angajeze asistenţi sociali în cadrul serviciilor publice de asistenţă socială de la nivel local şi judeţean şi în cadrul serviciilor sociale în care sunt beneficiari care provin din zona conflictului armat din Ucraina şi intră în România, în funcţie de nevoile acestora, pentru o durată determinată, dar nu mai mult de 3 ani.

Asistenţă medicală

Cetăţenii străini şi apatrizii care provin din zona conflictului armat din Ucraina şi nu solicită o formă de protecţie în România potrivit Legii azilului, vor primi gratuit asistenţă medicală şi tratament corespunzător pentru situaţii de urgenţă, prin sistemul naţional de asistenţă medicală de urgenţă. Serviciile medicale vor fi oferite în taberele temporare de cazare şi asistenţă umanitară sau în locaţiile de cazare stabilite de comitetele pentru situaţii de urgenţă.

De asemenea, refugiaţii ucraineni vor fi incluşi în programele naţionale de sănătate publică pentru a beneficia de medicamente şi asistenţă medicală adecvată.

Sunt şi alte reglementări care să simplifice şi să faciliteze accesul oamenilor la serviciile medicale, cum ar fi aceea că accesul la pachetul de servicii de bază se acordă fără a fi necesară prezentarea biletului de trimitere.

Dreptul la muncă

Setul de măsuri aprobate de Guvern cuprinde şi soluţii pentru a facilita accesul cetăţenilor ucraineni pe piaţa muncii din România, astfel încât aceştia să-şi poată asigura o sursă de venit din muncă. Acest fapt va contribui la o mai bună integrare a lor în perioada în care sunt nevoiţi să rămână pe teritoriul României.

Cetăţenii ucraineni vor avea posibilitatea să se încadreze în muncă pe teritoriul României în baza declaraţiei pe propria răspundere, dată angajatorului roman. Prin această declaraţie ei îşi asumă că îndeplinesc condiţiile de pregătire profesională şi experienţă în activitate necesare ocupării postului pe care urmează să fie încadraţi şi că nu au antecedente penale incompatibile cu activitatea pe care urmează să o desfăşoare pe teritoriul României.

De asemenea, cetăţenii proveniţi din Ucraina vor avea posibilitatea să se încadreze în muncă fără a fi necesară obţinerea, de la misiunile diplomatice ale României în Ucraina, a vizei de şedere în scop de muncă.

Actul normativ include şi mecanismul de decontare a serviciilor de asistenţă umanitară asigurate de statul român.

Donaţii, sponsorizări

O altă modificare se aduce Legii 273/2006 privind finanţele locale şi prevede posibilitatea realizării de donaţii pentru ajutorarea persoanelor afectate de conflictul armat din Ucraina

Sumele donate vor fi gestionate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, care va deschide un cont distinct de disponibil în lei

Contul nu este purtător de dobândă şi nu este supus executării silite

Aceste sume reprezentând donaţii în bani se deduc integral din rezultatul fiscal în cazul plătitorilor de impozit pe profit, respectiv se scad integral din baza impozabilă pentru plătitorii de impozit pe venitul microîntreprinderilor

Campania de donare se desfăşoară de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, până la data de 31 decembrie 2022.

În situaţia în care sumele colectate au fost depuse în valută la instituţiile de credit, acestea se transferă în echivalent lei calculat la cursul de schimb valutar al instituţiei de credit din ziua transferului.

Toate cheltuielile necesare pentru colectarea fondurilor şi pentru gestionarea conturilor deschise în lei şi în valută la instituţii de credit vor fi suportate prin sume puse la dispoziţie de Ministerul Afacerilor Interne în bugetul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

De asemenea, şi în domeniul TVA se reglementează ca bunurile şi serviciile acordate gratuit în scop umanitar de către persoane impozabile, persoanelor afectate de conflictul armat din Ucraina, să fie considerate bunuri şi servicii acordate gratuit în cadrul acţiunilor de sponsorizare sau de mecenat, în limita sumei obţinute prin aplicarea unei cote de până la 5% asupra valorii anuale a cheltuielilor efectuate cu salariile personalului

Bunurile acordate şi/sau serviciile respective sunt acordate sau prestate în baza solicitării Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, fiind distribuite direct sau prin intermediul organizaţiilor neguvernamentale care şi-au exprimat intenţia, pe baza documentelor de predare-primire a bunurilor/prestarea serviciilor

Şi această măsura este valabilă până la 31 decembrie 2022, inclusiv, de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

Pentru bunurile/serviciile, inclusiv mijloace financiare, acordate UNICEF, precum şi altor organizaţii internaţionale, potrivit regulilor generale ale dreptului internaţional sau a prevederilor unor acorduri speciale la care România este parte, de către contribuabilii plătitori de impozit pe profit/impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, se prevede instituirea unui regim fiscal special, de exemplu se prevede deductibilitate în limitele aplicabile în prezent cheltuielilor de sponsorizare, fără a exista obligaţia înscrierii entităţilor beneficiare respective în Registrul entităţilor/unităţilor de cult pentru care se acordă deduceri fiscale.

Alte modificări, destul de tehnice, se referă la condiţionalităţi privind obligaţia de a depune declaraţia informativă privind beneficiarii acestora şi pentru bunurile şi acordate UNICEF, precum şi altor organizaţii internaţionale.

Free Joomla templates by Ltheme