CJ Călăraşi, mesaj pe Facebook: Neregulile descoperite la SC ECOAQUA SA ne ridică multe semne de întrebare

CJ Călăraşi, mesaj pe Facebook: Neregulile descoperite la SC ECOAQUA SA ne ridică multe semne de întrebare

Dezvăluiri şocante! Consiliul Judeţean Călăraşi, cel mai mare actionar al SC Ecoaqua SA Călăraşi a anunţat miercuri pe contul oficial de Facebook că “au plecat către Parchetul Călărași declarațiile pe propria răspundere ale unor falși angajați ai EcoAqua care încasau ilegal salarii neprezentându-se la muncă. Din anul 2014 până în prezent aceștia doar semnau fișele de pontaj efectuate din pix și statele de plată.”

În mesajul respectiv se mai arată că “Întregul mecanism era cunoscut și APROBAT de fostul director general Cezar Neagu, cu susținerea primarului municipiului Călărași, Daniel Drăgulin.

Neregulile descoperite la SC ECOAQUA SA ne ridica multe semne de întrebare. De la cât de mult au influențat salariile angajaților fictivi prețul la apă, până la cât de departe s-a putut ajunge într-o instituție a statului aflată în slujba cetățeanului. Prețul apei crește pe spatele călărășeanului, iar alții beneficiază de salarii și prime nemeritate. Aceasta este realitatea de la EcoAqua pe care municipalitatea vrea să o ascundă sub preș. Așteptăm ca organele competente să dispună în consecință.”

E. Grama: Echipa magnifică de tocat bani a EcoAqua ține cu dinții de funcții

E. Grama: Echipa magnifică de tocat bani a EcoAqua ține cu dinții de funcții

Preşedintele AGA al SC EcoAqua SA Călăraşi, Eduard Grama a reacţionat după ce Primăria Municipiului Călăraşi, al doilea acţionar ca pondere cu 25,2% din capitalul societăţii, a atacat luni, printr-o acţiune în anulare formulată la Tribunalul Călăraşi, Hotărârea AGA nr. 9 din 13.05. 2020, în urma căreia a fost revocat Consiliul de Administraţie al operatorului regional de apă şi canal, declarând despre primarul Dan Drăgulin că în loc să reprezinte cu adevărat interesele călărăşenilor, afectaţi de tariful mărit la apă sau de pierderile regăsite în factură a ales să se transforme în avocat al fostului director general, Cezar Neagu, demis recent din funcţie.

“Ne confruntăm cu o situație la care ne așteptam. Echipa magnifică de tocat bani a EcoAqua ține cu dinții de funcții. Umilitor pentru niște oameni care nu au făcut decât să aducă societatea în dezastru. Aflu că dl. primarul Drăgulin s-a transformat în avocatul lui Cezar Neagu. Stau și mă întreb: în avocatul călărășenilor când se va transforma? Cetățenii când primesc dreptate din partea domnului primar? Pentru tariful mărit la apă, pentru lucrările de mântuială, pentru pierderile regăsite în factură, pentru apa mizeră care curge în localități?” a spus Grama care a continuat “Acțiunea Municipiului Călărași concertată de dl. primarul Drăgulin confirmă faptul că acești indivizi  ascunși în spatele partidelor politice și funcțiilor se consideră stăpâni pe EcoAqua.”

Reprezentantul Consiliului Judeţean, detonator a unui procent de 32,8% din acţiunile SC EcoAqua SA, în Adunarea General a Acţionarilor consideră că demersul iniţat de Drăgulin este mai degrabă unul politicianist, obiectivul său fiind de fapt salvarea lui Cezar Neagu. “Serviciile publice asigurate de operatorul EcoAqua sunt imaginea în oglindă a lui Drăgulin, Cezar Neagu și Filipescu. Scumpe și de proastă calitate! Eu cred că dl. Drăgulin încearcă să-și salveze ultimul mohican care ani de-a rândul a executat cu sfințenie ordinele în favoarea intereselor personale.”

Grama a dat asigurări întregii comunităţi că “funcționarii de la SC ECOAQUA SA sunt alături de noua echipă managerială în care am încredere deplină”, subliniind pe de altă parte că “În ultimele zile am aflat multe lucruri interesante, pe care observ că vor să le povestim magistraților. În legătură cu instalarea noului director, am asistat la câteva momente demne de Gașca Zurli. Un munte de om, legat de scaunul de director și un primar care bâlbâia ceva către noi. Vă spun sincer că și băiatul meu de 10 ani are mai multă demnitate.”

Pe 13 mai, AGA a decis cu majoritate de voturi revocarea Consiliului de Administraţie al SC EcoAqua SA Călăraşi în urma prezentării unui Raport de expertiză financiar-contabilă extrajudiciară privind verificarea indicatorilor de performanţă menţionaţi în Componenta de Administrare, analiza riscului economic şi analiza financiară a societăţii, întocmit de un expert contabil.

Consiliul Judeţean, convocat joi, 28 mai, în şedinţă ordinară de plen. Iată ordinea de zi!

Consiliul Judeţean, convocat joi, 28 mai, în şedinţă ordinară de plen. Iată ordinea de zi!

Se convoacă Consiliul Judeţean Călăraşi în şedinţă ordinară, la data de 28 mai 2020, ora 1200, în sala de şedinţe a acestuia din municipiul Călăraşi, str. 1 Decembrie 1918, nr. 1, cu următorul proiect al ordinii de zi:

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Criteriilor pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluţionarea cererilor de locuinţe şi în repartizarea locuinţelor destinate închirierii, pentru tineri specialişti din sănătate, din Blocul de locuinţe realizat prin A.N.L., situat în municipiul Călăraşi, str. Prelungirea Independenţei nr. 5A (12 unități locative), aflat în administrarea Consiliului Judeţean Călăraşi, însoțit de referatul de aprobare al Președintelui CJC, nr. 8510/20.05.2020, raportul Serv. Juridic, nr. 8511/20.05.2020, ce va fi transmis spre avizare Comisiei Buget-Finanțe, Comisiei Juridice și Comisiei Învățământ;
  2. Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de analiză şi soluţionare a cererilor pentru locuințe destinate închirierii, în mod exclusiv pentru tineri specialişti din sănătate, din fondul de locuinţe A.N.L. aflate în administrarea Consiliului Judeţean Călăraşi, însoțit de referatul de aprobare al Președintelui CJC, nr. 8516/21.05.2020, raportul Serv. Juridic, nr. 8517/21.05.2020, ce va fi transmis spre avizare Comisiei Buget-Finanțe, Comisiei Juridice și Comisiei Învățământ;
  3. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului de executie al bugetului propriu al Judetului Calarasi la 31 martie 2020, însoțit de referatul de aprobare al Președintelui CJC, nr. 8372/19.05.2020, raportul Direcției Economice, nr. 8373/19.05.2020, ce va fi transmis spre avizare Comisiei Buget-Finanțe;
  4. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului anual de executie al bugetului propriu al Judetului Calarasi și a situațiilor financiare la 31 decembrie 2019, însoțit de referatul de aprobare al Președintelui CJC, nr. 8379/19.05.2020, raportul Direcției Economice, nr. 8380/19.05.2020, ce va fi transmis spre avizare Comisiei Buget-Finanțe;
  5. Proiect de hotărâre privind modificarea și completarea Hotărârii nr. 20/2020 pentru aprobarea utilizării excedentului bugetar, rezultat la încheierea exercițiului bugetar 2019, în exercițiul bugetar 2020, însoțit de referatul de aprobare al Președintelui CJC, nr. 8520/21.05.2020, raportul Direcției Economice, nr. 8521/21.05.2020, ce va fi transmis spre avizare Comisiei Buget-Finanțe;
  6. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului propriu al județului Călărași pe anul 2020, însoțit de referatul de aprobare al Președintelui CJC, nr. 8522/21.05.2020, raportul Direcției Economice, nr. 8523/21.05.2020, ce va fi transmis spre avizare Comisiei Buget-Finanțe;
  7. Proiect de hotărâre privind aprobarea acordării unor ajutoare din fondul de rezervă bugetară prevăzut în bugetul propriu al județului Călărași pe anul 2020 însoțit de referatul de aprobare al Președintelui CJC, nr. 8583/21.05.2020, raportul Direcției Economice, nr. 8584/21.05.2020, ce va fi transmis spre avizare Comisiei Buget-Finanțe;
  8. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii nr. 5/2020 privind repartizarea sumelor din fondul constituit la dispoziția Consiliului Județean Călărași, în procent de 6%, din impozitul pe venit estimat a fi încasat la nivelul Județului Călărași, pe unități administrativ–teritoriale, pe anul 2020 și estimări pentru anii 2021-2023, însoțit de referatul de aprobare al Președintelui CJC, nr. 8618/22.05.2020, raportul Direcției Economice, nr. 8619/22.05.2020, ce va fi transmis spre avizare Comisiei Buget-Finanțe;
  9. Proiect de hotărâre privind actualizarea Programului de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic județean al județului Călărași, valabil până la data de 30.06.2023, însoțit de referatul de aprobare al Președintelui CJC, nr. 7461/30.04.2020, raportul Direcției Tehnice, nr. 7462/30.04.2020, ce va fi transmis spre avizare Comisiei de Urbanism;
  10. Proiect de hotărâre privind aprobarea concesionării terenului înscris în Cartea funciară nr. 25225 UAT Cuza Vodă, aflat în domeniul public al județului Călărași, însoțit de referatul de aprobare al Președintelui CJC, nr. 4966/17.03.2020, raportul Direcției Economice, nr. 4967/17.03.2020, ce va fi transmis spre avizare Comisiei de Urbanism
  11. Proiect de hotărâre privind aprobarea dezmembrării în 2 loturi a imobilului înscris în Cartea funciară nr. 24917 a UAT Cuza Vodă, aflat în domeniul public al județului Călărași, însoțit de referatul de aprobare al Președintelui CJC, nr. 8554/21.05.2020, raportul Direcției Economice, nr. 8555/21.05.2020, ce va fi transmis spre avizare Comisiei Buget-Finanțe;
  12. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii nr. 28/2019 privind aprobarea Studiului de fezabilitate şi a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Locuinţe de serviciu, B-dul Nicolae Titulescu nr. 1 bis, Municipiul Călăraşi”, însoțit de referatul de aprobare al Președintelui CJC, nr. 8240/15.05.2020, raportul DDRRE, nr. 8241/15.05.2020, ce va fi transmis spre avizare Comisiei Buget-Finanțe;
  13. Proiect de hotărâre privind modificarea Statului de funcții al Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași, însoțit de referatul de aprobare al Președintelui CJC, nr. 8257/18.05.2020, raportul Comp. Guvernanță, nr. 8258/18.05.2020, ce va fi transmis spre avizare Comisiei Buget-Finanțe;
  14. Proiect de hotărâre privind aprobarea valorii redevenței ce trebuie plătită de operatorul de colectare și transport deșeuri municipale pentru zona a IV a Ciocănești pentru infrastructura și bunurile puse la dispoziție de Consiliul Județean Călărași, însoțit de referatul de aprobare al Președintelui CJC, nr. 8633/22.05.2020, raportul comun al DDRRE și al Direcției Economice, nr. 8634/22.05.2020, ce va fi transmis spre avizare Comisiei Buget-Finanțe;
  15. Diverse
CJ Călăraşi: Astăzi a fost instalat noul director general interimar al SC EcoAqua SA Călărași

CJ Călăraşi: Astăzi a fost instalat noul director general interimar al SC EcoAqua SA Călărași

Astăzi a fost instalat noul director general interimar al SC EcoAqua SA Călărași, Victor Sandu, a anunţat Executivul CJ Călăraşi pe pagina de Facebook a instituţiei care i-a fixat noii conduceri şi priorităţi în actul managerial. “Ne dorim ca noua conducere să bifeze ca priorități calitatea serviciilor și prețuri corespunzătoare pentru populație. De-a lungul timpului au existat nemulțumiri privind aceste aspecte, însă nimeni nu a reușit să găsească o rezolvare.” se mai arată în mesajul postat pe Facebook.

Noul director general interimar, Victor Sandu, este inginer constructor, a fost director general al Administrației Naționale Apele Române și manager în diverse proiecte europene.

"Preluarea conducerii echipei manageriale ale SC ECOAQUA SA Călărași reprezintă un parteneriat pe care îl fac cu fiecare beneficiar. În scurt timp voi dispune un audit financiar și vom ști foarte clar unde ne aflăm din punct de vedere economic. Cât privește populația, o asigur că de acum înainte apa la Călărași va avea un preț de bun simț" sunt primele cuvinte spuse de Victor Sandu, în noua sa calitate de director general interimar al operatorului regional de apă şi canal.  

Cezar Neagu, revocat din funcţia de director general al SC EcoAqua SA. Interimatul va fi asigurat de Victor Sandu

Cezar Neagu, revocat din funcţia de director general al SC EcoAqua SA. Interimatul va fi asigurat de Victor Sandu

Miercuri, 20 mai 2020, orele 14.00, convocat în ședință de lucru noul Consiliu de Administrație al SC ECOAQUA SA a discutat următoarele:

- desemnarea președintelui Consiliului de Administrație

- analiza managementului directorului general

Consiliul de Administrație a decis revocarea directorului general Cezar Neagu și demararea procedurii de selecție a noii conduceri executive. În acest moment interimatul este asigurat de domnul Victor Sandu.

Totodată s-a discutat studierea posibilității de micșorarea a tarifului la apă pentru populație și calitatea serviciilor oferite de furnizorul de apă.

“Asigur călărășenii că împreună cu noul for decizional și cu noul director general interimar voi încerca să rezolv problemele cu care se confruntă această societate devenită o afacere de familie pentru administrația locală.  Nu voi mai tolera ca indicatorii de performanță să existe doar pe hârtie, mai ales că la sfârșitul acestei luni va demara Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de apă și apă uzată, proiect cofinanțat Fondul de Coeziune Prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.

Alte informații aruncate în spațiul public atât de primarul municipiului Daniel Drăgulin cât și de senatorul PNL Răducu Filipescu sunt niște puerile fitile expirate.

Până acum societatea a funcționat ca o mașinărie de creat locuri de  muncă pentru rude și de fabricat prime încasate pe "realizări aproape falimentare. A.G.A. a hotărât cu majoritate de voturi revocarea membrilor Consiliului de Administratie în temeiul art. 30 alin. (9) din OUG nr. 109/2011.” a declarat preşedintele AGA, Eduard Grama care a conchis “În cazul în care, din motive imputabile, administratorii nu îndeplinesc indicatorii de performanţă stabiliţi prin contractele de mandat, ADUNAREA GENERALĂ A ACŢIONARILOR ÎI REVOCĂ DIN FUNCŢIE ŞI HOTĂRĂŞTE, în termenul prevăzut la art. 64^4 alin. (1), declanşarea procedurii de selecţie pentru desemnarea de noi administratori, în conformitate cu prevederile art. 29. Administratorii revocaţi nu mai pot candida timp de 5 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii pentru alte consilii de administraţie prevăzute de prezenta lege. O decizie perfect legală pe care mințile înguste nu o pricep. Din nou!”

Free Joomla templates by Ltheme