Ce echipamente medicale va achiziţiona CJ Călăraşi pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă

Ce echipamente medicale va achiziţiona CJ Călăraşi pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Călăraşi a comunicat prin intermediul unui mesaj postat pe pagina oficială de Facebook a Consiliului Judeţean stocurile de echipamente şi produse de protecţie de care dispune SJUC în acest moment, în contextul pandemiei de coronavirus. Pe de altă parte CJ Călăraşi a anunţat şi lista de echipamente medicate ce urmează a fi achiziţionate în perioada imediat următoare pentru SJUC

“Spitalul Județean Călărași are pe stoc, la această oră, următoarele echipamente și produse de protecție, distribuite normat pe fiecare secție:

️20.000 botoși de unică folosință

️550 combinezoane

️20.000 halate unică folosință

️300 litri dezinfectant

️100 litri dezinfectant mâini

️100 perechi de ochelari (folosite de medicii care coboară în gardă în cazul unei suspiciuni de COVID-19 )

️6000 măști de unică folosință

️45 litri dezinfectant suprafețe (se prepară 10 ml/ litrul de apă)

Spitalul a primit sprijin și din partea comunității, fiind donate: capeline, măști și mănuși.

️500 de vizete din partea Clubului Rotary

Zilnic, Spitalul Județean Călărași solicită UNIFARM reînnoirea stocurilor

Consiliul Județean Călărași a intrat în procedură de achiziție a aparaturii medicale aprobată acum câteva zile.

Se cumpără:

️ 19 aparate de ventilație mecanică

️16 monitoare ATI funcții vitale

️15 injectomate

️2 aparate de ventilație mecanică transport

️1 aspirator mobil pentru secreții

️10 paturi motorizate ATI

️2 infuzomate

Totodată, ISU CĂLĂRAȘI a dotat Spitalul, în această perioadă, cu două corturi pentru triajul pacienților, urmând ca zilele acestea să se mărească și numărul de izolete.” se arată în mesajul postat pe Facebook de purtătorul de cuvânt al SJUC, dr. Alexandru Tomek.

V. Iliuţă: Oameni buni, încercați să oferiți respect și ajutor celor care au nevoie și sunt sigur că vom ieși învingători din această luptă!

V. Iliuţă: Oameni buni, încercați să oferiți respect și ajutor celor care au nevoie și sunt sigur că vom ieși învingători din această luptă!

Vasile Iliuţă, a subliniat prin intermediul unei postări pe pagina personală de Facebook, că în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Călăraşi a intensificat dialogul cu cadrele medicale din cadrul spitalelor aflate în subordinea CJ pentru identificarea celor mai bune decizii în această perioadă extrem de dificilă în contextul pandemiei de coronavirus, anunţând că în cel mai scurt timp va fi achiziţionată şi aparatura medicală de maximă importanţă pentru secţiile ATI şi UPU. Pe de altă parte, Vasile Iliuţă a mai adăugat că împreună cu familia sa au donat cadrelor medicale greu încercate în această perioadă materiale de protecţie precum şi un aparat EKG BTL de ultimă generaţie.

“Pentru început vreau să felicit cadrele medicale pentru efortul depus în această perioadă. Nu este deloc ușor și nici nu va fi prea curând, vârful epidemic anunțându-se de către specialiști în perioada Paștelui. Am încredere că înțelegeți gravitatea acestei situații și că respectați recomandările noastre, ale autorităților.

Încă de la debutul crizei discut zilnic cu reprezentanții spitalelor aflate în subordinea Consiliului Județean Călărași și împreună luăm cele mai bune decizii pentru dumneavoastră.

În scurt timp vom achiziționa și aparatura medicală de maximă necesitate pentru secțiile ATI și UPU.  Asta fac zi de zi ca președinte de consiliu județean.

Ca om de afaceri, împreună cu familia mea, am donat tot ceea ce este de trebuință medicilor și asistenților: viziere, măști și mănuși.

Fiul meu, Claudiu, a achiziționat pentru Spitalul Județean Călărași un aparat EKG BTL, de ultimă generație, care are posibilitatea de upgrade cu sistemul combinat cardio-pulmonar doar prin conectarea pneumotahografului BTL. Un astfel de sistem poate înregistra și interpreta înregistrările EKG, precum și înregistrările spirometrice.” a susţinut pe Facebook Iliuţă care a mai adăugat că “În aceste zile am discutat și cu grupul de fermieri pe care l-am înființat în urmă cu mulți ani. Și de aici, salvatorii noștri vor primi sprijin.”

“Oameni buni, încercați să oferiți respect și ajutor celor care au nevoie și sunt sigur că vom ieși învingători din această luptă!” este mesajul transmis de Iliuţă tuturor călărăşenilor care pot oferi fie şi din puţinul lor un sprijin celor aflaţi în prima linie în bătălia cu virusul COVID – 19.

iliutadonatii1

iliutadonatii3

iliutadonatii2

iliutadonatii4

Remat SA, donaţie de 50 de mii de lei pentru Spitalul Judeţean. Firma GIP a donat viziere lucrate în atelierul propriu!

Remat SA, donaţie de 50 de mii de lei pentru Spitalul Judeţean. Firma GIP a donat viziere lucrate în atelierul propriu!

Consilul Judeţean Călăraşi a anunţat azi pe pagina oficială de Facebook că societatea Remat SA a donat suma de 50 de mii de lei Spitalului Judeţean de Urgenţă Călăraşi, suma urmând a fi folosită pentru achiziţionarea de echipamente de protecţie pentru personalul mediacl. „Prin contractul de sponsorizare nr. 7279 din data de 25.03.2020, REMAT SA Călărași a donat suma de 50.000 de lei Spitalului Județean Călărași. Donația va fi folosită pentru achiziționarea de echipamente de protecție atât de necesare personalului medical. Vă mulțumim!” se arată în mesajul postat pe Facebook.

donatiegip

Într-o altă postare, Consiliul Judeţean a mai susţinut că “Firma GIP SRL a donat viziere lucrate în atelierul propriu pentru cadrele medicale de pe secțiile: ATI, infecțioase, diabet, UPU, medicină legală, oncologie, geriatrie, ortopedie, medicină internă. Vă mulțumim!”

Începutul a fost dat. Cel mai probabil, lista cu societăţile călărăşene dispuse să sprijine Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi se va îmbogăţi curând. Faptele bune trebuie spuse!

CJ Călăraşi / Patru milioane de lei, suma alocată pentru achiziţionarea unor echipamente pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă

CJ Călăraşi / Patru milioane de lei, suma alocată pentru achiziţionarea unor echipamente pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă

Se achiziționează și un LABORATOR MODULAR PENTRU TESTĂRI COVID-19

4 milioane de lei au fost aprobate astăzi, în ședința ordinară a Consiliului Județean, pentru achiziționarea de aparatură medicală de strictă necesitate în această perioadă de criză.

Vasile Iliuţă, preşedinte al Consiliului judeţean Călăraşi anunţă că vor fi achiziţionate:

19 aparate de ventilație mecanică

16 monitoare ATI funcții vitale

15 injectomate

2 aparate de ventilație mecanică pentru transport

1 aspirator mobil de secreții

10 paturi motorizate de terapie intensivă

2 infuzomate

„Anunț cetățenii că suntem alături de ei și de cadrele medicale din unitățile spitalicești. De aceea, pentru o triere corectă, fără a pune în pericol alți oameni, vom cumpăra un laborator modular- biologie moleculară care va face pe zi peste 450 de teste COVID- 19.  Acesta va fi amplasat în fața spitalului, reușind astfel o securizare a medicilor, asistenților și a întregului personal.

Rog călărășenii să respecte recomandările Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Călărași, coordonat de domnul prefect Marian Stoica și îi asigur că facem tot ceea ce este nevoie ca județul nostru să fie cât mai puțin afectat." a mai subliniat Iliuţă.

CJ Călăraşi / Peste 8 milioane de lei vor fi alocaţi spitalelor, în contextul pandemiei de coronavirus

CJ Călăraşi / Peste 8 milioane de lei vor fi alocaţi spitalelor, în contextul pandemiei de coronavirus

Aflaţi totuşi la distanţă, consilierii judeţeni şi-au dat acordul joi ca suma de 8,1 milioane lei din bugetul propriu al Judeţului să fie redrecţionată către spitalele aflate în competenţa Consiliului Judeţean, în contextul pandemiei de coronavirus.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi va primi suma de 6 milioane de lei ce va fi utilizată pentru achiziţionarea de materiale de protecţie pentru cadrele medicale dar şi pentru susţinerea activităţii curente sau achitării unor arierate. De asemenea pentru Spitalul de Pneumoftiziologie va fi alocată suma de 600 de mii de lei necesară tot pentru achiziţionarea materialelor şi echipamentelor de protecţie a personalului medical. Diferenţa de 1,5 milioane lei va reprezenta un fond de rezervă în vederea alocării unui ajutor de maximă dificultate Primăriei municipiului Olteniţa pentru asigurarea măsurilor de amenjare şi dotare cu materiale şi echipament de protecţie pentru Spitalul Municipal din localitate.

Suma de 8,1 milioane lei va fi acoperită prin reducerea sumelor alocate obiectivelor de investiţii preconizate a se realiza în acest an, în cuantum de 6.650.000 lei, a cotizaţiei CJ Călăraşi către AFC Dunărea Călăraşi cu 1 milion de lei respectiv dimnuarea subvenţiilor acordate Centrului Judeţean de Creaţie şi Cultură cu 450 de mii de lei, aferente programului de acţiuni culturale pe anul în curs.

Iată mai jos toate amendamentele formulate de iniţiatorul Hotărâri privind rectificarea bugetului propriu al judeţului Călăraşi pe anul 2020, preşedintele Vasile Iliuţă şi adoptate în unanimitate de consilierii judeţeni

„La scest proiect de hotărâre, iniţiatorul formulează următoarele amendamente:

Se introduce art. 2 cu următorul cuprins:

Se aprobă utlizarea din excedentul bugetar al Spitalului de Pneumoftiziologie Călăraşi, rezultat la încheierea exerciţiului bugetar 2019 / 2020 a sumei de 500 de mii de lei având ca destinaţie finanţarea cheltuielilor de funcţionare cuprinse în bugetul acestei instituţii.

Articolul 2 va deveni articolul 3.

Se va aproba introducerea listei de dotări a Spitalului Judeţean de Urgenţă Călăraşi privind dotarea cu echipamente medicale pentru situaţii de urgenţă, listă ce va fi finanţată din subvenţii de la bugetul Ministerului Sănătăţii, cu 90% din valoarea echipoamentelor, respectiv cu 10%, finanţare din bugetul Judeţului Călăraşi conform anexei ataşate. Valoarea cofinanţării ce va fi cuprinsă în bugetul propriu este de 375 de mii de lei şi va fi asigurată prin diminuarea sumelor prevăzute în bugetul la obiectivul de investiţii Centru Socio – Cultural, fost Palat Administrativ PT+DE ŞI Execuţie lucrări.

Se aprobă introducerea listei de dotări a DGASPC Călăraşi în sumă de 125 de mii de lei, reprezentând dotare cu centrală termică şi maşini de spălat, conform listei de dotări ataşate. Suma va fi asigurată prin diminuarea sumelor prevăzute în buget la obiectivul de investiţii Centru Socio – Cultural, fost Palat Administrativ PT+DE ŞI Execuţie lucrări.

Se aprobă majorarea bugetului propriu cu suma de 347 de mii de lei reprezentând subvenţii de la bugetul de stat, în cadrul PNDL pentru finanţarea lucrărilor de investiţii la DJ 401 C.

În vederea susţinerii măsurilor privind organizarea şi echiparea spitalelor aflate în competenţa Consiliului Judeţean, în situaţia de urgenţă existentă, supunem aprobării şi următorul amendament, respectiv:

Mobilizarea creditelor bugetare în valoare de 8,1 milioane lei în vederea alocării lor către spitale astfel:

  1. Diminuarea cheltuielilor investiţiilor finanţate din bugetul propriu pentru anul 2020 cu suma de 6,65 milioane lei, conform Anexei cu lista de investiţii.
  2. Diminuarea cheltuielilor la cap. 67.02 Cultură – sport, respectiv a cheltuielilor privind cotizaţia către AFC Dunărea 2005 Călăraşi cu suma de 1 milion de lei
  3. Diminuarea subvenţiilor pentru funcţionarea CJCC Călăraşi, respectiv din programul de acţiuni culturale cu suma de 450 de mii de lei.

Alocarea sumei de 8,1 milioane lei către:

  1. Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi cu suma de 6 milioane lei din care 2 milioane pentru asigurarea cheltuielilor curente necesare dotării cu materiale şi echipamente de protecţie precum şi achitarea unor arierate şi 4 milioane de lei pentru dotarea cu echipamente medicale de natura investiţiilor necesare de urgenţă pentru asistenţa medicală a pacienţilor ce vor fi trataţi. E vorba de pacienţii infectaţi cu COVID – 19.
  2. Spitalul de Pneumoftiziologie cu suma de 600 de mii de lei pentru achiţionarea materialelor şi echipamentelor de protecţie a personalului medical
  3. Crearea fondului de rezervă bugetară în valoare de 1,5 milioane lei în vederea alocării unui ajutor de maximă dificultate Primăriei Olteniţa pentru asigurarea măsurilor de amenajare şi dotare cu materiale şi echipament de protecţie şi medicale pentru Spitalul Municipal Olteniţa ca spital – suport pentru tratarea pacienţilor cu COVID – 19.”
Free Joomla templates by Ltheme