Călărași | Consilierii locali, convocați miercuri, 8 iunie, în ședință extraordinară

Călărași | Consilierii locali, convocați miercuri, 8 iunie, în ședință extraordinară

Consiliul Local al municipiului Călăraşi se convoacă în şedinţa extraordinară, miercuri, 8.06.2022, ora 13.00, care se va desfăşura în sala de şedinţe a Consiliului Local Călăraşi și prin mijloace electronice, respectiv aplicaţia whatsapp/SMS cu următoarea ordine de zi:

  1. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 105/29.07.2019 privind aprobarea proiectului cu titlul “Înființare centru pentru activități educative și culturale în cartierul Livada” finanțat din Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020
  2. Proiect de hotărâre privind modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 106/29.07.2019 privind aprobarea proiectului cu titlul “Regenerarea fizică a zonei defavorizate Cărămidari prin dezvoltarea bazei materiale destinate activităților educative, culturale și recreative” finanțat din Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020.
  3. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 107/29.07.2019 privind aprobarea proiectului cu titlul “Modernizare Centru comunitar existent și amenajare zone adiacente (Oborul Nou)” finanțat din Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020.
  4. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului Călăraşi pe anul 2022.
  5. Proiect de hotărâre privind alipirea a două terenuri situate în intravilanul   municipiului Călărași, număr cadastral 33798 cu număr cadastral 33799, str. Aleea Dumbrava Minunată,nr.4.
  6. Proiect de hotărâre privind modificarea organigramei și a statului de funcții ale Direcției de Asistență Socială Călărași.
  7. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 126/19.08.2020 privind aprobarea coridoarelor de mobilitate integrate din municipiul Călărași.

Primar,

Dulce Marius Grigore

Predarea amplasamentului privind construirea unei săli de sport în incinta Şcolii Mihai Viteazul, aprobată de consilierii locali

Predarea amplasamentului privind construirea unei săli de sport în incinta Şcolii Mihai Viteazul, aprobată de consilierii locali

Convocaţi miercuri, 25 mai, în şedinţă ordinară, consilierii locali au adoptat printre altele şi Proiectul de hotărâre privind predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Naţională de Investiţii “C.N.I.” S.A., a amplasamentului situat în municipiul Călărași, str. Prel. București, nr. 12, județul Călărași și asigurarea condițiilor în vederea executării obiectivului de investiţii Proiect pilot - Sală de Educație Fizică Școlară cu titlul “Construire Sală de educație fizică școlară în municipiul Călărași, str. Prel. București, nr. 12, județul Călărași”

Suprafața de teren predată, în vederea realizării construcției, este de 1200 mp din totalul de 5213 mp, terenul fiind amplasat în incinta Şcolii gimnaziale Mihai Viteazul.

„Obiectul proiectului îl constituie construirea unei săli de educație fizică şcolară, conform unui proiect-pilot aprobat, având funcțiuni:

  • Principale – sala sport
  • Secundare – vestiare schimb
  • Conexe – circulații, grupuri sanitare, spatii tehnice

- În plan clădirea este formată din două dreptunghiuri alipite, ușor deplasate unul față de celălalt. În linii generale construcția se înscrie intr-un dreptunghi de dimensiuni 17 x 26.65 metri.

- regim de înălțime: P+supanta (parter inalt)

- H max cornişă: 4.90 m

- H max coamă: 6.40

- suprafaţa construită Sc: 388 mp

- suprafaţa desfăşurată Sd: 415 mp

Clădirea are o structură cu două nave, nava stânga (între axele A şi B), cu o deschidere de 9.30 metri, fiind destinată suprafeței de joc. Nava dreaptă (între axele B şi C), cu deschidere de 6.8 metri adăpostește spaţiile anexe.

Corpul anexelor este de înălțime mai joasă, fapt care este exploatat pentru a obţine panta inegală a şarpantei. Suprafaţa ocupată la sol este de 388 metri pătraţi, în timp ce aria desfăşurată este de 415 metri pătraţi (incluzând supanta). Volumul ocupat de clădire (calculat la interiorul anvelopantei) este de 1715 metri cubi. Înălţimea maximă (la coamă) este de 6.40 metri faţă de nivelul terenului (5.90 metri faţă de cota +/- 0,00).”, se arată în Raportul de specialitate.

Consiliul Local municipal va asigura finanţarea cheltuielilor pentru racordurile la utilități (electrică, apă, canal, gaz sau alt tip de combustibil utilizat etc.) şi se obligă ca, după predarea amplasamentului şi a obiectivului realizat, să menţină destinaţia acestuia şi să îl întreţină pe o perioadă de minim 15 ani;

Complexul Sportiv Dunărea revine în administrarea Consiliului Local Călăraşi

Complexul Sportiv Dunărea revine în administrarea Consiliului Local Călăraşi

Complexul Sportiv Dunărea Călăraşi, aflat din ianuarie 2018 în administrarea Consiliului Judeţean, revine la matcă, adică în administrarea Consiliului Local municipal Călăraşi. Decizia survine după ce miercuri, 25 mai, aleşii locali au aprobat Proiectul de hotărâre privind solicitarea de transmitere a imobilului teren și construcții-Complexul Sportiv Municipal ,,Dunărea Călărași situat în municipiul Călărași, b-dul Republicii, nr. 39 din administrarea Consiliului Județean Călărași în administrarea Consiliului Local al municipiului Călărași.

Complexul curprinde: suprafață teren central (teren și construcții) -24.162 mp; suprafață teren – 8.986 mp; suprafață teren – 3.501 mp si suprafață spațiu administrativ, teren, alei şi construcții – 21.027,58 mp.

La începutul anului 2018, mai exact pe 12 ianuarie, conducerea CJ Călăraşi solicita prin intermediul Hotărârii 6 transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Călărași și administrarea Consiliului Local al municipiului Călărași în administrarea Consiliului Județean respectiv Complexul Sportiv Municipal ,,Dunărea Călărași, situat în municipiul Călărași, b-dul Republicii, nr. 39, pe o perioada de 20 de ani.

Solicitarea era justificată de faptul că CJ Călăraşi urma să modernizeze stadionul în vederea acreditării acestuia de către Liga Profesionistă de Fotbal, în condiţiile în care la acel moment şansele de promovare ale echipei Dunărea Călăraşi în L1 erau foarte mari. Ceea ce avea să se şi întâmple câteva luni mai târziu!

Pe 31 ianuarie 2018, conform HCL 6, aleşii locali aveau să dea curs solicitării formulate de CJ Călăraşi care a suportat din bugetul propriu investiţiile realizate ulterior, în timp record, pentru ca echipa de fotbal să dispute la Călăraşi meciurile din L1 considerate pe teren propriu. Fanii Dunării şi ai fotbalului au trait pe propria piele câteva momente de referinţă, cel puţin în prima parte a sezonului 2018 – 2019 al ligii 1. Dacă vă amintiţi, nu acelaşi lucru avea să se întâmple şi cu Hermannstadt care n-a putut disputa meciurile de acasă la Sibiu. Sau un an mai târziu cu Chindia Târgovişte care şi acum joacă prin străini.

Din păcate, după mai bine de 4 ani de la acel moment, Dunărea Călăraşi retrogradează în Liga 3, aflăndu-se în insolvenţţă.

CJ Călăraşi, investiţii de peste 6,7 milioane lei

La începutul acestui an, consilierii județeni au adoptat în unanimitate Hotărârea privind solicitarea de revocare a dreptului de administrare al Consiliului Județean Călărași asupra unui imobil, aflat în proprietatea publică a Municipiului Călăraşi şi în administrarea Consiliului Judeţean Călăraşi.

Din 2018 şi până în prezent, instituția prezidată de Vasile Iliuță a realizat investiții în valoare de 6.711.787,32 lei pentru ca echipa de fotbal Dunărea Călărași să fi putut evolua la Călărași în liga 1, în ediția 2018-2019 iar arena Ion Comșa să beneficieze și de nocturnă.

Predarea- primirea bunului arătat mai sus s-a realizat conform procesului verbal de predare-primire, înregistrat la sediul Consiliului Județean Călărași sub nr. 3550/27.02.2018.

Consiliul Județean Călărași, în vederea ducerii la îndeplinire a obligațiilor stabilite în sarcina sa de către Consiliul Local Călărași, o dată cu constituirea dreptului de administrare, a realizat investițiile necesare.

Conform Codului Civil, dreptul de administrare încetează prin actul de revocare emis de organul care l-a constituit.

Lista investițiilor realizate de CJ Călărași la stadionul “Ion Comșa”: 6.711.787,32 lei

Modernizare suprafața de joc teren central: 501.908,79 lei

Lucrări amenajare tribuna VIP, post comentatori: 552.942,74 lei

Sistem iluminat nocturnă: 4.546.447,93 lei

Instalație degivrare suprafața de joc: 545.036,66 lei

Sistem supraveghere video și control, acces stadion: 545.625,80 lei

Sistem audio sala conferințe: 19.825,40 lei

Consiliul Local, convocat joi, 26 mai, în şedinţă ordinară. Iată ordinea de zi!

Consiliul Local, convocat joi, 26 mai, în şedinţă ordinară. Iată ordinea de zi!

Consiliul Local al municipiului Călăraşi se convoacă în şedinţa ordinară, joi, 26.05.2022, ora 16.30, în sala de şedinţe a Consiliului Local Călăraşi, cu următoarea ordine de zi:  

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea criteriilor de punctare, criterii de eligibilitate, prioritate, restrictive şi de selecţie pentru soluţionarea cererilor de locuinţe sociale precum şi actelor justificative pentru întocmirea dosarelor.
  2. Proiect de hotărâre privind aprobarea ,,Planului Urbanistic Zonal ,,Construire hală depozitare produse agricole şi industriale”, situat în extravilanul municipiului Călăraşi, tarlaua 87, parcela 7/2, număr cadastral 25955, judeţul Călăraşi.
  3. Proiect de hotărâre privind solicitarea de transmitere a imobilului teren şi construcţii – Complex Sportiv Municipal Dunărea Călăraşi, situat în municipiul Călăraşi, bulevardul Republicii, nr. 39, din administrarea Consiliului Judeţean Călăraşi în administrarea Consiliului local al municipiului Călăraşi.
  4. Proiect de hotărâre privind aprobarea studiului de oportunitate pentru concesionarea prin licitaţie publică a unui imobil teren cu suprafaţă de 237 mp, tarlaua 102/3, lot 49 şi imobil teren cu suprafaţa de 356 mp, tarlaua 102/3, lot 48, aparţinând domeniului privat al municipiului Călăraşi, strada Jirlău, nr. 1, situat în intravilanul municipiului Călăraşi, cu destinaţia Sport şi agrement.
  5. Proiect de hotărâre privind concesionarea prin licitaţie publică a unui imobil teren cu suprafaţă de 237 mp, tarlaua 102/3, lot 49 şi imobil teren cu suprafaţa de 356 mp, tarlaua 102/3, lot 48, aparţinând domeniului privat al municipiului Călăraşi, strada Jirlău, nr. 1, situat în intravilanul municipiului Călăraşi, cu destinaţia Sport şi agrement.
  6. Proiect de hotărâre privind aprobarea studiului de oportunitate privind concesionarea prin licitaţie publică a unor imobile terenuri aparţinând domeniului privat al municipiului Călăraşi, situate în intravilanul municipiului Călăraşi, strada Grădiştea, nr. 57 şi strada Grădiştea nr. 57A, în vederea edificării unor locuinţe.
  7. Proiect de hotărâre privind concesionarea prin licitaţie publică a unor imobile terenuri aparţinând domeniului privat al municipiului Călăraşi, situate în intravilanul municipiului Călăraşi, strada Grădiştea, nr. 57 şi strada Grădiştea nr. 57A, în vederea edificării unor locuinţe.
  8. Proiect de hotărâre privind iniţierea procedurilor pentru vânzarea unui imobil teren proprietatea privată a municipiului Călăraşi, situat în strada Aleea Măgureni, nr. 9, în suprafaţă de 358 mp, carte funciară nr. 22565, în favoarea doamnei Luţă Sanda.
  9. Proiect de hotărâre privind iniţierea procedurilor pentru vânzarea imobilului – casă de locuit – situată în Călăraşi, strada Digului, nr. 11, având număr cadastral 29230 – C2, număr carte funciară 29230 în suprafaţă de 50 mp şi număr cadastral 29230 – C1, număr carte funciară 29230 în suprafaţă de 137 mp, în favoarea doamnei Albu Ştefana.
  10. Proiect de hotărâre privind vânzarea unor imobile terenuri proprietatea privată a municipiului Călăraşi, situate în Complex Micro 6, strada Stadionului, nr. 28 bis, carte funciară nr. 29538, în suprafaţă de 153 mp şi carte funciară nr. 29539, în suprafaţă de 29 mp, către S.C. CCIF S.R.L.
  11. Proiect de hotărâre privind aprobarea apartamentării imobilului situat în strada Muşeţelului, nr. 23, scara A BLOC H26, scara B BLOC H26, situate în intravilanul municipiului Călăraşi.
  12. Proiect de hotărâre privind aprobarea exercitării deptului de uz şi servitute de către E-Distribuţie Dobrogea S.A., asupra unei suprafeţe totale de 10 mp, teren proprietate publică, în administrarea UAT Municipiul Călăraşi, identificat cu nr. cadastral 30581, înscris în cartea funciară 30581, necesar pentru amplasarea anvelopei prefabricate din beton pentru punctul de conexiuni (PC 20 KV), pe o pernă de balast, pentru realizarea serviciului public de distribuţie a energiei electrice la locul de consum Călăraşi, strada Varianta Nord, nr. 30 (Tronson 2), beneficiar ZMC TRADING S.R.L.
  13. Proiect de hotărâre privind predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Naţională de Investiţii “C.N.I.” S.A., a amplasamentului situat în municipiul Călărași, str. Prel. București, nr. 12, județul Călărași și asigurarea condițiilor în vederea executării obiectivului de investiţii Proiect pilot - Sală de Educație Fizică Școlară cu titlul ,,Construire Sală de educație fizică școlară în municipiul Călărași, str. Prel. București, nr. 12, județul Călărași”.
  14. Proiect de hotărâre privind dezlipirea imobilelor cu numere cadastrale 23273, 23261, teren arabil intravilan, cvartal 65, parcela 14/2, situate în municipiul Călăraşi.
  15. Proiect de hotărâre privind dezlipirea imobilului teren având număr cadastral 32264, în suprafaţă de 17857 mp, situat în Călăraşi, Şoseaua Chiciului, nr. 1E în trei loturi, lotul 1 cu suprafaţa de 6410 mp, lotul 2 cu suprafaţa de 5364 mp şi lotul 3 cu suprafaţa de 6083 mp.
  16. Proiect de hotărâre privind aprobarea organigramei şi a statului de funcţii ale Direcţiei Poliţia Locală Călăraşi.
  17. Proiect de hotărâre privind aprobarea execuţiei bugetului propriu al municipiului Călăraşi şi a creditelor interne, la data de 31.12. 2021.
  18. Proiect de hotărâre privind aprobarea execuţiei bugetului propriu al Municipiului Călăraşi şi a creditelor interne, la data de 31.03.2022.
  19. Proiect de hotărâre privind vânzarea, prin licitaţie publică organizată potrivit legii, a imobilului teren în suprafaţă de 315 mp, număr cadastral 23219 şi a imobilului construcţie A1.1, număr cadastral 23219 – C1, cu suprafaţa de 315 mp, imobil (teren şi construcţie – J11, scara H), situat în strada Aleea Constructorului, nr. 21 bis.
  20. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 37/20.03.2019 privind aprobarea documentației tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici pentru investiția în cadrul proiectului cu titlul „Regenerarea spațiului urban din municipiul Călărași prin amenajarea spațiilor verzi din zona de vest și a spațiului verde din zona de locuit Navrom”.
  21. Proiect de hotărâre privind aprobarea Acordului de parteneriat dintre Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie - Izvorâtorul de Mir” (A.M.V.V.D.) și Municipiul Călărași, prin Primăria Municipiului Călărași.
  22. Diverse.

Primar,

Dulce Marius Grigore

Consiliul Local a aprobat cofinanţarea investiţiilor din ”Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată pentru aria de operare a Operatorului Regional în județele Călărași și Ialomița, în perioada 2014-2020”

Consiliul Local a aprobat cofinanţarea investiţiilor din ”Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată pentru aria de operare a Operatorului Regional în județele Călărași și Ialomița, în perioada 2014-2020”

Miercuri, 4 mai, în cadrul unei şedinţe extraordinare, Consiliul Local a adoptat Proiectul de hotărâre privind aprobarea cofinanţării investiţiilor din ”Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată pentru aria de operare a Operatorului Regional în județele Călărași și Ialomița, în perioada 2014-2020”, aferente Municipiului Călărași.

Reprezentând 2% din totalul cheltuielilor eligibile, aferente Municipiului Călăraşi, cofinanţarea proiectului, în valoare de 358.646 euro, se va eşalona după cum urmează:

Anul 2022 - 10 %, reprezentând: 35.865 Euro;

Anul 2023 - 21 %, reprezentând: 75.316 Euro;

Anul 2024 - 35 %, reprezentând: 125.526 Euro;

Anul 2025 - 34 %, reprezentand: 121.939 Euro.

Finanţarea obiectivelor de investiţii se asigură prin Programul Operational Infrastructura Mare 2014-2020 din: Fonduri nerambursabile ale Uniunii Europene (Fondul de Coeziune), Bugetul de stat, Bugetele locale si din fondurile proprii ale operatorului sau împrumuturi de la Instituţii Financiare Internaţionale sau Bănci comerciale.

Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată pentru aria de operare a operatorului regional în județele Călărași și Ialomița în perioada 2014-2020 vizează investiții majore în sistemele de alimentare cu apă și apă uzată pentru 33 de unități administrativ - teritoriale, dar include și Sisteme locale / Zonale de alimentare cu apă și Aglomerări / Clustere pentru colectarea apelor uzate, care traversează mai multe unități administrativ - teritoriale.

Consiliul Local Călăraşi este acţionar al SC Ecoaqua SA Călăraşi deţinând un procent de 25,2% din capitalul social al operatorului de apă şi canalizare.

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.